1001 de nopţi – Binbir gece – Toate episoadele
Posted on: Thursday, Jun 19, 2008
Este serialul cu audienţă record în Turcia. Cu o distribuţie care reuneşte nume sonore ale cinematografiei turce, serialul este o poveste fascinantă care se petrece într-o comunitate ale carei reguli condamnă compromisurile de orice fel. Toată lumea este înnebunită după acest film. Cei care doresc să vizioneze toate cele 66 de episoade ale primei serii de producţie o pot face AICI. Episoadele sînt complete, fără nici un fel de publicitate. Vizionare plăcută! Un singur inconvenient, filmul este în limba turcă. Chiar şi aşa sînt sigur ca veţi trăi la intensitate maximă alături de Sehrazat, Onur, Bennu, Kerem, Burhan si Nadide.
Update 2: 1001 de nopţi revine la Kanal D, din 1 iulie, de la 20:00, de trei ori pe săptămână!
Serialul “1001 de nopţi”, cel mai vizionat serial străin din România, revine în casele telespectorilor Kanal D, ca urmare a cererii acestora. Astfel, începând din 1 iulie 2009, ora 20.00, Kanal D va redifuza trei episoade pe săptămână ale îndrăgitului serial “1001 de nopti”, alegând, astfel, să împlinească cererile a milioane de telespectatori, în baza sutelor de scrisori sosite la redacţie.
Update: Citiţi cu atenţie comentariile şi veţi afla cât mai multe despre serial.



Adriana
June 20th, 2008 at 12:00 am
Permalink this comment
1
Multumesc mult pentru informatie. Cred ca in noaptea asta am sa vad cel putin trei episoade. Sunt fana a lui Onur si Sehrazat. Super misto este ca toate episoadele sunt in intregime. 1001 de nopti face o mare audienta si in Romania nu numai in Turcia.
Miha
June 20th, 2008 at 12:08 am
Permalink this comment
2
Berguzar Korel (Sehrazat) si Ceyda Duvenci (Bennu), protagonistele serialului 1001 de nopti difuzat de Kanal D, sunt la un pas de a-si distruge prietenia de o viata din cauza unui barbat. Cele doua actrite sunt prietene din adolescenta ajutandu-se si sprijinindu-se reciproc pe tot parcursul carierei, mergand chiar pana la a declara ca se iubesc ca si cum ar fi surori. Cine a fost cel care a bagat zazanie intre cele doua actrite? Nimeni altul decat balerinul Tan Sagturk, cel care a fost iubitul Ceydei Duvenci timp de mai bine de 4 ani. Ceyda si Tan s-au despartit din motive inca necunoscute dupa ce au locuit impreuna cativa ani, anuntandu-si chiar cu surle si trambite casatoria. La mai putin de un an de la ruptura, Tan si Berguzar Korel au fost surprinsi de paparazzi sarutandu-se cu foc intr-o masina parcata in fata casei lui Berguzar. Indurerata de dubla tradare, Ceyda a declarat presei ca ar fi preferat sa afle despre aceasta relatia de la prietena ei sau de la Tan si nu dintr-o revista, asa cum s-a intamplat. Contactata telefonic, Berguzar a refuzat sa comenteze incidentul in timp ce Tan s-a marginit sa declare ca a fost foarte ocupat si nu a avut timp sa o sune. Multumesc pentru site. Am sa vad toate episoadele in cel mai scurt timp.
Anonim
June 20th, 2008 at 8:36 am
Permalink this comment
3
Ai uitat sa-i amintesti pe Kaan, Fusun, Ali Kemal, Gani, etc…
Multumesc pentru pont. Ma uit precum curca-n lemne ca nu inteleg turca deloc dar este bine si asa ca merg pe ghicite.
R. Daniela
June 20th, 2008 at 8:50 pm
Permalink this comment
4
Halit Ergenc (Onur) joaca extraordinar,subtil si de o expresivitate care ne-a uimit si ne-a incantat deopotriva. Nu ne asteptam la ceva asa de minunat. Toate colegele comentam la servici despre film. Toti actorii merita felicitari dar si regizorul si cei care au scris scenariul si cei care au conceput decorurile , compozitorul… Intr-o cinematografie”sufocata” de filme americane filmul acesta ne aduce o amprenta orientala exotica dar si moderna in acelasi timp. Minunat! Halit Ergenc este un artist in adevaratul sens al cuvantului. Are o voce deosebita(pentru cei care nu stiu el canta), talent actoricesc. Este un actor care la noi in oras a atras deja multi fani. Ii doresc din toata inima succes.
R. Daniela
June 20th, 2008 at 8:54 pm
Permalink this comment
5
Toata echipa merita felicitari:Regizor: Kudret Sabanci; Producator: Erol Avci (Casa de Productie TMC)
In rolurile principale: HALIT ERGENC, BERGUZAR KOREL, TARDUN FLORDUN, CEYDA DUVENCI. Alaturi de ei ii puteti urmari si pe TOMRIS INCER, METIN CEKMEZ, YONCA CEVHER si ERGUN DEMIR.
liliana
June 22nd, 2008 at 6:44 pm
Permalink this comment
6
am devenit dependenta de acest film. Sper din suflet sa fie happy -end ,in caz contrar voi face sigur o depresie .Am devenit dependenta de romantismul care emana din replici ,priviri ,gesturi si trebuie sa cred ca macar in filme mai exista asa ceva.Toate detaliile sunt puse la punct :muzica adecvata subiectului ,peisaje , simboluri si multe ,multe metafore .De mult timp nu am mai urmarit filme tv deoarece sunt incarcare de prea multa violenta . Acest film m-a captivat ,la finalul fiecarui episod realizez ca am memorat aproape toate replicile . Am mai urmarit pe net fragmente din episoade viitoare dar am vazut multe multe scene triste . Imi doresc sa fie totusi un final fericit pentru ca in caz contrar chiar voi avea nevoie de multa putere sa ,,revin ”in lumea reala , dura , trista , cu multe renuntari si mult prea putine recompense .
Denisa87
June 22nd, 2008 at 8:06 pm
Permalink this comment
7
Draga Liliana filmul se va termina frumos. la fel sunt si eu dependenta de el. Luni, marti si miercuri sunt in fata tv-ului si nu mai fac nimic altceva. Stau langa Onur si echipa cu sufletul la gura. urmeaza cateva episoade triste. In toamna echipa de filmare va relua filmarile si serialul isi va continua aventura. Astept sa veniti cat mai multi cu cat mai multe comentarii.
ella ella
June 24th, 2008 at 11:00 pm
Permalink this comment
8
prima serie a filmului care se incehie cu episodul 66 nu se termina frumos. fac nunta dar ea este otravita (seherezata*. in episodul 23 onur o cere de sotie si ea accepta. in 24 este ea batuta de un vecin si sta in spital in 26 este el impuscat si sta in spital. in ep 30 planifica nunta dar nu se mai face pt ca apare o tip[a la televizor si spune ca are o relatie cu onur. in episodul 32 se impaca in 42 fac dragoste.
benu se casatoreste cu karem si o sa ramana insarcinata. mai mult certati o sa fe onur si seherezat. apare o fetita care este a lui onur…..
Denisa87
June 25th, 2008 at 9:24 am
Permalink this comment
9
@ ela ela: am spus ca filmul se va termina frumos, pot spune foarte frumos. Eu nu m-am referit la primele 66 de episoade ci la seria a doua care incepe in sezonul urmator. In Turcia, opersoana de la casa de productie a spus unei prietene care lucreaza la o agentie de turism chiar la Istambul acest lucru. O sa vedeti. Filmul este o drama dar cu un final de 1001 de nopti.
mav
June 25th, 2008 at 9:33 am
Permalink this comment
10
Se uita si barbati la telenovela 1001 de nopti ???
Denisa87
June 25th, 2008 at 10:06 am
Permalink this comment
11
@mav: foarte multi. Daca vrei sa intelegi o femeie si bineinteles sa o cuceresti este bine sa vezi acest film.
lorelay
June 25th, 2008 at 5:47 pm
Permalink this comment
12
Filmul are 2 sezoane, primul sezon are 66 episoade iar urmatorul de la 67 la 148. stiu asta de la o prietena care sta in Turcia si bineinteles este mult mai informata k noi. in Turcia dupa ce s-a transmis la tv ep.66 s-a intrat in vacanta pana la urmatorul sezon.
claudya
June 25th, 2008 at 10:17 pm
Permalink this comment
13
i love this film with oll my hart
Denisa87
June 25th, 2008 at 10:20 pm
Permalink this comment
14
@claudya: si eu la fel.
mariacamelia
June 25th, 2008 at 11:27 pm
Permalink this comment
15
e un film super
mariacamelia
June 25th, 2008 at 11:30 pm
Permalink this comment
16
vreau si eu melodia d la1001 d nopti pleaseeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
sanda
June 25th, 2008 at 11:36 pm
Permalink this comment
17
si eu la fel.
sanda
June 25th, 2008 at 11:38 pm
Permalink this comment
18
filmul este fffffffffffffffffffffoarte ffffffffffffffoarte bun.
Denisa87
June 26th, 2008 at 1:28 am
Permalink this comment
19
Toata lumea vrea melodia. care? cea de la inceput?
Shikara
June 26th, 2008 at 12:11 pm
Permalink this comment
20
Binbir gece este un film superd!Nu degeaba este cel mai vizionat film din turcia,are ceva special.Chiar daca Sehrazat e personajul principal(de care ii place mamei mele),eu sunt o mare mare mare fana a lui Bennu(Ceyda Duvenci)si a lui Kerem care joaca foarte bine.Daca cineva cauta muzica de la inceput,de la primele 1-10 episoade,o gaseste pe youtube la adresa http://youtube.com/watch?v=Bb_f7zRrR4I&feature=related
Alina
June 26th, 2008 at 4:31 pm
Permalink this comment
21
Povestea este foarte frumoasa,dar coloana sonora a serialului aduce mare parte din magia lui. Are cineava melodia de pe generic? Daca da, poate mi-o trimiteti si mie la alinapr@stud.ase.ro
Mersi
darja ionut
June 26th, 2008 at 9:10 pm
Permalink this comment
22
cum pot sa vad episoadele inainte?
cristinuta
June 27th, 2008 at 7:44 am
Permalink this comment
23
Toti actorii joaca foarte natural. Sunt exceptionali.
Asa cum a spus Andrei episoadele se pot vedea acolo unde el spune AICI cu albastru.
AURA
June 27th, 2008 at 12:31 pm
Permalink this comment
24
EU NU POT SA VAD EPISOADELE, DAU CLICK UNDE SCRIS “AICI” ,DUPA ACEEA PE EPISODUL PE CARE VREAU SA-L VAD DAR NU IMI PARE NIMIC….A REUSIT CINEVA SA VADA ?
sorin
June 27th, 2008 at 4:58 pm
Permalink this comment
25
sunt si barbati care urmaresc filmul, eu. si ma declar foarte incantat de acest serial. e chiar foarte misto. de aceea, vizionare placuta tuturor celor care urmaresc acest film
ioana
June 27th, 2008 at 10:26 pm
Permalink this comment
26
Nici eu nu le pot vedea. Patesc la fel ca tine dupa ce dau clik.
Rodica
June 28th, 2008 at 9:09 am
Permalink this comment
27
Cred ca nu aveti instalat programul: Windows Media Player
liliana
June 28th, 2008 at 10:43 pm
Permalink this comment
28
Draga Denisa , multumesc pentru detalii , chiar am mare nevoie sa cred ca mai exista si lucruri frumoase , de suflet ,macar in filme .
Angela
June 29th, 2008 at 2:34 pm
Permalink this comment
29
Eu am windows media player instalat dar tot nu pot sa vad episoadele. Am incercat cu Firefox normal si nu merge, am incercat cu IE Tab din firefox si nu merge, am incercat cu internet explorer si tot nu merge. Are cineva o solutie va rog ?
eugen
June 29th, 2008 at 3:58 pm
Permalink this comment
30
cum se vede pe tot ecranul ca nu stiu
acd
June 30th, 2008 at 12:46 am
Permalink this comment
31
pana la urma cate episoade sunt?
cristinuta
June 30th, 2008 at 1:03 pm
Permalink this comment
32
Se da de doua ori clik direct pe ecranul mic.Se revine apasand primul patratul mic dreapta jos. SUCCES!!!!
john
July 1st, 2008 at 12:20 am
Permalink this comment
33
2clik stanga pe imagine si se vede pe tot ecranul.
john
July 1st, 2008 at 12:23 am
Permalink this comment
34
Exceptional! Singurul cuvant care cuprinde tot ceea ce se leaga de acest film.
claudia
July 1st, 2008 at 1:57 pm
Permalink this comment
35
nu pot vedea episoadele , stie cineva cum pot face sa le vad????
Multam!
nokia N81
July 1st, 2008 at 4:47 pm
Permalink this comment
36
Cate episoade sunt?
niki
July 1st, 2008 at 7:55 pm
Permalink this comment
37
este cel mai frumos serial care a fost difuzat de vreo televiziune romaneasca . multumesc kanal D :*:*:*
ionutz
July 2nd, 2008 at 12:00 pm
Permalink this comment
38
cred ca este cel mai vizionat serial;) shi cel mai fain:X:X:X
ionutz
July 2nd, 2008 at 12:00 pm
Permalink this comment
39
este cel mai fain serial din toate timpurile
cristinuta
July 2nd, 2008 at 2:39 pm
Permalink this comment
40
Ne spune “lorelay” mai sus cate episoade sunt. Serialul este fff bun.
anis
July 3rd, 2008 at 11:47 am
Permalink this comment
41
e super omul care a creat acest blog
miiiii de multumiri.
de unde as putea achizitiona prima parte a filmului? stie cineva
anis
July 3rd, 2008 at 11:49 am
Permalink this comment
42
dar tradus in romana
Roxana
July 3rd, 2008 at 3:21 pm
Permalink this comment
43
iubesc serialul,imi place pentru ca nu este ca o simpla telenovela,se vede ca s-a pus suflet pentru ea!!!ce sa zik,nota 10 e putin pentru o asemenea productie de succes…iar bennu si kerem sunt un cuplu ideal parerea mea sper sa ramana pana la sfarsit impreuna,o sa vizionez episoadele!!poop dulce pt toti cei kare intra pe acest blog!si succes in continuare celui ce s-a gandit la fanii acestui serial
alina
July 4th, 2008 at 10:51 am
Permalink this comment
44
de ce nu mai ruleaza si miercurea,dati va rog in alta zii este super tare filmul o lectie de viata
Rodica
July 4th, 2008 at 11:46 pm
Permalink this comment
45
Un film superb, plin de romantism , de ,, cuvinte ” frumoase . O evadare din cotidianul rece , cu multe sacrificii si prea putine recompense .Mai sunt barbati care stiu sa iubeasca asa de frumos ?
sorin
July 5th, 2008 at 12:02 pm
Permalink this comment
46
Eu cred ca ar fi frumos sa mai difuzeze un episod duminica seara. Dar tre sa vrea si aia de la Kanal D. Hai sa le facem o cerere e-mailata, poate reusim sa-i induplecam. Filmul e misto si e prea mult de asteptat atatea zile pt a vedea urmatorul episod.
salina
July 8th, 2008 at 11:57 am
Permalink this comment
47
soooper filmu…la inceput nu m-am uitat….se uita mama…si la un moment dat m-am uitat la un episod…si apoi am inceput sa ma uit la toate:d…am gasit pe net…primele episoade…si din ce mi-a m-ai pozestit mama mi-am dat seama despre ce ii vb …chiar dak am 13 ani vreau sa va zic ca sunt pur si fimplu indragostita de onur si sherazat…si cred ca la sf celor 66 de episoade am sa plang…:D…ptr ca stiu ca o sa se trmine najpa…da nah…dak el se termina cu bn in a2a serie ii ok…prea tare filmu…actorii…tot!!!
R. daniaela…ai vre-o melodie de a lui halit??:D
R. Daniela
July 8th, 2008 at 1:29 pm
Permalink this comment
48
@ Salina: Ma bucur ca urmaresti acest minunat film. Peste ani si ani sa alegi in viata tot ceea ce este mai bun. Pana atunci poti asculta o melodie calda plina de dragoste interpretata de Halit Ergenc. http://www.youtube.com/watch?v=qPoKiyn4_-A
salina
July 8th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
49
ms mult … chiar canta fain;)
mi
July 8th, 2008 at 7:43 pm
Permalink this comment
50
Este un serial super, Onur face tot serialul, ochii si vocea………..fara cuvinte. Primul sezon se termina cu episodul 29, al doilea sezon cu 66 acum in Turcia este vacanta, iar noi asteptam sezonul 3. Cine vrea sa vada in avans http://www.kanald.com.tr. ar trebui si kanalui D. ro sa dea episoadele integral. Pupici, Mi
mi
July 8th, 2008 at 8:04 pm
Permalink this comment
51
Vai, Onur cu mustata…..hahahahhha!!!!!
mi
July 8th, 2008 at 8:05 pm
Permalink this comment
52
sherazat si ea canta
ralucutza
July 8th, 2008 at 11:13 pm
Permalink this comment
53
as vrea si eu un link pentru a descarca melodia de la inceputul filmului.
merci mult.
Denisa87
July 9th, 2008 at 12:09 am
Permalink this comment
54
@ Ralucutza: http://youtube.com/watch?v=Bb_f7zRrR4I&feature=related
malina miron
July 10th, 2008 at 8:22 pm
Permalink this comment
55
Ma alatur si eu fanilor acestui film,m-a prins si nu pierd nici un episod. Am fost in concediu in Antalia si mi s-a confirmat ca prima parte care se termina cu episodul 66 se termina f. f. nasol,de fapt de aceea scrie pe generic -drama-,apoi s-au reluat filmarile pina la episodul 145.Eu,si probabil mai sint multi ca mine ,propun ca noi sa gasim un traducator pt episoadele pe care le gasim pe internet sau cel care stie limba si le poate traduce sa scoata un C.D.,sint convinsa ca s-ar umple de bani,ar fi multi amatori.Ei, ce ziceti? Cei care se pling ca nu gasesc episoadele care le trebuie le gasesc deschizind ferestrelecu “binbir gece” Succes!
keremitza
July 11th, 2008 at 1:51 pm
Permalink this comment
56
imi place serialul! sunt dependenta de binbir gece puteti vedea episoadele pe youtube.com. sunt foarte frumoase! mie imi place foarte mult de kerem! il ador ma uit la serial ptr el e cel mai frumos! pana la urma ramane cu bennu si ea ramane insarcinata! dar stie cineva cine este domnul cu par alb care apare? mai apare si un prieten vechi de al lui bennu care e indragostit de ea si provoaca gellozia lui kerem! fusun are o aventura cu un alt barbat si nadide afla si o da afara din casa pana la urma ramane cu ali kemal! cansel moare! apare si fratele lui kerem, burak, care la un moment dat se combina cu melek dar nu raman impreuna! pana la urma el ramane cu fata unuia care apare si care are o legatura cu kerem dar nu stiu care. bennu si kerem se caastoresc in episodul 45 iar in episodul 51 ea descopera ca este gravida dar nu ii spune lui kerem pt ca se cearta cu el la telefon si ea se duce la sehrazat. kerem gaseste testul si se empotioneaza! pana la urma incepe sa planga!
Denisa87
July 11th, 2008 at 4:03 pm
Permalink this comment
57
@ Keremitza: Banuiesc ca tipul cu parul alb este tatal natural al lui Kerem. El afla de la mama lui de existenta acestui barbat pe care il cauta dupa o poza. Burak in episodul 66 se va casatori cu fata acestui tip. Baiatul lui Censel si Ali Kemal va ajunge in sfarsit in familia lui Burhan dupa moartea lui Censel. Mie imi place la nebunie de Onur care cu ochii lui m-a bagat in boala.
princeton
July 12th, 2008 at 3:31 pm
Permalink this comment
58
iubesc serialul asta:X…e foarte interesaat, am devenit dependenta de el, eu si familia mea…imi place foarte mult…si observ ca nu sunt singura:X….apropo imi place de onur:X…e superb:))…si de sehrazat:)
princeton
July 12th, 2008 at 3:32 pm
Permalink this comment
59
ma bucur ca exista acest site
princeton
July 12th, 2008 at 4:03 pm
Permalink this comment
60
dar ce se intampla in ep 66?
liliana
July 12th, 2008 at 7:57 pm
Permalink this comment
61
Ii salut pe toti cei indragostiti de acest film.Am gasit pe net episoadele 1-15 traduse in romana ,pentru cine vrea sa sa le revada .Stie cineva daca se gasesc si celelalte episoade , difuzate pana acum de Kanal D ,inegral nu doar rezumat. Mi-as dori sa le revad .Multumesc
Andrei Craitoiu
July 12th, 2008 at 7:59 pm
Permalink this comment
62
@ Princeton: Ma bucur ca treci pe aici. Denisa iti va scrie mai tarziu cateva randuri referitoare la actiunea episodului 66 din prima serie de productie. Cu drag.
malina miron
July 12th, 2008 at 8:17 pm
Permalink this comment
63
Azi, am aflat noutati si ma bucur.Ce sa facem noi sa-i determinam pe indivizii de la Kanal D sa mai bage macar inca 2 episoade in timpul saptaminii? De marti pina luni e o distanta f. mare.N-are nimeni pile la Kanal D?.Mai am o intrebare :partea a doua adica de la episodul 67 pina la 145 sint realizate sau se fac acum? Ma bucur ca sint cu voi.
Denisa87
July 12th, 2008 at 8:41 pm
Permalink this comment
64
@ Princeton: In ep.66 Onur si Sehrazat sunt casatoriti. Onur afla ca va avea un copil, firma ei este calcata de hoti, cu aceasta ocazie afla si Burhan ca ea este insarcinata. Fetita lui Onur este acceptata de Peride, Bennu este insarcinata si are loc nunta celor doi(Onur si Sehrazat), o nunta foarte fastuoasa si cu multi invitati. O tipa ii da lui Sehrazat sa bea un ceai de plante in urma caruia i se face rau, cade jos iar rochia i se umple de sange. Burak se casatoreste. Ali Kemal se vede cu Fusun. Pa!
Denisa87
July 12th, 2008 at 8:48 pm
Permalink this comment
65
@ Liliana: De la ep.15 in sus nu gasaesti traduse episoadele decat in colaje. Integral si fara reclama le gasesti decat pe site-ul turcesc prezentat de Andrei Craitoiu aici pe blogul lui. Cu aceasta ocazie ii multumesc inca o data ca gazduieste discutii fara nici un fel de cenzura. Astept cat mai multe persoane sa poarte aici un dialog despre serial. Va pupic pe toti.
Celena
July 15th, 2008 at 11:19 am
Permalink this comment
66
Da, stiu de cele 66 de episoade. Ideea este ca se termina aiurea acest 66. Deci cred ca trebuie sa fie si un 67 pentru lamuriri suplimentare. Asa ca toata intriga sa-si gaseasca un final cat de cat plauzibil….
Denisa87
July 15th, 2008 at 12:52 pm
Permalink this comment
67
@ Celena: filmul continua cu episodul 67 si tot asa pana la episodul 148. In functie de audienta si de evolutia filmului, producatorul poate decide prelungirea cu inca multe episoade, mai sti poate o tin asa pana la 1001 de episoade.
Asta a fost o gluma. Pa!
ancaolteanu97
July 15th, 2008 at 1:38 pm
Permalink this comment
68
de unde ati vazut toate episoadele serialului?
Denisa87
July 15th, 2008 at 2:44 pm
Permalink this comment
69
@ anacolteanu79: Toate episoadele le poti urmari si tu integral si fara publicitate. Exact cat dureaza in jur de 1 ora si 15 minute. Le poti vedea chiar acum daca apesi pe cuvantul AICI din textul articolului.
malina miron
July 15th, 2008 at 3:23 pm
Permalink this comment
70
bUNA COPII!dECE VA BATETI JOC ?EU AM APASAT PE TOATE CUVINTELE NU NUMAI PE “AICI ‘ SI N-AM VAZUT NIMIC. AS VREA SA MAI VAD CEVA EPISOADE CA PINA LUNEA VIITOARE E MULT.nU VEDETI CA ASTIA DE LA kANAL D SI-AU ASIGURAT RAITINGUL SI NU MAI DAU NICI RELUARILE? .ASTA E EXCROCHERIE!AR TREBUI SA LE-O SPUNA CINEVA.
Denisa87
July 15th, 2008 at 4:50 pm
Permalink this comment
71
@ malina miron: intr-un comment de-al tau postat aici pe 10 iulie la ora 8:22pm erai de alta parere, facand chiar niste recomandari in final celor care doresc sa vizioneze filmul.
malina miron
July 15th, 2008 at 10:32 pm
Permalink this comment
72
Draga Denisa,insfirsit imi raspunde si mie cineva. Deci in continuare sint innebunita dupa film ,chiaracum s-a terminat episodul 28 si ma gindesc cu groaza ce fac pina martea viitoare. ce ceream eu de la voi :sa-mi spuneti cum sa accesez episodul urmator :29 ,30 daca se poate si traduse.Ma doare ca duminica n-au mai dat reluarea si sa vezi ca nici miine miercuri n-o dau.Eu stiu asa ,cind te apuci de o treaba o faci ca lumea nu-ti bati joc de oameni mai ales ca vezi ce innebuniti sint.Asta era problema mea ,eu care asteptam sa se anunte ca mai dau inca 2 episoade pe saptamina,asa o sa ne lungim pina in 2010 si isi pierde filmul din valoare Pa!
Denisa87
July 16th, 2008 at 9:28 am
Permalink this comment
73
@ malaina miron: In momentul de fata episoade traduse de la 15 in sus nu le gasesti nicaieri in totalitate, decat colaje pe diverse site-uri care au durata de 5-10 minute. Atat. Episoadele intregi fara publicitate dar in limba turca le gasesti pe site-ul turcesc specificat de Andrei pe blogul lui chiar in acest post. Nu avem ce face, Kanal D face jocurile. Eu am vazut toate episoadele din aceasta serie de productie, si pana acum am dedus bine ce am vazut. Filmul este o adevarata drama, plang si ma emotionez atunci cand ma intalnesc cu eroii mei preferati. Ma uitam aseara la Fusun. Ce rol ingrat are, dar cat de bine interpreteaza fiecare moment. Toti actorii isi fac treaba cu mare profesionalism. Malina sa speram ca in aceasta vara Kanal D ne va oferi mai multe reluari. Publicul le cere acest lucru. Speranta moare ultima. Pupici dulci!
ana maria
July 16th, 2008 at 2:10 pm
Permalink this comment
74
cel mai tare film
ana maria
July 16th, 2008 at 2:12 pm
Permalink this comment
75
daca are cineva melodiile ce compun coloana sonora a filmului va rog sa mi le trimiteti si mie pe adresa anamaria.mandrila@yahoo.com ….va rog frumos ..
Manuela
July 16th, 2008 at 2:31 pm
Permalink this comment
76
Este un film super…am vazut episoadele pe acest blog al lui Andrei. Datorita intorsaturii de situatii ce urmeaza nici nu-ti vine sa inchizi calculatorul…mai invat un pic pentru restanta si mai vad si un episod din “1001 de nopti”. Adevarul este unul singur:de mult timp nu a mai rulat un film la TV de care sa vorbeasca toata lumea asa cum se intampla cu Binbir Gece, merita vazut pana la ultimul episod. Numai bine
nicky
July 16th, 2008 at 2:36 pm
Permalink this comment
77
http://www.turkcetv.com/category/18/Binbir-Gece
Andrei Craitoiu
July 16th, 2008 at 3:45 pm
Permalink this comment
78
@ Manuela: Bun venit. Bafta cu restanta. Iti tin pumnii.
Radus
July 16th, 2008 at 9:27 pm
Permalink this comment
79
Fratilor ms mult de tot pt tot ce ati scris! Mau ajutat dar degeaba dau click sau dublu peste tot ca tot nu mi se mareste!
( pls trebuie sa folosesc un anumit browser? (Firefox, Mozila, IE) PLS HELPPP!!!
Denisa87
July 16th, 2008 at 9:32 pm
Permalink this comment
80
@ Radus: Nu se mareste, si noi tot la fel il vizionam. Merci de vizita. Iti place serialul? Ce parere ai pana acum?
Celena
July 17th, 2008 at 12:10 pm
Permalink this comment
81
Ok Denisa! Dar deocamdata nu cred ca sunt disponibile episoadele incepand cu 67… La inceput m-am uitat la film pe You Tube … si apoi am continuat sa le vad pe http://www.turkcetv.com…… Dar si aici ultimul postat este 66 …….
Eu astept sa fie postate urmatoarele episoade …. poate stii cand vor putea fi disponibile …. mercic ……..
Denisa87
July 17th, 2008 at 12:29 pm
Permalink this comment
82
@ Celena: In momentul cand aflu ceva nou va informez pe toti. Pupici…
Liliana
July 17th, 2008 at 2:29 pm
Permalink this comment
83
Si eu sunt suparata ca nu mai dau reluare duminica si nici pe site-ul Kanal D nu mai dau rezumat filmat ,dau doar o scurta descriere a episodului difuzat si ATAT !! Mare pacat !Imi facea mare placere sa revad filmul .Poate cei in masura se vor mai gandi si vor face ceva pentru noi , cei multi , innebuniti dupa acest film.
seherezada
July 17th, 2008 at 4:57 pm
Permalink this comment
84
am observat in episoadele de pe youtube ca dupa ce se casatoresc kerem si bennu se cearta foarte des! nu stiu de ce s-a casatorit cu kerem. ea e asa buna iar el o desconsidera mereu. nu am vazut chiar tot dar banuiesc ca s-a castorit cu ea pentru ca nu o putea avea pe sehrazat! mai bine o lasa llibera sa isi gaseasca pe cineva care sa o iubeasca! anyway stie cineva de ce se certau? adica er avreun motiv serios sau doar cauta kerem motive sa se desparta de ea? eu cred ca a gresit can s-a casatorit cu el. chiar daca arata bine dar daca nu o iubeste tot degeaba!
Denisa87
July 17th, 2008 at 6:01 pm
Permalink this comment
85
@ seherezada: Kerem trece printr-o perioada foarte nasoala. Afla ca tatal lui adevarat este altcineva, insista sa-l gaseasca, se cearta foarte rau cu mama lui pe care chiar vrea sa o stranga de gat, Bennu insista sa se impace si cateodata ei au discutii in contradictoriu dar Kerem o iubeste la nebunie mai ales din clipa cand Bennu ramane insarcinata. De dragul ei renunta la yacht si se muta intr-o casa, nu-i mai face nici un fel de avansuri lui Sehrazat. Mai are probleme si cu Burak care ajunge la Istanbul si face numai prostii pe care Kerem era obligat sa le rezolve. Daca as sta sa-ti povestesc ce se mai intampla ar trece chiar 1001 de nopti. Nu te mai uita pe youtube pentru ca acolo sunt bucatele mici, iar pe site-ul turcesc recomandat de Andrei sunt toate episoadele intregi. Nici nu mai vreau sa-ti spun cate se intampla. Pupici.
seherezada
July 17th, 2008 at 9:28 pm
Permalink this comment
86
denisa87: iti multumesc pentru lamuriri dar eu tot nu pot sa inteleg cum se indragosteste kerem de bennu cand el o iubeste pe sehrazat! cat despre copil eu cred ca este bucuros pentru ca asa crede ca trebuie dar nu cred ca se bucura intr-adevar. cand a gasit testul nu a parut foarte fericit, mai degraba incurcat. am vazut ca el mereu tipa la ea chiar si cand era insarcinata nu ii pasa ca ar fi putut sa ii faca rau copilului. chiar si in episodul 65 a tipat la ea cand a trantit ea cartile acelea sau ceva de felul asta! chiar si atunci cand el afla ca tatal lui nu este cine credea el bennu vrea sa i fie alaturi dar el ii zice sa il lase in pace. o ignora tot timpul si cand nu o ignora tipa la ea! eu nu stiu cum este asta dragoste! ar fi fost poate mai bine pentru bennu sa ramana cu tipul acela ccare apare prin episoadele 41-42 care chiar o iubea. kerem s-a dus odata la bennu si i-a deschis el usa si s-au certat. bennu nu era acasa si daca mai intarzia 2 minute se luau si la bataie! nu stiu de ce s-a certata kerem cu el pentru ca nu avea nici un drept da ma rog…
princeton
July 18th, 2008 at 10:57 am
Permalink this comment
87
un site de milioane:X…multumesc pt lamuriri:)..
malina miron
July 18th, 2008 at 6:24 pm
Permalink this comment
88
Mai copilasi,cum faceti voi de va iese? Am deschis pina acum 1001 de ferestre,si nu-mi da episodul29. Ce trebuie sa fac?ca o sa turbez tot umblind de nauca.Am pus pina acum 1001 de adrese si nu vrea ,la altii de ce vrea?Fieti-va mila si de mine si ziceti-mi punct cu punct ce trebuie sa fac,va rog din tot sufletelul meu.Multumesc anticipat.Am gasit o lista cu tot felul de episoade chiar si alte filme dar de acolo nu mai pleaca.E? Astept.Pupici
Denisa87
July 18th, 2008 at 7:11 pm
Permalink this comment
89
@ malina miron: Da click aici.
http://www.turkcetv.com/izle/264/Binbir-Gece-29.html
mihaela57
July 18th, 2008 at 7:26 pm
Permalink this comment
90
am aflat ca bennu ramane insarcinata cu kerem pe parcursul serialului. poate sa imi spuna si mie cineva cum reactioneaza kerem? sunt foarte curioasa si nu am unde sa vad episoade pentru ca nu am windows media player. pupici
Denisa87
July 18th, 2008 at 8:01 pm
Permalink this comment
91
@ Mihaela57: Am raspuns si mi-am spus punctul meu de vedere ieri in cateva comentarii avute cu Seherezada aici pe blogul lui Andrei. Citeste te rog comenturile de ieri. Pupici dulci!. Instaleaza de urgenta Windows Media Player. O poti face foarte simplu aici: http://www.microsoft.com/windows/windowsmedia/player/10/default.aspx
Bafta!
mihaela57
July 18th, 2008 at 8:52 pm
Permalink this comment
92
multumesc! nu citisem comentariul tau. pupici
mi
July 18th, 2008 at 11:41 pm
Permalink this comment
93
http://www.kanald.com.tr/VideoDetay.aspx?DiziID=1&Dizi=Binbir%20Gece&VideoID=1517
Denisa87
July 19th, 2008 at 10:28 am
Permalink this comment
94
@ mi: ce vrei sa ne spui despre link-ul pus de tine?
alina
July 19th, 2008 at 11:18 am
Permalink this comment
95
denisa87: am vazut ca stii destul de multe despre serialul nostru preferat. pot sa iti pun si eu 2 intrebari? cand si cum isi da kerem seama ca o iubeste pe bennu si cine o otraveste pe sehrazat in ultimul episod? pupici
Denisa87
July 19th, 2008 at 1:13 pm
Permalink this comment
96
@alina: Draga Alina stiu si eu despre serial cat stiti si voi, numai ca eu am vazut de mai multe ori episoadele. Banuiesc ce se intampla, pentru ca filmul este in turca si nu inteleg nii un cuvant. Kerem, cred ca si-a dat seama ca o iubeste pe Bennu atunci cand aceasta dispare din Istanbul. Sehrazat nu stiu daca este otravita, ea bea decat un ceai de plante dat de o noua angajata la firma lui Onur. Episodul 66 se termina cu Sehrazat insarcinata, cazuta jos si cu rochia plina de sange. Ne-au lasat cu ochii in soare pana la viitorul sezon de filmari. Vom vedea ce va mai urma din toamna. Te mai astept cu noi comentarii. Luni si marti vom avea parte de episoade foarte dure. Nici nu vreau sa va zic.
alina
July 19th, 2008 at 3:30 pm
Permalink this comment
97
multumesc. pupici
ralu
July 19th, 2008 at 4:23 pm
Permalink this comment
98
salut
deci sa inteleg ca in epis.66 ea pierde sarcina?
Denisa87
July 19th, 2008 at 5:43 pm
Permalink this comment
99
@ ralu:Buna! Nu am spus asta. Sunt mai multe variante. Eu una nu cred ca va pierde sarcina. Pupici!
bobocica
July 19th, 2008 at 7:45 pm
Permalink this comment
100
sal! si mie imi place acest serial atat e mult incat am aproape toate episoadele pe dvd. cred ca imi lipsesc maxim 3 ep.nu am in schim 1 episod.pupici!!1
Denisa87
July 19th, 2008 at 9:13 pm
Permalink this comment
101
@ bobocica: Bun venit, te mai astept pe aici cu diverse comentarii. Pupici!
malina miron
July 20th, 2008 at 2:26 pm
Permalink this comment
102
Urrrrra! vreau sa zic, sint f.f. fericita .Multumesc mult Denisa am reusit sa vad episoadele 29,30,si31.Mai am multe de lamurit dar mi-am mai ostoit curiozitatea.Vreau sa zic,am descoprerit o alta metoda mai usoara de a vedea toate episoadele dar bineinteles numai in turca.Deci:dati pe Google:wikipedia binbir gece apoi de la al treilea link de sus clicati:binbir gece on line.Hai succes!
andreea
July 20th, 2008 at 4:38 pm
Permalink this comment
103
Este cel mai tare film si ma uit la toate reluarile de la film.Pacat ca toti sunt chinuiti in acust serial
Liliana
July 20th, 2008 at 7:43 pm
Permalink this comment
104
@Denisa:multumim pentru lamuriri .Nici nu vreau sa ma gandesc ce va fi cu mine luni si marti ..Trebuie sa fac rost de multe , multe batiste si sper sa nu – mi stea nimeni in cale , in zilele care vor urma , pana in momentul in care in serial se va intampla ceva frumos sa ma inveseleasca !Pupici tuturor !
Liliana
July 20th, 2008 at 8:00 pm
Permalink this comment
105
@BOBOCICA ! M-as bucura foarte mult sa am si eu episoadele pe DVD .AM reusit sa le inregistrez incepand cu episodul nr. 22 ,de la nr. 1 la 15 le-am gasit titrate in romana pe youtube unde le pot viziona .Mai putea ajuta cumva sa obtin si celelalte episoade , pe care le-ai inregistrat tu ?Ai vreo idee ce posibilitate ar fi ? Poate ne ajuta cineva care citeste nesajul. Pot oferi si eu episoadele pe care le am (incepand cu nr.22 le am pe toate cele difuzate de Kanal D si voi continua sa le inregistrez) .Multumiri !
madalina
July 21st, 2008 at 7:21 am
Permalink this comment
106
imi place foarte mult filmul vreau si yo episoadele dak le aveti cap coada ….nu le vreau pe acelea de 10 min dupa youtube.
imi place foarte mult de sherezat si onur ,oare mai exista o asa iubire plina de romantism si de cuvinte frumoase? ce nu imi place la sherezat e ca este prea neicrezatoare in onur intotdeauna il crede in stare sa faca rau asa cum o sa vedem pe parcursul filmului,yo le-am vazut pe toate desi nu erau traduse in romana si am inteles ceva ceva.
dar vreaui sa fie dat de mai multe ori sa bage cate 2 ep intr-o zi dak nu pot sa il dea in fiecare zi
cristinuta
July 21st, 2008 at 12:50 pm
Permalink this comment
107
In rolurile lui Sehrazat si Onur, protagonistii serialului, Kanal D ii prezinta pe Berguzar Korel si Halit Ergenc. Pe micul ecran acestia par sa fie facuti unul pentru altul si putini stiu ca cei doi au avut o relatie inainte cu cativa ani de incepea filmarilor pentru serialul ce avea sa le aduca recunoastere internationala. Relatia lor din viata privata nu a rezistat mai mult de o luna si jumatate desi atat Berguzar, cat si Halit au declarat la vremea respectiva ca sunt foarte indragostiti unul de celalalt.
Acestia au realizat la scurt timp ca o eventuala casnicie nu ar avea sorti de izbanda din cauza diferentelor majore dintre ei, dar si a programului foarte incarcat. Dupa mai putin de doua luni amandoi au decis sa puna capat relatiei amoroase dintre ei pentru a nu-si distruge prietenia.
salina
July 21st, 2008 at 1:31 pm
Permalink this comment
108
am eo melodia de la 1001 de nopti…da nu cea care incepe filmu…dak o vreiti ma puteti contacta la id-ul io_alina94
Celena
July 21st, 2008 at 1:40 pm
Permalink this comment
109
Cred ca nu este vb despre o noua angajata, cea care o “otraveste” pe protagonista seialului, ci mai de graba este vb. despre mama fetei lui Onur – NIL – geloasa fiind pe noua relatie a fostului sot.
Tin cont si de faptul ca dupa relatia cu NIL, Onur nu a mai avut nici o alta relatie atat de tumultoasa care sa-l aduca in pragul casatoriei. Deci, eu cred ca cea care “intervine” in acest episod este NIL.
carmen
July 21st, 2008 at 2:10 pm
Permalink this comment
110
da se uita si barbati.sotulu meu nu a pierdut niciun episod el care e numai cu meciuri
laura
July 21st, 2008 at 2:45 pm
Permalink this comment
111
Sehrazat si onur se casatoresc civil la inceputul episodului 54.
Dar nu pot sa-mo inchipui ce s-ar mai putea intampla de la episodul 67 pana la 145. Doar sa fie iarasi rapiti si impuscati pe rand.
Celena
July 21st, 2008 at 3:42 pm
Permalink this comment
112
In cazul in care gasesc un translator de limba turca cum descarcam filmul la o calitate DVD sau DiVX ,macar, pe care sa lipim aceste subtitrari?
alina
July 21st, 2008 at 5:05 pm
Permalink this comment
113
probabil ca de la episodul 66 pana la episodul 145 o sa fie alte probleme nu numai cu onur si cu sehrazat dar si cu celelalte personaje. burak s-a casatorit cu cezanne (sau cum s-o numi) lucru care mai mult ca sigur nu va fi pe placul lui seval. melek parca sa zic eu ca am inteles ca ar dezvolta un fel de relatie cu mert. in plus sa nu uitam ca in seria a doua mai mult ca sigur bennu va da nastere copilului ei si al lui kerem. abia astept sa il vad pe kerem in postura de tatic. apropo se stie ce va fi copilul lor? eu am vazut o scena in care erau ei inconjurati de mai multe jucarii si hainute albastre asa ca banuiesc ca o sa fie baiat, dar nu pot sa afirm asta cu certitudine. kerem si bennu fac dragoste pentru prima data in episodul 37 cand kerem era cam beat si bennu s-a dus la el pe iaht. ea a vrut sa plece dar el nu a lasat-o. e o scena foarte frumoasa. in episodul 42 sehrazat si onur se daruiesc si ei unul altuia (ei s-au mai daruit odata dar sa nu intram in amanunte legate de acea noapte neagra). pupici
andreea
July 21st, 2008 at 5:37 pm
Permalink this comment
114
ar fi trebuit sa ma fac scenarista: in binir gece am prezis doua lucruri si ambele lucruri s-au intamplat: am zis ca o sa apara un barbat care se indragosteste de bennu si o sa faca gelos pe cineva! si ca in fusun o sa il insele pe ali kemal! daca va place de kerem si vreti sa vedeti o faza amuzanta intrati pe aceasta adresa :www.youtube.com/watch?v=yX3f4-yKykw. e o faza superba acasa la seval cu kerem care se benocleaza numai la bennu si la un moment dat o intreaba burak ceva legat de tipul ala care se tinea dupa el. fata pe care o face kerem merita totii banii. va pup.
laura
July 21st, 2008 at 6:30 pm
Permalink this comment
115
Iata un clip superb http://www.youtube.com/watch?v=SNFKIM0lWoo&feature=related
laura
July 21st, 2008 at 6:38 pm
Permalink this comment
116
Si inca unul
http://www.youtube.com/watch?v=suCDKzIbEQw&feature=related
Denisa87
July 21st, 2008 at 7:11 pm
Permalink this comment
117
@ Cristinuta, Celena, Carmen, Laura, Alina, Andreea:
Astept cu nerabdare episoadele de azi si maine. Doamne! ce episoade dure. Pupici dulci!
Asa va vreau. Active si scenariste. Si eu sunt la fel. Sa ajungem sa facem 1001 de comentarii.
alina
July 21st, 2008 at 7:51 pm
Permalink this comment
118
da mai sunt 20 de minute pana incepe pana atunci ma uit la fazele mele preferate cu kerem care e preferatul meu. abia astept sa fie partea a 2-a si sa nasca bennu.
alina
July 21st, 2008 at 8:04 pm
Permalink this comment
119
am o idee! haideti sa trimitem cat mai multe email-uri la adresa info@kanald.ro si sa le cerem sa mareasca numarul episoadelor. poate se va intampla o minune.
gabri
July 21st, 2008 at 10:19 pm
Permalink this comment
120
pacat ca nu este si traducerea , nu stiu limba turca
Denisa87
July 21st, 2008 at 10:46 pm
Permalink this comment
121
@Gabri: Este deosebit chiar si asa, chiar daca este in turca. Mai mult deducem ca suntem fete destepte.
salina
July 21st, 2008 at 10:58 pm
Permalink this comment
122
http://www.youtube.com/watch?v=4coaopryA9U asta ii prea tare:X:X:X
madalina
July 22nd, 2008 at 7:37 am
Permalink this comment
123
cea care o otraveste pe sherazat nu este nil,uitate la episodul knd apare fata lui onur iar persoana care io aduce ii spune k nil a murit, si dupa cat imi aduc io aminte nu cred k onur sa fi zis k nil era arhitecta k cea care o otraveste pe sherazat lucreaza k arhitecta in firma la ei.
de acord cu tine alina sa le scriem celor de la canalD sa ne dea mai multe episoade…..a si dak vreti melodi din film puteti sa ma contactati la adresa madalyna_angel87….va astept
princeton
July 22nd, 2008 at 11:08 am
Permalink this comment
124
dar aici nu se poate derula?
madalina
July 22nd, 2008 at 12:30 pm
Permalink this comment
125
http://www.youtube.com/watch?v=5C48bL29kPg
http://www.youtube.com/watch?v=P_MvoqAz9eI
mie astea imi plac cel mai mult
alina
July 22nd, 2008 at 1:11 pm
Permalink this comment
126
eu nu pot sa inteleg… ma depaseste total. de fapt sunt 2 lucruri care ma depasesc:primul este faptul ca sehrazat il paraseste pe onur pentru proasta aia care apare la tv. chiar nu isi da seama ca e o pacaleala? si al doilea lucru este atitudinea lui kerem. eu nu pot sa inteleg cum, dupa ce se poarta cu bennu cum se poarta are dupa aia pretentia sa il ierte. in episodul 42 se duce dupa ea si o cere de sotie si este foarte surprins ca ea nu accepta. nu stiu cum are tupeul sa ii apara in fata dupa tot ce i-a facut. daca intelege cineva aceste doua lucruri sa mi le explice si mie pentru ca eu nu inteleg!
pupici!
Karina
July 22nd, 2008 at 1:53 pm
Permalink this comment
127
@ Alina: Este normal ca Sehrazat sa-l paraseasca pe Onur. De unde sa-si dea seama ca este o pacaleala? Te rog sa imi spui. Apoi sa nu uitam ca Onur i-a facut aceasi figura si lui Sehrazat cand i-a cerut o noapte de dragoste cu el. De Kerem ce sa spunem. Tipul este bolnav dupa Sehrazat dar cand isi da seama cu adevarat ca intre el si Sehrazat nu poate fi nimic incearca sa recucereasca inima lui Bennu. A gresit mult fata de ea, a facut-o sa sufere si sa se apuce din nou de bautura. El isi da seama ca o iubeste atunci cand Bennu dispare din Istanbul. pupici!
madalina
July 22nd, 2008 at 3:08 pm
Permalink this comment
128
dar ar fi trebuit sa astepte o explicatie ,nu sa plece asa de repede…..da ia facut si ei acelasi lucru dar parera mea trebuia sa asculte si versiunea lui si nu sa fuga cu kerem…k apoi sa isi petreak mai tot timpul cu el .de fiecare data cand onur incearca sa se impace cu ea chiar si dupa ce afla ca totul este o minciuna ea este cu kaan si cu kerem …pai si acum spuneti-mi voi nu are tot dreptu onur sa se supere?
dany
July 22nd, 2008 at 3:35 pm
Permalink this comment
129
hello! am gasit acest site intamplator dar ma bucur f mult ca am gasit persoane in acelasi asentiment cu mine. Sunt fanul nr. 1 al acestui film dar in jurul meu nu am gasit pers cu care sa pot comenta acest serial. Ma enervez la culme cand ii aud pe unii care sustin ca acest film este o telenovela.Urat din parta lor, mai intai sa se uite macar la un episod si abia apoi sa comenteze. Nici nu mai tin minte de cand nu am mai urmarit un film cu atata placere. Mi-ar placea sa fie difuzate mai multe episoade pe sapt. Buna ideea sa le trimitem un mail celor de la Kanal D sa-i rugam sa faca acest lucru.
Karina
July 22nd, 2008 at 3:36 pm
Permalink this comment
130
@ Madalina: barbatul nu are dreptul sa se supere. Lasand gluma de o parte daca Sehrazat l-ar fi ascultat pe Onur si s-ar fi impacat mai repede cu el si serialul nostru preferat s-ar fi terminat mai repede. Asa… mai barfim si noi si ne dam cu presupusul.
pupici!!! Cand o sa fim noi scenariste o sa stabilim totul. OK?
Karina
July 22nd, 2008 at 3:54 pm
Permalink this comment
131
@ Dany: Bun venit langa noi. Suntem innebunite dupa serial si aici poti comenta tot ce vrei. multi pupici dulci!!!
madalina
July 22nd, 2008 at 4:09 pm
Permalink this comment
132
stie cineva cand mai este reluare 1001 nopti? k era o data ca in povesti martea si miercurea de la 4 dar se pare k nu mai este…la fel cum era si duminik dar nici atunci nu se mai da ….ce se intampla de ce se tot schimba ora de reluare?
alina
July 22nd, 2008 at 4:16 pm
Permalink this comment
133
pacat ca nu s-a tinut nunta. in episodul de asta seara kerem se desparte de bennu si ea e prinsa intr-un incendiu. sehrazat se apropie tot mai mult de kerem. dar isi da seama in episodul asta kerem ca nu o merita pe bennu! slava domnului ca stie ca ea e mult prea buna pentru el. la spital la bennu vine sehrazat si dupa aia apare si onur cu una! nu mai trebuie sa va spun ce fata a facut sehrazat nu?
madalina
July 22nd, 2008 at 4:19 pm
Permalink this comment
134
asa e, onur nici nu o baga in seama ,de este suparat k sherezat ii trimite tabloul innapoi.
Karina
July 22nd, 2008 at 4:37 pm
Permalink this comment
135
@ Madalina: Reluarea este astazi si maine la ora 17.45.
Karina
July 22nd, 2008 at 5:03 pm
Permalink this comment
136
Scuze filmul a inceput la 16.45.
andreea
July 22nd, 2008 at 6:20 pm
Permalink this comment
137
ciao la toti,
va scriu din disperare….mama mea e innebunita dupa acest film si in fiecare zi ma tortureaza sa ii caut pe net episoadele pe care nu le-a vazut, sau mai rau pierde ea singura nopti intregi in fata calculatorului sa le caute..problema e ca noi traim in italia (ea filmul l-a vazut pt 2 saptamani in romania)si nu prindem canal d care difuzeaza filmul, asa ca trebuie sa cautam pe you tube &co in fiecare zi..problema e ca nu reusesc sa gasesc episoadele in ordine sau nu le mai gasesc de loc..va rog frumos sa ma ajutati sa ii gasesc episoadele in limba romana, pt ca am vazut ca andrei pune la dispozitie episoadele in limba turca… stiu ca va cer mult si ca nu am nimic de dat in schimb, dar apelez la voi care sunteti la fel de innebuniti dupa acest serial si intelegeti prin ce trece mama. va multumesc inca de pe acum si asptept cu nerabdare un eventual ajutor
Denisa87
July 22nd, 2008 at 7:00 pm
Permalink this comment
138
@ Andreea: Imi pare rau dar nu poti gasi toate episoadele in limba romana. O parte le gasesti pe http://1001denopti.blogspot.com/
In dreapta site-ului gasesti episoadele in totalitate de la 1 la 13. Lipseste ep.14 si apoi ai din nou ep.15, iar mai jos in stanga le vezi in rezumat dar pana la ep.23. La ora actuala decat atat poti vedea in limba romana.
alina
July 22nd, 2008 at 7:14 pm
Permalink this comment
139
din pacate nu se pot gasi in limba romana decat pana la episodul 18 pe youtube. sunt cate 8 parti la fiecare episod(aproximativ). dar daca vrei iti pot face un mic rezumat la ceea ce se intampla: sehrazat il paraseste pe onur, apoi onur incepe sa iasa cu alta tipa timp de 2 sau 3 episoade. se impaca si se casatoresc civil. se mai despart apoi tot din cauza uneia care se tot duce cu onur ba pe la bar ba pe la restaurant etc. se impaca iar in episodul 56 sau 57 apare o fetita care e al lui onur. la inceput nu crede dar dupa aia ia fetita si o instaleaza intr-o casa. ii ascunde asta lui sehrazat. stiau doar firdevs -pe care onur a pus-o sa aiba grija de fetita- si kerem-parca sa zic ca el i-a spus si lui bennu dar nu sunt sigura-. la sfarsitul episodului 58 sehrazat afla adevarul si se desparte de onur. se impaca atunci cand sehrazat ii organizeaza o petrecere surpriza-mi se pare ca era ziua lui de nastere-. in episodul 66 sehrazat ii spune lui onur ca e insarcinata. apare burak, fratele lui kerem care incepe o relatie cu melek dar pana la urma se despart. el ramane cu cezane care e fata unui tip care apare si care cred ca este tatal biologic al lui kerem. bennu pleaca in episodul 41 din istanbul. kerem afla unde e de la un tip care o vazuse si se duce dupa ea si ii cere sa se casatoreasca cu el dar ea il refuza. apare si un vechi prieten al lui bennu care e indragostit de ea. pana la urma se intoarce in istanbul dar tot nu se intoarce la kerem. bennu si kerem se impaca si se casatoresc in episodul 46. el afla adevarul despre tatal sau si se cearta cu seval. in episodul 51 bennu e insarcinata. in ep. 53 sau 54 kerem se impaca cu mama lui. peride il accepta pe kaan care chiar ii zice “bunico”. fusun il insala pe ali kemal si nadide descopera cand o urmareste o da afara din casa. cansel moare in ep. 46 si baiatul ei ramane in cele din urma la familia evlyiaouglu. ali kemal se recasatoreste dar pana la urma ramane cu fusun care se schimba. sper ca mama ta sa fie multumita de acest mic rezumat. eu am vazut episoadel in turca si nu am inteles foarte bine dar am priceput ideile principale. in turca poti sa le vezi si pe youtube. pupici
Cosmin
July 22nd, 2008 at 10:29 pm
Permalink this comment
140
eu sunt un baietel de 12 anisunt impresionat de acest serial mai alex cand vad dragoste si suferinta prin care trece onur cu sherazat nu mai pot mi se rupe inima eu cand ii vad ca sunt certati voi nu macredeti ,eu plang deoarece ii iubesc foarte mult daca sar putea sa imi dati si mie id de mess al serazhatei si a lui onur eu cred ca daca as avea id de mess al lor la fie care cuvant as plange ii iubesc foarte mult ,acest serial ar trebui sa fie dat in fiecare seara
Denisa87
July 23rd, 2008 at 12:59 am
Permalink this comment
141
@ Cosmin: Dragule, ne bucuram ca urmaresti cu mare pasiune acest serial. Nu-i nici o rusine sa plangi. Eu plang de fiecare data cand ma uit la film. Nu te putem ajuta cu id-ul de mess . Ne pare rau dar poate stie cineva si s-ar putea sa ai noroc. Toti ne dorim sa vedem in fiecare zi cate un episod, dar… Te mai asteptam sa intervi cand doresti si cu alte comentarii. Pupici!
cristinuta
July 23rd, 2008 at 8:36 am
Permalink this comment
142
Eu sunt foarte impresionata de respectul care exista intre personaje. In legatura cu actorii preferati, nu ma pot hotari, toti au farmecul lor, replicile lor din film ma impresioneaza .
As vrea sa dau un exemplu:d-n BURHAN, cand ii spune d-nei NADIDE – chiar daca imbatranesti, tot un boboc de trandafir ramai!!
Din acest motiv nu am savurat serialul in limba turca , nu are nici un farmec .
Drama lui Sehrazat este relatata cu o sensibilitate si un realism aparte care ii permit fiecarei femei sa se identifice cu eroina principala si sa traiasca o data cu ea situatiile limita cu care aceasta se confrunta.
salina
July 23rd, 2008 at 10:20 am
Permalink this comment
143
onur nici nu se uita la sherazat la spital la benuu…chiar dak statea langa ea…dar sherazat pleaca din camera…
salina
July 23rd, 2008 at 10:22 am
Permalink this comment
144
si apoi benuu dupa ce ii ia foc casa…se muta in bloc cu sherazat
cristinuta
July 23rd, 2008 at 11:08 am
Permalink this comment
145
@Salina-poate ca seherazat o merita. Asa patesti cand nu ai incredere in persoana de langa tine, in iubire.
salina
July 23rd, 2008 at 12:32 pm
Permalink this comment
146
ai dreptate…dar onur i-a propus lu sherazat o noapte cu el pentru bani…are si ea dreptate….da si el:)
cristinuta
July 23rd, 2008 at 12:46 pm
Permalink this comment
147
Corect, dar iubirea este mai presut decat toti banii din lume.
Malina Miron
July 23rd, 2008 at 4:15 pm
Permalink this comment
148
Nu stiu ce sa zic,da”io cred ca nu mai am mult si ramin vaduva .De cind cu 1001 de nopti nu mai fac nimic in casa nu-i mai gatesc barbatului meu ,fac acolo repede un cartofior,un ousor,si gata .Am ajuns la episodul38 si nu ma laspin nu le termin pe toate.Nu stiu ce m-oiface cind s-or termina.Citeodata ma mai uit ca curca-n lemne si incerc sa-mi inchipui ce ar vrea sa zica ,dar dupa mimica realizez cam despre ce e vorba.Nu ma las pina nu-i vad impacati,vreau sa vad cit rezista Sheherazad.Trebuie sa se impace si Onur cu Kerem ca nu se poate termina asa o prietenie de o viata. Voi cum rezistati numai cu 2 episoade pe saptamina? Ce facem cu Kanal D ,cum ii convingem sa ne dea mai multe episoade pe saptamina?
Denisa87
July 23rd, 2008 at 4:49 pm
Permalink this comment
149
@ Malina Miron: In episodul 39 se impaca Onur cu Sehrazat. Baietii (Onur si Kerm) se vor impaca dar mult mai tarziu. Eu am trimis mail catre KanalD in care ceream sa ne dea cate un episod in fiecare zi. Te pup… a inceput episodul de ieri seara(30). Pupici!!!
alina
July 23rd, 2008 at 9:11 pm
Permalink this comment
150
nu stiu ce sa ma mai fac! il iubesc pe kerem inceoglu cu toata fiinta mea. stiu ca este un idiot si ca ii provoaca multa durere lui bennu dar il iubesc. in rest nu ma intereseaza nimeni din film nici onur, nici sehrazat doar kerem. il ador abia astept sa plece bennu din istanbul pentru ca imi plac la nebunie scenele alea cand plange kerem dupa ea.
mi
July 23rd, 2008 at 11:11 pm
Permalink this comment
151
Kerem va plange dupa bennu din ep 41 pana in 46 cand se casatoresc.
alina
July 24th, 2008 at 8:10 am
Permalink this comment
152
stiu asta am vazut episoadele alea de nenumarate ori. sunt cele meai frumoase din tot filmul! mai ales episodul 51 cand gaseste el testul de sarcina! face o fata!
cristinuta
July 24th, 2008 at 11:12 am
Permalink this comment
153
Mie imi place de Kerem in episodul 44 – ce cocos este dupa intoarcera lui Bennu, si ce spasit si dragastos vine cu flori la ea in episodul 45, pacat ca tot incruntat este.
alina
July 24th, 2008 at 12:01 pm
Permalink this comment
154
ai dreptate e tare rau de tot! mai ales in secan cand bate la usa si ii deschide tipul ala! face o fata! dar nici o scena nu e mai tare ca cea din episodul 45 de acasa de la seval dupa rapirea lui sehrazat cand vine kerem. era burak, seval, melek si bennu. kerem da cand a venit se uita la bennu in mod insistent si la un moment dat burak o intreaba pe bennu ceva de tipul ala! sa faca infarct kerem. e misto faza. burak probabil nu stia de bennu si kerem. a fost cea mai tare faza din tot filmul ptr mine. va las aici linkul daca vreti sa va amuzati pe seama lui kerem. pupici!http://www.youtube.com/watch?v=yX3f4-yKykw
Maria
July 24th, 2008 at 1:56 pm
Permalink this comment
155
buni actori!…asa filme sa tot vezi!
ioana
July 24th, 2008 at 4:43 pm
Permalink this comment
156
Nu imi vine sa cred ca in sf gasesc pe cineva si vad ca voi sunteti multi nu gluma;)) care iubiti in egala masura ca si mine acest serial.Pana la acest film nu ma uitam la nici o telenovela insa,acum sunt de-a dreptul inebunita.Apropo de neglijat..sotul si eu cam fac la fel
) oricum am vzt si eu ceva din episoade in lb turca bineinteles insa sunt f suparat ca in loc sa dea acest serial in fiecare seara a bagat HAVIN ,care sincera sa fiu pe mine nu m-a prins deloc.Cred ca cei de la KANAL D au vrut sa rupa gura targului cu 2 seriale dupa parerea lor la fel de bune..dar nici nu se compara.De-abia astept sa vad ce se mai intampla si vreau sa va spun ca si eu il iubesc pe kerem de mor si pe benuu…povestea lor imi pare mult mai lacrimogena decat a celor doi protagonisti principali pt ca este o iubire imposibila a unui barbat ce iubeste alta femeie si nu e iubit si a unei femei care iubieste un barbat indragostit de prietena ei.E trist rau!!si apropo de asta,vreau sa va las un citat super tare care li se potriveste:”cel mai trist in viata este sa-l vezi pe cel iubit iubind pe altcineva”va pup si mai vb
Dolores Stef
July 24th, 2008 at 4:48 pm
Permalink this comment
157
Sincer sa va spun, m-am indragostit de acest film mai ales de frumusetea lui Sehrazat din film! Ohh ce rau imi pare ca Onur si Sehrazat nu s-au casatorit din prima oara
(:((:((!!!!! Sehrazat era o mireasa atat de frumoasa prima oara! Nu am mai vazut un film mai frumos… e incredibil dar si Sehrazat crede toate chestiile acelea spuse despre Onur la televizor! Nu sunt adevarate! Dar oricum pana la urma se casatoresc dar mireasa (Sehrazat) pateste ceva :este impuscata sau cevaa… nu stiu mai exact ce dar va continua filmul. Sper ca Sehrazat sa nu moara sau sa pateasca ceva grav! Iar tie Sehrazat … adica Berguzar vreau sa iti spun ca esti vedeta si actrita mea preferata! V-am pupat! Ciao!
Dolores Stef
July 24th, 2008 at 4:59 pm
Permalink this comment
158
trebuie sa va spun ca ii ador pe toti actori din 1001 de nopti adica onur, kerem, kaan, ali kemal, gani, fusun, bennu, cansel, burhan, nadide, burcu, buket, micuta burcin, melek… ceilalti dar nu stiu decat pe cativa cum ii cheama in realitate si… ooo! era sa o uit pe cea mai importanta! sehrazat, desigur! v-asi spune pe cei care stiu cum ii cheama da nu mai am chef sa scriu! bye bye!
Denisa87
July 24th, 2008 at 5:03 pm
Permalink this comment
159
@ Ioana si Dolores Stef: Bun venit in gasca nebuna si topita dupa acest minunat film. Sunteti de astazi membre cu drepturi depline.
puteti lasa orice comentariu si daca vor fi probleme pe care trebuie sa le lamurim, o vom face impreuna. Eu sunt indragostita de toti, dar Onur ma fascineaza. Kerem este un barbat frumos dar… in film este al lui Bennu.
Denisa87
July 24th, 2008 at 5:04 pm
Permalink this comment
160
Pupici dulci noilor membre ale Clublului ” Binbir Gece”.
ela
July 24th, 2008 at 8:11 pm
Permalink this comment
161
sunt incantata de/a dreptul de acest film. de mult nu am mai vazut un film care sa ma captiveze asa de mult.superrrrrrrrrrr
ela
July 24th, 2008 at 9:23 pm
Permalink this comment
162
caut ca nebuna o subtritrare pt. aces film si nu gasesc
am noroc ca sunt in concediu si pot sa stu mai mult
imi doresc din tot sufletul sa gasesc
daca cumva aflati , anuntati/ma si pe mine
va rog
alina
July 24th, 2008 at 9:31 pm
Permalink this comment
163
denisa87: kerem e al lui bennu in film dar si onur e al lui sehrazat! asat e traim niste iubiri imposibie amandoua! tu pentru onur eu pentru kerem. ioana :ai dreptate povestea lui bennu si a lui kerem e mai frumoasa decat cea a lui sehrazat si a lui onur. este mai complexa’ la inceput kerem o iubeste pe sehrazat si abia dupa ce o pierde pe bennu isi da seama ca o iubeste pe ea. stii cum se spune nu iti dai seama de ceea ce ai pana nu pierzi. exact asat i s-a intamplat lui kerem pana nu a pierdut-o pe bennu nu si-a dat seama ca ea este femeia pe care o iubeste. la inceput credeam ca s-a casatorit cu ea doar ca sa o uite pe sehrazat dar nu e asa. chiar o iubeste si faptul ca renuta la iaht pentru ea e mai mult decat graitor. in pkus cand afla ca vor avea un copil este asa emotionat incat ii dau lacrimile! in fine vom vedea pe parcurs. pupici si noapte buna
alina
July 24th, 2008 at 9:32 pm
Permalink this comment
164
p.s. scuze pt greselile de ortografie dar nu vad prea bn
Malina Miron
July 24th, 2008 at 10:48 pm
Permalink this comment
165
Hei,iepurasilor,stiti ce mi s-a intimplat? Chiar acum am terminat de vazut un film american,se numeste “Reteaua 2.0.”a carei actiune se petrece la Istambul:o informaticiana americana contactata de o firma turceasca e eroina unor intimplari cu rapiri ,furt de identitate,mafioti rusi si altele.Cine credeti cae intru-un rol episodic dar e – ONUR- chiar el intr-unrol negativ.Eu m-am uitat bine ,el era.Daca a mai vazut cineva sa spuna sa nu ajung eu sa cred ca vad peste to numai 1001 de noptiEu ma uit pe furis pe net si am ajuns la episodul42 sint f.f. fericita ca s-au impacat,acum urmeaza sa se impace si Benu cu Kerem mai ales ca el a venit cu verighetele.Sotul meu care se uita la serial normal cind il dau cei de la Kanal Dspune ca trebuie sa fii homosexual sa nu-ti placa Seherazad.Stiti cum se intimpla cu senti mentele lui Kerem?Se zice ca dragostea e ca mingea ,cind e linga tine ii dai cu piciorul ,cind nu e ,alergi dupa ea. Acum ma duc la culcare dar miine mai vad 2episoade orice ar fi .Pupici la toti.
Manuela
July 24th, 2008 at 11:45 pm
Permalink this comment
166
Pentru cei care au spus ca nu s-au uitat pana acum la o telenovela, dar acest film i-a captivat, ei bine dragilor “BINBIR GECE” nu este o telenovela ci o drama, asa ca va rog nu faceti confuzie in ceea ce priveste genul filmului.
alina
July 25th, 2008 at 7:56 am
Permalink this comment
167
malina miron: din pacate bennu si kerem nu se impaca in ep 43 ci in ep 45. mai are mult de plans dupa ea.
cristinuta
July 25th, 2008 at 8:30 am
Permalink this comment
168
Fetelor cine credeti ca este tipa la care se duce Peride in episodul 46,47,49? Este o scriitoare, care si-a lansat o carte, dar culmea are in biblioteca poza tatalui lui ONUR. Il viziteaza si pe el la firma. OARE ESTE SORA LUI DE TATA???? PUPICI
alina
July 25th, 2008 at 8:40 am
Permalink this comment
169
nu stiu! am vazut scenele acelea dar nu stiu cine este tipa aia! se poate pentru ca tatal lui onur l-a parasit pe el si pe peride pentru alta femeie. dar crezi ca peride ar primi-o in casa daca e ine spui tu? ramane sa aflam cine e fata asta si cine e cezanne aia!
Andrei Craitoiu
July 25th, 2008 at 9:18 am
Permalink this comment
170
Nu o primeste, dar Onur se va duce la ea in vizita. Cezanne cred ca este sora de tata cu Kerem. Se va casatori in ep.66 cu Burak. Ce disperat si frustrat este Kerem cand afla care este tatal lui biologic. Cat poate suferii.
cristinuta
July 25th, 2008 at 10:03 am
Permalink this comment
171
Ai dreptate ANDREI-multumim ca ne mai dai vesti. Kerem este un personaj foarte complex.
princeton
July 25th, 2008 at 10:50 am
Permalink this comment
172
ganditiva oleaca-nu numai la voi-la toti copii din romania carora le place acest film, care se afla in clasele 5-8~deci VA ROG FRUMOS nu mai trimiteti email-uri la kanal D ca sa dea un episod pe zi, caci copii inclusiv eu nu pot urmari episoadele , nu va ganditi numai la voi, ganditiva atat la copii sau chiar adolescenti cat si la adulti, nu mai cereti asemenea lucruri caci sa stiti ca audienta o sa scada din cauza asta, si este mai bine asa cum este acum,deoarece cei care sunt dupa amiaza la scoala seara nu pot urmari mai ales daca sunt in clasa a 7-a, deoarece trebuie sa stai de la 7 seara pana la 12- 1 noaptea ca sa-ti termini temele, iar dimineata o iei de la capat cu invatatul~ dece VA ROG FRUMOS
princeton
July 25th, 2008 at 10:51 am
Permalink this comment
173
NU VA GANDITI DOAR LA VOI
princeton
July 25th, 2008 at 10:51 am
Permalink this comment
174
deci*
princeton
July 25th, 2008 at 10:54 am
Permalink this comment
175
stiu ca mesajul nu o sa fie citit pt ca o sa fie neinteresant sau chestii de genul, dar ganditi-va la noi…
laura
July 25th, 2008 at 11:48 am
Permalink this comment
176
pt malina miron:
Intr-adevar in acel rol din Reteaua 2.0 a jucat Halit Ergenc. M-am uitat la urma la distributie ca si eu vroiam sa ma conving ca el este.
sehrazatlady
July 25th, 2008 at 12:16 pm
Permalink this comment
177
Hello,
Sunt si eu una din persoanele care au o mare admiratie pentru filmul Binbir Gece ! Ca orice fan , am dat cautare pe Google si am inceput sa citesc si sa vizionez tot ce se cheama Binbir Gece !
Ma bucur ca aici sunteti mai multi , fiecare cu preferintele si parerile voastre.Bine v-am gasit !
Va impartasesc si eu cateva din opiniile mele:
-Kerem va renunta la Sehrazat cand va afla ca aceasta a petrecut(deja !) o noapte cu Onur.Atunci va intelege ca nu va putea fi femeia lui niciodata !
-acea scriitoare cred ca este intradevar sora dupa tata a lui Onur
-Kerem cred ca este infiat deoarece problemele apar cand mama Seval se imbolnaveste si probabil afla ca nu are aceleasi caracteristici sangvine cu mama lui. Intr-un episod ulterior, mama Seval ii arata lui Kerem niste sandalute de copil.Cred ca fusesera ale lui Kerem cand a fost infiat- probabil Kerem provenea dintr-o familie saraca , iar mama Seval inca nu putea avea copii(fratele lui Kerem a fost tratat pana la 9 ani pt o afectiune din nastere…)
Daca nu v-am plictisit , voi mai reveni !
Oricum , imi face mare placere sa citesc comentariile voastre !
Have a nice day !!!!
ralu
July 25th, 2008 at 1:35 pm
Permalink this comment
178
intrebare fata e a lui onur dar cine este mama ei?cum apare ea in serial?
cristinuta
July 25th, 2008 at 2:50 pm
Permalink this comment
179
Fetelor eu cred ca mama fetei lui Onur este NIL, deoarece in ep.66, Peride se duce dupa ea la ascoala si-i arata o poza cu mama ei. De ce alta relatie serioasa mai stia Peride, in afara de Nil
alina
July 25th, 2008 at 3:00 pm
Permalink this comment
180
nu cred ca kerem a fost infiat. daca e asa unde e mama lui adevarata? si in plus seval si tatal lui kerem-biologic- se cunosteau. seval a fost acasa la el ca sa ii ofere bani sa dispara sau ceva de felul asta.cand s-au intalnit in fata sectiei de politie in episodul 62 s-a vazut clar ca seval il uraste. daca nu ar fi avut nimic cu el de ce l-ar uri?
alina
July 25th, 2008 at 6:03 pm
Permalink this comment
181
si in plus in pozele acelea aparea seval cu barbatul ala care e tatal lui biologic. nici eu nu am inteles care e treaba cu sandalutele alea dar kerem e fiul lui seval. asta stiu sigur!
sehrazatlady
July 25th, 2008 at 6:39 pm
Permalink this comment
182
nu te contrazic, dar Burak si Kerem avand aceasi mama , mi se pare cam aiurea ca Burak sa se casatoreasca cu sora lui Kerem…
elena
July 25th, 2008 at 7:39 pm
Permalink this comment
183
va adresez o rugaminte din tot sufletul! poate cineva sa puna episodul 22 din “binbir gece” pe youtube? va rog. pe site-ul recomandat de andrei nu le pot vedeapt ca mi s-a defectat windows media player si mi-e frica sa instalez altul pt ca nu ma prea pricep la calculatoare. va rog puneti-l pe youtube. e episodul meu preferat pe care nu am putut sa il vaad pe tot din cauza unor probleme personale nu am vazut decat jumate. va rog.
salina
July 25th, 2008 at 7:40 pm
Permalink this comment
184
bai cate lucruri am aflta de la voi…chiar dak imji place foarte mult filmu n uam rabdare sa ma uit la el fara traducere pentru ca nu inteleg nik…si decat sa le iau pe bajbaite mai bn astept la TV …:*:*:*:* poooop la toti>:D:D
alina
July 25th, 2008 at 7:48 pm
Permalink this comment
185
ehh! s-au mai vazut cazuri. si cu melek era ciudat doi frati cu doua surori!
Malina Miron
July 25th, 2008 at 8:41 pm
Permalink this comment
186
Hei! Am trait s-o vad si p-asta.Am vazut acum episodul 45, e mortal.Dar cine e tipa care se da jos din taxi acasa la batrinul Burhan? .Am inteles ca se pot vedea macar niste secvente pe you tube traduse.Osa-ncerc sa caut .va pup.
salina
July 25th, 2008 at 8:44 pm
Permalink this comment
187
da pe youtube is numai alea de la inceput traduse
ionut
July 25th, 2008 at 10:43 pm
Permalink this comment
188
Va rog frumos sa-mi spuneti cum pot sa am si eu melodia din acest serial ca MP3?
sehrazatlady
July 26th, 2008 at 8:38 am
Permalink this comment
189
raman , totusi , la parerea mea.
nu cred c-ar avea ce cauta kerem la cimitir la nevasta mosului …
alina
July 26th, 2008 at 3:42 pm
Permalink this comment
190
dar nu cred ca era mormantul nevestii aluia! era intr-o scena si seval acolo. era o poza in care era seval cu mosul ala si cu inca un baiat. o poza veche. cred ca celalalt din poza era asa-zisul tata al lui kerem, tatal lui burak, si ca seval l-a inselat pe el cu adevaratul tata al lui kerem. nu stiu e cam incurcata treaba. pana nu vedem traducerile nu putem decat sa presupunem.
cristinuta
July 26th, 2008 at 3:52 pm
Permalink this comment
191
Aveti dreptate, dar ce este cu poza pe care i-o da tipul lui Kerem, si cu scrisorile pe care le gaseste Kerem in ep. 66.
alina
July 26th, 2008 at 4:46 pm
Permalink this comment
192
ramane de vazut! dupa cum am spus pana nu vedem traducerile…
cristinuta
July 26th, 2008 at 6:37 pm
Permalink this comment
193
Fetelor, dar ce ziceti de ochii lui ONUR, sunt fff expresivi nu?????
alina
July 26th, 2008 at 6:41 pm
Permalink this comment
194
malina miron: ai spus ca ai trait sa o vezi si pe asta! ce era in episodul 45 de te-a surprins asa mult?
ioana
July 26th, 2008 at 8:53 pm
Permalink this comment
195
of,fetelor rau mai este ca nu stim lb turca:)) altfel daca stiam cu adev ce se petrece i-am fi obligat pe producatoirii serialului sa cumpere scenariul de la noi:))sunt f incantata de tot ce scrieti voi si regret ca nu am timp sa intru mai des pe aici insa imi sunteti f dragi toti
va pup si de abia astept sa vina LUNI!
ioana
July 26th, 2008 at 8:59 pm
Permalink this comment
196
a..sa nu uit nu am discutat deloc depsre gani?eu nu stiu ce credeti voi dar mie imi place de el
e sugubet si tare frumusel..cu el n-am prins ce se intampla oricum se intrevde si la el o mica poveste de dragoste insa nu stiu daca pana in final va fi impratasita.ma refer la menajera aceia grasuta dar f simpatica care e topita dupa el.mi-ar place sa o iubeasca si el astfel s-ar darma oarecum mitul ca fetele grasute si nu la fel de frumoase ca sehrazat si benuu nu pot fi iubite.off ce ma mai macina serialul asta:))
alina
July 27th, 2008 at 9:24 am
Permalink this comment
197
din pacate nu va fi asa. din cate am vazutu eu gani va incepe sa lucreze la birooul de arhitectura al lui sehrazat si se va indragosti de o fata care lucreaza cu el.
Malina Miron
July 27th, 2008 at 2:34 pm
Permalink this comment
198
Pt. Ioana: episodul 45 trebuie vazut cu incetinitorul asa-i de bun n-as vrea sa-ti rapesc placerea.E f.f. emotionant.Pt Alina :e un episod nu mai stiu care unde Gani poate participa la maraton -viteza,e la o gagiga acasa ,chipurile se uita la un film incep sa se sarute ajung pe covor dar ajunge si tatal fetii acasa si sa te tii alergatura,dupa episodul asta Gani cred ca a trebuit sa se odihneasca..Eu am ajuns de pilda la episodul46 dar nu stiu o groaza de lucruri,adica cine e tipa care vine si se instaleaza la Burhan bey acasa? sau intr-un alt episod prietena din copilarie a lui Onur care i-a fost alaturi la multe necazuri acum intr-un episod l-a asteptat intr-un cadru f. intim si i-a intins un breloc cu chei pe care Onur le-a respins tocmai se impacase cu Seherazad si ea parca Yacint o cheama s-a imbatat turta.Care o fi adevarul?Daca stie cineva sa-mi zica .Pupici la toti.
alina
July 27th, 2008 at 3:20 pm
Permalink this comment
199
malina:am vazut episodul 45. de asta te intreb ce ti s-a parut asa special la episodul asta?
elena r
July 27th, 2008 at 6:57 pm
Permalink this comment
200
cine e noua angajata de lafirma lui onur care apare in episodul 64? dubios personaj. de ce devasteaza firma lui Sehrazat? de ce vrea sa piarda sarcina facandu-i acel ceai?
cristinuta
July 27th, 2008 at 7:18 pm
Permalink this comment
201
@malina manole- tipa este Yasmin-pritena cu Onur din studentie, i-a prezentat-o lui Sehrazat la aniversarea celor 35 de ani ai firmei. Tipa il sustine moral dupa nunta esuata, dar ce pacat ca se indragosteste de ONUR.
alina
July 27th, 2008 at 7:46 pm
Permalink this comment
202
parca nu e yasmin! e o tipa care incepe sa lucreze ca arhitecta la binyiapi. yasmin nu era presedinta nu stiu carei firme?
cristinuta
July 27th, 2008 at 8:48 pm
Permalink this comment
203
Eu spun despre tipa de la restaurant – cea cu cheile, nu cea care va lucra la firma.
margo
July 28th, 2008 at 12:01 am
Permalink this comment
204
Daca se iubesc atat de mult,Onur cu Sehrazat, n-ar trebui sa existe mai multa pasiune intre ei ?
Malina Miron
July 28th, 2008 at 11:36 am
Permalink this comment
205
Pt Alina:daca ai vazut episodul45 e imposibil sa nu fi observat ca e a nu stiu cita oara cind Onur dovedeste ce mult o iubestepe Seherazad:e un episod mai mult decit dinamic ,romantic ce multa nevoie au unul de celalalt,e episodul rapirii ei ,apoi ei singuri acasa la ea,extrapolind pina si Kerem cu buchetul de flori la usa la Benu ce fata are?Nu ti-au placut toate astea? In ceeaca ma priveste ,sint la episodul 48si am o groaza de intrebari ,cum ar fi:ce dovedeste actul care-l aduce Kerem in ep.47,nu cumva ca Seval nu e mama lui?Cine mai e si tipa cu care Onur a plecat din restaurant acasa la ea timp in care Sheherazad e chemata de urgenta la Peride?Poate cineva sa ma ajute?pupici la toata lumea!
cristinuta
July 28th, 2008 at 11:41 am
Permalink this comment
206
Imi plac la nebunie toti actorii, Berguzar este o actrita plina de originalitate si simplitate. Este naturala si prin asta le da clasa “marilor” actrite care cred ca daca nu isi dezgolesc un san nu sunt actrite. Iubesc ochii lui ONUR, plini de sensibilitate si care spun atat de multe……
alina
July 28th, 2008 at 12:29 pm
Permalink this comment
207
am vazut episodul 45 si intr-adevar am remarcat fazele despre care vorbesti. mie mi-a placut in mod special faza de acasa de la seval cand a intrebat-o burak pe bennu ceva de tipul ala. acel act dovedeste ca kerem are alt tata. nu stiu sigur sa iti spun daca seval este mama lui adevarata dar eu asa cred. tipa aia nu stiu cine este.
cristinuta
July 28th, 2008 at 12:50 pm
Permalink this comment
208
Tipa aia cred ca este o cunostinta mai veche de a lui ONUR-isi spun pe nume.
elena r
July 28th, 2008 at 2:56 pm
Permalink this comment
209
fetelor, hai sa ne intelegem: Yasmin si Onur au fost la un moment dat impreuna in facultate, se cunosc de mult timp; tipa cu care Onur se intalneste in barul lui Merk e o “pritena” mai veche, parca Nil se numeste, la ea pleaca acasa cand lui Peride i-i este rau si el nu este de gasit; dar in episodul 64 apare o alta tipa care se angajeaza la Binyapi si care in episodul 65 intra prin efractie in firma lui Sehrazat si distruge calculatoarele, dosare, etc , iar in episodul 66 i-i pregateste lui Sehrazat un ceai care o sa vedeti la ce va duce (in caz ca nu a-ti vazut episoadele pana aici, nu vreau sa stric tot farmecul povestind finalul
cristinuta
July 28th, 2008 at 3:27 pm
Permalink this comment
210
@elena- tipa din bar nu se numeste NIL.
Nil este fosta logodnica a lui Onur-ea apare doar cu numele si in unele poze.
Malina Miron
July 28th, 2008 at 6:33 pm
Permalink this comment
211
Hy,uite ca vazui si ep. 50 si m-am bagat rau in ceata,Denisa,la tine e speranta,ce-au facut babele astea la tinerete ca se descopera acuma si e nasol?Deci cu Seval e aproape lamurit sau asa presupunem noi,dar Peride?cine-i tipa cu cartea?ce secrete ascunde ea de a facut-o sa se sinucida pe Peride?Se pare ca tipa e sigura pe ea .dar Seherazad dece cade pe jos in cofetarie?Hai lamuriti-ma va rog! Vapup si astept ,in seara asta avem ep 31 nici nu mai stiu ce e in el dar il voi vedea cu siguranta cu sotul meu . P.S. am cumparat revista “SOC’ cu Seherazad.Pa!
Denisa87
July 28th, 2008 at 6:46 pm
Permalink this comment
212
Malina Miron, cred ca tipa cu cartea este fica sotului lui Peride cu tipa in casa careia a murit. Are poza lui in casa. Sehrezat ced ca este insarcinata deaceea are ameteli. Aceste se vor repeta. Ce fel de revista ai cumparat…????? PUPICI
sehrazatlady
July 28th, 2008 at 7:17 pm
Permalink this comment
213
Scriitoarea, cred ca e fiica sotului lui Peride (deci sora dupa tata a lui Onur) si cred ca subiectul cartii scrisa de ea reflecta viata ei, sau intamplari din viata ei (ceva gen autobiografie )Daca e asa , e firesc ca lui Peride sa nu-i pice bine ! Cine stie ce rol i-a fost rezervat in carte !
cristinuta
July 29th, 2008 at 7:46 am
Permalink this comment
214
Eu cred ca mai degraba s-a suparat dupa cearta cu ONUR, cand acesta ii reproseaza ca nu poate uita trecutul si faptul ca o sacaia pe scriitoare. Scriitoarea fusese la Onur la firma sa se planga de Peride.
Pe tipa de la bar parca o cheama Tuva.
ela
July 29th, 2008 at 1:33 pm
Permalink this comment
215
eu nu inteleg de ce atata neincredere. ma uit la film si vad ca nu este episod sa nu se certe onur cu sheherezat. sincer cred ca aonur are mult prea ulta rabdare. neincrederea oboseste si nu le permita sa fie fericiti.
Malina Miron
July 29th, 2008 at 4:29 pm
Permalink this comment
216
Hy, incep sa ma lamuresc,iavas,iavas,asta inseamna in turca incet ,incet .A! am uitat sa va zic:am invatat 24 de cuvinte in lb. turca. Nu e rau,asta vara in Antalia erau placut surprinsi ca stiam citeva cuvinte.E o limba f. grea se aseamana putin cu maghiara ,fac parte din aceeiasi familieDeci,la centrele de presa se gaseste -apare miercurea ,costa 2lei revista Soc cu s de la stire.In nr.asta e o pagina co poze si intrewiu cu Seherezad.Miine apare altul.Azi am vazut ep.52 ,s-au impacat ,sint dulci ,Onur a fost in parc “cu baiatul’ lui-ce mindru e!si au plantat un copac ce bine ar fi daca si la noi copii ar proceda asa sa le puna numele lor si sa aba fiecare copacul lui sa aiba grija de el,n-ar fi o idee? Kerem si Benu sint in vizita la Seval sa o anunte ca e bunica ,a aflat si Onur.Treaba-i buna ,nu stiu pina cind.Va pup.
cristinuta
July 30th, 2008 at 12:51 pm
Permalink this comment
217
Da Malina ai dreptate, sunt dulci, in ep. 54 sunt casatoriti si fffffff fericiti. Ce pacat ca se vor certa (episodul 59)cand va afla de fetita lui Onur. Dar parca impacara este mai dulce in ep. 63
ralu
July 30th, 2008 at 2:55 pm
Permalink this comment
218
salut la toti.
ma intreb de ce oare compara lumea filmul asta cu o telenovela ca nu este asa, este un film pe care cred ca fiecare il simte si se bucura si plange in acelasi timp.un +foarte mare e acela ca nu este un film foarte previzibil.cel putin asa cred eu.
in fine spor la vizionat si cui nu ii place sa nu se uite
v-am pupat paaaa
Malina Miron
July 30th, 2008 at 5:07 pm
Permalink this comment
219
Hy, am vazut ep.53 nu e cine stie ce.Ideea principala e ca fam.recupereaza copilul lui Ali kemal . E emotionanta despartirea de tatal adoptiv -soferul lui Onur-. Fetele lui Ali Kemal accepta greu un frate.Problema e din ce in ce mai incurcatacu tatal biologic al lui Kerem care pe linga ca are o fata dedrogat,alcoolic are si probleme cu fiica lui- vinzatoarea din magazin.Deasemeni e induiosatoare situatia prietenei lui Kaan o fetita fara mama -nu stiu de ce -Care probabil nu are sansein legatura cu boala ei-leucemie-ca si Kaan.Nu stiu ce contine jurnalul sau caietul pe care-l arunca onur in mare.va pup pe toti.
Denisa87
July 30th, 2008 at 6:47 pm
Permalink this comment
220
@ Malina – caietul este al lui Yasemin- si ajunge in mainile lui Onur dupa moartea ei. caietul este dat de mama ei. Nu inteleg de ce a murit, vom vedea. Am inteles ca in caiet erau impresii despre Onur si Sehrazat.
sehrazatlady
July 30th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
221
Este jurnalul lui Yasemin (despre care Onur afla ca a murit).Probabil ca , citindu-l, Onur afla ca Yasemin l-a iubit f mult ,dar stia ca n-are nici o sansa in fata lui Sehrazat.
Onur a tratat-o doar ca o prietena f apropiata care i-a fost alaturi la greu.
alina
July 30th, 2008 at 7:35 pm
Permalink this comment
222
moare yasemin? auziti fetelor, eu episoadele 33-40 nu le-am vazut prea bine. ce se intampla cu zafer? nu l-am mai vazut dupa aia!
laura
July 30th, 2008 at 7:37 pm
Permalink this comment
223
zafer moare si el in episodul 33 sau 34 intr-un accident de avion. In acel avion trebuia sa fie si onur dar nu s-a mai urcat.
cristinuta
July 31st, 2008 at 2:19 pm
Permalink this comment
224
Bine ca nu s-a urcat asa cum credeau toti, asa a scapat de moarte.
Onur s-a dus sa rezolve problema cu Jale care a recunoscut ca tot ce a spus de el a fost o calomie. Cat de dezamacit este Kerem!!!!!
alina
July 31st, 2008 at 3:37 pm
Permalink this comment
225
da eu nu stiu cum a putut el sa creada asa cv. ii cam si convenea. anyway eu vreau sa vad cum o sa planga kerem dupa bennu cand pleaca ea
Malina Miron
July 31st, 2008 at 10:17 pm
Permalink this comment
226
Hy,popor, am vazut acum ep.55. Tatal luiKerem iese din spital,Ali Kemal lipseste de la nunta lui,gagica ia plasa,chiar daca isi insceneaza o sinucidere,fam. Axal [seherazad si Onur]mai se cearta mai se-npaca,el face o scena de gelozie in public dar se incheie spectaculos:cineva vine la birou la Onur si-i aduce fetita care e frumoasa foc.Asta e!
alina
July 31st, 2008 at 10:28 pm
Permalink this comment
227
nu se scrie asa. se scrie aksal. ai uitat sa spui ca fetita aceea moare. parca acum e nu? kerem si bennu o sa aiba baiat sau fetita? stie cineva?
cristinuta
August 1st, 2008 at 8:55 am
Permalink this comment
228
Cred ca Bennu o sa nasca un baiat, doar au cumparat lucrusoare bleu.
Care fetita moare alina?
alina
August 1st, 2008 at 10:09 am
Permalink this comment
229
fetita aceea care apare prin episodul 50 sau cam asa ceva. din cate mi-am dat seama ea este fara mama. si cred ca are leucemie. si moare in episodul 55 sau 56. se imprieteneste cu kaan. nu stiu cum o cheama. anyway.eu abia astept sa inceapa filmarile la seria a doua. abia astept sa vad cand naste bennu. cred ca o sa fie foarte frumos. va dati seama daca ar fi un baiat? mi-o si inchipui pe seval ce fericita o sa fie. cred ca ar fi fericita si daca naste o fetita dar daca naste un baiat cred ca o sa-i faca o statuie lui bennu. copilul o sa fie cu siguranta frumos ca n-are cu cine sa semene urat(!). sper sa arate o scena in care sa ii schimbe kerem scutecele. va imaginati cum ar fi?
cristinuta
August 1st, 2008 at 11:19 am
Permalink this comment
230
@ Alina, da ai dreptate, aceea fetita moate, Sehrazat si Onur se duc la spital la tatal fetitei si apoi acasa ca sa-l incurajeze si sa fie alaturi de el.
Si eu abia astept seria noua sa vad ce s-a petrecut cu Sehrazat daca a pierdut sarcina sau nu. Doi proaspeti tatici – atunci sa-i vezi…….
Multumesc de informati. Pupici
alina
August 1st, 2008 at 12:48 pm
Permalink this comment
231
da… pariez ca o sa fie tare comici. sa-i vezi ca poate nici nu o sa stie sa tina copiii in brate. lasa ca o sa il invete kerem pe onur ca el o sa devina tatic inaintea lui. sa-i vezi cand or schimba scutece. cred ca o sa fie de tot rasul!
cristinuta
August 1st, 2008 at 3:08 pm
Permalink this comment
232
Ba o sa fie scumpi rau de tot, iar mamicile niste printese iubite cu drag.
sehrazatlady
August 1st, 2008 at 3:26 pm
Permalink this comment
233
nu cred c-o sa fie totul roz si frumos , ca atunci s-ar termina filmul….
Malina Miron
August 1st, 2008 at 3:57 pm
Permalink this comment
234
Am terminat de vazut ep.56. E tare incepe frumos dar se termina urit.Onur e cumva obligat sa se ocupe de fetita lui care e un inger. Mai intii o duce inalt oras,pe drum,fetita ii arata o poza si pronunta si cuvintul Nil ,sa fie Nil mama ei?,o inscrie la o scoala,sta cu ea o noapte la un hotel,atentie cum o privea cind dormea,apoi merg la o terasa si cind Onur merge sa comande fetita dispare,el o cauta innebunit pe strada .Asta e!
alina
August 1st, 2008 at 4:08 pm
Permalink this comment
235
ai dreptate seherazadlady. daca ar fi totul frumos nu ar mai fi filmul. dar sa speram ca nu o sa moara nimeni. in rest… asta e se mai impaca se mai despart. poate o sa se desparta si bennu de kerem ca de cand s-au casatorit nu s-au despartit. auziti fetelor? ce se intampla cu tipul ala care apare prin episodul 42 care era prieten cu bennu? si care era de fapt indragostit de ea. nu l-am mai vazut la un moment dat.in fine sigur o sa fie probleme si cu burak si cu cezanne aia. mie nu imi place de ea. adica n-am reusit sa imi dau seama daca e personaj pozitiv sau negativ. voi ati vazut in episodul 54 cand s-a dus bennu la spital la taica-sau ce urat s-a purtat cu ea si a luat-o la goana.
sehrazatlady
August 1st, 2008 at 7:14 pm
Permalink this comment
236
nu m-am gandit c-ar putea sa dispara unul din personajele principale !!!!
chiar si mama Peride mi-a devenit simpatica acu’ ca si-a dat seama, in sfarsit, ce fel de om e Sehrazat !
alina
August 1st, 2008 at 7:48 pm
Permalink this comment
237
nici eu nu m-am gandit ca o sa moara careva. tocmai asta am zis ca atata timp cat nu moare nici unul totul se rezolva pana la urma. eu sper ca cei de la kanal d sa ne dea si seria a 2-a.
carmena72
August 2nd, 2008 at 12:29 am
Permalink this comment
238
Imi place la nebunie serialul!e absolut superb!Din cauza acestui serial am ajuns sa-mi placa Turcia la nebunie si limba turca.Imi plac obiceiurile lor, respectul cu care isi vorbesc, atmosfera.. totul.
Fiecare actor se potriveste perfect cu personajul pe care il interpreteaza.
Din ce-am dedus, tipa care o otraveste pe Sehrezat, e individioasa dpdv profesiona..asa e? a inteles cineva de ce o uraste pe Sehrezat????
Sper sa traduca cineva pt actori tot ce-am scris noi \… cred ca ar fi incantati
anca
August 2nd, 2008 at 1:25 am
Permalink this comment
239
imi place foarte mult filmul…in fiecare luni si marti ma uit il ador:X:X..imi place de Sehrazat Bennu Onur Kerem..nu prea m-am uitat inainte la film vreau sa ma adresez celor care au informatii din turcia daca Sehrazat si Onur vor ramane intr-un final impreuna …astept sa imi raspunda cineva sau sa intre pe idul de mess rbd_ank..sau sa lase mail rbd_ank@yahoo.com
sehrazatlady
August 2nd, 2008 at 8:24 am
Permalink this comment
240
cred ca si-l doreste pe Onur si atunci se razbuna pe Sehrazat
Malina Miron
August 2nd, 2008 at 3:22 pm
Permalink this comment
241
O, doamne, de 2 episoade se chinuie Onur sa-i spuna Seherezadei ca are o fetita,si ce fetita frumoasa si cuminte si a trbuit sa vina unu la usa sa-l dea de gol. Dupa mimica discutiilor am impresia ca Benu si Kerem stiau de existenta ei.Trebuia sa se intimple o data si adata pentruca prea des i-a inchis Onur telefonul plus cao data chiar a raspuns fetita.Dece o fi fost el fraier si nu i-a spus de la inceput ,ca sa se mai certe o data? Cadoar si ea a venit in casnicie cu un copil? Bietul Kerem a avut o discutie dura cu mosul asta dupa discutia din cimitir avuta cu Seval.N-am priceput ce secrete se ascund acolo.E mare pacat ca filmul nu e macar intr-o limba de circulatie,apropo:Onur se chinuia sa o invete pe fiica-sa sa pronunte Profiterol .Denisa te rog mult mai dezleaga-mi si mie din engmele astea. Multumesc!
alina
August 2nd, 2008 at 5:01 pm
Permalink this comment
242
da ai dreptate kerem stia despre fetita. am vazut cand i-a dat ea telefon sa-i spuna ca servitoarea s-a ranit sau ceva de felul asta si kerem era cu el si i-a zis ceva de o ambulanta. si cred ca i-a spus si lui bennu. nici eu nu am inteles foarte bine ce secrete sunt intre semir ozcena ala si seval.adik am inteles ca el e tatal biologic al lui kerem dar cred ca e ceva mai mult. scrisorile alea pe care le-a gasit kerem erau niste scrisori pe care le trimisese semir ala dar nu stiu cui. am reusit sa maresc videoclipul si am vazut numele care era acolo dar nu il recunosc. scrisorile erau returnate si de asta le avea semir si nu persoana careia i le trimisese. oricum cred ca erau importante.
Denisa87
August 2nd, 2008 at 9:42 pm
Permalink this comment
243
Fetelor aveti dreptate, greseala este a lui Onur, a ascuns aparitia fetitei lui NIL, cred ca a dorit sa fie sigur ca este a lui. Testul ADN confirma ca este tatal ei, dar ce pacat Sehrazat plecase- a mintit-o ascunzand fetita. Da, Kerem stia si i-a spus lui ONUR sa-i spuna Sehrazadei.
Incurcate sunt treburile cu tatal biologic al lui Kerem – dar el are o poza cu Seval ff tanara . Vom trai si vom afla. PUPICI
simona
August 2nd, 2008 at 10:13 pm
Permalink this comment
244
Alina,din cate am inteles Kerem este nepotul lui Seval.Mama lui naturala era sora lui Seval si a murit.Asa ca el a fost crescut de aceasta,iar scrisorile pe care le-a gasit Kerem erau trimise de tatal sau,care banuiesc ca nu stia de decesul mamei lui Kerem si asa toate au fost returnate.Vom vedea ce se intampla.
sehrazatlady
August 3rd, 2008 at 8:56 am
Permalink this comment
245
Simona , pare a fi f veridic ce zici tu ! Asa se explica si problemele care apar cand Seval se imbolnaveste si faptul ca Kerem ii spune prin primele episoade mamei lui sa-si aminteasca ce mult l-a iubit pe tatal sau !(deci nici intr-un caz Seval nu si-a inselat sotul!)
Dragelor, eu tot revad acum primul episod si, de cate ori ma uit , cred ca Onur merita fiecare minut de suferinta si chiar m mult…
alina
August 3rd, 2008 at 3:53 pm
Permalink this comment
246
se poate mai ales ca seval si mosul ala oricum se cunosteau. dar nimeni n-a pomenit de mama lui kerem. el vorbea doar despre tatal sau. spunea doar ca vrea sa il gaseasca pe el. si apoi chestia cu analizele e simpla: lui seval probabil ii trebuia o transfuzie sau ceva de felul asta si sangele lui kerem nu avea grupa ei pt ca o avea pe a mosului ala. deci poate sa fie si baiatul lui seval. totusi seval il ura pe mosul ala. ati vazut faza aia cand s-au intalnit in fata sectiei de politie?(mi-a placut reactia lui bennu atunci). s-a si dus la el probabil ca sa ii ofere bani si cand a aflat ca kerem s-a intalnit cu el a facut urat. eu cred ca tipul ala probabil o fi violat-o pe seval ca si asa avea fata de delincvent. dar ma intreb , in cazul in care este baiatul lui seval si al mosului ala si nu e adoptat daca eyup stia ca nu e fiul lui? presupun ca trebuie sa asteptam pana la episodul 49 ca sa aflam tot adevarul. seherezadlady n-ai dreptate! e adevarat ca onur a facut ceva josnic atunci dar a vrut doar sa o testeze pe sehrazat. bine si atunci cand s-au dus in dubai i-a oferit 300.000 de dolari dar atunci l-a refuzat. mie una mi-e tare mila de el. de aia nici nu prea am chef sa ma uit acum. bine de aia si pt ca ma enerveaza kerem cu atitudinea lui fata de bennu. de fiecare data cand ma enervez din cauza asta ma uit la episoadele cand plangea el dupa ea. abia astept sa le vad. scena mea preferata este aceea cand se intoarce benu. imi place privirea pe care i-o arunca lui kerem la spital cand apare jim ala. parca i-ar spune “vezi tu nu ai stiut sa ma apreciezi si iata ca acum am gasit pe cineva care intr-adevar ma apreciaza”. kerem isi lasa ochii in jos. foarte bn asa si trebuie sa se simta umilit ca si bennu s-a simtit umilita de multe ori din cauza lui. bine fetelor nu va mai plictisesc. pupici.
Denisa87
August 3rd, 2008 at 6:23 pm
Permalink this comment
247
Fetelor, dar ce parere aveti de atitudinea lui Kerem fata de Sehrazar, oare ii declara ca o iubeste sau nu? Am vazut prezentarea ep. de luni unde se cearta cu Onur. Oare ii spusese ceva Sehrazat de isi permite sa se ia Onur – si sa-i spuna ca Sehrazat l-a uitat?
ghyty98
August 3rd, 2008 at 7:22 pm
Permalink this comment
248
denisa de ce nu pot vedea episoadele1-15 traduse dau clic si nu intra
ghyty98
August 3rd, 2008 at 7:27 pm
Permalink this comment
249
vreau sa vad si eu acest super film(serial) ca se pare ca e super
va rog sa-mi spuneti cum sa fac
Denisa87
August 3rd, 2008 at 7:52 pm
Permalink this comment
250
ghyty98@ poti vedea episoadele1-15 pe http://1001denopti.blogspot.com/
sau pe you tube-videos- 1001 nopti episodul…
Multumesc ca esti alaturi de noi. PUPICI
Denisa87
August 3rd, 2008 at 7:56 pm
Permalink this comment
251
@ghyty98- poti vedea episoadele1-23 pe you tube- video-1001 nopti episodul…., sau pe adresele mentionate mai sus prin comentarii. Multumesc ca esti alaturi de noi. PUPICI!
farcas
August 3rd, 2008 at 9:11 pm
Permalink this comment
252
stie cineva unde pot gasi piesa seherezat pe care o tot asculta Onur
Denisa87
August 3rd, 2008 at 10:30 pm
Permalink this comment
253
@farcas- poti gasi suita seherezadei in you tube – videos – korsakov -Scheherazade.
Succes este superba. PUPICI
sehrazatlady
August 4th, 2008 at 8:43 am
Permalink this comment
254
Denisa87 – Kerem este sigur ca va gasi o cale sa si-o apropie pe Sehrazat, dar in momentul in care pune mana peste mana lui Sehrazat are parte de o reactie f dura din partea acesteia.Chiar daca, aparent, Sehrazat a renuntat la Onur, Bennu este totusi prietena ei si n-ar putea sa o faca sa sufere combinandu-se cu Kerem. Si apoi, o fi suparata Sehrazat , dar tot pe Onur il iubeste !
Prin comportamentul lui,Kerem renunta la prietenia pt Onur ! Cherchez la femme…..
alina
August 4th, 2008 at 2:14 pm
Permalink this comment
255
si nu numai la asta renunta si la dragostea lui bennu
cristinuta
August 4th, 2008 at 2:34 pm
Permalink this comment
256
Ei si voi fetelor, asa-i in filme- se vor impaca pana la urma, iar Kerem va realiza ca o iubeste pe Bennu, mai ales dupa ce aceasta va pleca pentru o vreme.
alina
August 4th, 2008 at 3:46 pm
Permalink this comment
257
da daca nu s-ar mai si certa n-ar mai fi filmul. zilele trecute ma gandeam ca poate ar fi fost mai bine sa se indragosteasca onur de bennu si bennu de onur pentru ca mie mi se pare ca ei doi iubesc cel mai intens. adica , nu stiu dar din tot filmul cred ca nu e niciunul asa de indragostit cum sunt onur de sehrazat si bennu de kerem. dar daca s-ar fi indragostit ei unul de altul n-ar mai fi fost filmul! episoadele astea mi-e asa mila de amandoi. aproape ca mi-a venit sa plang cand ii spunea bennu lui seh ca stie ca nu e iubita de kerem dar isi spune ca nu conteaza macar sa mai fie o zi ce el. si onur saracul nici nu imi vine sa ma uit de cat imi e de mila de el.
Denisa87
August 4th, 2008 at 7:19 pm
Permalink this comment
258
Fetelor, dar ce ziceti de comportamentul lui Kerem dupa ce vede inregistrarile de la Hotel cu venirea lui Onur si Sehrazatei in seara pe care o petrec intreuna. Realizeaza ca Onur nu petrecuse noaptea cu Jale asa cum credea el.
simona
August 4th, 2008 at 10:15 pm
Permalink this comment
259
Denisa in ce episod vede kerem acea inregistrare?
Denisa87
August 4th, 2008 at 10:40 pm
Permalink this comment
260
@Simona- la sfarsitul episodului 40- si la inceputul episodului 41 in mintea lui Kerem se deruleaza mai multe momente importante legate de Onur si Sehrazat.
sehrazatlady
August 5th, 2008 at 8:23 am
Permalink this comment
261
la momentul acesta ma refeream cand am zis ca va realiza Kerem ca Sehrazat nu va fi a lui niciodata !
http://www.youtube.com/watch?v=r9X08hJjseU&feature=related
aici e secventa in care Kerem vede inregistrarea de la hotel…..too late to love me now…
mona
August 5th, 2008 at 2:54 pm
Permalink this comment
262
Eu nu ma uit la nici o telenovela, dar asta asa m-a prins de nu va pot spune. Nu am nici un pic de stare si una-ntruna caut pe net tot ce scrie Binbir Gece. Am vazut la stirile de la kanal d ca nu este ep.66 ultimul ci va mai urma o alta serie, care sper sa aiba un sfirsit placut
alina
August 5th, 2008 at 2:57 pm
Permalink this comment
263
da si imediat dupa aia incepe sa se tina dupa bennu ca daca nu o poate avea pe sehrazat macar sa se consoleze cu bennu. eu in locul ei nu m-as fi maritat cu el. niciodata n-as accepta sa fiu premiu de consolare pt nimeni!
sehrazatlady
August 5th, 2008 at 3:39 pm
Permalink this comment
264
asa e , dar asta tine de personalitatea fiecaruia…
rapidis47
August 5th, 2008 at 4:11 pm
Permalink this comment
265
Bine, dar Bennu il iubea oricum, neconditionat.
alina
August 5th, 2008 at 4:16 pm
Permalink this comment
266
da tocmai de aia n-ar fi trebuit sa isi bata asa joc de ea!
mona
August 5th, 2008 at 4:26 pm
Permalink this comment
267
bennu incearca sa renunte la el dar se pare ca nu reuseste…….de aici rezulta multe…..
Malina Miron
August 5th, 2008 at 5:45 pm
Permalink this comment
268
Buna,se pare ca ep. 60 e de toata isprava.Fusun navaleste in casa socrilor si cu intuitia de mama stie unde se afla Buket cu ala mic.Se gasesc si fericire mare. Seherazad are o tentativa de impacare cu Onur dar ii deschide usa fetita lui cea frumoasa care dusa la scoala de tatal ei nus se adapteaza si directoarea il suna pe Onur care nu raspunde ,atunci osuna pe sotia lui Onur,Seherazadcre afla ca “fata ei”are probleme la scoala.Se duce si o ia la ea acasa.Se pare ca se plac,si Kaan o place.Onur afla si crede ca asta o sa-i impace darSeherazad nu cedeaza-a inceput sa ma enreveze cu atiita mindrie-.Burak o cam termina cu Melek,pentruca e indragostit de fata mosului. Asvrea sa vedeti cum o piaptana Onur pe fiica-sa _asa ii vine si ideea sa faca A>D>N>-ul.Ep.se sfirseste cum probabil Onur primeste rezultatul,care va fi probabil pozitiv Pa
rapidis47
August 5th, 2008 at 7:05 pm
Permalink this comment
269
@ Malina- si mamdria Sehrazadei are o limita, iti vine sa crezi ca ea va fi cea care face pasul de impacare. Sa vezi ce ochiade ii arunca lui Onur la un cocteil la Binany, si ce petrecere surpriza ii face fetei la ei acasa- se impaca cu Onur. Ea este cea care se intoarce.
ghyty98
August 5th, 2008 at 10:58 pm
Permalink this comment
270
denisa am dat clic pe linkul pe care ai zis dar cand dau clic pe un anume episod nu functioneaza nu il pot viziona.DE CE?.
cris
August 6th, 2008 at 7:58 am
Permalink this comment
271
e suuuuuuuuuuuuuper film
cris
August 6th, 2008 at 8:14 am
Permalink this comment
272
am inteles ca e fetita lui Onur, dar ce s-a intimplat cu mama ei nu am inteles; poate stie cineva…….
cristinuta
August 6th, 2008 at 8:32 am
Permalink this comment
273
Fetelor niste imagini superpe aici: http://www.frmbest.com/binbir_gece_avatar_imza_ozel_calismalar-t25117.html
cristinuta
August 6th, 2008 at 8:56 am
Permalink this comment
274
Si aici imagini din serial : http://www.keyfialem.net/binbir-gece/996-binbir-gece-dizisi-resimler-post192722.html
cristinuta
August 6th, 2008 at 11:01 am
Permalink this comment
275
@ghyty98- despre ce link vorbesti, daca este cel prezentat aici de Andrei, poti vedea episoadele numai daca ai instalat Windows media pleyer, vezi adresa de unde-l poti instala in comentariile de mai sus. Pupici
dana
August 6th, 2008 at 3:02 pm
Permalink this comment
276
buna, nu credeam ca atatia de multi urmaresc serialul ,un film in care romantismul este la el acasa, chiar daca personajele sunt in varsta ,ma uimesc felul in care isi vorbesc dl burhan si sotia sa si chiar si ceilalti ,pacat ca nunta se termina cu rochia insangerata si cu risc mare sa piarda copilul ,as dori ca celelalte episoade sa apara mai repede ,stiu povestea seherezadei si are sfarsit frumos si sper ca paginile romantice ale serialului sa ne incalzeasca sufletele si certurile au farmecul lor dar mai frumoase sunt impacarile care le urmeaza
Denisa87
August 6th, 2008 at 4:13 pm
Permalink this comment
277
Dana- bine ai venit alaturi de noi, serialul este superb si are multi fani.
alina
August 6th, 2008 at 4:26 pm
Permalink this comment
278
fetelor intrati aici!http://binbirgece.gen.tr/forum/index.php?PHPSESSID=ce5c6936f6c1a2bc3625fcdd82ff798e&board=7.0
madalina
August 6th, 2008 at 5:06 pm
Permalink this comment
279
buna la toti am revenit si yo dupa o mica vacanta ,am si yo o intrebare stie cineva dak este in aceasta seara 1001 nopti?
alina
August 6th, 2008 at 5:41 pm
Permalink this comment
280
nu este
madalina
August 6th, 2008 at 6:29 pm
Permalink this comment
281
pai aseara am vazut reclama din episodu viitor si nu am fost atenta daca a zis luni sau maine, si cum ei nu prea arata ce va fi decat de azi pt maine
Denisa87
August 6th, 2008 at 6:33 pm
Permalink this comment
282
@Madalina – Nu azi a fost reluarea celui de aseara. Nou episod este luni. Bine ai revenit
ela
August 6th, 2008 at 7:39 pm
Permalink this comment
283
In episodul de luni e ziua lui Kaan si cand vine onur kaan este in bratele lui kerem. este durprins neplacut:) si se supara. nu doreste sa intre in casa nici daca seherezat il invita.
(
ce sa faci cu atata mandrie.
salina
August 6th, 2008 at 7:41 pm
Permalink this comment
284
dc onur nu o baga in seama pe sherazat??:-?
salina
August 6th, 2008 at 7:47 pm
Permalink this comment
285
am vaz si eo ep 35…si mi se pare ca de acu onur isi da aere…(ma enerv la culme kerem…se baga peste tot unde nu ii fierbe oala)
dana
August 6th, 2008 at 8:11 pm
Permalink this comment
286
fiecare persoana da pe din afara de orgoliu dar ce frumos este atunci cand recunosti acest lucru… si sehrazat incearca aceasta….
dana
August 6th, 2008 at 8:13 pm
Permalink this comment
287
ar fi necesar sa se difuzeze mai multe episoade pe saptamana am incercat si cu havin dar lipseste ceva
cris
August 6th, 2008 at 8:52 pm
Permalink this comment
288
si eu sint de aceeasi parere.dar din pacate e doar lunea si martea, iar sanse sa-l dea mai des nu cred ca avem deoarece au intrat cu havin, care din pacate dupa parerea mea e departe…….
cris
August 6th, 2008 at 9:08 pm
Permalink this comment
289
daca poate cineva sa-mi zica un site unde sa pot vedea ep.63,64,65,66, eu nu am vazut decit pina ;a ep.62
multumiri !!!!
alina
August 6th, 2008 at 9:56 pm
Permalink this comment
290
le poti vedea pe youtube.com sunt mai multe parti. un episod are cam 8 sau 9 parti.
Denisa87
August 6th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
291
@cris – Sau le poti vedea pe saitul turcesc dat de Andrei in acest post.
Vizionare placuta. PUPICI.
cris
August 7th, 2008 at 7:14 am
Permalink this comment
292
va multumesc fetelor, mai am o intrebare daca stie cineva ce s-a intimplat cu mama fetitei lui Onur?
Multumesc si pupici !!!!
cristinuta
August 7th, 2008 at 7:47 am
Permalink this comment
293
Cris – mama fetitei se poate sa fi murit nu inteleg decat din imagini, vom trai sa vedem. Pupici.
cris
August 7th, 2008 at 11:39 am
Permalink this comment
294
mersi Cristinuta asa e vom trai si vom vdea, dar asa cu incetinitorul.doar la 2 episoade pe saptamina…….
pupici !!!
Malina Miron
August 7th, 2008 at 1:37 pm
Permalink this comment
295
Saluti a tutti, voiam si eu sa va intreb ceva:oare nu ne simtim putin umiliti cind vedem cum arata Istambulul si ziua dar mai ales noaptea?.Eu am fost de citeva ori si filmul nu minte cu nimic,am fost in citeva case de romani,sa nu mai vorbim de faptul ca apartamentele de bloc sint spatioasa ,luminoase,cu ferestre largi sa intre lumina,si flori ,multe flori. Am vorbit cu un manager de hotel care mi-a zis ca din punct de vedere turistic cei mai buni sint rusii ca beau mult ,devin sentimentali si dau bacsis,despre romani ca fac mizerie,galagie ca si cind in tara la ei ar fi mai bine,nu dau bacsis dar cer calitate. Sint necajita ca mai am de vazut 4 episoade si p-orma ce ma fac?
madalina
August 7th, 2008 at 2:09 pm
Permalink this comment
296
pai gasesti toate episoadele pe net pana la 66 yo l-am vazut cred k de 3 ori ,partera proasta e ca nu prea inteleg, mai mult deduc din fapte cam ce se intampla.
cris
August 7th, 2008 at 2:12 pm
Permalink this comment
297
Asa este Malina, eu tocmai am terminat de vizionat cele 66 episoade si-mi vine sa le iau de la inceput atit de mult imi place, reluindu-l incerc sa inteleg cit de cit limba care mi se pare f grea.Asteptam s inceapa urmatoarea serie care sper sa aiba un sfirsit placut, deoarece finalul ep.66 mi-a lasat un gust amar.Pupici !!!
cristinuta
August 7th, 2008 at 2:55 pm
Permalink this comment
298
Da, un gust amar, dar nu se stie niciodata ce va urma. Poate Sehrazat nu pierde copilul si toate vor fi frumoase. Filmarile se reincep din toamna, la turci oricum se da 1 ep. pe saptamana. La noi se vor termina cele 66 de ep. pe 28 noiembrie, deci cred ca vom vedea si ceva in avans din noile serial. PUPICI
CAMI
August 7th, 2008 at 3:42 pm
Permalink this comment
299
Buna! episoadele traduse in romana,se gasesc pe youtube pina la episodul 28 (parca),sunt postate de TRU23JHONNY
cris
August 7th, 2008 at 4:55 pm
Permalink this comment
300
Ms Cristinuta, esti f tare ai calculat cind se vor termina ep la noi, pupici si sper sa fim placut surprinse de final.Eu o sa-l reiau ca poate mai descopar cite ceva,ma repet limba turca mi se pare f grea si numai din ce se vede deduc cam ce se intimpla.Pupici !!
dana
August 7th, 2008 at 7:58 pm
Permalink this comment
301
bine ca nu l-am inteles chiar tot[ma refer la traducere] ca sa ma mai uit la episoadele de pe kanal d,ca altfel nu as avea astampar, pana in noiembrie este mult, asa incet incet au timp si ei sa-l filmeze
dana
August 7th, 2008 at 8:00 pm
Permalink this comment
302
si doamne cum ar arata un copil din impreunare unor astfel de gene [onur si sehrazat]
Denisa87
August 7th, 2008 at 9:30 pm
Permalink this comment
303
Fetelor, copilul ar fi superb, brunet cu ochi albastri……. Imi pare foarte rau ca nu pot fi cu voi in urmatoatele 2 saptamani, dar plec in vacata. Va doresc tot binele din lume si vizionare placuta. Sa ma asteptati cu noutati. Va PUP.
alina
August 7th, 2008 at 9:36 pm
Permalink this comment
304
vacanta placuta denisa!
cris
August 7th, 2008 at 9:51 pm
Permalink this comment
305
Vacanta placuta Denisa ,eu acum m-am intors. Mergi cumva in Turcia? pupici !!
Denisa87
August 7th, 2008 at 10:02 pm
Permalink this comment
306
Fetelor tineti postul fierbinte cu noutati. Da,DA, Da plec in vacanta la ISTAMBUL de unde am sa va aduc la fiecare cate un gand curat de la SEHRAZAT, ONUR, BENNU, KEREM si cateva scoici de pe plaja.
CE VIS FRUMOS…………?, oricum multumesc de urari. Va pup…..
sehrazatlady
August 8th, 2008 at 9:29 am
Permalink this comment
307
Pt Denisa- vacanta placuta, mult soare si distractie placuta !!!!
Te asteptam cu drag sa revii in lumea celor 1001 nopti !!!
cristinuta
August 8th, 2008 at 12:22 pm
Permalink this comment
308
DENISA distractie placuta, dar si eu voi pleca la munte pt un concediu de doua saptamani. Va urez vizionare placuta in continuare. PA – ne vedem pe 24.08.
Malina Miron
August 8th, 2008 at 1:54 pm
Permalink this comment
309
Denisa, acum am aflat ca pleci ,sint sigura ca vei avea vreme buna,eu iti urez safie liniste in Istambul,sa ai grija in locurile aglomerate, stii ce ascund acum marile aglomeratii urbane ,sa te intorci cu bine la noi,ca tu esti motorul. Fii ca o sugativa pt. tot ce tine de 1001 de nopti,poate afli daca au reinceput filmarile, etc,etc.. VACANTA PLACUTA!
cris
August 8th, 2008 at 4:01 pm
Permalink this comment
310
Cind te intorci Denisa? Nici nu ai plecat bine si eu te intreb cind te intorci , te asteptam cu drag dar dupa cum spune si Malina tu esti motorul. Inca o data vacanta placuta si sa vii inapoi cu “1001 nopti”. Pupici
salina
August 8th, 2008 at 4:19 pm
Permalink this comment
311
am gasit melodia de la inceputul filmului…pe ODC….am scris ”binbir gece”…
dar are numai 1 minut si ceva:D … dak nu aveti ODC contacati-ma la id-ul io_alina94 si vo dau eo;) … pupici:*
rowe
August 8th, 2008 at 7:11 pm
Permalink this comment
312
Buna dragii mei…… Si eu sunt o maniaca a filmului…… Ii iubesc pe toti actorii, dar in special onur si shehrezad.
din pacate acum sunt in londra pt niste cursuri de 3 saptamani, deci nu am ma i vazut nimik incepand cu episodul 30. Va rog din suflet daca puteti sa imi trimiteti si mie repisoadele care s-au rulat deja. Ma gasiti la qwer_had@yahoo.com sau poate si pe mes.
Va rooooooooogggggggg din suflet cine le are daca vrea sa mi le trimita si mie, cu sutitrare ce nu stiu turca……
Am vazut aici pe blog ca este o fata care le are inregistrate…….
plssss……hellpppp mmeeeee
VA MULTUMESC MULT.
cris
August 8th, 2008 at 10:18 pm
Permalink this comment
313
Fetelor, voi ce ati inteles, in ep.41 Keram ii spune lui Onur ca a vizionat inregistrarea video a acelei nopti petrecute la hotel? (Onur – Sherezad), mie asa mi s-a parut ……….ms
sabrina
August 8th, 2008 at 10:32 pm
Permalink this comment
314
da si eu la fel. dar mie mi s-a parut aiurea rau de tot. cum dumnezeului intr-un episod kerem era indragostit de sehrazat pana peste cap si in celalalt episod cumparase verighete ca sa o ceara pe bennu in casatorie! poate cineva sa imi explice? please!
madalina
August 9th, 2008 at 7:23 am
Permalink this comment
315
pai poate isi da seama in sfarsit k sehrazat il iubeste pe onur si k nu sa-r uita vreodata la el
cris
August 9th, 2008 at 8:02 am
Permalink this comment
316
Asa cred si eu ca si-a dat seama ca nu mai are nici o sansa in fata Sehrazadei, decit sa ramina singur……… se hataraste sa o sune pe Bennu, ati observat ca o suna in final dupa discutia cu Onur si S., sincer pe mine ma cam suparat Keram cu atitudinea lui ( nu a fost sincer cu Bennu), are un caracter cam ciudat. Eu ii inteles dragostea ptr S. dar atunci nu trebuia sa-i dea sperante lui Bennu. Voi ce spuneti? Am un pic de dreptate?
alina
August 9th, 2008 at 12:39 pm
Permalink this comment
317
ai dreptate! si eu cred la fel. macar sa ii fi spus lui bennu ca nu o iubeste si sa o lasa pe ea sa decida daca se implica intr-o relatie cu el sau nu dar asa cum a procedat el nu e bn. totusi eu cred ca el chiar isi da seama ca o iubeste pe bennu. cand plangea atunci cu maica-sa pe iaht parea sincer si acasa le peride cand a intrebat-o burak pee bennu de jimade ala sau cum l-o fi chemand era chiar gelos atunci se vedea cu ochiul liber ca turbeaza de gelozie!
dana
August 9th, 2008 at 7:52 pm
Permalink this comment
318
kerem o iubea pe benu mai de mult altfel nu-i dadea asa repede papucii lui beynap sau cam asa ceva[ aia care i-a dat cd lui onur]si dupa dusul rece de la hotel si apoi a vazut-o cu celalalt , ideea de a o pierde pe benu care nu mai era la picioarele lui l-a trezit
alina
August 9th, 2008 at 8:11 pm
Permalink this comment
319
da! asta a fost partea proasta cu bennu! ca tot timpul era la picioarele lui kerem! el se gandea ca orice ar face bennu oricum o sa fie sclava lui asa ca poate sa faca ce vrea! dar cand a vazut ca ea mai are si alte optiuni… stiti cum se spune nu iti dai seama de ce ai pana nu pierzi acel ceva. asa si kerem pana nu a pierdut-o nu si-a dat seama ca o iubeste! pe tipa o cheama zeynep. nu are nici o legatura ca oricum cu aia n-avea intentia sa aiba cv serios doar asa o noapte,doua.
cris
August 9th, 2008 at 8:29 pm
Permalink this comment
320
Dana draga , nu stiu daca i-a dat papucii lui Zeynap ptr. Bennu sau ptr. S. (sa ne gindim un pic, voi ce ziceti?)Cu Zeypnap a fost asa doar o distractie ptr. Keram. Pupici si vizionare placuta daca va mai uitati.
alina
August 9th, 2008 at 9:26 pm
Permalink this comment
321
da asta ziceam si eu. el nici macar n-a fost cuplat cu ea. doar vreo doua nopti s-au “jucat” si ei! oricum eu abia astept episodul 41. sincera sa fiu sehrazat si onur nu ma prea intereseaza! mie imi place doar de kerem.
diana
August 9th, 2008 at 10:43 pm
Permalink this comment
322
si mie imi place tot de kerem. nici pe mine nu ma intereseaza ce se intampla cu onur sau daca pierde sehrazat copilul sau nu. de pe partea mea… eu vreau doar sa vad cand naste bennu. kerem era foarte fericit ca va avea un copil numai expresia fetei cand i-a spus lui onur este o dovada suficienta.
ela
August 10th, 2008 at 3:11 am
Permalink this comment
323
sincer nu pot sa cred ce aud. kerem mi se pare un om lipsid de caracter fara curaj care face pe la spate.
de ce a renuntat atunci la seherezat. parerea mea e ca din lasitate stia ca nu are nici o sansa dar dorea sa se considere victima. nu poti trata pe cineva cum face kerem cu benu si sa mai spui ca o iubesti. si mie imi placea de el. dar…..
adica fiecare cu gusturile lui.
dar daca ati fi fost in locul lui benu………..
diana
August 10th, 2008 at 9:48 am
Permalink this comment
324
dar gandeste-te si la cat a suferit kerem! el a renuntat la sehrazat pentru prietenia cu onur. era chiar dispus sa plece pentru totdeauna din istanbul numai sa nu faca ceva sa se dea de gol ca o iubeste pe sehrazat. dar seh l-a parasit pe onur in fata altarului asa ca el a vazut o sansa sa fie fericit si a luptat pt sansa asta. intr-adevar daca as fi fost in locul lui bennu poate ca nu l-as fi iertat dar nu sunt in locul ei.
ela
August 10th, 2008 at 10:58 am
Permalink this comment
325
de ce nu a fost suficient de barbat sa ii spuna lui onur ca e indragostit de seherezat si a preferat sa faca lucruri fara stirea lui. si seherezat nu si-ar fi tradat prietena cum face el. se simte si ea pusa in posturi aiurea si se simte vinovata fata de benu.
Malina Miron
August 10th, 2008 at 4:48 pm
Permalink this comment
326
Buna,iepurasi, am vazut si 66,mi s-a parut cam inghesuite multe evenimente,dar ma rog asa e la sfirsit,primul sfirsit ca nu ne-o lasa asa,cu Seherazad pe jos ,Bennu cu copilul nenascut,mosul urlind la fiica-sa ca s-a maritat, Kerem cu niste scrisori in mina.In legatura cu asta am sa va dau 2 vesti: .1.am gasit pe google,wikipedia bimbir gece,pe un siteun tabel cu episoadele din film intr-o ordine aleatorie dar la nr.155 erascris episodul 67,am incercat sa-l accesez si n-avrut .Poate cineva sa-l descarce?Eu nu ma pricep,si 2.tot aici am gasitpe un you tube melodia dupa care danseaza ei- Onur si seherazad-la nunta,e superba ,e cintata de Onur aici are o voce extraordinara,baritonala,timbrata, calda.Incercati,n-o sa va para rau.Pupici
dana
August 10th, 2008 at 6:31 pm
Permalink this comment
327
cate prostii si greseli se fac in numele acestei boli, dragoste , ce bine ar fi daca n-ar exista gelozie sau nu… ca fara ea n-am sti ca iubim.malina sunt toate episoadele pe google? este bine macar si asa fara episodul 155 si daca caut acolo le gasesc? multumesc anticipat
dana
August 10th, 2008 at 6:43 pm
Permalink this comment
328
si am sa va spun ceva dar nu sariti pe mine, mie imi place cum joaca fusun ,este greu sa joci un rol negativ si sa fii si convingator cateodata chiar iti vine sa te repezi la ea
magduti
August 10th, 2008 at 9:46 pm
Permalink this comment
329
va rog sa-mi dati si mie episoadele inregistrate in limba romana, cei care au le-au, care le-au inregistrat. multumesc.
magduti
August 10th, 2008 at 9:48 pm
Permalink this comment
330
adresa mea este magduti@yahoo.com
nina
August 10th, 2008 at 10:29 pm
Permalink this comment
331
Buna seara dragilor! Va urmaresc de ceva vreme comentariile , sunt delicioase……in seara aceasta am ras cu lacrimi …..Laura cred, avea cateva comentarii de zile mari . BINEINTELES sunt fan Binbir gece am reusit sa vad totul pana la ep.66, iar in continuare…..o voi lua de la capat in paralel cu amagirea celor doua episoade saptamanale de la kanal d ??!! Din capul locului ”mea culpa” Bennu este pentru sufletul meu ;este S.frumoasa,nimic de zis, dar Bennu straluceste ! Este extrem de feminina,dulce, plina de veselie,sau o tristete cu o amaraciune incredibil de expresiva.Ceyla Duvenci este mult mai talentata decit Berguzar ,iar ca tipologie de frumusete o dulciiiiiiiiica ! Cuplul KEREM + BENNU imi sunt cei mai dragi…..sunt niste faze de o frumusete speciala,in care bennu cu o dragalasenie candida reuseste sa-l determine pe Kerem,sa renunte in mare parte la pornirile negative de moment….sa nu uit,am ca avem de-a face cu un temperament pasional si mai ales de faptul ca e topit dupa Bennu ! Ei doi sunt deliciul unei relatii cu discutii contradictorii, multa tandrete , mult ras , multa pasiune…….toata sarea si piperul ! Onur este exceptional *( Halit Ergenc ) face un rol de zile mari . Dar vai ce superbitate de ochi poate avea si alah, allllllllah , ce voce , ce timbru ! Sa nu ratati clipul este splendid ! Eh sa asteptam episodul de maine ….Pupici
Catalina
August 11th, 2008 at 9:01 am
Permalink this comment
332
Buna!
Si eu sunt o fana a serialului si pot sa ma laud k nu am ratat nici o episod. Mi-ar placea sa vad toate episoadele inainte dar nu stiu limba turca asa ca degeaba ma uit doar la imagini. NU stie nimeni daca se gasesc macar traduse in engleza?
ade deea
August 11th, 2008 at 11:47 am
Permalink this comment
333
imi place la nebunie serialu dar puteti sa imi spuneit si mie ce sa intampla cu sherazat in ep 66?????
diana
August 11th, 2008 at 1:28 pm
Permalink this comment
334
nina sunt exact de aceeasi parere cu tine. e adevarat ca seh e frumoasa dar bennu este mai frumoasa si un rol mai pe sufletul meu. e adevarat ca cateodata ma cam enerveaza ca e asa de moale in fata lui kerem dar imi place mult de ea. la fel ca si tine cuplul kerem+bennu sunt preferatii mei. pup
Malina Miron
August 11th, 2008 at 3:21 pm
Permalink this comment
335
Mai fetelor,se pare ca nu m-am facut inteleasa,sau a pierit entuziasmul,efervescenta,curiozitatea pina la urma,v-am spus ca am vazut afisat episodul 67.Chiar nu intereseaza pe nimeni ce s-a intimplat mai departe? Daca Seherezad pierde copilul, ce descopera Kerem,ce si cum naste Bennu,ogroaza de chestii.Eu nu ma pricep asa bine la computer,trebuie descarcatde pe wikipedia bimbir gece,apoi,USERS-online.Nu-l mai iubeste nimeni pe Onur?,v-am zis ca l-am vazut si auzit cintind melodia de la nunta lor,nu stiu textul dar linia melodica e super,iar vocea lui e minunata.Hai sa ne moblizam ca inseamna ca au filmat si au maifacut citeva episoadeca pina la sf.lui noiembrie mai avem mult.HAI!
cris
August 11th, 2008 at 4:03 pm
Permalink this comment
336
Ba da, ne intereseaza f mult ce urmeaza, dar te rog scrie-ne situl unde ai gasit ep.67. Mersi multi si pupici.
clara
August 11th, 2008 at 4:29 pm
Permalink this comment
337
Buna!Si eu sunt o mare fana a acestui serial, am vazut episoadele p net si am inceput astfel sa invat limba turca.numai k in scris nu inteleg mai nimic.am cautat p wikipedia si nu am gasit un episod 67, insa in wikipedia d la turci am gasit cateva informatii.dak stie cineva turca, ar fi perfect.ultimul episod d acolo este 66, dar apare cate cv despre sezonul final si am impresia k sunt cateva dezvaluiri.din pacate, nu am reusit sa inteleg.
diana
August 11th, 2008 at 5:45 pm
Permalink this comment
338
unde ai gasit episodul 67? am cautat si eu pe wikipedia si pe users online si nu l-am gasit.
diana
August 11th, 2008 at 5:50 pm
Permalink this comment
339
am gasit un site cu poze:http://www.guzelresimler.net/k-dizi-resimleri-273-binbir-gece-resimleri-285.htm
mada
August 11th, 2008 at 6:39 pm
Permalink this comment
340
e kam naspa k se difuzeaza filmul de 2 ori pe saptamana. ar trebui ceva mai mult. o sa asteptam…..mult si bine pana se va termina.
sehrazatlady
August 11th, 2008 at 7:43 pm
Permalink this comment
341
dragele mele, nu s-a filmat inca ep 67!
va dau adresa site-ul lui Tan Sagturk(prietenul lui Berguzar Korel -Sehrazat). Sa vedeti ce prieten dragutz are!(frumosi barbati, turcii astia….):http://www.tansagturk.com.tr/tan/ (de vazut arhiva foto!)
Tan e un balerin f celebru in Turcia !
Pupici !!!
cris
August 11th, 2008 at 7:55 pm
Permalink this comment
342
fetelor si eu am gasit un site unde apar 70 episoade dar video nu se pot deschide, situl este : http://www.dizimanya.com
Incercati si voi ………daca puteti scrieti ptr toata lumea
elena
August 11th, 2008 at 7:57 pm
Permalink this comment
343
filmul acesta este cel mai frumos din cate am vazut esuperrrrrr.id-uri nu putem gasi macar unul
sehrazatlady
August 11th, 2008 at 8:07 pm
Permalink this comment
344
am incercat ! sunt doar 66 ep !!!! mie mi-a zis cineva care a fost in Turcia vara asta ca filmarile pt ep 67…. incep la sf lunii august !
o poza cu Berguzar si Tan: http://www.romantikturk.net/resim_goster.asp?adres=haber_imaj/berguzar_tan_elele1.jpg
Le sta bine impreuna !
rowe
August 11th, 2008 at 9:51 pm
Permalink this comment
345
Buna inca odata pt toata lumea.
Va cred ca sunteti fosrte ocupati cu serialul dar va rog inca odata cine are inregistrat filmul poate sa mi-l dea si mie de la episodul 29….va rog din suflet nu l-am mai vazut de atunci…….si sunt moarta……o sa vin duminica in tara sa vad ce pot recupera, acum sunt in londra si nu l-am mai ptut vedea………….in voi am speranta…va rog ajutati-ma……
Fac cinste , platesc……
Adresa mea de mail e : qwer_had@yahoo.com
Multumesc mult
cris
August 11th, 2008 at 9:56 pm
Permalink this comment
346
Draga mea daca doresti, dar netitrat poti sa-l vazi pe situl dat de andrei la inceput,da clic unde scrie AICI si-l vei vedea,din pacate netitrat……….pupici
rowe
August 11th, 2008 at 10:48 pm
Permalink this comment
347
Multumesc mult cris…asta stiu…dar stiu ca Liliana le are inregistrate de la 22 incolo si ma gandeam ca poate s ami-le trimita si mie.
Draga Liliana, intr-un coment al tau spunei:
Liliana Says:
July 20th, 2008 at 8:00 pm
@BOBOCICA ! M-as bucura foarte mult sa am si eu episoadele pe DVD .AM reusit sa le inregistrez incepand cu episodul nr. 22 ,de la nr. 1 la 15 le-am gasit titrate in romana pe youtube unde le pot viziona .Mai putea ajuta cumva sa obtin si celelalte episoade , pe care le-ai inregistrat tu ?Ai vreo idee ce posibilitate ar fi ? Poate ne ajuta cineva care citeste nesajul. Pot oferi si eu episoadele pe care le am (incepand cu nr.22 le am pe toate cele difuzate de Kanal D si voi continua sa le inregistrez) .Multumiri !
CREZI CA I PUTEA SA-MI TRIMITI SI MIE DE LA EPISODUL 29 INCOLO.
TE ROG DIN SUFLET DACA VREI ITI POT PLATI…..SUNT DISPERATA
MULTUMESC
Liliana
August 11th, 2008 at 11:16 pm
Permalink this comment
348
Pentru ROWE :
Am intradevar episoadele de la 29 .Daca vrei doar sa le vizionezi, nr.29 ,30 le gasesti pe youtube :binbire gece ,1001 de nopti , sunt postate de catre TRU23JHONNY, care a spus ca le pune pe toate .Daca vrei sa le ai si tu pe DVD ,vedem cum facem , poate ai vreo idee (curier rapid cu plata transport ramburs sau stiu eu?Nu vreau sa-mi platesti nimic mie doar sa-mi spui ce putem face ) .Sunt din Piatra Neamt.Astept vesti .
Liliana
August 11th, 2008 at 11:20 pm
Permalink this comment
349
ROWE : lasa adresa de mail
cris
August 12th, 2008 at 1:42 pm
Permalink this comment
350
A SCRS-O PUTIN MAI SUS: qwer_had@yahoo.com
Malina Miron
August 12th, 2008 at 6:49 pm
Permalink this comment
351
Fetele,ce mai faceti? Am o rugaminte la voi,scrieti pe Google: Halit Ergenc. Atit ,vedeti totul ca merita,ascultati mai ales melodia ,poate cu ochii inchisi si lasati sa va cuprinda baritonul. Ma refer mai ales la cele carora le place Onur.Cercetati toata pagina ,n-o sa va para rau. Sper sa-mi multumiti. Pupici
alina
August 12th, 2008 at 10:32 pm
Permalink this comment
352
sa imi spuna cineva ca bennu nu e chiar atat de proasta precum pare!
rowe
August 12th, 2008 at 11:55 pm
Permalink this comment
353
multumesc foarte mult liliana si cris pt ca ai postat inca o data adresa mea de mail
Liliana
August 13th, 2008 at 9:45 am
Permalink this comment
354
Malina , am vizionat ce ne-ai recomandat.E superb.Oricum ,Onur este preferatul meu , are o mimica si niste ochi superbi , un caracter cum numai in filme poate fi .Toti cei din film sunt super: si Burham -glasul intelepciunii ,Benuu care iubeste profund , neconditionat si care este de o bunatate , blandete fara margini , toti .Sunt obsedata de acest film, numai asta am in gand mereu .Va salut si va pup pe toti ,inclusiv pe Andrei ,cel care ne gazduieste aici.
cris
August 13th, 2008 at 10:13 am
Permalink this comment
355
sint in asentimentul tau si eu.Pupici!!!
alina
August 13th, 2008 at 11:29 am
Permalink this comment
356
si eu sunt in asentimentul vostru. mi-a placut ieri cand vb onur la telefon cu mihriban si i-a transmis lui seh sa fie mai profesionista. a facut asta intentionat caci dupa aia zambea.si mi-a mai placut cand i-a zis lui yasemin ca se gandea la altceva si eai-a zis ca ce e mai important decat ce se intampla cu biniyapi. si el i-a raspuns “sehrazat”. ati vazut ce fata a facut? dar nu mi-a placut cum s-a purtat cu firdevs. ea era doar ingrijorata ca si-a dat seama ca tipei aleia ii cade limba pe jos de fiecare data cand il vede pe onur.
Malina Miron
August 13th, 2008 at 4:03 pm
Permalink this comment
357
E clar,ori eu nu ma pricep deloc ori pe USERS online poate sa scrie orice prost ce vrea el.Pai m-am enervat cind am vazut azi un listoi numerota pina pe la 500 cu tot felul de chestii ,pina si farsele lui Jugaru,dar cele mai multe cu diferite episoade din 1001 de nopti,acum apare la doua numere -1001 de nopti episodul 69. Ce vrea sa insemne asta? hai,lamuriti-ma ca nu stiu ce sa mai cred . Sper ca nu ma lasati in ceata. Va pup si va multumesc!
cris
August 13th, 2008 at 5:18 pm
Permalink this comment
358
Dupa cum am mai spus am gasit si eu pe http://www.dizimanya.com, am vazut postate 70 episoade dar nu le-am putut vedea, incercati si voi…….
rowe
August 13th, 2008 at 6:50 pm
Permalink this comment
359
BUNA DRAGII MEI… AM NISTE COLEGI TURCI AICI IN LONDRA….
EI MI-AU SPUS CA MELODIA PE CARE O CANTA ONUR PE YOUTUBE SE NUMESTE “TRECUTUL ESTE DUREREA DIN IMIMA MEA”
VA PUUUUUPPPPPP
alina
August 13th, 2008 at 8:28 pm
Permalink this comment
360
rowe: pune-i sa ne traduca si noua niste episoade. mai aflam si noi cate ceva
rowe
August 13th, 2008 at 8:38 pm
Permalink this comment
361
draga mea am incercat sa sti…dar sun doar baieti si sti u cum e…unor dintre ei nu prea le place…mi-au mai tradus dar din astea pe care voi le-ati vazut si eu nu. Voi la ce episod ati ajuns? 38?
O sa mai vb sa vad… Oricum i-am stresat la culmea….
Va puup
clara
August 13th, 2008 at 8:52 pm
Permalink this comment
362
rowe: luni o sa fie 37.dar tot e bn k ai aflat cv.poate ne mai ajuti.
rowe
August 13th, 2008 at 8:58 pm
Permalink this comment
363
ok dragii mei… main eo sa incerc de la 38 icolo, dar e cam greu pt mine sa inteleg
pt ca nu le-am vazut pe celelalte
Mihaela
August 13th, 2008 at 9:44 pm
Permalink this comment
364
Buna,si eu sunt tot noua.Pt cei interesati va las adreasa unui site(din pacate nu sunt traduse apisoadele)unde puteti viziona eisoadele primei serii http://www.diziizle.net
Va pup si va doresc vizionare placuta!
P.S. daca se face cerere la kanald ma bag si eu!!
Mihaela
August 13th, 2008 at 9:45 pm
Permalink this comment
365
Episoadele nu sunt traduse(mai fac si eu greseli
)
sehrazatlady
August 13th, 2008 at 9:57 pm
Permalink this comment
366
sper sa va placa dialogul (este cel din ep 39 cand se impaca Seh cu Onur)
……….. ai dreptate Sehrazat
nu pot sa uit noaptea aceea neagra
de cate ori ma uit la tine imi amintesc de ea
te iubesc de atunci
esti darul acelei nopti
o sa fiu gelos pe tine pana mor
nu pt ca o sa-mi dai motive
daca o sa fim impreuna o sa ne certam pe tema asta
inebunesc la gandul ca te pot pierde
asta sunt eu
pana in acea noapte nu am crezut in femei
daca nu ma vrei in viata ta , ia cheia si pleaca
…. sarutari….
Onur: m-ai iertat?
Seh: da. nici nu stiu cum au trecut zilele fara tine
Onur: sehrazat , iubirea mea
cris
August 14th, 2008 at 8:12 am
Permalink this comment
367
Sehrazatlady esti f draguta si-ti multumesc ,chiar ieri am vizionat inca o data ep.39,eram f curioasa ce discutie au in padure, m-au luat fiorii since4r va spun……..cum ai reusit sa traduci? poate ne mai spui cite ceva………..ms si pupici
sehrazatlady
August 14th, 2008 at 8:32 am
Permalink this comment
368
ma bucur mult ca ai savurat, la fel ca mine, momentul impacarii .
dak mai gasesc ceva traduceri , le postez !
have a nice day !!!!
dana
August 14th, 2008 at 9:22 am
Permalink this comment
369
multumesc pentru traducerea asta ,o iau de aici si o trec in agenda ,,esti darul acelei nopti ,,o sa fiu gelos pe tine pana mor ,,…….ce cuvinte pline de pasiune
alina
August 14th, 2008 at 10:44 am
Permalink this comment
370
da pt ce trebuia sa il ierte seh pe onur? dimpotriva el trebuia sa o ierte pe ea ca n-a crezut in el.
JohnDoe
August 14th, 2008 at 11:06 am
Permalink this comment
371
tre sa instalati Sopcast ca sa vedeti episoadele
dana
August 14th, 2008 at 11:07 am
Permalink this comment
372
ptr ca nu a ascultat ce a vrut sa-i spuna si apoi ranile ei au radacinii adanci ,este un suflet marcat de multa durere si o operatie doare si desi trece ,tot ramane cicatricea care ne aminteste de ea ,dureaza mult pana nu ne mai uitam la ea
sehrazatlady
August 14th, 2008 at 11:56 am
Permalink this comment
373
foarte plastica comparatia cu operatia ! intradevar a trebuit sa suporte o mare durere pentru ca totul sa fie bine !
si mie mi-a placut mult “esti darul acelei nopti” !!!
cris
August 14th, 2008 at 2:04 pm
Permalink this comment
374
JohnDoe, eu am instalat Sopcast, dar despre ce episoade vorbesti, ce site?
Ms..
cris
August 14th, 2008 at 5:17 pm
Permalink this comment
375
sehrazatlady, dialogul din ep.51 cind din nou se impaca Onur cu Seh,nu l-ai deslusit cumva?Ms si pupici
sehrazatlady
August 14th, 2008 at 7:02 pm
Permalink this comment
376
nu, imi pare rau ! dak reusesc ceva, SIGUR va tin la curent !
pupici !
eu_simplu
August 14th, 2008 at 7:03 pm
Permalink this comment
377
http://www.haberturk.com/galeri.asp?cat=350&id=91194
mi
August 14th, 2008 at 8:51 pm
Permalink this comment
378
http://www.kanald.com.tr episoadele integral
alina
August 14th, 2008 at 8:53 pm
Permalink this comment
379
mi s-a parut mie sau ceyda e gravida si in realitate. sper ca daca e asa sa nu o scoata din distributia filmului.
Liliana
August 14th, 2008 at 11:17 pm
Permalink this comment
380
Sherazatlady !
Te pup de 1001 ori pentru surpriza pe care ne-ai facut-o cu traducerea acelei scene pe care am vizionat-o de cel putin 10 ori incercand sa inteleg ceva , chiar am incercat o traducere de balta , cautand intr-un dictionar turc , cuvintele asa cum le intelegeam eu desi e usor de inteles ca nu am reusit nimic.Multumesc mult ,mult acum sunt chiar fericita .Scena impacarii am gasit-o si sub forma de clip, pe un fond muzical superb ,,Close to you -DJ Aligator , filmulet pe youtube sau exploziv .ro sub numele :1001 de nopti ,Binbir Gece ,Romantism.Sarut.Love.
sehrazatlady
August 15th, 2008 at 8:50 am
Permalink this comment
381
si eu am trait aceeasi bucurie cand am gasit traducerea !
clipul e f fain ! l-am vizionat de n ori….
astept cu nerabdare ep 39 !
pupici !!!!
madalina
August 15th, 2008 at 8:51 am
Permalink this comment
382
alina…chiar este gravida si nu cred k o scoate k si in film este tot gravida si poate pana incepe urmatoarea serie naste cine stie?! apropo am gasit pe STRONG DC subtitrarea la ep 64 nu stiu cat de buna este dar o postez
Ep 64
Onur si Burhan vb de Nelifer si Kaan. Onur ii promite ca o sa vina cu copii sa-i sarute mana.
Sehrazat vrea sa faca nunta si sa fie miresa.
Fusun vb f frumos cu menajera. Apare Nadide. Ii spune lui Fusun ca sunt lucruri in viata care nu se pot uita si ca locul ei este langa mama sa.
Seh, Onur si copii se duc in vizita la Peride. Asta ia foc cand o vede pe Nelifer.
Peride: Ce-i asta Onur? Cum ai putut sa aduci fata asta in casa mea…
Onur: Mama te rog.
P: Ti-am zis sa nu vi cu ea.
O: Dar e fata mea.
P: Fata asta e o straina. Bravo Seh ca ai primit-o pe fata asta in casa voastra (ironic).
O: Daca nu o accepti pe fata mea, poti sa ma uiti si pe mine.
Seh: Nu trebuia sa spuneti vorbele astea in prezenta copiilor.
P: Seh bagati-va mintile in cap.
Nadide si Ali Kemal vb de Fusun.
Nadide ii spune sa o trimita in Kaiser.Ali Kemal ii spune ca ii pare rau ca s-au despartit si ca vrea sa divorteze de actuala lui sotie. Apoi sa se casatoreasca cu Fusun.
Onur a angajat o noua arhitecta.
Eda ( noua arhitecta): “Inebunesc, inebunesc. S-a facut ca nu ma cunoaste. Am lucrat 3 luni impreuna. Se crede o regina. Vreau sa o termin pe Sehrazat.” ( mai zice ceva de Onur. Cred ca vrea sa-l cucereasca)
Seval se duce la tipul carunt.
Seval: Ma urasc pt ca am venit la asasinul fratelui meu.
Tipul: Eu ma urasc de 38 de ani. Spune-mi pt ce ai venit si apoi pleaca te rog.
S: Nu-ti face griji, nu vreau sa respir acelasi aer cu tine. Cat vrei?
T: Nu inteleg.
S: cat vrei ca sa-ti iei fata si sa pleci. Nu vreau sa mai stati in preajma mea si a fiilor mei.
T: Credeti ca banii deschid toate usille?
S: Nu o lungi, spune-mi cat vrei. Sunt dispusa sa fac orice ca sa nu va mai vad.
T: Crezi ca sunt de vanzare? Am gresit si eu. Din cauza asta nu am dormit o noapte linistit.
S: Stiu eu ce hram porti.
T: Nu sti nimic.
S: Ia banii si pleaca.
T: Pleca din casa mea si nu mai veni pe strada asta.
S: o sa-ti para rau.
Niste ziaristi au aflat de fata lui Onur.
Tipul carunt ii zice fetei(Sezen) sa nu se mai vada cu Burak. Ii spune ca a fost mama lui si i-a oferit bani.
Afla Burak si se duce la Seval si ii cere socoteala. Seval ii spune ca nu poate sa fie cu fata unui asasin.
Kerem: “Ajunge mama, Sezen (fata asasinului) e sora mea, si nu are nici o vina iar acel asasin e tatal meu”
Sezen ii spune lui burac ” daca ai respect fata de matusa ta trebuie sa te desparti de Sezen”.
Kerem vb cu mama lui. II spune ca a fost cautat de 2 ori de tipul carunt sa-i spuna ca Burac trebuie sa se desparta de fata lui. Si ca nu e om rau pt ca a refuzat banii lui Seval.
Noua arhitecta ii ia atributiile lui Bennu ( pt ca e insarcinata).
O ziarista vine si o trage de limba pe Peride in legatura cu fata lui Onur.
Noua arhitecta (Eda) e suparata ca Seh e supervizorul ei: “Nu se satura ca are afacerea ei, ca e sotia lui Onur Aksal acum vrea sa se bage si in Biniapim”.
alina
August 15th, 2008 at 10:44 am
Permalink this comment
383
o.k. nu intelegeam eu pana acuma care e faza cu mosul ala acuma inteleg cu atat mai putin. l-a omorat pe fratele lui seval??????? si pana la urma este kerem sau nu fiul biologic al lui seval? eu cred ca da. madalina multumim pt traducere.
alina
August 15th, 2008 at 11:20 am
Permalink this comment
384
madalina esti sigura ca seval nu a zis “asasinul surorii mele”? asa s-ar explica mai multe!
Liliana
August 15th, 2008 at 11:22 am
Permalink this comment
385
MADALINA:
Multumiri multe ,multe !
EU -SIMPLU :
am intrat pe site-ul indicat de tine , mi-a placut si am mai gasit si multe articole referotoate la film , sezonul final dat toate fiind in limba turca nu am inteles nimic. Vor fi sau nu 150 episoade ? Urmeaza sa se filmeze de la 67 la 105 in toamna ? Vom mai afla.
In orice caz trebuie sa fie un final , cand o fi acesta , FERICIT , sa avem si noi o satisfactie .
sehrazatlady
August 15th, 2008 at 1:30 pm
Permalink this comment
386
Madalina, multumim mult !!!!
si eu cred ca e “asasinul surorii mele” !
cris
August 15th, 2008 at 1:40 pm
Permalink this comment
387
Madalina , multumin mult , poate ne mai ajuti cu cite vreun episod. Pupici.
madalina
August 15th, 2008 at 3:10 pm
Permalink this comment
388
dak mai gasesc o sa mai postez .deocamdata incerc sa copiez episoade,dar merge mai greu
madalina
August 15th, 2008 at 3:16 pm
Permalink this comment
389
am inmtrat si yo pe acel site si am gasi ep 69 si 70 dat am dat clic pe ele si nimik ,nu sa intamplat absolut nimic. stie cineva ceva ?? dak da anuntati k yo vreau sa vad continuarea.
cris
August 15th, 2008 at 3:37 pm
Permalink this comment
390
la fel am patit si eu, cind am dat clik mi s-a deschis ceva sa instalez mozilla, dar eu il am instalat asa ca, chiar nu stiu ce ar tr sa facem, eu nici nu ma pricep f tare intr-ale calculatoarelor.poate ne ajuta cineva mai pricepot
cris
August 15th, 2008 at 3:48 pm
Permalink this comment
391
Oare ce reactie va avea Onur cind se va descoperi ca noua lui angajata a devastat biroul lui Seh?
alina
August 15th, 2008 at 4:06 pm
Permalink this comment
392
eu cred ca mai bine ne intrebam ce reactie va afla onur cand va afla ca noua angajata i-a pus cv in ceai lui seh. oricum nu stiu cum o sa se afle chestia asta decat daca se da a de gol ca altfel… eu amvazut cand s-a dus ea la piata si a cumparat ierburile alea si cand le-a preparat. era singura deci nu e nici un martor .
madalina
August 15th, 2008 at 5:06 pm
Permalink this comment
393
pai probabil knd o sa se duca la spital doctorul o sa ii spun k a baut ceva care ia provocat avortul,si atunci she o sa isi dea seama cine a fost . nu ne ramane decat sa vedem ce va fi .
cris
August 15th, 2008 at 7:24 pm
Permalink this comment
394
aveti dreptate fetelor……eu nu mai am rabdare………
eu_simplu
August 15th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
395
Buna ! Nu prea am eu obiceiul sa postez, dar am citit pe un site o stire tradusa despre Halit Ergenc si Berguzar Korel. Povestea e cam asa: cei doi s-au iubit candva, au avut o relatie de ceva timp, dar s-au despartit cand Halit a cunoscut-o pe actuala sotie. Nu stiu daca e noua sau veche, dar ma gandeam ca poate nu stiati si am vazut ca sunt destui fani ai celor doi!
Seara buna
Malina Miron
August 15th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
396
Buna fetelor,insfirsit a mai vazut cineva ca pe un site sint trecute”in prostie”episoade 67,68,69 etc.Cum lumea buna e-n concediu se vede clar ca n-are cine sa ne lumineze. Imi pare tare rau ca nu mai pot de curiozitate.E adevarat ca mai sint de lamurit o groaza de chestii,dar ce era mai important am priceput noi ca sintem fete istete. O sa ne multumim cu televizorul.Asfi dori ca azi,de ziua mea- sf. Maria- sa fi primit cadou episodul67. Ce mi-ar fi placut! Asta e!
cris
August 15th, 2008 at 10:19 pm
Permalink this comment
397
La multi ani !!!!!!!!!!!
alina
August 15th, 2008 at 10:52 pm
Permalink this comment
398
inca nu au inceput filmarile! fetlor ati vazut ca pe coperta la tv satelit este seh? eu nici nu o recunoscusem! nici nu arata ca ea nu stiu e schimbata. eu intotdeauna am zis ca pe seh o strica machiajul. ea e mai frumoasa cand e nemachiata. mie asa mi se pare!
Liliana
August 16th, 2008 at 1:32 pm
Permalink this comment
399
Declar deschis ca imi sunteti foarte ,foarte dragi ,asa animate de acest film .Eu nu urmaresc in avans episoadele ,prefer sa ,,fierb in suc propriu ” pentru a le putea savura pe deplin in limba romana dar recunosc, mai citesc povestirile voastre . Am inteles de la voi ca Yasemin moare ? Urat din partea mea , dar daca e asa ma bucur ,prea e innebunita dupa Onur iar el este prea perfect ( nu e prea corect spus) pentru a-i fi infidel Sherezatei ,chiar daca sunt certati .Am vazut pe un site fotografii din film cu Yasemin si Onur foarte ,foarte apropiati dar sper ca nu se ajunge mai departe de atat !
laura
August 16th, 2008 at 2:20 pm
Permalink this comment
400
Fetelor va rog sa-mi povestiti si mie episodul 36, in special scenele cu personajele principale, pentru ca din pacate l-am pierdut
Malina Miron
August 16th, 2008 at 4:46 pm
Permalink this comment
401
Multumesc de urare Cris,esti singura care ai citit si m-ai felicitat. Chiar daca s-a intimplat asa,eu vreau sa va propun tuturor sa pregatim o felicitare frumoasa ca din partea noastra a tuturor fanilor din Romania,pentru Seherazad,in 2 septembrie e ziua ei ,implineste 28 de anisi cu ocazia asta,poate ne raspunde si ne spune daca filmeaza mai departe,ce si cum.Cred ca exista personal pt. asta,nu cred ca raspunde ea scrisorilor,dar e un gest frumos, merita,si mai aflam si noi cite ceva.Eu am scris pe Google numele ei de actrita si am citit ce se poate citi,pentruca e scris in lb. turca.Poate aflati voi mai mult. Pupici.
cris
August 16th, 2008 at 5:54 pm
Permalink this comment
402
Fetelor , stie cineva cine este tipa cu care s-a intilnit onur la club, pe care o conduce acasa, isi inchide telefonul si ramine peste noapte la ea, Seh il suna, Peride face o criza , este dusa la spital……….Onur apare dimineata
cris
August 16th, 2008 at 5:56 pm
Permalink this comment
403
aa nu este dusa la spital am gresit, ramine cu Seh peste Noapte, iar Onur este cu tipa de la bar.apare dimineata
alina
August 16th, 2008 at 6:40 pm
Permalink this comment
404
incercati site-ul asta :http://binbirgecedizi.skynetblogs.be/
Liliana
August 16th, 2008 at 10:26 pm
Permalink this comment
405
Malina , am citit si eu si te felicit si eu cu mult drag , chiar daca mai tarziu numai ca in zona noastra , Sf.Maria se sarbatoreste in septembrie si m-am mirat cand ai spus ca iti sarbatoresti ziua numelui . Sunt de acord cu propunerea ta de a o felicita pe Sherazat , e o buna ff buna.
cris
August 17th, 2008 at 7:49 am
Permalink this comment
406
sint de acord cu tine malina de a o felicita pe S., dar ne tr un ajutor , cineva care stie lb turca, eu una recunosc ca nu ma pricep deloc……..pupici
Malina Miron
August 17th, 2008 at 2:58 pm
Permalink this comment
407
Buna fetele,ma bucur ca propunerea mea a avut ecou in inimile voastre.Nu cred ca trebuie sa scriem in lb. turca,nu uitati ca Seherazad e absolventa a unui institut de studii superioare,institutul de arta teatrala si cinematografica din Istambul,e imposibil sa nu stie lb.engleza,si prin absurd chiar daca nu stie ea se gaseste cine sa-i traduca, important e sa-i comunicam ce mult ne place si ce multa bucurie a adus in sufletele noastre.Majoritatea actorilor vorbesc engleza. Probabil c-ar bucura-o daca am scrie in turca,eu cunosc unturc proprietar al unui magazin de bijuterii am sa incerc sa-l gasesc,sa-l rog,dar ne trebuie adresa. Cind vine Denisa,poate stie eaunde sa scriem,sau poate intreaba cineva la Kanal D?
cris
August 18th, 2008 at 9:44 am
Permalink this comment
408
ai dreptate malina, eu fiind obsedata de lb turca (din cauza filmului bineinteles) nu m-am gindit ca am putea scrie intr-o alta limba…….pupici
DIANA14
August 18th, 2008 at 12:28 pm
Permalink this comment
409
sal fratilor.si io sunt cel mai mare fan al acestui episod la fel ca si voi.de cand urmaresc filmul am invata 36 cuvinte in lb turca si vreau sa mai invat.veau sa va spun ca nu moare fata lu onur pt ca am vazut niste faze din episodul 66 in care era de mana cu , kaan.asa da film de un bun augur nu am mai vazut…
DIANA14
August 18th, 2008 at 12:30 pm
Permalink this comment
410
film am vrut sa zic
Liliana
August 18th, 2008 at 1:09 pm
Permalink this comment
411
Rezumat ep. 36
Din neatentie, micutul Kaan este ranit la picnic, iar Sehrazat se supara foarte tare pe Kerem, spre indignarea lui Bennu. Deasemeni Kerem ii spune Serezatei ca o iubeste si se va desparti oricum ar fi de Bennu , fapt ce o supara si mai tare si pleaca de la picnic .Onur se simte ranit si vrea sa pastreze distanta fata de Sehrazat. Fusun si Ali Kemal se hotarasc sa joace rolul parintilor fericiti de dragul fetelor. Onur si Seval discuta pentru prima oara despre atentia deosebita pe care Kerem i-o acorda lui Sehrazat.
Sehrazat vrea sa se impace cu Onur si se gandeste sa ii spuna lui Bennu adevarul despre Kerem, mai ales ca acesta este hotarat sa vanda actiunile de la Binyapi. Kerem merge la firma Sh , ii face avansuri dar ea ii spune ca il iubeste pe Onur si Kerem pleaca dezamagit .Kerem face un pas neasteptat in relatia lui cu Bennu, vrea sa aprofundeze relatia cu ea , se saruta pe vas . Sehrazat si Onur au o discutie foarte serioasa ,Onur pleaca ingandurat .
Armand
August 18th, 2008 at 3:54 pm
Permalink this comment
412
Sunt fan al acestui serial si ma intreb ca barbat de ce nu am gasit comentarii facute de barbati. Eu consider ca de la doua din personaje, respectiv Onur si Burhan fiecare barbat ar avea cate ceva de invatat. De la primul cum sa te porti cu o femeie pe care o iubesti cu-adevarat ce inseamna onestitate, barbatie, etc., iar de la al doilea ce inseamna intelepciunea si cultul familiei. Sehrazat, o mama desavarsita, o luptatoare adevarata putin cam patimasa si cam prea orgolioasa in raport cu Onur. Bennu tipul de femeie care iubeste sincer, neconditionat, dar careia din pacate ii lipseste intuitia feminina (vezi extazierea lui Kerem cand o vede pe Sehrazat).
Kerem dupa parerea mea este un personaj lipsit de barbatie chiar daca pare sarmant la prima vedere nu cred ca este capabil de o iubire sincera. Despre Onur ce sa zic are o groaza de calitati, greu de gasit vre-un defect. Cu riscul de a-mi sari fetele in cap cred ca s-ar fi potrivit mai bine cu Jasmine. Pacat de Zafer, un om deosebit si un prieten adevarat cum rar se-ntampla. Ar fi putut fi fericit alaturi de Melek chiar si numai pentru putin timp. Un serial deosebit care dupa parerea mea ar trebui sa aiba ecou incepand de la copii pana la varstnici. Subscriu si eu la initiativa de a convinge conducerea CanalD sa DIFUZEZE MAI DES ACEST MINUNAT SERIAL.
madalina
August 18th, 2008 at 6:00 pm
Permalink this comment
413
sal fratilor.si io sunt cel mai mare fan al acestui episod la fel ca si voi.de cand urmaresc filmul am invata 36 cuvinte in lb turca si vreau sa mai invat.veau sa va spun ca nu moare fata lu onur pt ca am vazut niste faze din episodul 66 in care era de mana cu , kaan.asa da film de un bun augur nu am mai vazut…
cine a zis k moare fata lui onur?????? in ep 66 seh cade jos plina de sange…si am vazut ep 66 de cateva ori
DIANA14
August 18th, 2008 at 6:41 pm
Permalink this comment
414
scrie acest lucru intr-un comentariu de mai sus
anka_elena2008
August 18th, 2008 at 7:01 pm
Permalink this comment
415
de unde fac si eu rost de film…….da sa fie tradus in romana ca turca nu stiu nici macar un cuvant?……..please………..
cris
August 18th, 2008 at 7:57 pm
Permalink this comment
416
anka_elena2008 , daca vrei sa vezi primele 30 ep traduse le poti vedea pe youtube postate de tru23jhonny…sper sa fie toate…vizionare placuta
alina
August 18th, 2008 at 10:03 pm
Permalink this comment
417
da de la onur poti sa inveti cum sa te porti cu o femeie :sa ii oferi bani ca sa se culce cu tine!
Adina
August 18th, 2008 at 10:20 pm
Permalink this comment
418
Sunt de acord cu Armand in ceea ce priveste caracterizarea personajelor dar ce ziceti de prietenia dintre Seherazat si Bennu ?Bennu , desi in adancul sufletului ei stie pe cine iubeste Keren cu adevarat ,continua sa fie cea mai buna prietena a Seherazatei , s- a bucurat sincer de succesele ei ,a suferit cu ea in clipele grele .In viata reala n-ai sa vezi asa ceva. Ar aparea imediat invidia si rautatea .
Armand
August 19th, 2008 at 8:39 am
Permalink this comment
419
Alina, in momentul cand i-a oferit bani sa se culce cu el nu se punea problema existentri vreunui sentiment pentru Sehrazat. Atentie eu am precizat..CUM SA TE PORTI CU O FEMEIE PE CARE O IUBESTI CU ADEVARAT.
oldy
August 19th, 2008 at 10:48 am
Permalink this comment
420
Armand, daca nu ma insel (si sunt sigura ca nu), pentru ca am urmarit aproape toate episoadele si in reluare tocmai ca sa nu pierd nimic din film, Onur ii spune lui Kerem ca ” o femeie pe care am pretuit-o” l-a dezamagit pentru ca a acceptat bani pentru noaptea petrecuta cu el. De altfel este remarcabila mimica lui Onur in momentul cand Seherazat il refuza, ca pe urma sa se dezumfle ca un balon atunci cand ea accepta. In alta ordine de idei trebuie sa va multumesc tuturor pentru comentariile voastre dragute si pentru lamuririle pe care le-am capatat citindu-le, pentru ca de multe ori am impresia ca cei care fac traducerea la Kanal D nu traduc exact, tinind cont de mimica , gesturile personajelor si fundalul sonor. BOMBA este ca de saptamina viitoare ne luxeaza reluarile de marti si miercuri. Iarasi vin cu un serial nou, parca vad ca va fi in genul Havin care dupa parerea mea este o porcarie. Va pup pe toti si ne mai vedem pe blog
MULTUMESC ANDREI
alina
August 19th, 2008 at 11:37 am
Permalink this comment
421
da dar si cand s-au dus in dubai i-a propus asta. si se presupune ca onur era indragostit de seh atunci. i-a zis lui kerem ca pretuia o femeie dar acum nu o mai pretuieste pentru ca a trebuit sa plateasca pentru o noapte cu ea. deci o iubea si atunci cand i-a oferit bani. oricum stiu ca a facut asta doar ca sa o puna la incercare sa vada daca ea e interesata de banii lui sau nu. probabil nil aia il iubise doar pentru bani si onurel a ramas cu traume.
Armand
August 19th, 2008 at 12:33 pm
Permalink this comment
422
In pofida faptului ca Onur afiseaza o oarecare duritate, este extrem de sensibil si sentimental, motiv pentru care atunci cand se simte lezat reactioneaza cam dur. Parerea mea este ca a inceput s-o iubeasca pe Sehrazat abia atunci cand a aflat pentru ce i-au trebuit banii. In ceea ce o priveste pe Bennu care este de o naivitate angelica nu cred ca se gandeste la o eventuala iubire a lui Kerem pentru Sehrazat pentru ca este mascata foarte bine de aversiunea dintre cei doi (Onur si Kerem).
DIANA14
August 19th, 2008 at 2:26 pm
Permalink this comment
423
cum se numeste melodia aia cu care incepe episodul 1. cu vioara si nu mai stiu ce…park tot aia o cantau si muzicienii de la restaorant cand a cerut-o onur de sotie prima data.
DIANA14
August 19th, 2008 at 2:27 pm
Permalink this comment
424
?
DIANA14
August 19th, 2008 at 2:48 pm
Permalink this comment
425
si http://www.trilulilu.ro/flor4ever/7a1c07c9081969-uitati-va ca e tare interesant
oldy
August 19th, 2008 at 2:57 pm
Permalink this comment
426
stie cineva turceste? poate ne traduce si noua discutia dintre Onur si Sheherazat din episodul 42, el pare putin surprins si fericit totodata si pe urma inteleg ca vor petrece noaptea impreuna!!!! Oare propunerea vine din partea ei?
Armand
August 19th, 2008 at 3:09 pm
Permalink this comment
427
Da Diana, dar din gresala ai adaugat la link si -uitati-va. De fapt link-ul este: http://www.trilulilu.ro/flor4ever/7a1c07c9081969
Adina
August 19th, 2008 at 3:22 pm
Permalink this comment
428
Onur a spus ca a iubit-o pe Seh din prima clipa si eu cred ca este adevarat Revedeti primele episoade si vedeti privirea lui .Intradevar , se comporta dur cu ea deoarece si el este surprins de ce i se intampla .Nu uitati ca nu avea incredere in femei .Uitati-va cum o soarbe din priviri inca din primele episoade ,desi este dezamagit si derutat de intamplarea cu banii .Efectiv i se ,, lipesc ” ochii de ea dar in dialogul direct , atunci cand acesta se deruleaza pasnic , nu o poate privi in ochi ,isi fereste rapid privirea parca de teama de a nu fi descoperit sau de teama de a nu se lasa cuprins mai mult. Amintiti-va framantarile lui , chiar inainte de a afla motivul pentru care i-a cerut bani , deoarece nu stia ce se petrece cu el ,nu stia daca sa se opuna sau nu acestei iubiri. Am revazut primele episoade de n ori si asta am dedus urmarind totul cu foarte mare atentie.
cris
August 19th, 2008 at 3:43 pm
Permalink this comment
429
si eu cred acelasi lucru, a iubit-o din prima dar i-a fost teama sa recunoasca, chiar si fata de el insusi, urmariti-i un pic usurarea din primul episod in care ii face propunerea, iar Seh il refuza, chiar si dupa ce aceasta accepta mi se pare ca se bucura pentru faptul ca poate fi a lui macar o data.fara sa se gindeasca la urmari,parerea mea este ca a iubit-o dinaintea acelei nopti,iar dupa poate chiar mai mult………..s-a aprofundat dragostea…..este parerea mea, oricum trebuie sa fim realiste ca in viata de zi cu zi nu cred ca intilnim asa o dragoste, nu ca nu ne-am dori.insa din pacate nu exista.pupici
DIANA14
August 19th, 2008 at 5:11 pm
Permalink this comment
430
scuze….
madalina
August 19th, 2008 at 7:29 pm
Permalink this comment
431
voi de unde stiti k moare yasemin ? poae k a plecat iarasi in europa tinand cont k pana sa fie onur cu seh ea era de 15 ai plecata. am vazut ep in care onur o respinge dar nu cred k a murit ci doar a plecat parerea mea ,acu nu am decat sa astept sa fi ep cu pricina k sa stiu ce spun ei k nu inteleg.
rowe
August 19th, 2008 at 7:53 pm
Permalink this comment
432
dragii mei, ce serial……
cat de mult as vrea sa gasesc si eu un barbat asa de perrfect pe cum e onur…..sper sa fiu norocoasa si sa gasesc asa ceva si in vita reala.
Vreau sa ii multumesc f mult lilianei, care a fost de o amabilitatea cum nu ma asteptam, datorita ei reusit sa vad niste episoade minunate pe care le-am ratat. Multumesc liliana….sper sa imi dai ocazia sa ma revansez cumva……
Si mai am o rugaminte…..Poate cineva sa imi faca un rezumat la primele 15 min din episodul de aseara….am pierdut din pacate pan cand Jale intra in Biroul lui Onur….si era ceva care ma intereseaza….Idiotul ala de Kerem …cum o convinge pe Bennu sa faca dragoste…..si Chansel cu tipu ala…..tare as vrea sa fi inteles ce au vorbit…pt mine fiecare cuvant care e spus in filmul asta e fff important.
Va multumesc din suflet.
Am plecat la tv ca inepe filmul….
puuupici
rowe
August 19th, 2008 at 8:52 pm
Permalink this comment
433
of dragi mei ….de cand nu am mai vazut filmul (de o luna) am si uitat ca e la 8 si 15.
Si ce dracu mai e prostia aia care e inainte….magic taxi….mai bine ar mai baga un episod de binbir gece…..
cris
August 19th, 2008 at 10:04 pm
Permalink this comment
434
darag rowe, in primul rind bine ai venit acasa (asa inteleg ca te-ai intors din anglia),referitpr la inceputul ep de aseara ce pot sa-ti epun: keram cred ca s-a culcat cu bennu de furie, de nervi tocmai se intorsese de la biroul lui seh, care i-a repetat ca-l iubeste pe onur,iar el sa o lase in pace, asa ca……..asta e parerea mea, bennu orbita de dragoste a cedat, defapt ea si-a dorit asta
cris
August 19th, 2008 at 10:14 pm
Permalink this comment
435
oricum dimineata a fost foarte dragut Keram, i-a adus micul dejun la pat…..mi-a placut…..cam asta a fost
Liliana
August 19th, 2008 at 10:28 pm
Permalink this comment
436
Draga Rowe ,
Voi revedea primele 15 minute din ep .de luni ptr a-ti spune in detaliu ce au discutat si ce a spus Cris in linii mari .Si eu sorb pur si simplu fiecare cuvant al personajelor si te inteleg ffff bine .Am revazut fiecare episod , din cele difuzate deja, incat stiu aproape toate replicile pe de rost , toate gesturile si privirile .
Cat despre viata reala , greu de spus dar iti doresc un asemenea noroc , cine nu si-ar dori ……….Cand se va intampla , sa ne spui si noua.
alina
August 19th, 2008 at 10:45 pm
Permalink this comment
437
draga rowe iata ce s-a intamplat in primele 15 minute ale episodului de ieri: bennu la inceput nu a fost de acord sa faca dragoste cu kerem pentru ca se temea ca o sa sufere din nou! kerem i-a promis ca nu o sa o mai faca sa sufere din nou si i-a zis ca de acum inainte ea o sa fie singura persoana din viata lui. cansel i-a zis lui yaman ca ar fi mai bine sa nu o mai viziteze dar el a cerut-o in casatorie si i-a spus ca o iubea inca de cand erau copii. ea l-a refuzat si el a plecat trist. jale s-a dus la biroul lui onur si l-a rugat sa isi retraga plangerea pt ca ea nu are de unde sa scoata banii sa plateasca daunele. onur, logic, a dat-o afara si i-a zis ca nu il intereseaza daca are sau nu cu ce sa-i plateasca, ar fi trebuit sa se gandeasca la asta inainte sa il calomnieze. kerem i-a dus micul-dejun la pat lui bennu si i-a zis sa se obisnuiasca sa fie rasfatata pt k ea merita totul.seh era hotarata sa ii spuna lui bennu adevarul dar cand a venit bennu era foarte fericita ca isi petrecuse noaptea cu kerem si seh n-a mai zis nimic. cam atata a fost. sper ca n-am uitat nimic. te pup.
Anonim
August 19th, 2008 at 11:28 pm
Permalink this comment
438
Buna
Anonim
August 19th, 2008 at 11:32 pm
Permalink this comment
439
Buna ! Sunt fata si imi place la nebunie acest serial 1001 si una de nopti ! Vreau sa invat si turca ! Mie imi place de Kerem , il iubesc ! Stiu si cateva cuvinte in turca ! De exemplu : taman ( bine ) ; yachsamai ( buna seara ) ; ane ( mama ) ;babane ( bunica ) si Kerem ber sau mer inseamna domnule Kerem ! Aceste cuvinte in turca care le-am scris nu sunt scrise corect ca nu stiu cum se scriu ! Pupici
Liliana
August 20th, 2008 at 7:38 am
Permalink this comment
440
Cat despre episodul de aseara , mi-au placut enorm:intalnirea lui Onur cu Burham , intalnirea Peridei cu Seh. si secventa Onur – mama sa in balansoar .M-au uns la inima ! Abia astept episodul urmator ! VA pup pe toate!
Malina Miron
August 20th, 2008 at 11:01 am
Permalink this comment
441
Draga anonimule,ma bucura setea ta de cunoastere dar ma gindescasa:daca inveticeva sa nu inveti gresit. Deci:tamam=bine,iaksamlas=bunaseara,ane=mama,babane =pt bunicasi bunic,Bey=domn,ex Kerem bey,igecheler=larevedere,iavas,iavas=incet incet,ghiuzel=frumos,evet=da,bine.,ioc=nimic,cioc=foarte,ghiunaide=buna dimineata sau buna ziua,cirmiz=rosu,tesek=multumesc,ghiule,ghiule=du-te du-te,baba=tata,haide=hai!,aferim,aferim=doamne fereste!,inshAllah=sa dea Dzeu!,calabalic=bagaj,buirum!=poftim!,sus=taci!,ne?=ce?liutfen=afara,inafara. etc etc ,ar mai fi dar o lasam pe altadata,si eu tot acum le-am invatat.Pa! Ladomn se mai spune si -efendi ,dar mai protocolar.
dana
August 20th, 2008 at 12:00 pm
Permalink this comment
442
nu-mi vine sa cred ,un barbat pe blog, si o intuitie de invidiat, felicitari… iar daca si in practica ,macar pe jumatate la fel, chiar o invidiez pe fericita multumesc doamne
alina
August 20th, 2008 at 1:30 pm
Permalink this comment
443
malina: ma vad nevoita sa te contrazic putin. multumesc se spune tesechiur si du-te se spune ghite iar noapte buna se spune iacsamlar.mai stiu si eu cateva cuvinte: gem-draga, ask-dragoste. corcur-frica, asla-niciodata sebliurum-te iubesc, amlia-insarcinata, borda-apropo, sturium-vreau, giugiuc-copil, olur-de acord.etc
anonim: si eu il iubesc pe kerem. banuiesc ca ai vazut deja episoadele care vor urma asa ca stii ca pe kerem il asteapta o revelatie.
niko
August 20th, 2008 at 2:40 pm
Permalink this comment
444
salut,ma bucur ca acest film are asa de multi fanii,va salut pe toti si sper k filmul va va capta atentia in continuare
Malina Miron
August 20th, 2008 at 2:56 pm
Permalink this comment
445
Deacord Alina,asa se invata ce ai scris tu acum nu stiam.Eu am fost in vara asta in Antalya si am mai invatat cite ceva.Ma bucur totdeauna cind cineva ma ajuta.Inatentia tuturor ,NU PIERDETI EPISODUL DE LUNI!Se impaca Onur cu Seherazad intr-uncadru natural care participa.Merita!
cris
August 20th, 2008 at 4:17 pm
Permalink this comment
446
de abia astept seara de luni……….
rowe
August 20th, 2008 at 4:57 pm
Permalink this comment
447
multumesc mult fetelor pentru rezumat sunteti minunate
am si eu cateva comentarii de facut in legatura cu cateva cuvinte
nu stiu exact cum se scrie dar sunt sigura de pronuntie, asa cum stiti am avut niste colegi turci si m-au invatat cateva cuvinte
te iubesc- sevi seviorum
pa pa- ghiule ghiule
buna- merhaba
multumesc-teshequle ederam
au si ei sh si tz ca noi
iar pt cei ce nu stiu pronuntia pt binbir gece este binbir ghece
rowe
August 20th, 2008 at 4:57 pm
Permalink this comment
448
upsss am uitat sa va puuupp
cris
August 20th, 2008 at 6:35 pm
Permalink this comment
449
stie cineva unde se pot vedea ep.31…….pina la ultimul rulat pe kanal d dar traduse? pina la ep. 30 le-am gasit pe youtube postate de tru23jhonny daca le mai vrea cineva……pupici
ralu
August 20th, 2008 at 6:50 pm
Permalink this comment
450
am si eu 2 intrebari
1.cine e tipa care sta cu ali kemal si ce sa intamplat cu fusun au divortat?
2. cine e tipa din episodul 66 care ii da ceaiul
multumesc v-am pupat
cris
August 20th, 2008 at 8:00 pm
Permalink this comment
451
draga ralu, incerc sa-ti dau raspuns la cele doua intrebari, se pare ca nu ai vazut chiar toate ep.
1. fusun si-a gasit un amant, a fost descoperita de dna nadidane si data afara din casa familiei impreuna cu fetita cea mica, ali kemal s-a combinat cu o servitoare, cred ca servitoare e,din casa lor, in final casatorindu-se cu aceasta, dar se pare ca nu este deloc fericit cu ea
2. tipa din ep.66 care ii da lui seh ceaiul, este o noua angajata la firma lui onur, nu stiu daca ai vazut dar intr-un alt episod aceasta este persoana care ii devasteaza biroul seherezadei, nu mi-am dat seama care este exact motivul ptr care face aceste lucruri (invidie ptr realizarile profesionale ale seherezadei sau si-l doreste pe onur) ramine sa intelegem la momentul acela.
nu am fost foarte lunga in explicatii, ti-am zis asa doar in linii mari, sper sa-ti fie de folos si atit
pupici tuturor
rowe
August 20th, 2008 at 10:45 pm
Permalink this comment
452
buna dragii mei
am cumparat si eu revista tv satelit, chiar ca arata altfel seherazad, chiar utata pot sa spun, in film e de o frumuste…….machiajul o strica
petra
August 21st, 2008 at 9:35 am
Permalink this comment
453
Buna! Salut toti fanii acestui serial si sunt fericita ca am descoperit acest blog. Am citit cu atentie si eu nu gasesc postate cele 70 de episoade. Principalul:cand este continuarea si daca la noi va fi transmis. A vazut cineva episodul 67? Nu mai am timp acum, dar tinem legatura.
Armand
August 21st, 2008 at 9:58 am
Permalink this comment
454
Daca vreti puteti intra pe http://www.lingvosoft.com/free-trial-download/ si descarcati LingvoSoft PhraseBook 2008 (Turkish-Romanian) for Windows Trial Version si va jucati cu el
andreea
August 21st, 2008 at 10:28 am
Permalink this comment
455
buna/…sunt andreea ..si imi place foarte mult 1001 de nopti….este un serial extraordinar…..pacat ca este difuzat doar de 2 ori pe saptamana……..
ralu
August 21st, 2008 at 1:40 pm
Permalink this comment
456
cris multumesc mult pt explicatii
simona
August 21st, 2008 at 2:35 pm
Permalink this comment
457
Buna! Va rog sa-mi spuneti si mie daca voi puteti intra pe http://www.turkcetv.com? La mine nu mai merge de aseara.Gresesc eu sau turcii nu ne mai dau voie sa vizionam acest site? Urmaream mai bine decat pe youtube episoadele in avans.Va multumesc mult si astept raspuns.
Lili
August 21st, 2008 at 2:53 pm
Permalink this comment
458
buna. ma bucur ca v-am gasit. am citit tot ce a-ti scris. ador acest serial. am incercat sa nu vizionez episoadele care nu s-au dat la kanal D, sa traiesc emotia fiecarui dialog. pe adresa data la inceput am vizionat numai ep pe care doream sa le revad. dar de azi nu am mai putut vedea nici un episod. stie cineva dc?
sehrazatlady
August 21st, 2008 at 4:55 pm
Permalink this comment
459
chiar asa !!! nu mai vedem nimic pe http://www.turkcetv.com !!!
poate au inceput episoadele la turci si de aceea nu ne mai lasa ????
mare pacat , le vedeam f bine fara reclame !
cris
August 21st, 2008 at 5:05 pm
Permalink this comment
460
incercati pe http:onlinefilmler.blogspot.com
cris
August 21st, 2008 at 5:06 pm
Permalink this comment
461
am uitat sa pun //
cris
August 21st, 2008 at 5:08 pm
Permalink this comment
462
lipsesc citeva episoade, l-am gasit si eu intimplator, am fost disperata ca nu am putut vedea pe http://www.turkcetv.com
alina
August 21st, 2008 at 6:23 pm
Permalink this comment
463
fetelor am vazut pe net ca de acu inainte “1001 de nopti” o sa fie in reluare luni si marti de la ora 3. filmul ala nou e de la 5.
alina
August 21st, 2008 at 6:23 pm
Permalink this comment
464
scuzati am vrut sa zic de acum inainte
DIANA14
August 21st, 2008 at 7:18 pm
Permalink this comment
465
unde ai vazut alina???la siteul kanalD nu scrie nimic
simona
August 21st, 2008 at 7:23 pm
Permalink this comment
466
Asa este,are dreptate Alina.Poti vedea pe port.ro.
Liliana
August 21st, 2008 at 7:46 pm
Permalink this comment
467
si eu am citit in programul TV din TV MANIA ca incepand de saptamana viitoare reluarea de la 1001 de nopti este in noaptea aceleeasi zile la ora 2,00 si la ora 17,oo incepe un serial nou ,la care face deja reclama Kanal D
DIANA14
August 21st, 2008 at 7:54 pm
Permalink this comment
468
nu pot sa cred…acusi incepe scoala…ce ma fac???
DIANA14
August 21st, 2008 at 7:55 pm
Permalink this comment
469
cred ca am sa-i impusc pe toti de la kanalD
alina
August 21st, 2008 at 8:42 pm
Permalink this comment
470
eu incep cursurile abia la 1 oct dar cred ca o sa pot sa ma descurc pt ca e in reluare si noaptea. intr-adevar pe port.ro am citit
stefi
August 21st, 2008 at 9:38 pm
Permalink this comment
471
Salut pe toti admiratorii filmului, care pe zi ce trece atrage tot mai multi in clubul sa zicem, “1001 nopti”. Si eu ma alatur voua si ma bucur sa vad atata interes pentru acest film. Merita, pentruca este magistral interpretat de actori necunoscuti noua, cu un subiect dintr-o transpunere moderna a povestii lui Sehrazat si a sahului Sehryar, intr-o Turcie cu mentalitati moderne si traditionale, angajata pe drumul modernizarii si europenizarii. Bravo lor! Armand, te felicit pentru analiza facuta personajelor, foarte concisa si exacta. Rar intilnesti un barbat ca Onur, cu o putere de caracter si un devotament, care poate ajunge , asa cum spune el, pana la sacrificiul suprem, pentru fiinta iubita. O Seherazat, care destinul i-a frant
de atate ori dorinta de a fi fericita, chiar daca incearca sa-l infringa
de multe ori se simte dezarmata. Multe se pot spune despre acest film.
dar mai este timp si alta data.
mady
August 21st, 2008 at 10:34 pm
Permalink this comment
472
buna! Si eu st fana acestui serial care imi place la nebunie.E super. Deci, pana la urma, filmul se va da in reluare luni si marti la ora 3? Eu stiam ca se da in reluare marti si mircuri la 16:45.
DIANA14
August 22nd, 2008 at 9:10 am
Permalink this comment
473
noaptea?la ce ora?
stefi
August 22nd, 2008 at 10:20 am
Permalink this comment
474
Diana, eu l-am revazut noaptea, intre 1,30 sau 2,00 . incearca si tu, daca nu poti sa dormi. succes.
madalina
August 22nd, 2008 at 10:33 am
Permalink this comment
475
era dat sau este dat in reluare luni noaprea la 2:15 si marti noaptea la 2 stiu assta pt kj il urmaream si yo noaptea, inafara ilelor de marti si miercuri cand era la 5
DIANA14
August 22nd, 2008 at 11:58 am
Permalink this comment
476
io is o desteapta da in cl 8-a am de invatat.nush dak o sa pot sa-l vad noaptea…oricum mersi feletor
Liliana
August 22nd, 2008 at 2:52 pm
Permalink this comment
477
Stefi ,
te salut si eu si sunt perfect de acord cu tine .Intradevar ,Onur are un devotament ireal ,imi place mult cum se implica si rezolva toate problemele care apar si imi place mult,mult prietenia lui cu Burham Bey .Toate personajele sunt minunate ,ai putea scrie pagini intregi .
dana
August 22nd, 2008 at 6:54 pm
Permalink this comment
478
fetelor, nu se poate sa trimitem o scrisoare sau o informare prin care cei de acolo[ adica kanal d ] sa vada cati urmaresc acest serial si poate nu o sa -l mai difuzeze pe cel nou si vor mari zilele cu ,,binbir gece ,,
roxanitza
August 22nd, 2008 at 7:07 pm
Permalink this comment
479
Dom’le eu una sunt mare fan. Pe bune.
N-am pierdut nici un episod si cred ca am vazut in avans toate episoadele pe care le-am gasit pe net.
Dar voi sunteti de groaza. Nu este vorba decat de un film. De scenarii. De ce va legati de priviri, de subintelesuri, cand e vorba doar de jocul actorilor?
simona
August 22nd, 2008 at 7:45 pm
Permalink this comment
480
Fetelor,daca vreti sa vedeti episoadele integral,dar in lb. turca,intrati pe http://www.videotivi.com si mai intai va logati.Acesta este un site pe care-l putem accesa deocamdata ca tot nu merge turkcetv.
Vizionare placuta si asteptam ziua de luni cu un nou episod,de data asta tradus
sehrazatlady
August 23rd, 2008 at 8:59 am
Permalink this comment
481
pt roxanitza – mai asteapta sa mai cresti sa poti intelege un film !
Denisa87
August 23rd, 2008 at 4:50 pm
Permalink this comment
482
FETELOR….. Bine va-m gasit!!!! Va pup pe toate de bun venit.
Va multumesc din suflet ca a-ti tinut postul fierbinte. Am citit cu drag toate comentariile voastre…care sunt foarte la obiect. Abia astept episodul de luni…. cu impacarea lor. Ce este cu saitul turcesc recomandat de Andrei? De ce nu se pot vedea episoadele? SIMONA cum te-ai logat pe saitul amintit de tine?
simona
August 23rd, 2008 at 5:17 pm
Permalink this comment
483
BINE AI REVENIT!
Denisa87, daca incerci sa scrii BINBIR GECE si apoi sa-i dai ara iti apar episoadele din serial. Intri pe unul din ele si iti apare pagina de logare. Incepi sa completezi spatiile din partea dreapta, primul rand cu numele tau: Denisa87, apoi adresa de e-mail, parola, din nou parola,apoi bifezi bayan=femeie, data nasterii, tara, orasul si la final dai uye ol. Incearca si dupa aceea mai vorbim. Nu mai stiu exact ce-ti cere apoi, dar mai vedem.
simona
August 23rd, 2008 at 5:25 pm
Permalink this comment
484
Denisa87 ai fost plecata parca la Istanbul,nu? N-ai aflat nimic de filmarile la noua serie din serial? Cand incep sa-l dea turcii?
Liliana
August 23rd, 2008 at 5:46 pm
Permalink this comment
485
Denisa
bine ai revenit ! Noutati ? Macar spune- ne ceva despre Istambul ,pentru noi cele care nu am avut norocul sa -l vizitam !
Multumiri !
cris
August 23rd, 2008 at 6:46 pm
Permalink this comment
486
bine ai revenit Denisa, te-am asteptat cu mare drag, odihneste-te si apoi poate ne povestesti cite ceva din Istambul, noutati despre serial, etc……….pupici
Denisa87
August 23rd, 2008 at 8:07 pm
Permalink this comment
487
Fetelor va pup dulce , da am fost pe tarmul Marii Negre , dar la noi-nu in ISTAMBUL(ce frumos era). Noutati nu am, pe acolo lumea era ocupata cu discoteca- nu urmareau serialul. Imi pare rau ca v-am facut sa credeti ca pasesc prin aceleasi locuri, pe unde au fost ONUR, SEHRAZAT,KEREM si BENNU- poate la anul……….
DIANA14
August 23rd, 2008 at 8:56 pm
Permalink this comment
488
da asa ai zis
Denisa87
August 23rd, 2008 at 10:55 pm
Permalink this comment
489
Imi pare rau ca va dezamagesc, dar in finalul ultimului meu post spuneam ” Ce vis frumos……”, deci nu am fost la Istambul.
Malina Miron
August 23rd, 2008 at 10:57 pm
Permalink this comment
490
Bine ai venit, Denisa! Ce zici de ideea mea de a o felicita pe Seherazad de ziua ei? Eu incep sa scriu un text mai de suflet,vi-l scriu si voua apoi il traduc in engleza. Iti mai trece cevaprin minte? deci pe 2 sept implineste 26 ani . Cred ca nu gresesc,parca asa.. Abia astept sa vad episodul de luni.Pupici!
Alexandrap
August 24th, 2008 at 1:36 pm
Permalink this comment
491
Bine v-am gasit!
Si eu ma numar printre iubitoarele acestui serial asa ca ma bucur ca v-am gasit. Eu mi-as dori tare mult un autograf de la Onur si Sehrezat. Credeti ca exista vreo solutie? Vreo idee?!
alina
August 24th, 2008 at 2:26 pm
Permalink this comment
492
fetelor de ce nu se vede nimic pe videotivi.com? am tot incercat sa vad dar nu se vede doar aud!
DIANA14
August 24th, 2008 at 4:13 pm
Permalink this comment
493
e tot la 20:15 filmul.uitati-va pe programul kanalD de luni,25/08 si o sa va convingeti.la 17 este difuzat serialul acela nou iubire de argint.binbir gece e tot la 20:15
simona
August 24th, 2008 at 4:30 pm
Permalink this comment
494
Alina ca sa vezi pe videotivi.com trebuie sa fii logata. Daca vrei, vezi ca i-am explicat Denisei cum se face.Bafta!
rowe
August 24th, 2008 at 5:28 pm
Permalink this comment
495
copii sa va mai zic cateva cuvinte
KENDINE IYI BAK= ai grija
TEŞEKKÜR EDERİM= multumesc
BİŞEY DEĞİL= cu placere
Si vroiam sa va mai zic ceva, nu stiu daca v-ati gandit la asta dar prietenul meu mi-a dat ideea, poate Berguzar Korel, Sheherezad, poate are un site sau ceva….personal sau poate filmul…..stiu ca voi ati vrea cava personal al ei…dar putem incerca….eu o sa caut
va puuuppp
rowe
August 24th, 2008 at 5:56 pm
Permalink this comment
496
GÜLE GÜLE = pa pa
Liliana
August 24th, 2008 at 6:04 pm
Permalink this comment
497
Diana 14
filmul este tot la 20,15 dar era vorba de reluari , ca nu se mai dau a doua zi la ora 16,45 deoarece incepe serialul nou , se dau raluare numai noaptea la 2 sau 3 .
DIANA14
August 24th, 2008 at 6:18 pm
Permalink this comment
498
exprimarea e la pamant…nu a ta…a celei ce a scris : fetelor am vazut pe net ca de acu inainte “1001 de nopti” o sa fie in reluare luni si marti de la ora 3. filmul ala nou e de la 5.
care ala nou? iubire de argint trebuia sa zica….se intelege ca de la 3 la 5 e reluarea iar de la 5 incepe un episod nou ….of oricum nu mai conteaza
mady
August 24th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
499
fetelor care aveti televiziune digitala DOLCE puteti vedea cand si la ce ora este 1001 nopti. Eu am si am cautat iar acolo zicea k luni adik maine la ora 15:00, marti si mierkuri tot aceeasi ora se va difuza 1001 nopti;dar se va mai difuza si luni si marti la 20:15.asa era acolo.Noaptea la 02:00 sau la ce ora ati zis voi se difuzeaza ptr k eu cred k nu are ce difuza. Dar nu va fi reluare noaptea nu are cum cel putin asa cred.Oricum om trai si om vedea kum va fi. PA!
sehrazatlady
August 24th, 2008 at 7:36 pm
Permalink this comment
500
fetelor, o muzica ce te incanta !!
http://www.youtube.com/watch?v=LX1fiE0U1qA
valsul pe care l-a dansat kerem cu seh la petrecerea de sf de an la firma
http://www.youtube.com/watch?v=LfqpGT3_X7U&feature=related
melodia ep 7/partea a5-a(plimbarile lui onur prin padure), cand e impuscat onur si…ep 42-prima noapte de dragoste…
sper sa va placa ! enjoy !!!
ADA
August 24th, 2008 at 7:43 pm
Permalink this comment
501
zilele trecute la ora 15:00 se REDIFUZA ora castigatorilor si la 16:45 se dadea in reluare ,,1001 nopti”. dar acum cred ca se va scoate din program emisiunea ,,ora castigatorilor” si se va da 1001 nopti iar la 16:45-17:00 se da serialul ala nou ,,IUBIRE DE ARGINT” cel putin asta e parerea mea. Iar Mady cred k are dreptate k nu se va da in reluare noapte.akum astept si parerea voastra.
alina
August 24th, 2008 at 7:48 pm
Permalink this comment
502
simona: sunt logata. imi apare videoclipul , aud ceea ca vb personajele dar nu vad.
rowe
August 24th, 2008 at 8:31 pm
Permalink this comment
503
uitati ce am gasit eu pe http://tv.acasa.ro/program_Kanal_D_–p97.html#A
14:00 Muzica inimii (columbian-mexican serial, 2006) 45′ Muzica inimii (columbian-mexican serial, 2006) 45′
cu Mark Tacher, Carolina Ramírez, Nicolás Montero, Stephania Borge
15:00 1001 de nopţi (turc serial, 2006, rel.) 1001 de nopţi (turc serial, 2006, rel.)
cu Halit Ergenç, Bergüzar Korel, Tardu Flordun, Ceyda Duvenci
17:00 Iubire De Argint (turc film de familie, 2005) Iubire De Argint (turc film de familie, 2005)
cu Songül Öden, Kivanç Tatlitug, Güngör Bayrak, Ekr
18:30 D-Ştiri (2007) D-Ştiri (2007)
19:30 Magic taxi (reality show, 2008) Magic taxi (reality show, 2008)
20:15 1001 de nopţi (turc serial, 2006) 1001 de nopţi (turc serial, 2006)
cu Halit Ergenç, Bergüzar Korel, Tardu Flordun, Ceyda Duvenci
22 Vacanţa Mare – ”I Love Rumenia” Vacanţa Mare – ”I Love Rumenia”
rowe
August 24th, 2008 at 8:45 pm
Permalink this comment
504
pt cin evrea sa vada episoadele in turceste pe videotivi.com la mine a mers doar dupa ce mi-am facut cont. l-am facut pe bashbaite si a mers, dar daca nu reusiti, spuneti-mi si poate va ajut.
se vad bine si pe tot ecranul.
bafta
va puupp
cris
August 25th, 2008 at 7:29 am
Permalink this comment
505
fetelor, m-am uitat la pr tv pe dolce, azi la 15.00 este 1001 nopti dar cred ca e ceva reluare de saptamina trecuta, la 20.15 este ep.39, iar la 6.00 dimineata e reluarea ep.39, asa cred eu……….va pupacesc
Liliana
August 25th, 2008 at 9:21 am
Permalink this comment
506
toata acesta nebunie legata de orele de difuzare este datorata Kanal D ,care schimba mereu programul , orele de difuzare ale reluarilor .Intradevar din ultimele cautari se pare ca pe moment programul este cel scris de Rowe si Cris si cred ca cel mai sigur e sa consultam zilnic site-ul Kanal D .
Si inca o mentiune : sunt bucuroasa ca aici este sigurul blog decent , unde nu se folosesc cuvinnte vulgare , nu se aduc jigniri indiferent de opinia fiecaruia dintre noi ,cum am gasit in multe alte locuri .Multumiri tuturor ,inclusiv lui Andrei , pentru respectul fata de cei care isi spun parerea aici ,pentru colaborarea in schimbul de informatii si sper sa ramana mereu asa .
Sincer va indragesc si va pup pe toate .
alina
August 25th, 2008 at 10:06 am
Permalink this comment
507
rowe te rog ajuta-ma si pe mine. m-am logat si eu pe videotivi dar nu se vvad imaginile. aud ceea ce se vb dar nu vad
DIANA14
August 25th, 2008 at 10:45 am
Permalink this comment
508
asa e liliana.se cunosc oamenii care nu asculta manele
cris
August 25th, 2008 at 11:04 am
Permalink this comment
509
hop si eu ………sint de aceeasi parere cu voi fetelor , de aceea am si ramas aici, nu va spun cit am cautat inainte sa va gasesc dar nu am avut norocul sa gasesc asa persoane serioase , va multumesc si sper sa ramina tot asa……..pupici
andreea
August 25th, 2008 at 11:18 am
Permalink this comment
510
buna din nou……eu cred ca la ora 15:00 va fi un episod de saptamana trecuta…………nu episodul care urmeaza in continuare……..adica ep 39……..si cred ca la ora 20:15….se va difuza ep 39…….asta e parerea mea……
DIANA14
August 25th, 2008 at 11:28 am
Permalink this comment
511
“cin s-aseamana s-aduna”cred ca e cel mai potrivit proverb in legatura cu acest blog.ma contrazice cineva?
DIANA14
August 25th, 2008 at 11:54 am
Permalink this comment
512
mii de multumiri lui andrei
DIANA14
August 25th, 2008 at 1:51 pm
Permalink this comment
513
http://www.trilulilu.ro/simonexbv/f4836b0b818385
DIANA14
August 25th, 2008 at 2:05 pm
Permalink this comment
514
http://www.trilulilu.ro/Luminita2007/42b17ebb11588c
DIANA14
August 25th, 2008 at 2:07 pm
Permalink this comment
515
a-2-a e originala
DIANA14
August 25th, 2008 at 2:12 pm
Permalink this comment
516
http://www.trilulilu.ro/simonexbv/f4836b0b818385 sau asta.nu stiu sigur
rowe
August 25th, 2008 at 2:36 pm
Permalink this comment
517
pt alina :
draga mea te-ai logat inseamna ca ti-ai facut cont, nu?
uite cum am facut eu si a mers:
intri pe videotivi.com scri la ARA binbir gece si o sa iti ceara sa te loghezi
ca sa iti facai cont trebuie sa completezi urmatoarele
kullanıcı adı NUME
e-posta e-mail
şifre PAROLAA
şifre tekrar INCA O DATA PAROLA
cinsiyet erkek bayan SEX NU STIU CARE CE INSEAMNA DAR POTI BIFA PE ORICARE
doğum tarihi AICI PUI DATA DE NASTERE
ülke TARA POTI ALEGE ROMANIA
şehir ORASUL NU POTI ALEGE DECAT ORASE DIN TURCIA
İçeriklerden haberdar AICI TRE SA BIFEZI
olmak istiyorum
DUPA ASTA VEI PRIMI UN E-MAIL DE LA EI CU UN COD DE NUMERE PE CARE IL VEI FOLOSI LA LOGARE
PT LOGARE:
kullanıcı NUMELE PE CARE L-AI ALES
şifre PAROLA
si prima data o sa iti mai ceara si codul numeric care ti-lau trimis ei
daca ai mozila o sa ti se salveze datele, mie a doua oara nu mi-au mai cerut codul de numere.
daca vrei poti seta pagina in engleza (dreapta sus) dar la mine a vrut doar pentru home page.
fa asa si daca nu iti merge nici asa mai vb
te puup
sehrazatlady
August 25th, 2008 at 3:19 pm
Permalink this comment
518
site-ul are buton in stanga sus pt limba engleza !!!
sehrazatlady
August 25th, 2008 at 3:20 pm
Permalink this comment
519
DREAPTA SUS !!!!(scuze !)
sehrazatlady
August 25th, 2008 at 3:23 pm
Permalink this comment
520
incercati aici:
http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
cris
August 25th, 2008 at 4:37 pm
Permalink this comment
521
merge situl tau, seh, super, mersi, pupici
Denisa87
August 25th, 2008 at 4:52 pm
Permalink this comment
522
@Sehrazatlady – multumesc mult, imi era tare dor sa vad un episod fara reclame. Pupici
Denisa87
August 25th, 2008 at 6:27 pm
Permalink this comment
523
Fetelor.. am vazut sfarsitul noului serial – tipul cu ochii albastrii a fost iubitul lui BERGUZAR KOREL (SEHRAZAT) in serialul Sedef Avci.
Liliana
August 25th, 2008 at 7:25 pm
Permalink this comment
524
Diana
multumiri pentru trimiterile la melodiile preferate .
sehrazatlady
August 25th, 2008 at 7:35 pm
Permalink this comment
525
Cris, Denisa(bine ai revenit !!!) – cu multa placere !!
eu sunt acum la muzica clasica! ati ascultat melodiile care le-am postat ceva m sus????(August 24th, 2008 at 7:36 pm)
stie cumva,cineva, ce melodie e cea pe care are loc cererea in casatorie a lui onur(ep 9/ partea8)?-imi place tare mult, dar nu reusesc sa o identific !(nu e torna a sorriento !)
sehrazatlady
August 25th, 2008 at 7:35 pm
Permalink this comment
526
MULTUMESC !!!!!
pupici!!!!
DIANA14
August 25th, 2008 at 7:59 pm
Permalink this comment
527
sehrazatlady asculta una dintre melodiile postate mai devreme de mn.
alina
August 25th, 2008 at 8:52 pm
Permalink this comment
528
mi-am facut cont se deschide videoul merge fara nici o problema doar ca nu se vede! se deschide caseta aia, aud ceea ce se vb dar nu vad. mi-am facut cont am stat o gramada pe el dar l-am facut.
Denisa87
August 25th, 2008 at 9:54 pm
Permalink this comment
529
Fetelor…ce frumoase vorbe- pline de iubire, ce frumoase priviri -pline de dragoste, ce vorbe…pe masura iubirii. Onur este un barbat dorit de toate femeile.
DIANA14
August 25th, 2008 at 9:56 pm
Permalink this comment
530
in film ca in realitate nu e asa.nici benuu nici sehrazat.
cris
August 25th, 2008 at 10:01 pm
Permalink this comment
531
ai dreptate Denisa, mi-a placut ffffff mult episodul din aceasta seara, l-as revedea de n ori……….apropo daca kerem spune ca a renuntat la dragostea ptr Seh , de ce nu ii lasa in pace…..ma chiar supara……………..pupici…..noapte buna!!!
Liliana
August 25th, 2008 at 10:23 pm
Permalink this comment
532
Sunt de acord cu voi si mie mi-a placut fff mult episodul din seara asta ,cat despre Onur nu am cuvinte .
Si pentru cei care vor spune:,,este doar un film” ,pot sa le spun : ,,dar ce film ….!!! ” ,un film care poate fi definitia iubirii , a acelei iubiri pe care si-o doresc toti .
alina
August 25th, 2008 at 10:40 pm
Permalink this comment
533
e spuneti si voi! ati vazut ce a inceput idiotul ala de kerem sa urle la bennu cu faza cu reclama? e ce-l intereseaza pe el ce face bennu?
ela
August 25th, 2008 at 10:48 pm
Permalink this comment
534
salut! da ce film frums
dar nu va doare mai mult cand realizati ca e doar film, ca asa ceva se intampla fff rar si nu dureaza mult
oare e mai bine sa cunostem iubirea si fericirea si apoi sa traim fara ea sau ea sa dispara……. sau e mai bine sa nu ai cu ce sa faci comparatie cand te simti trista si singura
frumos… fruumosssss………………. dar dureros
Malina Miron
August 25th, 2008 at 10:50 pm
Permalink this comment
535
Cred ca episodul39 din seara asta a facut toti banii.Concluzia e ca nu strica din cind in cind sa mai fii si barbat.Dar ce chestie la impacarea lor a participat si natura!Hei,fetele,nu-mi dati nici o idee despre cum o felicitam pe Seherazad? Denisa, ai venit cu suflu proaspat,pe ce adresa ii scriem?Cum abordam problema partii a doua? Ne plingem putin de Kanal D? Eu cred ca amputea sa-i scriem si in romaneste,sint o groaza de turci care stiu romaneste. Macar sa ne spuna ca nu pierde copilul,ginditi -va ca ar mai fi 79 de episoade,cine stie citi copii fac in timpul asta!Pupici!
petra
August 26th, 2008 at 7:18 am
Permalink this comment
536
Salut! Malina sunt de acord cu tine, ep.39 a fost de milioane. Am o rugaminte: cine a inregistrat pe DVD serialele traduse mi le poate da si mie? Va rog frumos! Platesc cat doriti. Trebuie sa recunoastem ca si scenaristul are un mare merit in reusita filmului, iar interpretarea este plina de pasiune. Fiecare isi traieste rolul cu intensitate. Sa fiti iubite!
cris
August 26th, 2008 at 7:46 am
Permalink this comment
537
Malina, ar trebui sa ne organizam , sa sciem un text de felicitare ptr Seh in limba romana, apoi il traducem in engleza, dar il putem trimite in ambele forme (romana si engleza), parerea mea………pupici
cristinuta
August 26th, 2008 at 7:49 am
Permalink this comment
538
@Alina, sa vezi in episodul de azi ce va tipa Kerem la Bennu. Se vad diferentele de comportament dintre El si Onur. Mai tarziu devine si el tandru cu Bennu , dar cam putin, pacat…PUPICI tuturor.
DIANA14
August 26th, 2008 at 7:58 am
Permalink this comment
539
nu am zis ca e doar un film oarecare.si mie imi place mult mult mult ca de alfel nu l-as fi urmarit.
oldy
August 26th, 2008 at 8:31 am
Permalink this comment
540
se pare ca merita sa fi certat din cand in cand, daca impacarea este atat de dulce. Oricum episodul de ieri a fost extraordinar. M-a dezamagit putin Yasmin. Eram convinsa ca, cunoscandu-l de atata vreme pe Onur este doar o prietena foarte buna care-l incurajeaza in momentele grele. Doar a spus- o chiar ea ca dragostea lor a fost ceva pueril care oricum nu ar fi avut nici un viitor, dar ea de fapt il iubeste si acum si spera sa-l recucereasca. O prefacuta. Cat despre Kerem isi merita soarta din plin si nu numai pentru ca o agaseaza pe Shererazat cat in primul rand pentru ca suferinta pe care i-o pricinuieste lui Benu. Dar de tzatza de Fusun ce ziceti?
Laura
August 26th, 2008 at 9:00 am
Permalink this comment
541
Denisa87, SEDEF AVCI este actrita care a jucat impreuna cu tipul cu ochi albastri in serialul MENEKŞE İLE HALİL. Berguzar Korel nu a jucat in acest film
alina
August 26th, 2008 at 9:25 am
Permalink this comment
542
fetelor tin sa va spun ca noul serial “iubire de argint” e tare rau de tot!
cristinuta
August 26th, 2008 at 9:39 am
Permalink this comment
543
@ Laura ai dreptate – scuze, am confundat-o eu pe Sedef Avci cu Berguzar Korel, ea joaca in rolul Menekse. SCUZE ….. Pupici si multumesc!
DIANA14
August 26th, 2008 at 10:04 am
Permalink this comment
544
tzatza…
)
)
) bine zis oldy
mai tare “iubire de argint”ca “binbir gece” , alina?
cristinuta
August 26th, 2008 at 10:34 am
Permalink this comment
545
@ Laura am scri eu pt Denisa87- suntem impreuna
alina
August 26th, 2008 at 11:21 am
Permalink this comment
546
nu e mai tare ca “binbir gece” dar e destul de misto! oricum e mult mai tare decat havin care e o porcarie extraordinara. abia astept episodul de luni sa il vad eu pe kerem cum plange el dupa bennu!
Lili
August 26th, 2008 at 11:35 am
Permalink this comment
547
multumesc sehrazatlady pt noua adresa
sehrazatlady
August 26th, 2008 at 11:38 am
Permalink this comment
548
pt Lili – cu mare placere !!!!
have a nice day !
dana
August 26th, 2008 at 12:18 pm
Permalink this comment
549
kerem vanatorul, nu se va trezi usor dar si cand o face pica bine ,este chiar frumos sa-l vezi din taur un mielusel sau cum incearca sa-si ceara iertare. raman mereu o romantica incurabila care inca crede in cupidoni si poate de aceea imi place binbir gece
Malina Miron
August 26th, 2008 at 12:39 pm
Permalink this comment
550
Am simtit nevoia sa revin vis-a- visde asetiunea ca “iubire de argint “ar fi mai bun decit 1001 de nopti. Nu sint de acord! in primul rind nu a fost decit un episod,si numai din asta nu poti sa -ti dai seama,apoi actorii nu sint pe departe asa de expresivi sa nu zic frumosi ca in filmul nostru,n-am vazur nici o Seherazad,proaspata , naturala, frumoasa si cind e furioasa, o Bennu,cu gropitele ei in obraji,plina de cele mai bune intentii,naiva, o Fusun,mincata de invidie,toapa,,un Kerem sfisiat de neputinta,aproape invins ce sacrifica prieteniade o viata pentru o femeie,devenind mizerabil cind se duce in birou la O nur si-l asigura de cele mai bune intentii,ca apoi sa-i arate Seherezadei nota de plata de la hotel. Mina intinsa de Kerem lui Onur a fost cutitul unui asasin.Ar mai fi si multe altele. Am gresit cuvintulASERTIUNEsi VAZUT ma scuzati cred ca mi-era foame.Pupici!
madalina
August 26th, 2008 at 12:39 pm
Permalink this comment
551
e fetelor sa vedeti ep din seara asta cand placa onur cu seh in vacanta,iar kerem descopera ce sa intamplat in seara aceea
anka_elena2008
August 26th, 2008 at 1:55 pm
Permalink this comment
552
unde pot sa intru sa vad de la episodul 40????????///,,,……….va rog spuneti-mi si mie…….si in legatura cu “iubire de argint”…….nici nu se poate compara cu “1001 nopti”…….parerea mea…..(si fac o mica paranteza……ati vazut episodul de aseara…cand seh s-a impacat cu onur……si ce frumos le statea sub ploaie?…..)………..sunteti deacord cu mn???………..vreau si eu un baiat ca onur…..da nu cred ca o sa-l gasesc!!!:((poooooooop fetele..astept raspuns
oldy
August 26th, 2008 at 2:31 pm
Permalink this comment
553
poate ca ar trebui sa sa urmarim cateva episoade din Iubire de argit in ideea de a reusi sa intelegem cat de cat lumea musulmana(recunosc! nu stiu aproape nimic). am fost orbita atata vreme de mirajul apusului incat am uitat sa privesc spre magia rasaritului. Sunt decenti, rezervati, cu teama de a nu nu aduce jigniri, nemaipomeniti de respectuosi in relatii – sau aste este doar in filme? Prietenii mei care au vizitat Turcia mi-au spus ca in marea lor majoritate sunt foarte milosi.
DIANA14
August 26th, 2008 at 2:43 pm
Permalink this comment
554
anka_elena2008 da clic pe cuvantul AICI din partea de sus a paginii.la prezentarea filmului.cat despre uibire de argint nici nu vreau sa ma uit.nu cred ca poti compara binbir gece cu alt film
DIANA14
August 26th, 2008 at 3:26 pm
Permalink this comment
555
si cred ca o adevarata fana “binbir gece” nu m-ar contrazice
Malina Miron
August 26th, 2008 at 3:38 pm
Permalink this comment
556
Vreau sa va prezint o prima forma neslefuita de felicitare,comunicare,urmind ca voi sa mai veniti eventual cu completari si imbunatatiri de pe la -felicitari.ro- Suna cam asa: LA MULTI ANI!Iti multumim ca existi. Ai intrat in casele noastre,in sufletele noastre si ne-ai facut fericiti. Te pretuim si te admiram,iti uram sa fii fericita alaturi de cei dragi. Sintem un grup de fani constituiti in “blogul lui Andrei”. Datorita tie, oameni din toata tara care nu se cunosteau intre ei,schimba impresii despre voi, despre film,asteapta nerabdatori fiecare episod. Spune-ne te rugam ca filmul nu e pina la sfirsit drama,ca ne vom bucura de succesul tau. Sinteti buni, iar filmul e minunat!Succes in viata si cariera!
alina
August 26th, 2008 at 3:45 pm
Permalink this comment
557
eu nu am spus ca “iubire de argint” este mai frumos ca “1001 de nopti” am spus ca este un film bun. am vazut cateva episode si pe net si mi-a placut! imi place foarte mult “1001 de nopti” dar imi place mai mult pentru cum arata kerem. sincera sa fiu onur si sehrazat nu imi plac! onur de fapt mi se pare asa si asa dar sehrazat nu imi place. e frumoasa intr-adevar dar nu are incredere in onur! daca l-ar iubi cu adevarat nu s-ar indoi de el! ati vazut episoadele si stiti ca faza cu jale nu e singura care denota neincrederea lui seh in onur. bennu imi place mai mult. este cam naiva cu toate ca hai sa fim sincere, ea si-a dat seama mai de mult de adevar. kerem ma enerveaza cum se poarta acum, ca s-a hotarat sa o cucereasca pe seh. imi place de el cand plangea dupa bennu. cu toate ca mi s-a parut ca l-a iertat putin cam usor dar asta e… iubirea e surda oarba si proasta!
Denisa87
August 26th, 2008 at 4:02 pm
Permalink this comment
558
@ana_elena incearca si aici sa vezi episoadele:
http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
Multumim lui sehrazatlady- ea ne-a spus prima de saitul asta .
@Malina Miron ne vom bucura si de iubirile lor, de reusitele lor si de copii lor. Pupici la toate…..
DIANA14
August 26th, 2008 at 4:51 pm
Permalink this comment
559
fetelor nu vi se pare ca prietena lu gani (neil) seamana cu cea care o otraveste pe sehrazat in pepisodul 66? de ce oare il tot intreaba pe gani de onur si de ea?
Malina Miron
August 26th, 2008 at 5:08 pm
Permalink this comment
560
Pt. Diana: nu,nu esteaceeiasi persoana. Cea care o otraveste pe Seherezad este o alta arhitecta angajata la firma la Onur care lucra cu Bennu chiar pe scaunul lui Seherazad.Ocunostea pe Seh. ca lucrat cu ea in trecut si era invidioasa pe ea,pt cariera ei pt.succesele ei si mai ales pt. Onur. Dar eu astept pareri pt mesajul care l-am facut pt. Seh. de ziua ei. Nu ma ajuta nimeni nici macar cu o parere? ma lasati singura in treaba asta? parca nici n-ati citit. Pe ce adresa de e-mail trimitem ?sau o dam la Kanal D sa o trimita ei?Am inteles ca ati fost de acord s-o felicitam si acum nu zice nimeni nimic? Poate n-n-am scris tot,poatenu va place,ce fac o traduc in engleza?Pa!
Denisa87
August 26th, 2008 at 5:17 pm
Permalink this comment
561
@ Malina Miron – Eu am citit si am spus care este parerea mea, sa comletezi putin, poate chiar cu vb mele de la ” ne vom bucura……….”. Pupici…..
madalina
August 26th, 2008 at 6:13 pm
Permalink this comment
562
fetelor am gasit pe strong sub la unele din cantecelele lui onur
Halit Ergenc – Mazi Kalbimde Bir Yaradir !:))
Refren :
Daca fug de tine si de temerile mele
Si raman cu noptile negre
Atata timp cat suntem in viata
o sa ne regasim
o sa traim aceasta dragoste
Daca fug fara sa ma uit in urma
…..
daca te scot din sufletul meu
nu pot ascunde aceasta dragoste
Videoclipul de pe youtube de Onur/Halit Ergenc
Candva am trait si eu dragostea
Mi a ars viata din cauza asta
Am crezut in rasplata iubirii
Tineretea ce am pirdut-o.
Am ingenunchiat in fata ta
Nu ne a fost de folos acest nimeni noua
In sfarsit cazand am dat viata
Marii verzi din ochii tai
Nu te am cuprins de mijloc ,nu am trecut prin aceasta fericire
Altcuiva i a fost de folos mainile fericite au fost
Intreg sufletul s a facut un spatiu mare.
Trecutul inimii mele este o rana
E mai negru decat parul meu
Ma face din cand in cand sa plang
Uite aceasta fericire
Nici in piept nu m a adormit
Au trecut multi ani Si acea femeia m a uitat pe mine
Nu te am cuprins de mijloc ,nu am trecut prin aceasta fericire
Altcuiva i a fost de folos mainile fericite au fost
Intreg sufletul s a facut un spatiu mare.
,,Daca fug de tine si de temerile mele
Si raman cu noptile negre
Atata timp cat suntem in viata
o sa ne regasim
o sa traim aceasta dragoste
Daca fug fara sa ma uit in urma
…..
daca te scot din sufletul meu
nu pot ascunde aceasta dragoste …,,
Klip#9
Candva am trait si eu dragostea
Mi a ars viata din cauza asta
Am crezut in rasplata iubirii
Tineretea ce am pirdut-o.
Am ingenunchiat in fata ta
Nu ne a fost de folos acest nimeni noua
In sfarsit cazand am dat viata
Marii verzi din ochii tai
Nu te am cuprins de mijloc ,nu am trecut prin aceasta fericire
Altcuiva i a fost de folos mainile fericite au fost
Intreg sufletul s a facut un spatiu mare.
Trecutul inimii mele este o rana
E mai negru decat parul meu
Ma face din cand in cand sa plang
Uite aceasta fericire
Nici in piept nu m a adormit
Au trecut multi ani Si acea femeia m a uitat pe mine
Nu te am cuprins de mijloc ,nu am trecut prin aceasta fericire
Altcuiva i a fost de folos mainile fericite au fost
Intreg sufletul s a facut un spatiu mare.
Aceasta este traducerea melodiei lui Halit !:)
DIANA14
August 26th, 2008 at 6:43 pm
Permalink this comment
563
pt malina:dupa parerea mea unele lucruri nu au ce cauta sub nici o forma in scrisoarea ta.in primul rand “iti multumim ca existi”trebuie sa sune cam asa:”iti multumim ca ai dat viata acestui personaj:segrazat.fraza cu grupul trebuie pusa la inceput dupa la multi ani.urmatoarea greseala:datorita tie…schimba impresii despre voi… . nici aia cu drama pana la sf…nu isi are locul la o aniversare…ca si cum iai zice ca e frumoasa dar …joci un rol care nu-mi place.asa-i scenarul…cat despre celelalte urari mai trebuie dichisite,analizate
DIANA14
August 26th, 2008 at 6:47 pm
Permalink this comment
564
era sa uit: http://www.trilulilu.ro/simonexbv/6b38c148ea1467 ce melodie frumoasa
sehrazatlady
August 26th, 2008 at 7:03 pm
Permalink this comment
565
eu as fi de parere pt ceva mai concis:
Hope this birthday finds you one step closer to your dreams !
Have a HAPPY DAY !!!
DIANA14
August 26th, 2008 at 7:18 pm
Permalink this comment
566
nu e pre simplu?ma refer la faptul ca suntem atatea…nu putem noi sa scriem ceva mai complex?io cred ca putem
sehrazatlady
August 26th, 2008 at 7:30 pm
Permalink this comment
567
ok !
sfatul meu e sa folositi o felicitare de pe 123greetings, hallmark, yahoo….pentru ca altfel riscam sa se duca in “bulk” sau s-o considere spam !
succes !!
DIANA14
August 26th, 2008 at 10:04 pm
Permalink this comment
568
ce episod…nush dak mai rezist pana luni…
alina
August 26th, 2008 at 10:07 pm
Permalink this comment
569
aleluia! in sfarsit si-a dat si bennu seama de adevar! credeam ca nu mai apuc sansa asta! auziti fetelor dar e cv ce eu nu inteleg. daca erdal ala vrioa sa se razbune pe onur d c toata faza asta cu fotografiile lui bennu? adica ce legatura are una cu alta? bennu lucreaza la biniyapi dar pozele alea nu il afecteaza pe onur cu nimic! deci unde e legatura?
Denisa87
August 26th, 2008 at 10:11 pm
Permalink this comment
570
Fetelor o puteti vedea pe BENNU mireasa pe:http://www.kanald.ro/series/1001_nopti/news/2008_08_21_frumoasa_ceyda_duvenci_a_spus_da.html
SUPERBA…..
Denisa87
August 26th, 2008 at 10:16 pm
Permalink this comment
571
A fost si Sehrazat la nunta, o vedeti pe:
– http://www.dizi-tr.com/…/8301-berguzar-korel-51.html
Denisa87
August 26th, 2008 at 10:17 pm
Permalink this comment
572
A fost se Sehrazat la nunta, o vrdeti pe:
http://www.dizi-tr.com/…/8301-berguzar-korel-51.html
Denisa87
August 26th, 2008 at 10:21 pm
Permalink this comment
573
Daca nu se deschide incercati pe:
http://www.dizi-tr.com/forum/bayan-oyuncular-69/8301-berguzar-korel-51.html
rowe
August 26th, 2008 at 10:49 pm
Permalink this comment
574
fetelor mare dreptate aveti…ce episod….
intradevar Seherezad si Onur sunt super….dar mie mi-a parut tare bine ca Chansel s-a casatorit cu Yaman….e o femeie tare buna….si Yaman e un baaiat bun…se potrivesc, nu ca idiotul ala de Ali Keman.
Cat despre Kerem…..e un mare mare fraier…kiar e imoral, tare mi-a placut fata pe care a facuto cand a vazut ca era vb de Seherezad, asa ii trebuie…cum poti sa ii faci una ca asta prietenului tau cel mai bun, dupa ca dracu isi mai baga nasul in relatia lor dupa ce Seherezad i-a spus clar ca il iubeste pe onur….
Any haw…abia astept episodul de luni.
Va puuuupppppp.
Liliana
August 26th, 2008 at 11:13 pm
Permalink this comment
575
Fetelor , citesc cu nespusa placere comentariile voastre si in ele regasesc de fiecare data , gandurile mele .
MALINA,
cata dreptate ai: ,,mana intinsa lui Onur de Kerem a fost cutitul unui asasin ” .De ce isi baga nasul peste tot !? Chiar imi placea de el la inceputul serialului pentru ca era mereu alaturi de Seh .Daca va amintiti , de acest lucru se folosea Onur cand dorea sa faca unele concesii in ceea ce o priveste pe Seh dar nu vroia sa para ca pornesc de la el (schimbarea regulamentului companiei , prima de revelion ) .Kerem ii arunca mingea la plasa fara sa-si dea seama .Acum , pentru ca este ata de bagacios , nu-l mai pot suferi.
Yasemin cu toata dragostea ei pentru Onur are si o calitate ,stie sa se retraga si nu face rau .
Fusun , este ce poate fi mai rau :rea , invidioasa ,intriganta .Ati vazut cum s-a comportat cu Kaan .Asa se comporta o femeie care este mama ?
Mi-a placut mult Cansel :dulce , sufletista ,chiar ar merita un strop de fericire .
Si sa ma mai opresc , nu ?
Asta a fost pentru ca plec in concediu si 10 zile va voi simti lipsa nespus ,iar la intoarcere va trebui sa povestiti tot,tot ce s-a mai intamplat .Va imbratisez pe toate .
rowe
August 26th, 2008 at 11:22 pm
Permalink this comment
576
draga mea,Liliana, iti doresc un concediu placut, cat se poate de placut (sa fie ca luna de miere a lui onur cu seherezad) kiar daca nu te duci in turcia, iti spun eu ca si acolo undde te duci u e grozav, al meu e de pe meleagurile alea, stiu ca ii tare frumos.
te puup, si o sa ne lipsesti.
Denisa87
August 26th, 2008 at 11:26 pm
Permalink this comment
577
LILIANA – concediu placut, te astept cu drag. Tot binele din lume! Pupici..
petra
August 27th, 2008 at 7:02 am
Permalink this comment
578
Buna dimineata! V-a placut si Seherezat? ” Eu nu pot sa ma bat pentru tine…dar pot muri pentru tine si pentru copilul meu.” Nu pot sa pricep de ce va petrece el o noapte cu alta femeie. Iar Kerem a innebunit.
cris
August 27th, 2008 at 7:42 am
Permalink this comment
579
@neata fetelor,aseara am incercat sa intru pe blog inainte de film dar la mine nu a mers,nu va pot spune ce m-am speriat , am crezut ca nu va mai merge, de abia am asteptat sa vina dimineata sa incerc din nou,si uite ca am noroc, voua vi s-a intimplat?
@malina am vrut sa-ti s[pun ca sint de acord cu tine sa o felicitam pe seh de ziua ei, dar cred ca alte pareri referitoare la serial nu-si au locul cu aceasta ocazie, putem sa-i scriem un alt mesaj cu impresii despre serial….asta e parerea mea…..poate auzim si alte pareri
@liliana-iti doresc concediu placut si sa te intorci cu bine,te asteptam alaturi de toti cei din film
@referitor la ultimele doua ep. au fost super, imi place f mult cind sint impacati, dar comportamentul lui keram ma enerveaza, nu stiu ce mai vrea din moment ce seh i-a zis ca-l iubeste pe onur, saraca bennu …tot timpul m-am gindit ca ea si-a dat seama ca keram o iubeste pe seh, numai ca nu a zis-o, mi-a placut aseara curajul ei, pe keram nu l-a prea interesat, el se gindea cum sa descopere ce a facut onur in acea noapte,
ati observat cum lucreaza pe la spate, nu e corect deloc…………..
va pup pe toate ,nu stiu ce ma faceam daca nu mai mergea acest blog……
cu cine mai discutam???????
va pup inca o data
Liliana
August 27th, 2008 at 7:51 am
Permalink this comment
580
VA multumesc pentru urari , sunt pe picior de plecare .Nu ma uitati daca ii trimiteti felicitare Seheraztei ,adaugati-ma in grupul ei de fani si al filmului .Imi va fi dor de voi !
sehrazatlady
August 27th, 2008 at 8:18 am
Permalink this comment
581
Vacanta placuta !!!
oldy
August 27th, 2008 at 8:24 am
Permalink this comment
582
Kerem este chiar idiot?!. Asta chiar nu intelege ca Onur nu se protejeaza pe el ci pe femeia cu care si-a petrecut noaptea. Si chiar a spus-o ca daca i-ar dezvalui numele femeii ar fi mai josnic decat atunci cand i-a oferit bani acesteia. Dar idiotul sapa in continuare! Abia astept episodul de luni sa-l vad cum va reactiona cand va vedea ca nu asta este comoara dupa care a sapat. ha,ha,ha
oldy
August 27th, 2008 at 8:28 am
Permalink this comment
583
imi place formularea lui sehrazatlady, doar sa mai facem referire si la blog
cristinuta
August 27th, 2008 at 9:29 am
Permalink this comment
584
Liliana- Vacanta placuta, ne este deja dor de tine.
Lili
August 27th, 2008 at 9:32 am
Permalink this comment
585
buna fetelor. eu nu prea am timp sa srciu pe blog dar cand intru citesc tot ce ati scris si ma bucur ca mai sunt persoane “dependente” de serialul acesta. credeam ca eu am o problema. cand a inceput serialul si inca nu gasisem adresele la care se pot vedea toate episoadle care au fost difuzate in Turcia, nici nu puteam sa dorm. numai la serial ma gandeam. si mie imi place formularea lui sehrazatlady este simpla si eleganta. potrivita lui Shehi (eu asa ii zic in discutiile cu prietena mea).
mada
August 27th, 2008 at 9:48 am
Permalink this comment
586
mie imi place foarte mult de melek si burak le sta foatrte bine impreuna
DIANA14
August 27th, 2008 at 9:52 am
Permalink this comment
587
sincer nici io nu pot sa dorm!!!tot ma gandesc la ce va urma,analizez de nush cate ori fiecare replica si le invart pana ma ia somnul…
donkey eyes
August 27th, 2008 at 10:21 am
Permalink this comment
588
Dragii mei,
Ma numar printre fanii 1001 nopti. la fel de indragostita ca si voi. Aseara am stat pana la 2.30 am sa vad primele 3 episoade, in reluare, de pe blog, cu traducerea in lb romana. I am crazy inlove. Si, Andrei, multumim din tot sufletul pentru acest site.
@Liliana – am inteles ca tu ai avea mai multe episoade, pe CD / DVD cu tot cu traducere? M-ar interesa toate pe care le aveti, cu subtitrarea in RO. Oricat ar costa. De asemenea, dc le are cineva pe CD / DVD (sau downloaded – sa le iau pe stick) chiar si in turca, as putea incerca traducerea lor (o prietena f buna ne-ar putea ajuta).
@Liliana – concediu placut si fericit!!!!
Dati-mi un semn, pls, la: g_oanaadriana@yahoo.com
Astept cu drag!
dana
August 27th, 2008 at 10:35 am
Permalink this comment
589
o felicitare are mai mult farmec daca este simpla si directa .analizand comportamentul lui kerem ,are unele carente dar si le recunoaste dupa cel loveste refuzul lui bennu de a se casatori este precum cainele din poveste,, nici eu nu mananc dar nici la altul nu dau,,iar eu le acord circumstante atenuante la toti ptr ca in numele acestei boli numite iubire se fac multe prostii si se recunosc multe greseli …………dar tot este frumos
sehrazatlady
August 27th, 2008 at 11:25 am
Permalink this comment
590
nobletea sufleteasca de care da dovada Onur, vis-a-vis de discutia cu Seh referitoare la Ahmet, m-a impresionat profund! chiar cred ca “poti sa mori” pentru un asemenea om !
oldy
August 27th, 2008 at 11:33 am
Permalink this comment
591
cred ca multi din cei ce urmaresc serialul nu pot dormi si asta nu pentru ca sunt in asteptarea unui nou episod, ci mai ales pentru trairile pe care le declanseaza filmul in sine. Fetelor nu spuneti ca nu ati intalnit dragoste ca a lui Onur. Sunt convinsa ca si iubitul vostru v-a privit cu aceiasi ochi incarcati de pasiune dar poate ati uitat. Problema mea este ca am ajuns sa urmaresc pauzele publicitare in speranta ca voi mai vedea cateva secvente din film si in zilele in care nu se difuzeaza. Dar cea mai grava problema este ca NU INTELEG TURCA si incep sa fac tot felul de scenarii atunci cind vad episoadele in avans
sehrazatlady
August 27th, 2008 at 11:41 am
Permalink this comment
592
“Ploapele tale sunt ca doua petale de flori. Zambetul tau este ca rasaritul. Buzele tale sunt ca doua rubine. Chiar si noaptea este geloasa pe ochii tai in care iti vad iubirea si dorinta….”
astea sunt cuvintele la care se gandeste Onur(citat din 1001 nopti) in prima noapte de dragoste cu Seh(ep 42)
ce poate fi mai frumos?….
cristinuta
August 27th, 2008 at 12:47 pm
Permalink this comment
593
SUPERBBBBBBBBBBBBB……, fara cuvinte.
Celena
August 27th, 2008 at 1:26 pm
Permalink this comment
594
Dragutilor, Site-ul http://www.turkcetv.com/search.php?t=&page=9 nu mai functioneaza!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
oldy
August 27th, 2008 at 2:21 pm
Permalink this comment
595
incearca adresa data de sehrazatlady in 25 aug
estike
August 27th, 2008 at 2:40 pm
Permalink this comment
596
am reusit sa intru pe site. e simplu. in dreapta paginii sus da-ti clisk pe english. merge f usor. pacat ca nu stiu turceste. mor de nerabdare sa vad ep. 41 tradus pe kanal d. nu stie nimeni turceste sa-l traduca
estike
August 27th, 2008 at 2:41 pm
Permalink this comment
597
mi-a placut asa de mult fata lui kerem cand seh a intrat in hotel. nu-l traduce nimeni
donkey eyes
August 27th, 2008 at 2:55 pm
Permalink this comment
598
@ Celena:
http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
dana
August 27th, 2008 at 3:08 pm
Permalink this comment
599
gresit ,prima noapte de dragoste a fost,, noapte cea neagra,, si atunci putea sa-i susure la urechi cuvinte ce pot fura suflete ca nu le-ar fi auzit inima ei era inchisa
dana
August 27th, 2008 at 3:10 pm
Permalink this comment
600
si spun dragoste ptr ca prea putine persoane pot sa aive lacrimi in ochi dupa ce fac sex sau mustrari de constiinta ganditi-va cum se purta onur dupa aceea cand isi ascundea gesturile in cuvinte grele
DIANA14
August 27th, 2008 at 3:23 pm
Permalink this comment
601
intradevar…multi dintre tinerii din ziua de azi ii seamana lui Melek
DIANA14
August 27th, 2008 at 3:24 pm
Permalink this comment
602
nu ma refer la faptul ca sia dat seama ca a gresit..
madalina
August 27th, 2008 at 4:16 pm
Permalink this comment
603
ai dreptate DIANA14… sunt ca Melek si Burak….nu sunt multi asa de romantici ca onur ,ce zic multi nu cred k mai exista ,Onur este un specimen pe cale de disparitie. de Kerem ce sa zic k este un idiot si jumatate cum poate sa faca asa ceva ( cred k in sufletul lui si el stie k onur era nevinovat dar de a vazut o sansa cu sehrazat si nu sa gandit de 2 ori) intai da mana cu el apoi se duce sa caute dovezi k sa ii desparta …imi pare bine k Bennu il paraseste chiar si pt cateva episoade,nu o merita….o sa imi placa la nebunie ep 42 in primul rand pt k Onur si Sehrazat oe sa fie impreuna ia in al doilea rand sa vad fata lui Kerem cand plange pe umarul mamei lui asa ii trebuie dak s-a bagat unde nu-i fierbe oala.
Denisa87
August 27th, 2008 at 4:26 pm
Permalink this comment
604
Fetelor, dar ce ziceti de felul cum se comporta ONUR cu mama lui, episodul de aseara m-a dat gata…… rar asa barbat, sot, iubit, dar si fiu. Pupici..
cris
August 27th, 2008 at 4:53 pm
Permalink this comment
605
@ai dreptate denisa, este nemaipomenit,in schimb keram lasa tot mai mult de dorit…..
@malina – ce facem totusi cu felicitarea?
DIANA14
August 27th, 2008 at 4:56 pm
Permalink this comment
606
asa-s babele pline de bani…nesuferite.are noroc de onur ca a iertat-o
Diana
August 27th, 2008 at 4:58 pm
Permalink this comment
607
sunt tot io,DIANA14
Diana
August 27th, 2008 at 4:59 pm
Permalink this comment
608
numai ca mi-am facut alt cont
rowe
August 27th, 2008 at 6:52 pm
Permalink this comment
609
copii, uitati care e parerea me despre Kerem : E UN IDIOT, DAR cred ca este o obsesie ceea ce face el, nu concepe ca fratele lui, prietenul lui, Onur, a fost alesul lui Sehrezad,cred ca a facut o obsesie pt ea ct si o gelozie profunda fata de Onur, iar in ceea ce o priveste pe Bennu sunt sigura ca in subconstientul lui o iubeste, dar de dataa asta obsesia pt Sehrezad si gelozia fata de Onur sunt niste sentimente mai puternice decat dragostea ce i-o poarta lui Bennu, dupa cum stiti o sa isi revina, dragostea va trece pe primul loc.
rowe
August 27th, 2008 at 6:55 pm
Permalink this comment
610
copii, in legatura cu felicitarea, de ce nu se poate trimite? nu aveti adresa nu?
eu am mai cautat pe net daca are vreo adresa de ceva ?(mail, sait) dar nu am gasit. Voi ati gasit ceva?
Diana
August 27th, 2008 at 7:01 pm
Permalink this comment
611
daca nu putem da noi de berguzar korel nu cred ca mai avem nici o sansa..alcineva nu are cine sa ne ajute.ma refer la cei de la kanalD.mi se par prea comozi…dak nu vor nici sa dea filmul de mai multe ori pe saptamana nici scrisoarea noastra nu au s-o trimita…
alina
August 27th, 2008 at 7:18 pm
Permalink this comment
612
rowe sunt de acord cu tine. kerem e obsedat de seh dar de fapt o iub pe bennu. ati vazut cum a reactionat la faza cu pozele? si dupa aia se uita tot timpul la pozele alea! dar asa cum a spus si el nimeni nu se gandeste ce e in sufletul lui. voi il acuzati ca s-a indragostit de seh dar credeti ca a vrut el sa se indragosteasca de ea? singurul lui defect a fost acela ca dupa ce seh l-a parasit pe onur a incercat sa o cucereasca prin mijloace necurate si ca s-a folosit de bennu!
Malina Miron
August 27th, 2008 at 9:52 pm
Permalink this comment
613
Dragii mei copilasi,aveti dreptate cu privire la felicitare,m-a cam luat apa. Eu as fi vrut sa impuscam mai multi iepuri odata. Sa va zic dece:umblind ca nauca pe google am gasit la un moment dat la niste chestii despre Kanal Dunde cautam o adresa de e-mail pt. Seh.,propozitia:”filmul 1001 de nopti are 66 de episoade”. Sec! Ce sint nebuni? ne lasa asa? Deci eu am gasit loc de corespondenta si i-am rugat ,dind adresa mea sa ne ajute sa-i trimitem o felicitare lui Seh. si desemeni sa ne spuna cite ep. are filmul,etc. etc. Acum astept raspuns intre timp mai lucrez la text,incercind sa impac pe toata lumea. E bine? pupici.
Malina Miron
August 27th, 2008 at 10:14 pm
Permalink this comment
614
Hy, tot eu sint. Amverificat daca mesjul meumai e acolo ,si e!. Daca vreti sa-l vedeti,scrieti pe google: Kanal D swaMp blog, si va convingeti. Acuma ramine sa-mi raspunda. Ce facem pina Luni? eu ma duc sa vad ep .41.Pa!
cristina
August 27th, 2008 at 10:23 pm
Permalink this comment
615
buna seara tuturor.v-am citit postarile pe acest blog.nu stiu cum sunteti voi dar eu am devenit pur si simplu obsedata de acest film.nu am mai vazut niciodata un film asa de bine realizat in care scenariul,regia,jocul actorilor se impletesc asa de bine cu pasajele de muzica clasica.preferatul meu este onur.(oare ce trebuie sa faci sa ai un asemenea barbat langa tine?).stiu ca se apropie ziua de nastere a lui berguzar si am vazut ca vreti sa-i trimiteti o felicitare.va sugerez sa-i scrieti pe forumul ei de pe dizifilm(http://www.dizifilm.com/forum/showthread.php?t=58175&page=29),fanii deja au inceput sa-i trimita felicitari.sper ca v-am fost de ajutor.va pup pe toti.
stefi
August 27th, 2008 at 10:27 pm
Permalink this comment
616
Malina Miron, felicitarea de ziua de nastere a lui Berguzar ma preocupa si pe mine mai de mult. dar problema este pe ce adresa o trimitem. Eu pe 20 august am intrat pe site-ul TMC-ului, casa de productie a filmului, care apare si pe generic, in lb.engleza. Am ales e-mailul lui Seyma Kurnaz, publicity coordinator, seyma@tmc.com.tr si i-am trimis un mesaj de felicitare pentru realizarea acestui film , pentru actori , scenariu, muzica, in care am mentionat si impactul pe care il are filmul pentru telespectatorii din Romania. Separat am scris si mesaj pentru Berguzar cu rugaminte sa-l transmita acesteia, pentruca nu am e-mailul lui Berguzar.Sper ca l-a receptionat si l-a transmis mai departe. Ma intreb daca sa folosim si de aceasta data acelas e-mail, pentruca nu vad alta posibilitate. In ce priveste Kanal d sa nu-ti faci nicio iluzie, pentruca nu mi-a raspuns la rugamintea mea de a ma indruma unde sa trimit un e-mail lui Berguzar. Te las sa hotarasti cum este mai bine. In ce priveste continutul felicitarii, sunt de acord cu Diana, Sehrazatlady si Dana si desigur, in engleza.
.
cristina
August 27th, 2008 at 11:07 pm
Permalink this comment
617
daca nu va merge site-ul turkcetv mai aveti aici alte 2:
http://www.yogun.net/film/12/Binbir-Gece-Dizisi/1.html
http://gazi27.blogcu.com/binbir-gece-dizisi_17773391.html
Diana
August 28th, 2008 at 9:47 am
Permalink this comment
618
fetelor mi-am adus aminte ca acum cateva saptamani am dat peste un site cu traduceri.am vazut si englez-turc.da atunci nu se discuta nimic despre aceasta felicitare.ar cam trebui sa ne grabim si cu textul.eu am sa fac tot posibilul sa regasesc acel site.
Diana
August 28th, 2008 at 9:49 am
Permalink this comment
619
de fapt nu cred ca mai avem vreo sansa:una la mana e ca nici macar nu stim unde sa o trimitem,a doua la mana e cam tarziu
cris
August 28th, 2008 at 9:58 am
Permalink this comment
620
@DIANA nu cred ca e tirziu daca am avea adresa, azi e 28.08,iar ziua ei este in 02.09, important e sa stim unde sa o trimitem………. pupici
Diana
August 28th, 2008 at 11:12 am
Permalink this comment
621
pai asta e problema…
Diana
August 28th, 2008 at 11:13 am
Permalink this comment
622
nr 1
Malina Miron
August 28th, 2008 at 11:13 am
Permalink this comment
623
Da,fetelor,textul ar fi : Esti minunata!,esti o persona minunata,deaceea la aceasta aniversare, vrem sa-ti trimitem gindurile noastre cele mai frumoase; sa fii iubita asa cum meriti! Ti-ai cistigat un loc special in inimile telespectatorilor din Romania. Sintem o mare familie de prieteni uniti numai datorita filmului 1001 de nopti,rolului tau intrepretat cu multa maestrie, si vrem sa-ti transmitemun sincer si calduros LA MULTI ANI!! Blogul lui Andrei. Asta ar fi. Simplu si la obiect. Daca cineva nu e multumit sa faca altul. Inprivinta timpului nu conteaza,putem sa-l trimitem si in 2 sept,numai sa vedem adresa de e-mail Poate stie cineva macar un nr. de tel. de la Kanal D!
cristinuta
August 28th, 2008 at 11:41 am
Permalink this comment
624
Malina – numai “Esti minunata”, fara “esti o persoana minunata” te rog….
Diana
August 28th, 2008 at 12:09 pm
Permalink this comment
625
fetelor nu stiu ce sa cred.in episodul 66 apare fata lui onur.da am auzit ca moare de leucemie in sezonul 2.am fazut o faza in care se plimba seh,onur si kan pe zapada la malul bosforului.la un moment dat vine un nene cu baloane.prima data kan ia unul albastru iar apoi unul roz care ii da drumu sa se inalte spre cer.mai mult ca sigur vroia ca acel balon roz “sa ajunga la acea fetita”in ceruri, de care se atasase asa de mult.e o faza din sezonul 2.
alina
August 28th, 2008 at 12:15 pm
Permalink this comment
626
fetita lui onur nu apare in episodul 66. de leucemie moare o prietena de a lui kaan, nu fetita lui onur. mai uitati-va si voi la episode inainte sa comentati! sunt pe youtube. acolo se vad cel mai bine
Diana
August 28th, 2008 at 1:01 pm
Permalink this comment
627
nu prea am timp sa ma uit la episoade.si in plus eu nu am dat nimanui in cap.de asta facem parte din acest blog:ca sa ne ajutam reciproc cu informatii si altele.
cristinuta
August 28th, 2008 at 2:20 pm
Permalink this comment
628
Dragele mele va rog sa va delectati cu niste imagini frumoase de la nunta lui Bennu.
http://kelebekgaleri.hurriyet.com.tr/GaleriDetay.aspx?cid=15293&p=1&rid=2368
rowe
August 28th, 2008 at 2:31 pm
Permalink this comment
629
mai fetelor, tare rau imi pare cand citesc replicile astea dure…..fiecare intelege cate ceva in felul lui..posteaza aici pt lamuriri, nu e nevoie sa fim duri cu cineva doar pt ca nu a inteles la fel cum am inteles noi.
imi cer scuze ca ma bag dar am mai vazut astfel de replici pe blog si cred ca nu isi au rostul, nu iau partea nimanui, dar credeti-ma ca mie a ajuns sa imi fie frica sa mai scriu pe blog, din cauza ca poate fara sa vreau scriu ceva gresit si voi atatcati foarte dur….serios pe mine ma dor replicile astea. Eu citesc de 2 ori mesajul inainte sa il postez.
Chiar nu reusim sa invatam nimik din filmul asta ?
Va rog din suflet haide sa fim mai toleranti…..cu totii iubim acest serial, si din dragoste multa pt el gresim…..FITI INTELEGATORI VA ROG.
MULTUMESC
clara
August 28th, 2008 at 3:07 pm
Permalink this comment
630
bravo, rowe, ai dreptate.sper sa incercam si sa reusim sa ne insusim tot ceea ce este frumos in acest serial minunat.sa distrugem astfel mitul k tot ce vedem in el ramane valabil doar pt basme, si nu pt viata reala.e posibil sa traim tot ceea ce vedem, sa devenim noi protagonisti, nu doar martori.trebuie doar sa credem, sa speram si sa incercam.
cristinuta
August 28th, 2008 at 3:13 pm
Permalink this comment
631
Va placut Bennu la nunta (Ceyda Duvenci – numele ei real)?????????
cris
August 28th, 2008 at 4:00 pm
Permalink this comment
632
da a fost super miresuta……..oricum mie imi place f mult de ea, este tot timpul cu zimbetul pe buze,radiaza de fericire…….super
Diana
August 28th, 2008 at 4:41 pm
Permalink this comment
633
eu nu am spus fraza aia cu sezonul 2 ca am vrut sa va enervez.pur si simplu asa credeam.nu ma supar absolut deloc daca ma corecteaza cineva.chiar ma bucur,in felul acesta am aflat adevarul.am spus-o si am sa o mai zic daca e nevoie:facem parte din acest blog ca sa schimbam pareri,sa impartim bucuriile si tristetele din acest film nu ca sa ne certam sau se ne adresam cuvinte dure.imi pare sincer rau daca v-am suparat cu ceva
cris
August 28th, 2008 at 6:21 pm
Permalink this comment
634
am cautat f mult un site -berguzar korel-, dar nu am gasit, parerea mea este ca ar tr sa trimitem un mail la kanal d si poate ne ajuta ei, dar asta cit de repede ca sa ne poata raspunde pina luni, voi ce ziceti? pupici..
dana
August 28th, 2008 at 8:02 pm
Permalink this comment
635
dar televiziunea turca sau una din ele care difuzeaza serialul ,oricum si daca intarzie o zi sau doua avem circumstante, nu am incredere in kanal d iar actrita este bine cunoscuta in turcia si cred ca ar ajunge la destinatie
Adelin
August 28th, 2008 at 9:29 pm
Permalink this comment
636
A inceput sezonul al 2-lea ??? ka vreau sa vad ep 67
plss ziceti-mi si mie
Adelin
August 28th, 2008 at 9:32 pm
Permalink this comment
637
nu imi apare pagina 7 ce ma fak ????? vreau neaparat sa vad ep 67 plsss cnva dati-mi si mie direct siteu’ cu ep 67 :-s :-s
cris
August 28th, 2008 at 9:38 pm
Permalink this comment
638
fetelor, eu am intrat pe http://www.kanald.com.tr , dar sincera sa fiu mi-am rupt urechile pe acolo, nu am inteles o boaba, ma gindeam ca dau de un forum sau ceva de genul…….incercati si voi poate va descurcati mai bine, sa putem trimite mesajul, altfel ar fi pacat ca prea am pus mult suflet toate , va pup………
Denisa87
August 28th, 2008 at 10:49 pm
Permalink this comment
639
Fetelor, superba Bennu la nunta, a fost Onur ( poza 33) si Sehrazat (poza 50) .Superba locatie. Mi-au placut im mod deosebit pozele 20, 21, 22. Casa de piatra. Pupici
rowe
August 28th, 2008 at 11:37 pm
Permalink this comment
640
copii, ala e mer, din poza de la nunta lui bennu, poza 52?
rowe
August 28th, 2008 at 11:38 pm
Permalink this comment
641
am vrut sa zic mert….sau cum il cheama in film…….prietenul lui Kerem de la club
cristinuta
August 29th, 2008 at 8:57 am
Permalink this comment
642
Da este el – il cheama Merih Ermakastar
cristina
August 29th, 2008 at 9:06 am
Permalink this comment
643
puteti sa puneti felicitarea pentru berguzar pe forumul ei de pe dizifilm.cativa fani deja au postat felicitari.am pus adresa mai sus dar o mai pun odata:
http://www.dizifilm.com/forum/showthread.php?t=58175&page29
Diana
August 29th, 2008 at 2:42 pm
Permalink this comment
644
fetelor am gasit o poza pe net,parea a fi dintr-un ziar turc.scria pe ea http://www.berguzar-korel.net.uitati-va si voi
Diana
August 29th, 2008 at 2:42 pm
Permalink this comment
645
http://www.berguzar-korel.net
Diana
August 29th, 2008 at 2:43 pm
Permalink this comment
646
nici vorba de ea
Denisa87
August 29th, 2008 at 3:49 pm
Permalink this comment
647
MALINA MIRON – te rog sa trimiti felicitarea pentru Berguzar pe mai multe adrese, poti trimite pe cele date mai sus si chiar pe FORUM in saitul:http://www.binbirgece.gen.tr/
Cu multumiri si pupici dulci.
Malina Kiron
August 29th, 2008 at 5:23 pm
Permalink this comment
648
Fetelor am trimis mesajul; il gasiti accesând link-ul http://www.dizifilm.com/forum/showthread.php?p=8346143#post8346143
Malina Miron
August 29th, 2008 at 6:19 pm
Permalink this comment
649
Buna fetelor,scuze am uitat ca sint si baieti! Uf! am trimis-o si n-a fost usor. Multumesc Denisa pt site. O groaza de date. Sper sa fiti multumiti ca am dus pina la capat dorinta noastra. Ca sa va convingeti dati clic pe:http://dizifilm.com/forum/shouthread.php?t=58175&page=31.. Ce mult e pina Luni!!!!.Mai am o veste pt. voi:Dati clic pe:www.care2.com/news/submitted/category/world/binbir%2067.%20bulum, si vedeti ce se-ntimpla,dar cu atentie. Pe mine m-a frapat cifra 67. E?. Va pup!
Denisa87
August 29th, 2008 at 6:42 pm
Permalink this comment
650
Malina dupa ce intri ce faci-poti vedea rezumatul ep 67 ??????????????
Te rog sa mai transmiti felicitarea pt Berguzar si pe Forumul saitului dat de mine
cris
August 29th, 2008 at 7:08 pm
Permalink this comment
651
@malina , multumin pentru mesajul trimis dar te rog sa mai sci o data situl unde ai gasit stiri despre ep. 67
madalina
August 29th, 2008 at 7:09 pm
Permalink this comment
652
malina am intrat si yo pe site-ul pe care l-ai dat pt p67 si nimic,nu este nici un ep din binbir gece….tu ai reusit sa vezi ceva dak da spune-ne si noua cum sa il acesam.
k asa am vazut si yo pe alt site si ep 88 dar dau clic pe el si nimic.
Malina Miron
August 29th, 2008 at 8:44 pm
Permalink this comment
653
Deci,copilasii mei,nu ne-a fost usor,s-o luam iavas-iavas. Felicitarea se gaseste pe: http://www.dizifilm.com/forum/shouthread.php?p8346143#post8346143 sau http://dizifilm.com/forum/showthread.php?t58175&page=31..Inceeace privestetransferul pe adresa data de tine adica http://www.berguzar-korel.net nu-s ce are nu vrea sa-l ia. Crede-ma ca altceva nu stiu ce sa-i fac,si asa am transpirat completind niste rubrici la ghici pentruca banuiam mai mult ce-mi cerein lb.turca pina si data de nastere. Cu privire la celalalt site adica:www.care2.com/news/submitted/category/world/binbir %20gece%2067.%20bolum,aici va uitati pe linkuri si o sa vedeti la titlu,:Binbir gece 67 bulum,dati clic pe el,apoi vedeti ca apare in engleza:noutati despre prezenta episodului.Acum ma duc si eu acolo sa vad ce mai aflu. Vapup
liana
August 29th, 2008 at 10:53 pm
Permalink this comment
654
Buna copilasi, Trebuie sa va spun in primul rind ca sunt ceva mai in virsta decit voi dar fascinata de acest serial, de scenariu si nu in ultimul rind de jocul magistral al actorilor. Toti sunt extrem de buni actori. Fiecare episod este o lectie de viata. Din fiecare privire, din fiecare gest, din fiecare din fiecarte replica ai ceva de invatat. Dar nu este pentru toata lumea….De aceea vreau sa-l felicit si sa-i multumesc lui Andrei pentru deschiderea acestui blog. Neasteptat din partea unui baiat, dar cu atit mai mult de pretuit. Atit pentru Andrei cit si pentru Rowe felicitari pentru felul in care ginditi. Am fost uimita dar cu atit mai placut surprinsa sa constat sensibilitatea si profunzimea gindurilor voastre, mai ales ca sunteti baieti… si fara suparare acest film atinge mai ales sufletul… fetelor. Felicitari! acest lucru spune mult despre voi. Bucurati-va fetelor asta inseamna ca mai sunt sperante daca baietii gindesc asa. ..Cit despre fete sunteti toate delicioase. Felicitari tuturor celor care scriu pe acest blog. Sunteti minunati, frumosi sufleteste cu sentimente normale si umane atit de rare in ziua de azi si copii isteti. Multumesc pentru site-urile de muzica si poze.
Poate va pot ajuta si eu cu ceva, am deschis un site http://www.berguzarkorel.gen.tr poate va ajuta la trimiterea felicitarii.
Succes.
liana
August 29th, 2008 at 11:00 pm
Permalink this comment
655
Va rog poate ma puteti ajuta ca sunteti copii isteti. Exista vreo posibilitate de copiere a episoadelor traduse in lb. romana de pe youtube. Va rog stie cineva?
Diana
August 30th, 2008 at 9:14 am
Permalink this comment
656
acest film cred ca place tuturor generatiilor.
madalina
August 30th, 2008 at 9:52 am
Permalink this comment
657
malina am mai incercat o data si nu imi apare decat titlul dau clic pe el si nu se intampla nimik….nu scrie nici in engleza nici in turca
Denisa87
August 30th, 2008 at 10:07 am
Permalink this comment
658
Malina Miron multunim pentru felicitarea trimisa. Te asteptam cu noutati despre episodul 67. Pupici
madalina
August 30th, 2008 at 10:14 am
Permalink this comment
659
fetelor cred k o sa va intereseze asta cel putin pe mine ma intersat
Nume real: Bergüzar Korel
Data nasterii: 02 Septembrie 1982 (25 ani)
Zodia: Fecioara
Locul nasterii: Istanbul, Turcia
Mama: Hulya Darcan
Tatal: Tanju Korel
Inaltime: 1,80m
Greutate: 65kg
Culoarea ochilor: negri
Culoarea parului: brunet
Hobby-uri: actoria
________________________________________
Biografie:
Bergüzar Korel s-a nascut la Instanbul, in Turcia la data de 2 septembrie 1982.
Filmografie:
2007 – “1001 gece” / 1001 de nopti, srila tv (Sehrazat Evliyaoglu)
2006 – Kurtlar vadisi – Irak / Valley of the Wolves: Iraq (Leyla)
2005 – “Zeytin dali” (Iklim)
Nume real: Halit Ergenç
Data nasterii: 30 Aprilie 1970 (38 ani)
Zodia: Taur
Locul nasterii: Istanbul, Turcia
Status marital: casatorit
Tatal: Sait Ergenç
Sotie: Gizem Soysalli
Inaltime: 1,83m
Culoarea ochilor: albastri
Culoarea parului: saten
Nume real: Tardu Flordun
Data nasterii: 25 Mai 1972 (36 ani)
Zodia: Gemeni
Locul nasterii: Ankara, Turcia
Tatal: Macit Flordun
________________________________________
Biografie:
2007 – ” 1001 gece” / 1001 de nopti (Kerem)
Nume real: Ceyda Düvenci
Data nasterii: 16 Aprilie 1977 (31 ani)
Zodia: Berbec
Locul nasterii: Bursa, Turcia
Tatal: Ismail Düvenci
Culoarea ochilor: negri
Culoarea parului: brunet
Hobby-uri: actoria
madalina
August 30th, 2008 at 10:27 am
Permalink this comment
660
Tatal meu a murit de cancer, la fel ca si tatal lui “Sehrazat”
La primul ei interviu acordat publicului din Romania, Berguzar Korel a facut dezvaluiri in premiera, cu privire la personajul principal interpretat de ea in serialul “1001 de nopti”, care va fi difuzat incepand din 28 aprilie, la KANAL D.
Cu o saptamana inainte ca “1001 de nopti”, serialul care facut milioane de fani in Turcia, sa fie difuzat si in Romania, Berguzar Korel, actrita care interpreteaza rolul principal in aceasta productie, a acordat primul ei interviu pentru telespectatorii KANAL D. Actrita celebra in Turcia a povestit despre dificultatile si provocarile date de “Sehrazat”, personajul ei, a destainuit asemanarile dintre viata ei si cea a personajului interpretat si succesul de care s-a bucurat in Turcia, dupa acest rol. Primul episod al serialului “1001 de nopti” va fi transmis in Romania luni, 28 aprilie, incepand cu ora 20:30, numai la KANAL D!
KANAL D: Care a fost prima ta impresie dupa ce ai citit scenariul serialului “1001 de nopti”?
BERGUZAR KOREL: Inainte sa citesc scenariul, imi spusese Erol Avci cate ceva despre el. Apoi mi-a zis “E un proiect foarte important. Viata ta o sa se schimbe. O sa te opreasca oamenii pe strada sa te intrebe despre el. O sa se vorbeasca foarte mult de acest proiect. Toata lumea o sa dezbata acest subiect iar tu vei fi in acest proiect”. I-am spus ca sunt pregatita pentru toate.
KANAL D: Care a fost cea mai mare provocare pe care ai intampinat-o la acest personaj?
B.K.: Sehrazat este un rol dificil. Cu acest caracter nu avem decat cateva asemanari, in rest suntem firi diferite. Ei ii place sa-si stranga parul. Si mi-e la fel. Tatal meu a murit de cancer si tatal ei a murit tot din cauza cancerului. Aceste erau singurele asemanari dintre noi. Asa ca trebuia sa ma pregatesc foarte bine pentru acest rol, sa muncesc mult. Insa am avut si temeri: Sehrazat era in primul rand mama, iar fiul sau era bolnav de leucemie. Eu nu am decat 24 de ani. Chiar daca sunt mai copilaroasa nutresc sentimente puternice, insa dragostea mamei pentru copilul ei este cu totul si cu totul altceva. M-am gandit mult daca voi putea arata acest sentiment, daca il voi putea transmite. Eu sunt o persoana foarte vesela, Sehrazat insa este mult mai serioasa. Eu sunt foarte tanara, am 24 de ani, Sehrazat insa este mult mai matura. Din aceasta cauza mi-a fost un pic teama. Totusi, am avut parte de o perioada de pregatire.
KANAL D: Cum te-ai pregatit?
B.K.: In primul rand, pentru a-mi da seama cam cum e sa fi singur, m-am mutat singura din casa in care stateam cu mama mea. Profesoara mi-a fost Ayla Algan. M-a pregatit cam 2-3 luni. Cum se poarta Sehrazat, cum isi prezinta un arhitect proiectele, daca poarta bijuterii si daca poarta ce fel de bijuterii, ce-i place sa manance, cum se imbraca, cum isi prinde parul si nenumarate detalii de genul acesta. Acesta este si motivul pentru care Sehrazat a fost atat de placuta, iubita de catre telespectatori. KANAL D: Sa vorbim putin si de acea oferta indecenta de 150.000 de dolari. Ce ai simtit cand ai jucat aceasta scena din primul episod al serialului “1001 de nopti”?
B.K: Am citit de zeci de ori acest capitol al scenariului. Am pierdut multe nopti. Insa nu putea rata aceasta enorma sansa. Am avut mare incredere in producator, Erol Avci, si in regizorul artistic Kudret Sabanci. In cele din urma sentimentul de frica s-a trasformat in fericire. Pentru ca ei nu au evidentiat niciodata partea feminina a lui Sehrazat. Exista un detaliu foarte important: Sehrazat facea acest lucru pentru fiul ei. Acolo nu era Berguzar, ci era Sehrazat. Si totul a fost asa cum trebuia sa fie.
KANAL D: Cand s-a filmat acea scena ai intampinat greutati?
B.K: Daca ati sti cum am filmat acea secventa… Stiti secventa in care Onur ii cere lui Sehrazat sa-si petreaca o noapte cu el in schimbul sumei de 150.000 de dolari? Dupa, ea coboara scarile plangand. Acestea au fost scene dificile pentru mine. Chiar daca scena se incheiase, eu n-am mai putut cobori scarile. Am mai plans 20 de minute. A venit doamna Ayla Algan si m-a ridicat, m-a dus intr-o alta camera ca sa ma linisteasca. Am fost foarte impresionata de acea stare a lui Sehrazat.
KANAL D: Atunci cand o urmaresti pe Sehrazat, iti place de tine?
B.K: Urmaresc toate reluarile serialului. Ma uit la mine, ma analizez si ma si autocritic.
KANAL D: Toata lumea care a vazut serialul “1001 de nopti” te admira. Ce defecte ti-ai descoperit pana acum?
B.K : Nu-mi place ca stau cocosata. Uneori imi critic limbajul trupului. Cred ca Sehrazat incepe sa semene cu Berguzar, din acest punct de vedere.
KANAL D: Nu ma pot pronunta pentru Berguzar, dar fii sigura ca barbatii sunt innebuniti dupa Sehrazat!
B.K: Inca nu realizez nimic. Viata mea se petrece intre studio si casa. Inca n-am apucat sa ies sa ma plimb. Si nu prea ma gandesc sa ies. Imi place foarte mult sa fiu naturala. Nu-mi place sa ma machiez prea mult, sa ma vopsesc. Sehrazat este la fel. Poate ca naturaletea le-a placut.
KANAL D: Cum ti s-a schimbat viata dupa ce ai interpretat rolul Sehrazat din “1001 de nopti”? B.K: S-a schimbat un singur lucru si acela ar fi ca nu mai am timp liber. Stiu din suflet ca nu mi se vor schimba prietenii. E foarte frumos ca oamenii vorbesc de mine, insa viata mea este acceasi. Cel mai fericita sunt cand oamenii imi spun “Ne place foarte mult acest serial, ne place mult de tine”. Acest lucru ma incurajeaza, imi spun ca nu am de ce sa ma tem si ca am reusit ceea ce mi-am propus. Mi-ar fi placut sa vada si tata toate astea, ar fi fost foarte mandru de mine!
KANAL D: Ai vreun iubit?
B.K: Nu am iubit. Lucrez intr-un ritm alert, datorita meseriei pe care o practic. Si nu sunt nici genul care sa sustina cariera mai presus de toate. La un moment dat vreau sa ma casatoresc si sa-mi intemeiez o familie. Am multe de facut, insa eu vreau sa fiu o mama tanara. Dupa ce am interpretat rolul “Sehrazat”, imi doresc si mai
madalina
August 30th, 2008 at 10:27 am
Permalink this comment
661
Frumoasa Ceyda Duvenci a spus un DA hotarat omului de afaceri Engin Akgun
Dupa ce si-a socat familia si prietenii logodindu-se la nici 2 luni dupa ce s-a cunoscut cu omul de afaceri Engin Akgun, Ceyda Duvenci, alias Benu din serialul 1001 de nopti, merge mai departe.
Mai indragostiti ca niciodata, Ceyda si Engin, si-au unit destinele la inceputul lunii august la Istanbul, in cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc in superba vila Esma Sultan de pe malul Bosforului.
A fost o ceremonie clasica, eleganta, cu flori si prieteni apropiati. Ceyda a fermecat prin tinuta princiara, rochia sa de mireasa purtand semnatura cunoscutei creatoare de moda Vera Wang. Engin a ales un costum clasic Beymen. Cei prezenti la ceremonia religioasa au relatat ca atat mireasa cat si mirele au lacrimat fiind extrem de emotionati.
Se pare ca in cazul lui Engin, perseverenta a fost rasplatita din plin, el fiind un prieten foarte bun al uneia dintre verisoarele Ceydei, si, se pare ca s-ar fi indragostit de seducatoarea Ceyda inca de acum 2 ani, fara insa a avea curajul sa-i marturiseasca
madalina
August 30th, 2008 at 10:41 am
Permalink this comment
662
http://www.binbirgecetmc.com/
acesta este siteul oficial al filmului …inceara si aici sa postezi felicitarea
Malina Miron
August 30th, 2008 at 3:15 pm
Permalink this comment
663
Fetele mele,voi credeti ca n-as vrea sa strig in gura mare sa stie toata lumea ce mult ii iubim noi pe actorii din 1001de nopti? Madlina,e adevarat ,site-ul indicat de tine,contine la ultimul window,pareri despre film,dar daca te uiti mai atent observi ca de doua ori cere parola postului din Istambul parola pe care eu n-o stiu .Am fost acum la un magazin linga mineunde baietii de aclo repara computere si i-am intrebat. Nu se poate fara parola. Ostiu probabil numai cei dela Kanal D de aici. In legatura cu ep. 67 mi s-a lungit fata cind am intrat si eu de dimineata si am vazut ca nu mai era asa Sus scria in romaneste :pagina noastra a suferit modificari,va sfatuim sa incercati…..etc,etc. Chestia asta ni s-a mai intimplat pe USERS,nu tineti minte?. Eu una nu inteleg cine le posteaza si cine le strege si dece. SA ne faca emotii?. Putem sa-i anuntam de pe acum,ca filmul ne face emotii,nu ne mai trebuie si alarme false. Si totusi ar trebui sa avem o parere autorizata,oficiala despre existenta episoadelor 67- 145 sau cite or fi,pentruca ar fi cu totul aiurea sa ne lase asa neterminati. Si totusi eu ma intreb dece la prezentarea filmului scrie drama?.Asa sa fie? Ati vazut la fiecare episod scrie la inceput-Felul programului-DRAMA- ,se refera la partea ! -a? Nu mai spun nimic-mi-e frica. Duminica placuta,si nu uitati ca urmeaza LUNI-EP.41. Have a nice weekend!
Denisa87
August 30th, 2008 at 3:36 pm
Permalink this comment
664
Multumim Malina pentru toate datele postate de tine. Ti-a placut Pozele cu Bennu Mireasa? Oare cand va urma si Sehrazat, ca si iubitul ei o va cere de sotie in curand. Pupici…
madalina
August 30th, 2008 at 3:52 pm
Permalink this comment
665
pai probabil k filmul va avea final trist dramatic….yo nu vreau asa yo vrau final fericit si ai dreptate trebuie sa luam legatura cu cei de la kanal d si sa ne confirme dak sigur mai sunt episoade sau asa se termina filmul??
Diana
August 30th, 2008 at 5:36 pm
Permalink this comment
666
ar fi culmea ca cei de la kanalD sa nu difuzeze si celalalt sezon
Malina Miron
August 30th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
667
Am revenit ca sa va spun ce mi s-a intimplat. M-am uitat in imbox si ce credeti? aveam un mesj dela”belgi@ dizifilm.com”prin care sint invitata sa devin membra a clubului lor,asta dupa primirea felicitarii. Eu m-am cam speriat ca prinalte adresedate de ei eram invitata sa mai dau iar alte date,am multumit frumos ,i-am anuntat ca am dorit numai sa transmit o felicitare,ca le ureznumai reusite lor,si actorilor pe care-i indragim atit si cu asta basta .Daca cineva dintre voi doreste sa ia legatura cu ei fie si pt. a le face cunoscute intrebarile noastre va dau si celelalte date.Asta e! pupici.
Malina Miron
August 30th, 2008 at 9:27 pm
Permalink this comment
668
Hy, tot eu sint,bineinteles ca mi-au placut ,si nu numai mie le-am aratat si prietenelor mele,dar mai ales muzica ,toate inregistrarile voastre,dar ceeace nu am si am vazut aici pe forum ca cineva a scris ca si Sehrazad ar cinta. eu n-am vazut asta.. Hai sa scriu si celelalte adrese,poate miine ,duminica se ocupa cineva si de ele. Vedti ca ultimul nr. de la prima adresa e nr. meu de fan inregistrat la ei,adica nr. nostru al blogului,vedeti ca undeva poate fi vazut si in engleza,am vazut eu ceva dar n-am insistat ca n-aveam timp. Deci:http://dizifilm.com/forum/register.php?a=act&186575&i65222501 {asta e nr nostru} si :http://wwwdizifilm.com/forum/register.php?a=ver Vedeti ce faceti cu ele,poate aflati ceva. Bafta!
Denisa87
August 30th, 2008 at 10:39 pm
Permalink this comment
669
Malina o poti vedea Pe Berguzar cantand intr-un show pe adresa: http://www.youtube.com/watch?v=M5ebPOJo-Ss
Denisa87
August 30th, 2008 at 10:51 pm
Permalink this comment
670
Malina, o pozi asculta si aici: http://www.youtube.com/watch?v=2kfHsyIs-Xw&feature=related
PUPICI si multumim ca ai trimis felicitarea.
yuly
August 30th, 2008 at 11:00 pm
Permalink this comment
671
dc nu pot sa imi fac cont pe situl http://www.videotivi.com????
yuly
August 30th, 2008 at 11:20 pm
Permalink this comment
672
merge numai k imi spune k e ceva in neregula cu parola ce parola trebuie sa pun cea de la email sau una care o doresc eu va rog ajutatima k sunt noua pe aici multunesc
cris
August 31st, 2008 at 10:28 am
Permalink this comment
673
@malina -multujmiri pentru mesaj, incearca te rog si pe http://www.berguzarkorel.gen.tr/ este si aici un forum, dae asa greu ma descurc cu lb.turca……..
simona10
August 31st, 2008 at 6:35 pm
Permalink this comment
674
buna fetelor,imi pare bine sa va”cunosc”,va citesc de mai mult timp si vad ca santeti toate fane adevarate 1001 de nopti,aici gasiti traduceri cu scenele din mai multe episoade viitoare pe forumul unde ma si gasiti ,va pup pe toate
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222
sa cititi in urma avem si noutati despre Hlit si Berg
simona10
August 31st, 2008 at 6:44 pm
Permalink this comment
675
scuze din graba Halit am vrut sa scriu si va mai spun ca:
Yasemine s-a sinucis. Se pare ca lua si droguri. Onur este intr-adevar suparat, dar dupa aceea isi da seama ca
n-ar fi putut face nimic in privinta asta.
Seval nu e mama lui Kerem. Mama lui a fost sora lui Seval. Se pare ca ea a avut o aventura cu cu un barbat mai in virsta
si a ramas insarcinata. A murit dupa ce a nascut copilul si Seval l-a adoptat pe Kerem. El a crezut tot timpul ca Seval si sotul acesteia erau parintii lui adevarati.
Fiica lui Onur este copilul lui Nil, logodnica sa. El era logodit dar femeia a avut o aventura cu altcineva, iar Onur i-a surprins in pat. Ea i-a spus lui Onur ca era insarcinata in acel moment, dar Onur nu a crezut-o. Asa ca ea a plecat si a nascut. Nu i-a explicat niciodata lui Onur. Dupa decesul ei si pentru ca nu are alte rude, prietenii ei l-au gasit pe Onur.
BBG este una dintre dramele cu cel mai mare succes in Turcia. A avut o audienta de 40%.
Din acest motiv va avea si o a treia serie. In general serialele de televiziune au doua serii.
Cansel moare pentru ca era bolnava. A avut ceva asemanator cancerului.
Eda o uraste pe SIRAZ (acesta este nick-ul pe care i la dat lui Seh) deoarece se pare ca ea o stie din facultate si de la fostul ei loc de munca, dar Siraz nu si-o aminteste.
Acest motiv, evident ca nu este suficient ca sa o urasca pe Siraz, asa ca presupunem ca probabil Eda era indragostita de primul sot al lui Seh…Dar asta presupunem. Nu stim sigur.
Din nefericire, fata pe care Onur o intalneste la bar, este o fosta prietena de a lui si el ramane la ea acasa.Nimic nu se intampla intre ei, dar tot m-a enervat foarte mult..
astea sant raspunsurile pe care le-am primit din Turcia
cris
August 31st, 2008 at 7:46 pm
Permalink this comment
676
@simona 10, iti multumesc foarte mult ptr.dezvaluireile pe care ni ;le-ai facut si vreau sa-ti spun ca faza aceea in care Onur a ramas peste noapte la tipa cu care s-a intilnit la bar nu mi-a placut deloc, nu am putut sa-mi dau seama daca s-a intimplat ceva intre ei deoarece nu am inteles ce discutau, oricum 1001 de multumiri, pupici si poate ne mai dezvalui cite ceva…………..pupici inca o data
simona10
August 31st, 2008 at 8:22 pm
Permalink this comment
677
uite aici cate ceva de Halit si Berg ce mi-a scris tipa
Halit si Berg ajuta copii din satele din est, care nu au scoli, profesori etc. Vorbeste despre cum l-a ajutat pe Halit. Pentru ca Halit este foarte dedicat ajutarii copiilor din orasul VAN..
——
Berguzar explica, cum l-a cunoscut pe Halit. Ea era la o cafenea impreuna cu prietenii ei, iar Halit era acolo din intamplare, si le-a spus ca si el a studiat la MIMAR Sinan UNIVERSITY. El chiar a jucat impreuna cu mama lui Berg in cateva seriale. De atunci au devenit prieteni. Halit este cel care a recomandat-o pe Berg pt rolul din BBG si ea a acceptat sa joace.
Parintii lui Berg sunt si ei actori. Tatul lui Berg a murit acum cativa ani. Nici tatal lui Halit nu mai traieste. Se pare ca sora lui Halit este invalida. El face donatii si ajuta invalizii si copii. Este o persoana foarte draguta..
simona10
August 31st, 2008 at 8:27 pm
Permalink this comment
678
aici mi-a tradus un articol desre Halit si Berg care i l-am trimis de pe net
Conform ziarului Vatan, actorii principali (Halit si Berg) au parte de zile stresante, din cauza postei electronice, care se afla pretutindeni zilele astea.
Potrivit acestor stiri, care au fost publicate de Vatan, cei doi au zile stresante. Potrivit unor surse, u nangajat al bancii la care are Berguzar Koreel contul, a remarcat niste schimbari in contul actritei. Apoi a aflat ca Halit Ergenc a transferat suma de 60.000 $ in contul actritei. Angajatul (care este un fan al serialului Binbir Gece) a luat chitanta si a trimis un mail mai multor prieteni spunand: “Nu au fost 150000$, au fost 60000$” (Intelegeti aluzia).
Mesajul a fost transmis de la unul la altul, pana a ajuns si la Halit. Cand a vazut mesajul el s-a enervat foarte tare si a sunat la banca. Atunci au inceput investigatiile, pentru a afla cine a permis ca astfel de informatii sa fie dezvaluite.
Partea a doua
Amandoi (Halit si Berg) au mers in instanta,
Amandoi au fost socati de ce s-a intamplat si au facut plangere imediat, la Comhuriyet (un fel de Curtea Suprema, pentru cazuri civile). Amandoi au spus ca au fost victime in acest caz si au facut plangere impotriva bancii. Responsabilii bancii au incercat sa gaseasca persoana responsabila, dar nu au reusit sa-l gaseasca pe cel care a trimis mesajul initial.
Povestea, care este despre un baietel care sufera de cancer si mama lui, care a avut o relatie cu seful ei pentru a obtine 150000$ bani necesari operatiei, a atras atentia publicului pentru multa vreme. Aceasta poveste a ajuns apoi pe scena,..cand Onur ii ofera 300000 $ pentru inca o noapte a fost avertizat de RTUK (RTUK este un corp guvernamental care monitorizeaza toate canalele si care le avertizeaza cand ceva nu este in regula, ceva care are efect negativ asupra publicului). Chiar dinainte de a incepe Binbir Gece au fost zvonuri cum ca cei doi au avut o relatie. Cu toate acestea, cei doi au negat aceste zvonuri in mai multe randuri. Ayse Barim, managerul lui Berg, a discutat cu Vatan in legatura cu aceasta problema. Ea a spus: Cazul este investigat de politie, apoi ea a continuat: in ajunul ultimului Ramadan Ead (festival religios)Halit a imprumutat-o pe Berg pentru noua ei casa. Asta, din cauza ca ea nu a reusit sa-si ia salariul de la companie, si s-a mutat in noua ei casa in Nisantassi(in Istanbul).”Bineinteles ca apoi Berguzar a returnat banii. Cu toate acestea un angajat al bancii a dezvaluit aceste informatii”. “Am facut plangere la Comhuriyet impotriva bancii. Politia de asemenea investigheaza acest caz, deoarece angajatul a dezvaluit informatii care trebuiesc tinute secret conform regulilor de protectie de date a bancilor.”
simona10
August 31st, 2008 at 8:36 pm
Permalink this comment
679
va mai pun doar atat ep 42 faza cand fac dragoste ,pentru restul traducerilor si vestilor despre Halit si Berg sau BINBIR GECE,intrati pe forumul a carei adresa v-am pus-o mai sus pupici
ep 42 traducerea
Onur a invitat-o la el acasa pe Berguzar (Seh)
Ea vede poza lor si zice “poza noastra”. El zice, mi-ai trimis inapoi tabloul pe care ti l-am daruit, dar intotdeauna am pastrat poza noastra in rama.
Onur: Ti-e frig?
Seh:Niciodata nu mi-e frig cand sunt aproape de tine. Casa ta este exact cum mi-am imaginat-o.
Onur: Chiar ai visat la casa mea?
Seh: Bineinteles.
Onur: La CASA NOASTRA ai visat?
Seh: Nu.
Onur: De ce nu?
Seh: ca sa putem visa impreuna la ea
Si cand se saruta Onur incepe sa-si aminteasca niste pasaje din cartea 1001 de nopti.
“Ploapele tale sunt ca doua petale de flori. Zambetul tau este ca rasaritul. Buzele tale sunt ca doua rubine”. Chiar si noaptea este geloasa pe ochii tai in care iti vad iubirea si dorinta..Seh iubirea mea etc.
Malina Miron
August 31st, 2008 at 8:37 pm
Permalink this comment
680
Oho! ce de lucruri noi am mai auzit! Multumim Simona, acum imi explic o groaza de lucruri.Nu cred ca ati uitat ce fata a facut Yasemin cind vorbea Onur la tel. mai intii cu Kaan si apoi cu Seh. tocmai ii daduse cheile si-i marturisise ca nu l-a inlocuit nimeni. O sa vedeti nu mai stiu in care episod o scena mai dura intre ei cind ea se agata in disperare de gitul lui Onur si el o impinge brutal si pleaca,ea striga sa se intoarca . Atunci cred ca se produce ruptura definitiva intre ei.Inceeace o priveste pe Cansel chiar imi pare rau de ea,e asa de nevinovata si batuta de soarta,si nu stu daca ati observat exista o linie melodica care apare numai pt. ea. Vis-a vis de Kerem si Seval ,e clar ca nu e fiul ei ,el seamana f. bine cu mosul cu parul alb,uitati-va ca au aceleasi trasaturi. Eu mai am sperante ca cineva dintre voi va gasi formula magica si va afladaca au inceput filmarile la partea a doua,si ce o sa mai vedem. Pina atunci, pe miine pupici!
simona10
August 31st, 2008 at 9:00 pm
Permalink this comment
681
buna ,au inceput filmarile in 18 august iar in 15 sept e ep 67 la Turci,marti o sa avem noutati de noul sezon pupici
cris
August 31st, 2008 at 9:03 pm
Permalink this comment
682
@simona 10 , esti de milioane, nu ma mai pot dezlipi de pe forumul pe care l-ai scris, sinteti super tari ……mu;tumiri si pupici
simona10
August 31st, 2008 at 9:08 pm
Permalink this comment
683
cu placere Cris ,ma bucur ca am putut sa va aduc noutati si sa le impartasesc cu voi,eu sant fan Onur =Halit si datorita lui aveti ce citi,pupici
simona10
August 31st, 2008 at 9:15 pm
Permalink this comment
684
si inca ceva nu este adevarat ca Berg se casatoreste de ziua ei in 2 sept a negat la tv acest lucru,Tan iubitul ei sufera cu inima mai demult a suferit chiar o operatie a fost in spital iar Berg a fost tot timplul alaturi de el,acum e bine ,Halit este f fericit in casnicie de curand si-a cumparat o casa in Izmir ,poza o puteti vedea pe forumul lui de pe dizifilm.com
Denisa87
August 31st, 2008 at 10:43 pm
Permalink this comment
685
SIMONA10 bine ai venit alaturi de noi. Iti multumesc deosebit de mult ca ne-ai impartasit din vestile tale despre serialul nostru. Si eu sunt fan ONUR, ii apreciez privirea plina de dragoste si iubire. Privirile lui pe mine ma duc exact la ce gandeste , la ce simte, la ce va spune sau face.
Pupici
simona10
August 31st, 2008 at 11:20 pm
Permalink this comment
686
Denisa ,bine te-am gasit ,ma bucur ca si tu esti fan Onur,de fapt toti care postati pe acest blog santeti cu adevarat pasionati de acest serial fascinant,pupici
cristinuta
September 1st, 2008 at 7:58 am
Permalink this comment
687
Simona10, bine ai venit alaturi de noi. Multumim pentru informatii. Te rog imi poti da traducerea discutiei dintre Onur si Sehrazat, dupa noaptea lui petrecuta cu acea prietena de la bar. Discutia de la firma ei dupa ce aflase de la Mert ca el plecase din bar cu cineva. Multumesc anticipat.
Lili
September 1st, 2008 at 9:20 am
Permalink this comment
688
Simona 10 bine ai venit si multumesc pt adresa celuilat forum. Malina felicitari pt ca ai reusit sa trimiti mesajul.
cristinuta
September 1st, 2008 at 9:37 am
Permalink this comment
689
Multumesc Simona pentru forum- ffff interesant.
simona10
September 1st, 2008 at 10:41 am
Permalink this comment
690
Cristinuta,buna da pot da la tradus orice dar am nevoie de linkul de pe youtube cu faza respectiva ca sa stie exact ce sa traduca ,pupici,
cristinuta
September 1st, 2008 at 12:39 pm
Permalink this comment
691
Simona10 este linkul: http://www.youtube.com/watch?v=zgDf2jLkKT4&feature=related minutul 3,40 – cand vine Onur la Sehrazat dupa noapte petrecuta cu tipa de la bar. Multumesc- pupici.
simona10
September 1st, 2008 at 12:49 pm
Permalink this comment
692
mersi acuma trimit
cris
September 1st, 2008 at 3:35 pm
Permalink this comment
693
pe forumul dat de simona10 a fost pus un dialog din ep.56 dintre onur si seh
poate vreti sa-l cititi si voi mie mi-a ramas in suflet……..cita iubire………
Onur intra in birou …
Ş: Onur ? Iubirea mea ? Buna !
O: Draga mea… Buna… (Se imbratiseaza—El ii saluta pe toti ceilalti din birou.)
Ş: Ce s-a intimplat ? N-ai obiceiul sa vii aici in orele de program.
O: Am avut o intilnire in oras si mi-am dat seama ca mi-e dor de tine si am venit sa te vad.
Ş: sau ai venit sa verifici daca mai este altcineva la birou ?? ma verifici ?
O : Dar nu mai spune asemenea lucruri ! Ma superi … Mi-e dor de tine in fiecare clipa. De aceea am venit.
(O saruta. Ea se uita la Gani si la fata care lucreaza la birou. Onur se uita sa vada daca ei i-au vazut sarutindu-se…)
Ş: De ce nu vii mai des ?
O : Ti-a placut ?
Ş: Mi-a placut.
O: Ok. Probabil ai ceva de facut. Trebuie sa ai ceva foarte important de facut.
Ş: TU ESTI cel mai important lucru din viata mea !
O: Vei veni tirziu deseara ? Pot sa te invit sa luam cina in oras in seara asta ?
Ş: Ce sarbatorim ?
O: Dragostea noastra. Vreau sa sarbatorim iubirea noastra in fiecare zi.
Ş: Esti ATIT de dulce azi…
O: Il voi lua pe Kaan de la scoala si vom merge toti sa luam cina. Ok?
Ş: Ok.
O: Trebuie sa plec acum.
Ş: OK. Voi fi gata la ora 6.
Onur o saruta din nou.
Ş: Pa…
Diana
September 1st, 2008 at 5:58 pm
Permalink this comment
694
hmmm…interesant tot ce ai scris pana acum simona…bine ai venit.
Denisa87
September 1st, 2008 at 6:36 pm
Permalink this comment
695
Cris…ce vorbe frumoase, ce dragoste, ce iubire?????????
Dar ce pacat ca Onur nu-i spune lui Sehrazat ca are o fetita….si o ascunde de ea. Oare nu o iubea destul ca sa-i spuna adevarul…. pacat.
cris
September 1st, 2008 at 7:24 pm
Permalink this comment
696
ai dreptate denisa, nu trebuia sa-i ascunda faptul ca are o fetita, cred ca alta era situatia daca seh ar fi aflat de la el
asa ca uite aici discutia dintre ei dupa aflarea vestii, tot de pe forumul simonei
O: Ai de gind sa vii inauntru ? Vrei sa stai afara toata noaptea ? Trebuie sa stam de vorba.
Ş: N-ai nimic sa-mi spui ?
O: Ba da. In primul rind vreau ca tu sa stii ca habar n-aveam ca am o fiica ….
Ş: Asta e chiar rau. Mult mai rau.
O: Ai dreptate dar inca nu stiu sigur daca ea e intr-adevar fiica mea. E posibil sa nu fiu eu tatal ei.
Ti-am spus despre Nil. Eram logoditi. Apoi ne-am despartit. A fost cu adevarat greu pentru mine.
Ş: Mi-ai spus ca Nil te-a inselat.
O: Da. N-am putut sa trec peste asta.
Ş: Da, mi-ai spus ca te-ai speriat si ai hotarit sa nu mai ai incredere in nici o femeie dupa ea.
Mi-ai spus toate astea asa ca revino la oile noastre. Spune-mi despre partea cu Nilufer (fiica)…
O: La o saptamina dupe ce ne-am despartit, Nil a venit acasa la mine. Mi-a spus ca e insarcinata. N-am crezut-o.
M-am gindit ca e copilul altcuiva. Al tipului cu care ma inselase pe mine.
Ş: Si ce-ai facut ? dupa ce ea ti-a spus ca e insarcinata ?
O: Am spus ca nu e posibil sa fie copilul meu. Ea a plins, s-a jurat, a insistat. Eram confuz. I-am spus : nu doresc copilul tau. An dorit ca ea sa faca un avort. Ne-am certat mult si ea a spus ca va pastra copilul chiar daca eu nu-l doream.
Ş: Si dupa aceea ?
O: Plingea si a plecat. Am crezut ca a avortat. Dar acum nu sint sigur.
*****
Şehrazat se ridica si paraseste incaperea.
Onur fuge dupa ea implorind-o sa-l asculte.
O: Ce naiba faci ? (Şehrazat impacheteaza niste lucruri intr-o valiza)
Ş: Lasa-ma in pace !
O: Nu e fiica mea !
Ş: Cum naiba stii asta ?
O: Nu poate fi fiica mea.
Ş: Imi spui lucruri dezgustatoare… Esti o persoana oribila.
O: A dreptate, e o fetita fara familie, dar am sa rezolv asta.
you are right there is a little girl without a family but I will sort it out.
Ş: O SA REZOLVI ? Ai facut o fetita sa plateasca pentru trecutul tau vinovat !
O: Nu e fiica mea.
Ş: TU HABAR N-AI de nimic. Logodnica ta vine la tine dupa ajutor si tu ii spui sa scape de copil. Nici macar n-ai fost preocupat sa afli daca a avortat sau nu. Nici macar n-ai intrebat ?
O: Şehrazat !!!
Ş: Ce deosebire intre tine si tatal lui Kerem, hm ?
O: Sehrazat, esti prea dura. Nu poti sa-mi vorbesti asa !
Ş: Inteleg acum ce fel de persoana esti. Inteleg cum ai ajuns sa-mi faci propunerea aceea degradanta de 150 000 de dolari. Cu cit aflu mai multe despre tine, cu atit te urasc mai mult.
O: Şehrazat ! DE CE TII NEAPARAT SA REVII asupra aceluiasi subiect ? Destul !
Ş: Viata ta e plina de asemenea nopti dezgustatoare.
O: Şehrazat !!!
Ş: Kaan, esti gata ? Plecam.
O: Te rog, Şehrazat. Linisteste-te. Te rog, dragostea mea, hai se na asezam si sa discutam.
Ş: Nu sint dragostea ta si nu e nimic de discutat. Asta e geanta ta, Kaan.
O: Te rog, hai sa nu facem lucruri pe care sa le regretam mai tirziu.
Ş: Am sa regret mai mult daca voi continua sa traiesc in aceeasi casa cu tine ! Kaan HAI !
Kaan: Unde plecam ?
dana
September 1st, 2008 at 7:47 pm
Permalink this comment
697
multumesc ca mai acoperi golurile pe care eu ,care nu cunosc turca le am referitor la film. multumesc cris
Denisa87
September 1st, 2008 at 8:12 pm
Permalink this comment
698
Multumesc Cris. Pupici
cris
September 1st, 2008 at 8:18 pm
Permalink this comment
699
vizionare placuta dragele mele, vb dupa sau miine
rowe
September 1st, 2008 at 10:02 pm
Permalink this comment
700
cris unde gasesti titrarile in engleza?
spune-mi si mie te rog
merci
simona10
September 1st, 2008 at 11:31 pm
Permalink this comment
701
Rowe aici
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222
pupici
luminita
September 2nd, 2008 at 3:59 am
Permalink this comment
702
va rog sa-mi spuneti si mie unde pot vedea ep 41 si 42 tradus pt ca sunt in america si nu le pot vedea.multumesc anticipat
cris
September 2nd, 2008 at 7:04 am
Permalink this comment
703
@rowe, ti-a raspuns simona10, pupici………
andreea
September 2nd, 2008 at 8:08 am
Permalink this comment
704
eeeh fetelor ce ziceti? ce parere aveti de kerem akm? ati vazut ca el a zis ca trebuie sa o gaseasca pe bennu chiar daca trebuie sa o caute la capatuel pamantului. si dupa aia a aratat la reclama ca ii spunea lui onur ca nu se poate gandi la altceva decat la bennu. a fost tare cand a zis ca a iesit asa frumoasa in pozele alea incat i-ar multumi si lui erdal sau cum l-o chema pe ala! in sfarsit o sa vad si eu scene interesante. pana acum nici nu m-am prea uitat ca era tare neinteresant. onur si seh ma intereseaza prea putin. adik onur imi place cum este , personalitatea lui dar nu imi place cum arata, chiar daca are niste ochi superbi… dar in rest nu e mare lucru de infatisarea lui. dara km o sa il vedem pe kerem jeluindu-se dupa bennu! astept episoadele astea de 3 luni de zile! pupici!
Klara
September 2nd, 2008 at 9:27 am
Permalink this comment
705
Buna ziua tuturor!
e prima data cand intru pe forum dar citesc zilnic tot ce se scrie despre serialul indragit si urmarit.
Am fost plecata din tara, am pierdut ep.39 si 40 si va rog sa-mi transmiteti ce i-a spus Onur Seherezadei in ep 39 cand s-au impacat?
Diana
September 2nd, 2008 at 9:53 am
Permalink this comment
706
acel barbat care a pus ziarul pe masa,era fostul ei sot?eu nu am vazut serialul de la inceput.pt mn ep 9 a fost primul.m-am uitat si la segventele cele mai importante din ep anterioare(1-8).nu tin minte sa-l mai fi aratat vreodata
cris
September 2nd, 2008 at 9:59 am
Permalink this comment
707
@diana nu este fost5ul sot, bennu nu a mai fost casatorita, este un fost prieten sau iubit nu stiu exact,vedem azi
vreau sa va mai pun un dialog din ep.51
LA SPITAL (Peride a incercat sa se sinucida…)
Ş : Dna Peride ?
P : Şehrazat ! (e intr-adevar fericita sa o vada)
Yas : Buna ! Vad ca ai auzit vestea.
Ş : (o ignora) Dna Peride, cum va simtiti ?
P : Multumesc, ma bucur sa te vad.
Ş : Imi pare rau pentru cele intimplate. Cum va simtiti ?
Yas : Acum, mult mai bine. Probabil vom parasi spitalul in seara asta !
******
Yas: Sa va shimb pozitia patului ?
P: NU, mi-e bine. Ce flori frumoase. Nu trebuia sa va deranjati.
Ş: Nu e nici un deranj. V-ati simtit bine peste noapte ?
P: Am dormit toata noaptea. Mi-au dat un somnifer.
Yas: De ce nu iei loc, Şehrazat ?
Ş: Nu stau mult. Dar va voi vizita din nou.
P: Mi-ar face intr-adevar placere.
ONUR INTRA IN CAMERA
O: Şehrazat, buna, draga mea.
Ş: Buna.
O: Cine ti-a spus despre mama ?
Ş: Bennu. Dna. Peride, va rog sa aveti grija de dvs. La revedere si o zi buna
(ea ii adreseaza “o zi buna” lui Yasemin)
O: Pleci ?
Ş: Da.
Onur alearga dupa Şehrazat.
O: Şehrazat Hai sa vorbim, te rog.
Ş: Lasa-ma. Despre ce vom vorbi ? Iar si iar despre aceleasi lucruri.
O: Şehrazat, trebuie sa rezolvam situatia asta.
Ş: Nu doresti sa rezolvam nimic. Ai spus ok, sa ne despartim, iar prietena ta CEA MAI BUNA se afla chiar linga tine.
O: Yasemin nu e PRIETENA MEA CEA MAI BUNA
Ş: Chiar asa ? dar ea crede ca este.
O: De unde naiba ai mai scos-o pe asta ?
Ş: I-ai dat atita importanta incit a venit la biroul meu si mi-a spus chiar ea ca a fost cea mai buna prietena a ta.
O: Chiar a venit la biroul tau ? Sehrazat ? Poti, te rog, sa-mi explici ?
Ş: E atit de umilitor pentru mine sa-ti spun asta.
O: De ce nu mi-ai spus ?
Ş: Pentru ca sint o persoana foarte rea, sint severa, sint foarte mindra si nu cred ca ma voi schimba vreodata.
cristinuta
September 2nd, 2008 at 12:05 pm
Permalink this comment
708
Pt. Klara:
(este din ep 39 cand se impaca Seh cu Onur)
……….. ai dreptate Sehrazat
nu pot sa uit noaptea aceea neagra
de cate ori ma uit la tine imi amintesc de ea
te iubesc de atunci
esti darul acelei nopti
o sa fiu gelos pe tine pana mor
nu pt ca o sa-mi dai motive
daca o sa fim impreuna o sa ne certam pe tema asta
inebunesc la gandul ca te pot pierde
asta sunt eu
pana in acea noapte nu am crezut in femei
daca nu ma vrei in viata ta , ia cheia si pleaca
…. sarutari….
Onur: m-ai iertat?
Seh: da. nici nu stiu cum au trecut zilele fara tine
Onur: sehrazat , iubirea mea
Pupici si bine ai venit!
Klara
September 2nd, 2008 at 12:18 pm
Permalink this comment
709
cristinuta, multumesc mult!
Malina Miron
September 2nd, 2008 at 1:52 pm
Permalink this comment
710
Buna fetelor, abia astept ziua de azi,nu pt. episodul 42,care e destul de important pentruca nu e asa face parte din filmul nostru preferat,apoi e prima noapte de dragoste a lui Onur cu Seh, savuram ca niste rautacioase suferinta lui Kerem,Iata cel putin 3 motive pt. care meritasa zicem ca ora 20,15 ne aduna pe baricade. Dar astazi e mai important ca oricind sa avem pile la Constanta la cineva care are pe T.V. canale turcesti care transmit inseara asta episodul 67,primul din cea de a doua serie. va inchipuiti ca putem afla ce s-a intimplat la nunta,cum se simte Seh.Draga Andreea imi pare tare rau sa citesc in interventia ta ca pina acum a fost neinteresant. Dece te mai uiti? Cuvintele tale sint jigitoare pt. noi. Din tot filmul asta care a polarizat in jurul lui o multime de lume,tie iti place numai Kerem careface acum unrol negativ? Osa-si revina ai sa vezi deja a inceput din ep.41 inca ,si cind va fi pozitiv o sa-ti mai placa? Ai in tine o doza de sadism?. Am inteles ca noi ,care scriem aici sintem fani 1001 nopti. Poate m-am inselat. Pupici.
Klara
September 2nd, 2008 at 2:20 pm
Permalink this comment
711
Malina, nu te supara pe cei ce nu sunt fani ai serialului. Au si ei o parere si si-o expun, e dreptul lor.
Malina Miron
September 2nd, 2008 at 2:25 pm
Permalink this comment
712
Fetelor, sa ne traiasca Sehrazad,azi e ziua ei ca doar pentru ea ne-am straduit sa-i trimitem felicitare. Aintrat cineva pe linkurile trimise de mine de pe windowul turcesc? Eu fiind mai batrina nu minuiesc computerul ca voi Poate mai aflam noutati. Am inteles ca Simona are antene mai lungi. Abia astept Pa!
cris
September 2nd, 2008 at 2:39 pm
Permalink this comment
713
@da draga malina, eu am intrat si am citit mesajul trimis de tine, chiar ti-am multumit ptr asta int-un alt mesaj, abia astept ep. de azi,eu azi toata ziua am cautat stiri despre ep.67 dar nu am gasit inca nimic, poate ne ajuta simona ca e mai mai la curent cu stirile pupici fetelor pina mai tirziu
Diana
September 2nd, 2008 at 4:14 pm
Permalink this comment
714
inainte de a urmari acest film nici nu ma interesa turcia,istanbul sau limba turca.acum marturisesc ca imi plac toate.mult de tot.am inceput sa invat turca in speranta ca voi fi de ajutor candva…da pana ce ajung io sa o invat cat de cat …se termina filmul.58 cuvinte si expresii numarate pe hartie…pana acum…
Denisa87
September 2nd, 2008 at 4:15 pm
Permalink this comment
715
Multumim MALINA pt felicitarea trimisa- si eu am intrat.
SIMONA10 multumesc pentru traducerea cerura, am casit-o postata pe forumul indicat de tine- Multumesc.
Abia astept episodul de diseara, sa vedem privirile lui ONUR pline de iubire, degetele care ii mangaie parul si trupul lui Sehrazat, gura care o saruta pe a ei.
Despre episodul 67 nu am gasit nici eu nimic, pote totusi vom afla de la prietenele noaste de pe forum. PUPICI dulci
LA MULTI ANI SANATOSI BERGUZAR!!!!!
Diana
September 2nd, 2008 at 4:18 pm
Permalink this comment
716
si apropo…filmul acesta ma atras ca un magnet si odata ce am urmarit un episod nu am mai putut pierde nici unul…inainte nu urmaream nici un film sau serial care nu era in engleza…dak era in franceza sau acele filme indiane etc, etc…puteau sa imi zica 10 oameni ca e cel mai bun film nu,vroiam sa ma uit.dar binbir gece e special…nu e engleza…,e turca dar imi place la nebunie…
Denisa87
September 2nd, 2008 at 5:26 pm
Permalink this comment
717
Fetelor aici o puteti vedea si auzii pe Bennu (Ceyda Duvenci) la nunta:
http://www.videonuz.com/15444_Magazin_-ceyda-duvenci-evlendi-dugun__1.htm
cris
September 2nd, 2008 at 8:08 pm
Permalink this comment
718
daca nu va merge din prima situl dati refresh
cris
September 2nd, 2008 at 8:08 pm
Permalink this comment
719
vizionare placuta !!!!!!!!!!!!!!
Diana
September 2nd, 2008 at 9:58 pm
Permalink this comment
720
e clar:benuu nu accepta cererea,melek si burak fac accident…iar gani a vrut sa o mituiasca pe ayse sa nu cumva sa-i zica ceva dnlui burhan
Malina Miron
September 2nd, 2008 at 10:09 pm
Permalink this comment
721
Multumesc Denisa pt.dulcea Benuu. Am inteles de aici ca se duc in voiaj de nunta in ins. Santorini. Intr-adevar merita,esuperb Santorini. Cred ca cine a vazut-o imi da dreptate. Sa va spun ceva Kanal D in seara asta n-a avut sonor,chiar daca era lb. turca ,dar sa vezi un filmca pt. surdo muti ,e naspa. Episodul e minunat . Prima lor noapte de dragoste,fara razboi. Sa va intreb: oare Benuu nu stie ca e insarcinata?. Acum ma duc pe celalalt forum, poate aflu ceva despre primul episod din seria a doua. Daca afla cineva mai repede sa scrie Bafta!
cris
September 2nd, 2008 at 10:14 pm
Permalink this comment
722
desigur daca aflam ceva ne anuntam
@dar ce televiziune ai Malina?
eu am dolce si mers super
Malina Miron
September 2nd, 2008 at 10:38 pm
Permalink this comment
723
Cris,eu am U.P.S.Se pote spune ca vom avea in curind R.D.S.,dar am auzit ca sint problemecu ecranarea din cauza blocurilor din jur ,de net nici nu mai spunca la R. D. S. cade tot timpul. Am inteles de pe celalalt blog ca azi vom afla noutatidespre c ealalta serie,dar pina la ora asta n-a aparut nimic si nu pot sa dorm. Nu am pe nimeni la Constanta ca as da telefon. Deasemeni am vazut ca nu sint singura care n-a avut sonor. Oare cei de la Kanal D. nu realizeaza ca e ceva in neregula?,sau dau drumul la film si pleaca sa ia bors? Am mari sperante la Simona 10,ea are pile,si ne zice si noua.Pupici.
cris
September 2nd, 2008 at 10:56 pm
Permalink this comment
724
eu am dolce si net de la romtelecom dar e super ok, am asteptat si eu vesti despre ep.67 dar inca nimic, mai vedem miine acym ma duc la culcare, pupici si noapte buna
liana
September 2nd, 2008 at 11:09 pm
Permalink this comment
725
Multumesc Simona10 pentru atit de multe precizari si atit de avizate. Esti super tare. Poti, te rog, sa ne spui mai explicit care este forumul lui Halit de pe dizifilm.com unde putem sa vedem poze ? Iti multumesc.
simona10
September 2nd, 2008 at 11:59 pm
Permalink this comment
726
liana aici e forumul lui Halit are acum 124 pagini pline cu poze si articole http://91.93.103.182/forum/showthread.php?t=28716&page=124
simona10
September 3rd, 2008 at 12:55 am
Permalink this comment
727
EP 67 INTRA MARTI 16 SEPTEMBRIE LA TURCI LA 20.30 LA NOI LA 21.45 PENTRU CINE VREA SA-L VADA ONLINE IN NOAPTEA RESPECTIVA,PUPICIIIIIIIIIIII
cristinuta
September 3rd, 2008 at 7:38 am
Permalink this comment
728
Simona10-unde il vom putea vedea online?
dana
September 3rd, 2008 at 9:33 am
Permalink this comment
729
eu nu prea ma descurc cu internetul asa usor ca voi ,asa ca te rog simona sa-mi spui cum pot sa-l vad online………….. te rog………………… te rog
simona10
September 3rd, 2008 at 12:33 pm
Permalink this comment
730
ULTIMA VESTE DE NOUL SEZON E CA ONUR SI SHE SE MUTA IN CASA NOUA SUPERBA ,COMPANIA TMC TOCMAI A INCHIRIAT-O PT SERIAL
AICI E POZA
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222
PUPICI
madalina
September 3rd, 2008 at 3:30 pm
Permalink this comment
731
pai si unde putem sa il vedem online pe acest forum sau pe altul ?da-ne si noua adresa unde putem sa il vedem
Denisa87
September 3rd, 2008 at 3:45 pm
Permalink this comment
732
SCUZE….aici il puteti vedea http://search.izlesene.com/?vse=halit+ergen%C3%A7
simona10
September 3rd, 2008 at 5:20 pm
Permalink this comment
733
AICI DESCARCA TURCII ONLINE BINBIR GECE
simona10
September 3rd, 2008 at 5:22 pm
Permalink this comment
734
IMI PARE RAU DAR NU MA LASA SA PUN LINKUL AICI INCERC PE FORUMUL MEU
simona10
September 3rd, 2008 at 5:26 pm
Permalink this comment
735
L-AM PUS PE FORUMUL MEU
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222
Malina Miron
September 3rd, 2008 at 5:31 pm
Permalink this comment
736
buna fetelor,acum ca vad a 4- aoara ep.42,as vrea sa va atrag atentia asupra unor subtilitati care la prima vedere poate trec neobservate. De pilda la cina de afaceri,unde a venit si Kerem pina la urma, dupa ce Yasemin,intreaba nevinovat dacala inaugurarea cladirii din Dubai,va merge si Sehrazad,e de remarcat figura lui Onur cind il intreaba pe Kerem daca merge si el,si raspunsul lui Kerem.Bravo:actori regizor,scenarist,bravo film! Cite zile mai sint pina luni,aaaa,e 8 sept . iar e ziua mea ,sa va pregatiti de tort si sampanie.si apoi peste o saptamina ep. 67. Ati mai aflat ceva?ce se intimpla?pierde copilul?. Fetele de pe celalalt blog glumesc :cica l-ar pierde pe asta ca sa faca gemeni.Doamne, ce nebune sintem! Astept vesti
Denisa87
September 3rd, 2008 at 7:38 pm
Permalink this comment
737
Multumesc Simona10. Am sa incerc sa intru pe el cand ne spui tu.
Malina, ai dreptate dar cauta pe FORUMUL spus de Simona urmarea acestei discutii. Sehrazat refuza sa plece cu el in Dubai la inaugurare.
Episodul de aseara- SUPERB………si mainile lui Onur in parul Sehrazatei de vis…..privirea … nu mai spun. Iar scumpul de Kerem plange abandonat pe umarul mamei…pacat.
Denisa87
September 3rd, 2008 at 7:44 pm
Permalink this comment
738
FETELOR DE PE FORUM: mai gasiti cateva episoade traduse si cateva rezumate pe sait : 1001 denopti blogspot. com
Denisa87
September 3rd, 2008 at 8:02 pm
Permalink this comment
739
FETELOR imi pare rau dar nici pe saitul mentionat mai sus nu mai se incarca. Sunt rezumate pe neogen si trilulilu.
cris
September 3rd, 2008 at 11:17 pm
Permalink this comment
740
Fetelor, stie cineva ce s-a intimplat cu “TRU23JHONNY” de pe youtube, nu se mai pot vedea ep. pe care le-a postat traduse?
carmena72
September 3rd, 2008 at 11:48 pm
Permalink this comment
741
stie cineva ce s-a intamplat cu TRU23JHONNY? ma asteptam sa posteze si
restul episoadelor!
pacat ca nu se dau mai mute episoade si nu se mai da in reluare Duminica seara! ar putea sa dea in reluare Duminica dim!!!
ancalove
September 3rd, 2008 at 11:50 pm
Permalink this comment
742
imi place la nebunie tot filmul asta.. l-am vazut de vreo 5 ori
Catalina
September 4th, 2008 at 7:48 am
Permalink this comment
743
Buna! Acelasi lucru vroiam sa va intreb si eu. AM mai vazut reluarile postate de el dar de ieri nu mai gasesc nik. NU mai are nimeni episoadele traduse in romana ca sa le posteeze, pls? Plec in 2 saptamani in Franta pt studeii dar nu vreau sa pierd serialul.
Diana
September 4th, 2008 at 9:46 am
Permalink this comment
744
ii sta mai bine lui onur cu un pic de barba.voi ce credeti???aduce oleak a american cand e bierberit…mie asa mi se pare
petra
September 4th, 2008 at 10:12 am
Permalink this comment
745
Buna!
Nu este nimic pe TRU23 JHONNY, am si scris, dar nu am primit niciun raspuns. Va rog mult poate cineva sa imi transmita si mie daca a inregistrat episoadele traduse sau oricum pe DVD. Va rog! Cred ca amandoi protagonistii sunt foarte potriviti pewntru rolurile alese. Ma intrebam ce reactie vom avea daca dupa acest serial o sa ii vedem in alte filme.
cristinuta
September 4th, 2008 at 10:44 am
Permalink this comment
746
Da si eu am incercat dar pe you tube nu mai apar episoadele traduse puse de TRU23JHONNY- nu stiu cauza, mai exista cateva bucatele puse de loleray20062006. SI EU VREAU EPISOADELE…. va rog, am crezut ca le vom regasi mereu pe you tube.
handa
September 4th, 2008 at 11:11 am
Permalink this comment
747
da, nici eu nu mai gasesc episoadele traduse, si nici pe cele in turca, imi pare f rau, abia ce le-am descoperit, si nu am apucat sa le vad pe toate..
are cineva vreo solutie
simona10
September 4th, 2008 at 11:16 am
Permalink this comment
748
fetelor o sa avem noutati de noua serie am trimis la tradus cele 2 articole
aparute azi pe net,se pare ca ne asteapta multe surprize
aici linkurile
primul
http://www.haberler.com/uzanlar-in-yalisina-tasindilar-haberi/
ai al doilea
http://www.haberler.com/civi-cakmak-bile-yasak-haberi/
pupiciiiiiiiiii
simona10
September 4th, 2008 at 11:26 am
Permalink this comment
749
aici linkurile unde Halit canta Fever, superba voce ,turcoaica a zis ca vb perfect engleza
primul
http://www.youtube.com/watch?v=6HJkN1Ax2Fw
al doilea
http://www.youtube.com/watch?v=lOCq_cNqhLI
mai avem traducerea unui articol intrati aici pentru restul
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222
pipiciiiiiiiiiiiiiiii
cristinuta
September 4th, 2008 at 2:57 pm
Permalink this comment
750
Handa gasesti episoadele in turca pe:
http://www.yogun.net/film/12/Binbir-Gece-Dizisi/1.html
http://gazi27.blogcu.com/binbir-gece-dizisi_17773391.html
Sau pe saitul: http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
Simona10 multumesc pentru vesti le asteptam cu nerabdare. Pupici.
Diana
September 4th, 2008 at 4:19 pm
Permalink this comment
751
simona10 mie nu imi apare nimic pe linkurile cu traducerile…cu surprize…ce tre sa fac?te rog ajuta-ma
Denisa87
September 4th, 2008 at 7:12 pm
Permalink this comment
752
Fetelor hai sa ne delectam cu cateva Klipuri numite dupa mine PRIVIRI
http://www.youtube.com/watch?v=7CqSf49GIvE&feature=related.
http://www.youtube.com/watch?v=re5ur2K-ZfI&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=WBKghV-fcP0&feature=related
Vizionare placuta!
http://www.youtube.com/watch?v=YFS9-k7_nVU&feature=related
Denisa87
September 4th, 2008 at 7:26 pm
Permalink this comment
753
Si unul din cantecele de la nunta:
http://www.youtube.com/watch?v=1ZaMMhmYtHA
Denisa87
September 4th, 2008 at 7:32 pm
Permalink this comment
754
Si dansul lor cu care au deschis nunta:
http://www.youtube.com/watch?v=uBfwRALG2wc
madalina
September 4th, 2008 at 8:10 pm
Permalink this comment
755
sunt frumoase toate ,multumim pt k ni lea-ti postat
Petra
September 4th, 2008 at 8:27 pm
Permalink this comment
756
Simona ai perfecta dreptate :canta extraordinar. Astept cu nerabdare si traducerea articolelor. Pe neogen mai sunt postate rezumate ale unor episoade (pana la 42) in limba romana.
simona10
September 4th, 2008 at 8:39 pm
Permalink this comment
757
Diana trebuie s-a cauti pe pagini te duci unde scrie pagina urmatoare si le cauti,pupici
simona10
September 4th, 2008 at 8:48 pm
Permalink this comment
758
aici traducerea articolului din interviul luat lui Tan iubitul lui Berg
Noutati despre Tan
Tan afirma ca urmareste BBG din cind in cind, nu tot timpul. El spune ca o iubeste pe Bergu si se vor casatori. Se simte ca si cum deja ar fi casatoriti. A simtit lucrul acesta mai ales inainte de operatia la inima.
Tan a spus ca el si Bergu au ales rochia de mireasa pentru ultimul episod de pe Internet si ca a fost INTR-ADEVAR FOARTE GELOS PE HALIT vazind-o pe Bergu imbracata cu rochia de mireasa in episod.
Denisa87
September 4th, 2008 at 9:08 pm
Permalink this comment
759
MULTUMIM Simona10, asteptam si alte vesti despre noua seria. Pupici
Malina Miron
September 4th, 2008 at 9:17 pm
Permalink this comment
760
Denisa draga,iti multumesc mult ca mi-ai bucurat inima si sufletul. Ai fost t nemaipomenita pentruca incepusem sa cred ca ne-ai uitat in favoarea celuilalt blog,unde mi s-a parut la un moment dat mai multa actrivitate. Acum eu nu cred ca mergem la concurenta dar de cind l-am descoperit il consult ,poate aflu ceva nou mai repede ,crede-ma ca nu mai am rabdare sa stiu ce s-a intimplat cu Sehrazad-cu ceilalti,pinain 16 mi se pare un veac. Am inteles ca textul e la tradus.Om vedea.In noaptea asta ,voi visa n umai ochii lor,amindurora,expresivi,ochi ce vorbesc.Sint superbi ambii.
andreea
September 5th, 2008 at 8:11 am
Permalink this comment
761
malina: care e adresa celuilalt blog? ai dreptate mi se pare o eternitate pana pe 16.
cristinuta
September 5th, 2008 at 10:12 am
Permalink this comment
762
Dragelor, ce-i cu voi?…. Nu mai vb si noi putin despre serial.
Andreea celalalt blog este de fapt “Forumul lui Simona10″ si de acolo poti afla noutati.
Malina Miron
September 5th, 2008 at 2:16 pm
Permalink this comment
763
Andreea ai primit deja raspunsul dela Cristinuta. Adevarul asta e: am lasat stacheta jos. Ne delasam,?am pierdut interesul?elanul?. Ce s-a intimplat cu noi?. Cine poate lua legatura cu Kanal D? eu am o idee:sa nu ne dea serialul luni si marti,si apoi tocmai luni,ci luni si miercuri sau chiar joi,asa distanta dintre episoade e mai mica ,in fond pt. ei e acelasi lucru.Marti sa bage un Havinsau ma rog orice. Dar distanta dintre marti si luni mi se pare enorma. Hai mai ziceti si voi ceva,nu neaparat un studiu de caz dar o diversitate de pareri nu deranjeaza,din contra de acolo ies truismele. Mai intreb o data : afolosit cineva adresele pe care le-am primit eu cind am trimis felicitarea,adrese prin care eram invitata sa fac parte din clubul lor?Eu sint prea batrina sa ma mai inscriu,nu stau f. bine nici cucomputerul nici cu engleza,dar voi fete tinere nu refuzati cine stie ce facilitati puteti avea,si e pacat sa pierdeti ocazia,si poate aflam mai repede noutati. Inziua de azi nu se refuza nimic. Hai, curaj!
cris
September 5th, 2008 at 2:21 pm
Permalink this comment
764
dragelor, eu sint f suparata ca nu mai sint pe youtube episoadele traduse, nu stiti voi unde as putea sa le revad (traduse)?
andreea
September 5th, 2008 at 3:05 pm
Permalink this comment
765
mersi fetelor! si eu sunt de aceeasi parere. distanta dintre marti si luni e eterna. asa am suporta mai usor daca ar fi marti si vineri de exemplu! eu sper totusi ca cei de la kanal d sa nu ne faca vreo surpriza neplacuta si sa nu ne dea sez 2. eu una nu ii inteleg! nu e interesul lor sa aiba rating? toata lumea se uita la BG matusa mea e profesoara si toate colegele ei se uita! la fel si toate colegele mamei mele! toate m-au intrebat unde pot sa vada si ele episoadele! de k nu dau in fiecare zi cum dau iubire de argint? (sa stiti ca nici asta nu e de neglijat)
cristinuta
September 5th, 2008 at 3:06 pm
Permalink this comment
766
Cris-poti cauta pe Neogen- TV, mai sunt cateva rezumate titrate. Nu stiu de ce au fost sterse de pe You Tube, oare noi nu avem dreptul sa postam un serial strain care se difuzeaza in Romania? Nu stiu nici macar cum sa iau egatura cu TRU23JHONNY. Daca stie cineva va rog sa-mi spuneti. Vreau si eu episoadele difuzate pana acum.
cris
September 5th, 2008 at 4:47 pm
Permalink this comment
767
mersi cristinuta, daca mai afli ceva anunta-ma te rog, pupici
Denisa87
September 5th, 2008 at 5:42 pm
Permalink this comment
768
FETELOR cred ca acesta este promoul pentru noua serie care incepe pe 16 septembrie……… PUPICI… URA….
http://www.youtube.com/watch?v=Y_EEoznPhqE
simona10
September 5th, 2008 at 5:53 pm
Permalink this comment
769
DENISA ,DA ASTA E E VOCEA LUI ONUR RECITA DIN CARTEA 1001 DE NOPTI O SA AVEM TRADUCEREA
Denisa87
September 5th, 2008 at 6:07 pm
Permalink this comment
770
Multumesc Simona10-abia astept.
simona10
September 5th, 2008 at 6:09 pm
Permalink this comment
771
TRADUCERE
http://www.youtube.com/watch?v=mC4WotNkpZ8
61 LA INCEPUT EI 2 PE SANTIER
(ok ACEASTA scena cu santierul este inainte de scena de pe malul marii noaptea (deja traduse) cind Sehrazat ii spune lui Onur ca-l iubeste, dar Onur ii spune ca trebuie sa-i dovedeasca ca nu va mai fugi de la el…Se decide ca-l iubeste dupa aceasta conversatie).
O: Buna, Sehrazat.
S: Buna.
O: Putem vorbi ?
S: Ok.
O: Cum ? Vom vorbi aici ?
S: Am ceva de facut. Asa ca, daca nu dureaza mult, sa vorbim aici.
O: Vad ca nici macar nu poti sa-mi acorzi o ora.
S: N-am spus asta. Daca vrei sa astepti… Imi termin treaba si …
O: Ok, ok, nu e nevoie. Ai dreptate, Siraz. daca nu exista incredere, nu exista iubire. Vezi o fetita intr-o zi si gata, se pune ca e fiica lui Onur.
S: Stii foarte bine ca nu fetita aceea este problema. PROBLEMA este ca tu ai PARASIT-O pe mama acelui copil cind ea avea nevoie de ajutor.
O: Femeia aceea M-A INSELAT pe mine, Sehrazat !!! Continui sa vorbesti de INCREDERE dar gindeste-te ca Nil M-A INSELAT pe mine. Stii ce inseamna asta ? (el se uita in jur sa vada daca muncitorii asculta). Am sa-ti spun ceva ce n-am mai spus nimanui in viata mea. Mi-as da jumatate din viata ca sa uit aceasta scena. Ai de gind sa ma asculti ? N-am devenit omul care nu mai credea in femei asa, pur si simplu, fara motiv. N-ai de unde sa stii ce inseamna pentru un barbat sa fie inselat asa. Mai ramasese foarte putin timp pina la casatoria noastra. Eram atit de fericit. Munceam din greu ca sa o fac sa fie fericita si sa-i ofer viata pe care si-o dorea. Intr-o zi a trebuit sa merg in Rusia pentru o problema legata de un proiect. Am sunat-o imediat dupa sosire si i-am spus ca mi-e dor de ea. Dar vocea ei era ca un ciripit. Parea fericita. Am fost surprins. Ma sinteam trist ca nu sint linga ea. Dar ea era vesela. Am decis sa ma intorc si sa dau NAIBII afacerea. Doream sa fiu linga ea. Asta trebuie sa fi fost dragoste. Dimineata, de la aeroport m-am dus direct la ea acasa. Aveam propriile mele chei. Asa ca m-am gindit ca ii voi face o surpriza. Nu doream s-o trezesc atit de devreme. Am intrat fara sa fac vreun zgomot. Credeam ca-mi voi gasi iubita dormind (el e pe punctul de a plinge). Doream sa-i spun : nu-mi pasa ce se intimpla cu compania mea, doream sa ma intorc la tine.
S: Onur, te rog. Nu trebuie sa povestesti mai departe
O : Am intrat in dormitorul ei. NU ERA SINGURA. Dormea inbratisind un alt barbat. Cred ca au fost impreuna toata noaptea si chiar il stiam pe individ pentru ca il vazusem la o petrecere si ea a spus ca e un prieten de-al ei. Am stiut de la inceput ca el o placea pe ea. Si chiar ea imi atrasese atentia ca el o place ca si cum m-ar fi amenintat ca in locul meu ar putea fi celalalt tip daca nu ne casatorim repede. Credeam ca e un fel de joc. Ca doar incerca sa ma faca gelos. Dar nu era un joc. S-a trezit si m-a vazut, a fost socata. Era furioasa. Dar era furioasa doar pentru ca fusese prinsa. Nu pentru ca m-a inselat ea pe mine. Puteam sa vad asta pe fata ei. IN ACEL MOMENT mi-am dorit SA MOR ! O saptamina mai tirziu a venit la usa mea ca sa-mi spuna ca era insarcinata. Nici macar nu stiu cum am trait TOATA SAPTAMINA ACEEA.
Denisa87
September 5th, 2008 at 6:11 pm
Permalink this comment
772
Multumesc si pentru asta-astept traducerea de la promo.Pupici
simona10
September 5th, 2008 at 6:18 pm
Permalink this comment
773
pupici DENISAAAAAAAAAAAAA
Diana
September 5th, 2008 at 7:06 pm
Permalink this comment
774
merita sa mai incercam la kanalD ? sa ne dea filmul martea si vinerea…??? daca am sti ca nu batem apa-n piua …
Diana
September 5th, 2008 at 7:08 pm
Permalink this comment
775
offfffff….ce greu e cu niste ne-ntelegatori in televiziuna asta
Diana
September 5th, 2008 at 7:09 pm
Permalink this comment
776
televiziunea am vrut sa zic
Denisa87
September 5th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
777
Si aici iar al doilea cantec de la nunta:
Ferhat Göçer (Bizim Şarkımız)
Denisa87
September 5th, 2008 at 7:30 pm
Permalink this comment
778
Adica aici:http://www.youtube.com/watch?v=xgaLn5yM0fU
Denisa87
September 5th, 2008 at 7:49 pm
Permalink this comment
779
PUPICI si tie Simona10……………………
Denisa87
September 5th, 2008 at 7:50 pm
Permalink this comment
780
Greu, greu, Diana sa ne intelegem cu Kanal D!
Diana
September 5th, 2008 at 8:34 pm
Permalink this comment
781
Stii..poate ai dreptate.nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla daca le trece prin cap sa nu ne dea si sezonul 2 pe langa asta
Diana
September 5th, 2008 at 8:36 pm
Permalink this comment
782
stau la conducerea acestui post de televiziune si n-ai ce le face…da trebuie sa se gandeasca si la noi,telespectatori.
Denisa87
September 5th, 2008 at 8:46 pm
Permalink this comment
783
DIANA – ai dreptate. Bate pe You Tube- Binbir gece 67 si vezi ce promo frumos. Poate Simona10 ne va pune si traducerea vorbelor lui Onur. Pupici….
Diana
September 5th, 2008 at 9:24 pm
Permalink this comment
784
am vazut.oricum tot ce zice el o sa fie extrem de interesand .de asta putem fi siguri.multumesc
simona10
September 5th, 2008 at 10:45 pm
Permalink this comment
785
TRAILERUL BINBIR GECE NOUL SEZON TRADUCEREA
CE SPUNE ONUR
BBG TRAILER
Durerea DESPARTIRII ma raneste adinc in fiinta mea.
Cei care sint gelosi pe mine se bucura sa ma vada disperat si in suferinta.
Bucuria fericirii este atit de scurta,
Dar zilele in care sintem despartiti sint atit de lungi…
Ma intreb cum te simti de la rasaritul soarelui la apus si in fiecare noapte pina la mijirea zorilor.
Dar ITI PROMIT ca NICIODATA nu va mai fi ALTCINEVA,
DEOARECE aceasta este LEGEA in CARTEA IUBIRII !
Incepe ca un basm !
Continua ca un basm !
O MIE SI UNA DE NOPTI !!!
Denisa87
September 5th, 2008 at 10:48 pm
Permalink this comment
786
MULTUMESC Simona10…. Pupici dulci!
simona10
September 5th, 2008 at 10:55 pm
Permalink this comment
787
DENISA ,cu placere mai vin traduceri in seara asta ,pupici
Catalina
September 5th, 2008 at 11:43 pm
Permalink this comment
788
Chiar nu mai are nimeni episoadele inregistrate in limba romana?Eu plec in curand in Franta pentru o perioada mai lunga si nu as vrea sa pierd acest serial nemaipomenit. Pupici
Denisa87
September 6th, 2008 at 6:37 pm
Permalink this comment
789
Hai ca mai avem putin si vedem episoadele de luni si marti.
Denisa87
September 6th, 2008 at 6:55 pm
Permalink this comment
790
Simona10-te rog poti intrba ce vb Onur cu Kerem in ep.
http://www.youtube.com/watch?v=kmz8tE20F1o- minutul 1.54. Multumesc.
Malina Miron
September 6th, 2008 at 7:00 pm
Permalink this comment
791
Denisa, Simona,Cristina, Catalina Diana,Cristinuta, Andreea,imi sinteti dragi toate,imi pasa de voi daca sinteti necajite sau ma bucur odata cu voi. Vedeti ce a facut filmul asta din noi? dar mai ales Andrei cu blogul lui! Vedeti ce putin le trebuie oamenilor sa fie fericiti? Hai,cine are pile la Kanal D? poate schimbam programul! ei nu pierd nimic numai ca decaleaza episodul de marti, joi sau Vineri. Ce ziceti? . Pupici.
Diana
September 6th, 2008 at 7:27 pm
Permalink this comment
792
e bine sa stii ca ai cu cine imparti bucuriile si tristetile:asta si facem…sper sa nu fiu singura care o sa mai viziteze acest blog dupa terminarea filmului.din cate vad nu cred ca o sa se intample acest lucru…no sa bata vantu pe blogul lui Andrei !!! sunte-ti deacord cu mine?
dana
September 6th, 2008 at 7:54 pm
Permalink this comment
793
sunt si eu aici, numai ca eu stau mai greu la capitolul informatica si scriu si mai incet dar impartasesc aceasi frica ca voi referitoare la sezonul doi ,fiind mai cinica, cred ca kanal d nu-l va mai difuza ne vom delecta cu ……………,,magic taxi ,,sau o alta porcarie, in loc de ceva frumos, fara violenta ,fara manele ……………..chiar plin de calitati pe care am dori sa le mai intalnim, in lumea asta rea ;onoarea, prietenia, respectul ,s a m d
Petra
September 6th, 2008 at 9:51 pm
Permalink this comment
794
Eu sper din tot sufletul sa vedem si urmatorul sezon. Cand am intrat prima oara pe acest blog, exact asta v-am intrebat si asta era temerea mea cea mai mare: ca la noi nu va mai fi transmisa urmatoarea serie. Ma rog, o sa traim si o sa vedem. Va multumesc : datorita voua am reusit sa vad serialele in avans. Aveti cumva inregistrate serialele traduse? Va rog mult, as dori sa le am si eu. Ma ajuta cineva?
Malina Miron
September 6th, 2008 at 9:58 pm
Permalink this comment
795
Hai sa nu fim pesimiste ,e si interesul lor pentruca sint constienti ca e filmul cu cel mai mare rating. Eu una cred ca-l vom avea dar tot asa cu lingurita ca au interes sa ne tina cit mai mult pe canalul lor Eu una imi iau inima-n dinti si o sa intru pe Kanal Dsa-i rog sa decaleze episodul de marti in alta zi a saptaminii si sa le dau ideea sa infiinteze o linie telefonica sau de internet cu telespectatorii,in felul asta le creste ratingul care acum e undeva la 0,23,in orice caz e cotat alaturi de Euforia, ca cele mai slabe canale. Pa!
cristina
September 6th, 2008 at 10:15 pm
Permalink this comment
796
draga Petra nu cred ca cei de la kanald vor face o asemenea imprudenta sa nu mai transmita sezonul 3.sunt constienti de faptul ca ar pierde foarte multa audienta.serialul asta face rating destul de mare(mai avem pana ai ajunge pe turci.laei face peste 20 rating pe cand la noi depaseste cu putin 10-12 rating).totusi pentru un serial este destul de mult.nu se compara cu amaratele alea de telenovele transmise de alte posturi;avand in vedere ca serialul se transmite pe acelasi post de televiziune si in Turcia nu cred ca ne vor lasa cu ochii in soare;au numai de castigat.
Diana
September 7th, 2008 at 8:14 am
Permalink this comment
797
Cristina draga:era vorba de sezonul 2 al serialului ,nici decum “sezonul 3″.
cristina
September 7th, 2008 at 8:58 am
Permalink this comment
798
Diana pana acum la turci s-au filmat 2 sezoane(primul s-a incheiat la episodul 29,al doilea la 66 si de cateva saptamani au inceput filmarile la ce-l de-al treilea).noi fiind la episodul 43 deci am inceput al doilea sezon.nu cred sa-l intrerupa,si-ar taia singuri creaca de sub picioare.
Diana
September 7th, 2008 at 9:56 am
Permalink this comment
799
si atunci de ce toti vorbesc de SEZONUL 2 ??? vai tre sa vedem si sezonul 2…vai cand incepe ?…nu mai stiu eu ce…cel putin pana acum nici nu s-a discutat despre sezonul 3.nu stiam ca asa numitul sezon 3 est de fapt sezonul 2 despre care tot discutam
dana
September 7th, 2008 at 1:57 pm
Permalink this comment
800
stiti si voi ca nu conteaza ce sezon este ,doar continuarea [dar in romania cei frumos tine doar trei zile ]asteptam pana se termina ce se difuzeaza pe kanal d pe urma vom vedea depinde doar de noi sa aflam continuarea ,poate stiti voi………… sau cunostite de ale voastre
Diana
September 7th, 2008 at 2:35 pm
Permalink this comment
801
iti dau dreptate dana…
cristina
September 7th, 2008 at 3:08 pm
Permalink this comment
802
imi pare rau eu nu am vrut sa contrazic pe nimeni.ceea ce am postat mai devreme nu este un repros poate cel mult o corectare.eu asa am gasit pe net ca este singurul serial turcesc care are 3 sezoane(celelalte au 2 sezoane)datorita ratingului pe care la facut.dar in fond aveti dreptate nu conteaza cate sezoane au fost sau vor fii atata timp cat cei de la kanald continua sa-l difuzeze.
Diana
September 7th, 2008 at 3:51 pm
Permalink this comment
803
stai linistita drega…nici nu l-am luat ca pe un pepros…
Diana
September 7th, 2008 at 4:58 pm
Permalink this comment
804
repros
simona10
September 7th, 2008 at 5:56 pm
Permalink this comment
805
Denisa nu e bun linkul
COSMIN
September 7th, 2008 at 6:27 pm
Permalink this comment
806
SALUTARI ! Si eu sunt un fan infocat al acestui serial. Serial este putin spus pentru ca este realizat genial: muzica, coloana sonora se impleteste in mod armonios cu o actiune de iubire fantastica dintre Onur si Sehrazat si acestea confera filmului o unicitate aparte. M-am indragostit sincer de acest serial. Cred ca sunt cel MAI TANAR FAN: am doar 16 ani si nu-mi pasa de ce spun colegii mei,mie chiar imi place acest serial. Ma bucur sa vad ca pe acest blog mai exista oameni care admira si pretuiesc filmele bune( apropo un film bun nu trebuie neaparat sa aiba actori de notorietate, gen Jennifer Lopez,Brad Pitt,etc,de cele mai multe ori acestea nu au deloc succes) si care constientizeaza valoarea morala pe care o transmite acest film tuturor telespectatorilor. Felicitari tuturor de pe acest blog pentru acest fapt ! Dragostea de aici este una insolita cum a mai spun cineva mai sus: deoarece se incearca distrugerea acestei iubiri dintre Onur si Sehrazat si chiar dintre Kerem(mie imi place mai mult de el,mai ales vestimentatia lui) si Bennu, si cu toate acestea dragoste persista in sufletul lor si revine la un momendat dat, afirmadu-se cu patos. Apropo daca exista fete de 15,16,17,18 ani pe acest blog as vrea sa vorbim pe mess sa ne cunostem mai bine. Am aproape acelasi caracter cu al lui ONUR: bland,frumusel si dragastos. Id-ul meu de mess este stancu.cosmin. Voi mai posta si alte mesaje si o sa vorbesc astfel si cu dumneavoastra, cei de pe acest blog. NUMAI BINE !
Denisa87
September 7th, 2008 at 6:33 pm
Permalink this comment
807
Nu stiu de ce nu e bun-este ep’ 58 partea 5 – minutul 1.45- pe you tube – binbir gece 58
Denisa87
September 7th, 2008 at 6:33 pm
Permalink this comment
808
MULTUMESC…. pupici
simona10
September 7th, 2008 at 7:30 pm
Permalink this comment
809
bine Denisa il caut si il trimit,pupici
stefi
September 7th, 2008 at 7:40 pm
Permalink this comment
810
Ma adresez si eu persoanei care a inregistrat, in limba romana, primele 17 episoade , cu rugamintea de a mi le da , la schimb.
stefi
September 7th, 2008 at 8:07 pm
Permalink this comment
811
Draga Cosmin,sunt impresionata de modul in care stii sa apreciezi acest film. Ma bucura sa stiu ca un tanar de 16 ani a inteles mesajul lui, ca este motivat de valorile morale transmise telespectatorilor, intr-o lume in care majoritatea filmelor sunt dominate de violenta, lipsa de afectiune si devotament unii fata de ceilalti etc. O spune o admiratoare a acestui film, care este cu mult mai in varsta decat tine. Ar fi bine daca si alti tineri ar intelege la fel. Inseamna ca filmul si-a atins scopul.
Denisa87
September 7th, 2008 at 8:19 pm
Permalink this comment
812
Bravooooo Cosmin, bine ai venit printre noi. Esti un tanar de apreciat. Sper sa-ti placa alaturi de noi.
cris
September 7th, 2008 at 9:58 pm
Permalink this comment
813
bun venit cosmin
cris
September 7th, 2008 at 9:59 pm
Permalink this comment
814
daca are cinvea ep. inregistrate in lb romana le-as vrea si eu, pupici la toata lumea
Denisa87
September 7th, 2008 at 11:06 pm
Permalink this comment
815
Si eu………………… va rog. Pupici
Catalina
September 7th, 2008 at 11:12 pm
Permalink this comment
816
Daca are cineva episoadele inregistrate inromana postati-le pe youtube si pe cele care s-au difuzat si cele care se vor difuza.plsssssssss.
simona10
September 7th, 2008 at 11:32 pm
Permalink this comment
817
PENTRU CINE INTREABA DE TRU23JOHNNY CA STITI CA TRBUIE SA AVETI CONT PE YOUTUBE ,ADICA SA VA INREGISTRATI CA SA-I TRIMITETI MESAJ
ACESTA E PROFILUL EI CAND AM DAT PE Binbir gece-episodul 8-partea 7 SUS ASCRIE ASA
This video has been removed by the user.
ORI II TRIMITETI MESAJ ORI II LASATI UN COMENTARIU
FACEM UNAPEL PE ACEASTA CALE SA NE CONTACTEZE SI O RUGAM DIN SUFLET SA PUNA EPISOADELE TRADUSE
http://www.youtube.com/user/TRU23JHONNY
simona10
September 8th, 2008 at 12:54 am
Permalink this comment
818
Denisa ai traducerea
ONUR AND KEREM
http://www.youtube.com/watch?v=kmz8tE20F1o
O: Trebuie sa plec acum. Sa studiem asta miine. Trebuie sa merg la Kaan, la scoala. Va fi magician.
K: Dragut ! Am fost uimit la spectacolul pe care l-a dat la cina.
O: THEY WERE READY STUNTS THAT WE BOUGHT.
Dar dupa aceea Firdeus isi rupe piciorul si Onur trebuie sa mearga la ea in loc sa se duca la spectacol.
O: Firdeus, voi trimite o ambulanta. Voi fi acolo in zece minute
K: Doar n-o sa te duci acolo, nu-in asa ?
O: Trebuie. Nu ma pot duce la scoala la Kaan.
K: Trimite numai ambulanta si vom o vom trimite pe secretara sau pe altcineva sa aiba grija de fetita
O: Fetita asta ar putea fi fiica mea. Nu pot sa o las singura.
Are nevoie de mine. Daca o abandonez cind are nevoie de mine, ce diferenta va fi intre mine si TATAL tau ?
K: Ai dreptate, multumesc, Onur !
O: Oh, imi pare atit de rau, Kerem ! n-am vrut sa spun asta ca sa te ranesc !
K: Nu. E in regula. Doar ca imi reamintesti cum am fost abandonat cind eram foarte mic.
O: Kerem, te rog !
K: Hai, du-te, in felul asta fiica ta nu va deveni ca mine …
luminita
September 8th, 2008 at 7:47 am
Permalink this comment
819
va rog sa-mi spuneti si mie daca pot vedea episoadele traduse care au rulat pana acum la noi incepand cu episodul 41 pt ca sunt plecata si nu am putut sa la vad.nu am mai intrat pe forum dar citesc destul de des tot ce scrieti voi.va rog mult sa-mi spuneti si mie unde pot vedea episoadele incepand cu 41.multumesc mult.
cristinuta
September 8th, 2008 at 8:22 am
Permalink this comment
820
SIMONA10 – multumim pentru traduceri. Sper sa ne mai lamuresti si pe mai departe. Tot binele din lume!
cristinuta
September 8th, 2008 at 12:14 pm
Permalink this comment
821
Pentru MALINA MIRON un sincer “La Multi Ani”, multa sanatate, fericire si noroc.
simona10
September 8th, 2008 at 12:58 pm
Permalink this comment
822
ONUR SI SHE in masina, acasa si a doua zi
episod 54
http://www.youtube.com/watch?v=88xfmgRxXjw
Şehrazat si Onur au luat cina in oras dar un partener pe care l-au gasit era barbat si o cunostea pe Sehrazat,iar Onur a bombanit pe toata durata cinei…
S: Ai bombanit cit a tinut cina. Daca nu ne-am dus sa ne simtim bine, la ce bun ne-am mai dus ?
O: Sehrazat, te rog, inceteaza. Ma doare capul.
S: Cind a inceput durerea ta de cap ? Cind ai aflat ca Tamer e fostul meu prieten ? Crezi ca n-am observat ?
O: N-are nici o legatura cu el.
S: Onur, te cunosc. De cum ai aflat ca am fost cindva prieteni, te-ai schimbat la fata.
O: Ok. Am bombanit pentru ca nu mi-a placut ca erai atit de “apropiata” de fostul tau prieten.
S: Da, am fost la acelasi liceu si am urmat aceleasi cursuri timp de 3 ani.
O: Si totusi nu trebuia sa-l imbratisezi timp de 15 minute.
S: Ce ? Nu-mi vine sa cred !!!
*****
S: Continui sa n-ai incredere in mine !!
O: Am incredere, nu e vorba de asta …
S: Atunci despre ce e vorba ? Ce trebuie sa fac cind ma intilnesc cu vechi prieteni ? Sa ma comport ca si cum nu-i cunosc ?
O: N-am spus asta …
S: Ce naiba vrei de la mine ?
O: Ai putae fi un pic mai distanta cind ii intilnesti pe vechii tai prieteni, de exemplu !
S: Deci crezi ca nu stiu cum sa ma comport ? Crezi ca am flirtat ?
O: N-am spus ca flirtezi.
S: Eli bine, mi-ai spus ca n-am stiut cind sa ma opresc.
O: Nu mai esti Sehrazat EVLIYAOGLU. Esti Sehrazat AKSAL ! Esti SOTIA MEA !!
S: Onur, NU-MI VORBI ca si cum esti PROPRIETARUL meu !!! Sint SEHRAZAT si caracterul meu nu se schimba cind imi schimb numele.
O: Ok, sint un barbat gelos, Sehrazat. INNEBUNESC cind te vad imbratisind alti barbati. OK !
S: Deci nu te vei schimba niciodata ?
O: Nu, niciodata. Voi fi intotdeauna gelos !
S: Onur, asta e ca o boala. Vei strica cele mai frumoase momente pentru noi doi…
O: Nu-ti cer prea mult, Sehrazat.
S: Ba da ! Vrei sa fiu altcineva decit ceea ce sint.
*****
Onur ii ia telefonul din mina lui Sehrazat ca sa afle cine o suna in miez de noapte.
S: Ce faci ? Vrei sa vezi cine suna ? Ok. Puteai la fel de bine sa-mi pui lanturi in jurul gitului.
O: E un barbat, ADNAN, care te suna in plina noapte.
Este tatal fetitei si fetita a murit.
Sehrazat incepe sa plinga.
O: Iubirea mea ? ce s-a intimplat ?
S: Isın a murit…
O: Mergem la spital ?
S: Te rog.
******
Merg amindoi la spital si Sehrazat il imbratiseaza din nou pe celalalt barbat.
Adnan: Sehrazat, n-am putut sa salvez viata fetitei mele !
Barbatul plinge, iar Onur se simte vinovat pentru ca a ranit-o pe Şehrazat.
******
A doua zi dimineata, Şehrazat se trezeste devreme si vede ziarul. Pe prima pagina vede ca Binyapi, compania lui ONUR a donat singe pentru copiii bolnavi de leucemie. Sehrazat e fericita.
She se duce si il saruta pe Onur in timp ce acesta doarme.
O: Buna dimineata !
S: Buna dimineata !
O: Ne-am impacat ?
S: Da, ne-am impacat…
Diana
September 8th, 2008 at 1:36 pm
Permalink this comment
823
ce episod e diseara ??? 40 sau 41
cristinuta
September 8th, 2008 at 1:59 pm
Permalink this comment
824
Diana este episodul 43.
COSMIN
September 8th, 2008 at 2:03 pm
Permalink this comment
825
Va multumesc mult aprecierile ce mi-au fost aduse de catre dumneavostra. Da, am inteles in mod desavarsit scopul filmului.Bine v-am gasit ! Sper sa comunicam asupra episodului de asta-seara.
Malina Miron
September 8th, 2008 at 2:35 pm
Permalink this comment
826
Multumesc pentru urari, Cristina chiar daca celelalte nu siau adus aminte.Azi am o zi grea. M-am sculat de dimineata sa pregatesc pentru deseara o masa pt prietenii mei. Vom sta afara sub iedera in jur de 20 si vom povesti cam ce am facut in vara asta,iar noi femeile vom vorbi BINEITELES de 1001de nopti,pe care-l vom vedea NORMAL miine.Majoritatea dintre noi am vazut pina la ep.66.Sintem nerabdatoare sa aflam desprecelelalte episoade si multumim mult Simonei pt.rtaduceri.Scuze pt greseli dar sint intr-o pauza si ma grabesc. Bun venit celor noi,ma bucur sa constat cadragostea pt. frmos n-are virsta.Pupici.
dana
September 8th, 2008 at 2:49 pm
Permalink this comment
827
malina iti urez si eu,, la multi ani ,,si imi cer scuze ca nu am facut asta mai devreme ,dar cred ca ar fi parut ca-mi urez la multi anii mie insami …..asa ca pentru toate fetele a caror nume este derivat din Maria ,, LA MULTI ANII SI MULTA SANATATE, SPOR IN VIATA FERICIRE SI NOROC ,,
dana
September 8th, 2008 at 2:51 pm
Permalink this comment
828
scuze si pentru cele a caror nume este MARIA
Diana
September 8th, 2008 at 2:55 pm
Permalink this comment
829
malina o sa va manance tantari…la multi ani si sa ai parte de o petrecere frumoasa.multumesc cristinuta,e o distanta asa mare intre marti si luni ca nici nu mai stiu ce e pisod e…
cristinuta
September 8th, 2008 at 3:02 pm
Permalink this comment
830
DANA si tie ” La Multi Ani!”- multa sanatate si tot binele din lume.
Liliana
September 8th, 2008 at 3:07 pm
Permalink this comment
831
LA MULTI ANI :Malina ,Maricica Frunza si tuturor celor care isi sarbatoresc astazi ziua numelui ! Sa fiti fericite si iubite !
cris
September 8th, 2008 at 3:13 pm
Permalink this comment
832
@malina- LA MULTI ANI ! si tot binele din lume, sa ai parte de o zii minunata alaturi de toti cei dragi ai tai, ma bucur ca mai este o “fecioara” pe aceste forum, din cite am citit despre zodii ele colaboreaza f bine , sint compatibile. inca o data tot binele din lume Oare am gresit eu iti serbezi ziua numelui sau ziua de nastere? Pupici
petra
September 8th, 2008 at 3:35 pm
Permalink this comment
833
La multi ani tuturor!
Multumesc Cristina ca mi-ai raspuns. Sunt fericita ca suntem impreuna pe acest blog. Multumim Simona : esti un bulgar de aur. Daca nu erati voi nu stiu ce m-as fi facut. Fiul meu rade de mine, chiar Cosmin felicitari din tot sufletul. Ai ce sa inveti ca barbat din acest film. Cum pot sa fac un baiat de 18 ani sa il urmareasca? Poti sa-mi dai un sfat? Fetelor din punctul meu de vedere eu voi continua sa va scriu de cate ori am timp si de cate ori pot (cred ca sunt mult mai in varsta decat voi). chiar daca fil mul se va termina candva. Sa fiti iubite!
Diana
September 8th, 2008 at 3:48 pm
Permalink this comment
834
flmul acesta chiar e pt orice varsta…te poate schimba in bine.stiti cum e vorba aia:invata din gresellile altora…depinde si de fiecare…
Diana
September 8th, 2008 at 3:51 pm
Permalink this comment
835
sper sa nu se intample ceva de genul asta:cei care nu cunosc istoria,ii vor repeta greselile…cei ce o cunosc,vor gasi altre cai de a gresi…asta e o vorba … seamana cat de cat cu ce am vrut sa zic
simona10
September 8th, 2008 at 4:00 pm
Permalink this comment
836
am primit doua raspunsuri la intrebarile
- cum il cheama pe tatal lui Sezen ?
- ce e cu prietenul lui Mihriban ?
iata si traducerea raspunsurilor primite :
- SEMIH (tipul cu par carunt)
- Se pare ca prietenul lui Mihriban este un fost condamnat si un criminal in serie. Dar nu stim ce se va intimpla in sezonul urmator. Im sezonul trecut, Sehrezat a descoperit toate crimele pe care acest om le-a comis, iar Mihriban l-a parasit.
Denisa87
September 8th, 2008 at 5:47 pm
Permalink this comment
837
Fetelor va doresc La Multi Ani cu multa sanatate , noroc si bucuri. Va imbratisez si sa sarut cu drag.
Simona10 multumesc pentru traduceri.
viorica
September 8th, 2008 at 6:52 pm
Permalink this comment
838
imi place mult serialul.primele episoade pana la 30 le-am revazut de f. multe ori cu multa placere de fiecare data.Imi place TOTUL la acest serial …totul. pt. ca am putut sa revad episoadele mi-am permis sa vad si DETALIILE…actorii sunt f. buni!..stiu ca atunci cand te uiti la un film si uiti cu totul ca e film ,ca e regie.,.etc inseamna ca filmul e bun ca actorii isi intra bine in roluri. DA SUNT DEPENDENTA de acest film .
Nu mi s-a mai intimplat sa savurez vreodata vreun film in asa fel……imi plac gesturile uneori atat de comune dar suberbe in context…..imi plac replicile…..imi place mimica actorilor …privirile lor incarcate de dragoste si emotii……maturitatea iubirii lor……muzica….imbrcamintea…interioarele….relatia atat de reala intre mame si fii…dorinta lui Onur de a se vedea la casa lui .cu femeia dorita…..iar Kan…ce sa mai zic …e grozav!!! mai ales cand e pe aproape Onur……GATA!!!!am terminat.
viorica
September 8th, 2008 at 7:08 pm
Permalink this comment
839
imi place mult serialul.primele episoade pana la 30 le-am revazut de multe ori cu multa placere de fiecare data.Imi place TOTUL la acest serial …TOTUL. Pt. ca am putut sa revad episoadele mi-am permis sa vad si DETALIILE……Actorii sunt f. buni!…. la fel si regia si scenografia. Stiu ca atunci cand te uiti la un film si uiti cu totul ca e film ,ca e regie inseamna ca filmul e bun ca actorii isi intra bine in roluri. DA SUNT DEPENDENTA de acest film .
Nu mi s-a mai intimplat sa savurez vreodata vreun film in asa fel……imi plac gesturile uneori atat de comune dar superbe in context…..imi plac replicile…..imi place mimica actorilor …privirile lor incarcate de dragoste si emotii……maturitatea iubirii lor……muzica….imbrcamintea…interioarele….relatia atat de reala intre mame si fii…dorinta lui Onur de a se vedea la casa lui .cu femeia dorita…..iar Kan…ce sa mai zic …e grozav!!! mai ales cand e pe aproape Onur……GATA!!!!am terminat.
Vreau traducerea de pe malul marii cand S Ii inapoiaza plicul…dupa discutia de pe santier…multumesc
viorica
September 8th, 2008 at 7:14 pm
Permalink this comment
840
..se vede ca m-am grabit..
Va rog daca se poate traducerea scenei in care S ii inapoiaza plicul lui O ,scena de dupa cea de pe santier. multumesc!
dana
September 8th, 2008 at 7:54 pm
Permalink this comment
841
multumesc pentru urari …………………..si doamne ce greu mai trece timpul .va pup. ma plimb prin casa nu mai am rabdare ,sotul ma crede deranjata la etajul cinci [ blocul are doar patru etaje ] …………[adica la cap vorba noastra ]
Diana
September 8th, 2008 at 7:55 pm
Permalink this comment
842
intradevar:actorii au dat viata acestor personaje minunate
… au o credibilitate de zile mari…bravo lor !!! fiecare fiml e special,fiecare privire e mereu la tinta…morala trebuie sa o intelegi ca de geaba te mai uiti
cris
September 8th, 2008 at 8:00 pm
Permalink this comment
843
@viorica in ce episod este acea faza ca sa o gasim mai usor?
viorica
September 8th, 2008 at 8:18 pm
Permalink this comment
844
este vorba de episodul 62 partea 1..
O seara placuta !!!
viorica
September 8th, 2008 at 9:14 pm
Permalink this comment
845
cris, in episodu 62 partea 1 .
ascultati si priviti daca nu ati facut-o deja !
http://www.youtube.com/watch?v=QrHS8ItPe8k&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=QrHS8ItPe8k&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=ADXmz7f1AYc&feature=related
luminita
September 8th, 2008 at 10:06 pm
Permalink this comment
846
va rog din nou sa-mi spuneti si mie unde pot vedea episoadele traduse incepand cu 41.VA ROG SA_MI RASPUNDETI!!!!!!multumesc
luminita
September 8th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
847
astept o adresa unde sa vad episodele pe care le-am pierdut pt ca sunt in america pt 3 sapt si nu mai pot sa stau fara 1001 de nopti.VA ROG FRUMOS SA_MI RASPUNDETI! MULTUMESC
Malina Miron
September 8th, 2008 at 10:26 pm
Permalink this comment
848
Am ajuns acasa,obosita si fericita. Am mai prins 2-3 secvente din film,dar miine al meu e! Chiar daca stiu despre ce e vorba.La ziua mea a fost super, s-au spus multe bancuri,s-a ris din plin ,s-a mincat si baut aproape 9 ore ,dar miine e zi de lucru normala si lumea s-a mai dus si pe acasa. Am primit cadouri frumoase ,printre care si doua pasarele care cinta pe o craca ,lumea a zis ca sint Seh si Onur. Multumesc tuturor pt. urari,si eu va doresc voua ,tuturor indeplinirea tuturor dorintelor,mai ales ca faceti parte din familia mea,cum am putin timp liber deschid sa vad ce ati mai scris ce faceti,acum toate faceti parte din viata mea. Miine sint dublu fericita :vad ep. de azi la ora 15 si apoi seara ep44.. Hai o data 16 sept! Va pup!
Liliana
September 8th, 2008 at 10:31 pm
Permalink this comment
849
buna fetelor ,
dati-mi voie sa bat putin campii in legatura cu episodul din seara aceasta :dupa cum a spus si DIANA referitor la morala care se poate intelege din fiecare episod ,iata ca , asa cum s-a vazut si in acest episod , lucrurile nu sunt intotdeauna asa cum par si nu trebuie sa judecam pe nimeni dupa aparente .Asta referitor la Seh si Burham .
Cat despre personaje s-a cam spus tot dar vreau sa-mi mai spun o data impresiile mele : Onur , cu ochii lui albastri patrunzatori este un dulce (parerea mea )si este preferatul meu , Bennu o frumusete iar Kerem ,desi urat de noi toate in ultimele episoade ,este un tip deosebit .Ce sa zic de intilnirile dintre Burham si Onur ….nota 10.
Draga Luminita ,
referitor la episoadele difuzate pe care nu le-ai vazut , este mai greu de rezolvat pentru ca nu le mai posteaza nimeni de frica ,, dreptului de autor ” motiv din care au fost retrase de pe youtube si cele care erau deja postate , deci nu vei gasi nici o adresa .Pe Neogen ,mai are inca niste rezumate Mihafizz dar si ea a scris ca le sterge . Cand te intorci in tara ,da-ne de veste poate putem face totusi ceva .
Noapte buna tuturor si vise minunate care de ce nu , sa se si indeplineasca !
viorica
September 8th, 2008 at 11:06 pm
Permalink this comment
850
@cris as vrea daca se poate si traducerea de la episodu 40 partea 9 continuare 50 partea 1 ,tot pe malul marii are loc. O si S se despart……motivul cred noaptea petrecuta de O cu o fosta prietena de a lui . O e cu ochii in lacrimi ……..ep.50/partea 1
Noapte buna!
mi
September 9th, 2008 at 12:05 am
Permalink this comment
851
Pe 16 septembrie apare episodul 67 pe http://www.kanald.com.tr.
mi
September 9th, 2008 at 12:10 am
Permalink this comment
852
http://www.kanald.com.tr/DiziDetay.aspx?DiziID=1&BolumNo=67&BolumSayfa=1
simona10
September 9th, 2008 at 12:41 am
Permalink this comment
853
Vorica 62 partea 1 Onur si She
http://www.youtube.com/watch?v=2iB85ge1YzI
Noaptea, pe malul marii
Onur si Sheh vorbesc despre NILUFER si despre posibilitatea ca ea sa fie fiica lui Onur
O: Nu stiu ce se va intimpla dupa ce voi deschide plicul asta. Habar n-am. Hai sa ne imaginam ca Nilufer e intr-adevar fiica mea. Nu stiu cum vei reactiona tu. Nici nu stiu ce vei face daca ea nu e fiica mea.
Ş: Nu se vaschimba nimic. Iti spun ca am acceptat aceasta situatie.
O: Nu sint atit de sigur.
Ş: Ce vrei sa spui ?
O: Spun ca m-am saturat ca tu sa ma parasesti de fiecare data. Spui ca acum e ok. Dar cum sa stiu ca nu te vei razgindi ? Trebuie sa stiu sigur daca dupa fiecare discutie vei pleca din nou ?
Ş: Crezi ca sint o femeie care nu stie ce vrea ?
O: Nu, cred ca daca lucrurile nu merg bine, vei pleca in loc sa lulti pntru relatia noastra.
Ş: Onur, te rog !
O: Dar e adevarat. Aminteste-ti prin ce am trecut mai de mult. A aparut o femeiwe la tv si m-ai parasit iN ZIUA NUNTII NOASTRE. Ai rupt relatia noastra din cauza ca Yasemin era indragostita de mine.Si acum ai plecat din cauza acestei fetite. Cum sa fiu sigur ca nu ma vei parasi din nou ? De ce nu putem tine legatura cu tine Sehrazat ? De ce continui sa ma parasesti ? Nu esti singura care are MINDRIE. M-am saturat sa ma parasesti.
Ş: Onur, te iubesc. Si tu stii ca te iubesc.
O: Sint sigur de acest lucru, dar asta nu schimba faptul ca tu inca ma poti parasi.
Ş: Ce pot sa fac ? Ce vrei sa fac ?
O: DOVEDESTE-MI ca nu ma vei parasi din nou.
Ş: Cum ?
O: Nu stiu, gaseste TU o ca
O: Nu stiu, gaseste TU o cale.
Ş: Promisiunea mea nu e de ajuns ?
O: Cuvintul tau nu e suficient.
Ş: Nu pot sa fac altceva daca tu nu ma crezi.
O: deci, asta e situatia, hm ? Nu poti face nimic altceava ?
Ş: Dar nu pot sa fac altceva.
O: Inteleg ca asa esti tu. Gindeste-te, Sehrazat. Iti poti dovedi dragostea doar spunind asta ? Vreau sa fiu cu tine pentru tot restul vietii mele dar am nevoie sa stiu ca, orice s-ar intimpla, nu ma vei parasi niciodata.
Se intoarce si pleaca …
Şhe ISI DA SEAMA CA E VINA EI. Incearca sa stea de vorba cu Onur dar el e distant. In acest timp el afla ca Nilufer este intr-adevar fiica lui. Se uita la rezultatul testului. She se imbata (ai deja traducerea acestei parti) si ii spune lui Bennu ca-l iubeste. se duce sa se intilneasca cu el la birou, incerarca sa vorbeasca cu el, dar in zadar. Atunci se intoarce acasa si isi organizeaza propria petrecere de ziua ei (si scena asta o ai tradusa) si se impaca.
simona10
September 9th, 2008 at 1:18 am
Permalink this comment
854
viorica ep 50 partea 1 Onur si She
http://www.youtube.com/watch?v=gb6TFBkVkDQ&feature=related
Sehrazay ii spune ca doreste sa se desparta deoarece se simte satula de minciunile lui Onur. El a mintit in legatura cu YASEMIN si cu cealalta fosta prietena pe care a intilnit-o la bar.
Sehrazat ii spune ca stie ca a petrecut noaptea in casa acelei femei. El ii spune ca nu a dormit cu femeia. Sehrazat ii raspunde ca nu-l crede din cauza ca el minte in legatura cu orice.
O: Dar tu nu gresesti niciodata, nu-i asa, sehrazat ? Pentru ca tu esti perfecta ! In viata ta nu e decit alb si negru. Nu te uiti niciodata la tine !
Ş: N-ai dreptul sa spui lucruri urite despre mine doar din cauza ca am spus ca vreau sa ne despartim.
O: Dar, Sehr
nu asculti niciodata ! Nu vrei sa asculti nici o explicatie !
S: Cum sa ascult cind tu m-ai mintit ? Cum de te astepti sa fiu intelegatoare ?
O: Nu ma astept sa fii intelegatoare pentru ca nu esti niciodata ! Sper sa gasesti un barbat care sa nu te minta niciodata si
sa traiesti fericita cu acel om…
petra
September 9th, 2008 at 7:35 am
Permalink this comment
855
Multumim Simona. Revad in fiecare zi cateva episoade (netraduse bineinteles) si chiar in dimineata aceasta am revazut scena din ep. 50. Sunt extraordinari actorii cum au intrat in pielea pewrsonajelor, incat iti doresti sa ii vezi impreuna si in realitate. Sotia lui Onur imi place, insa prietenul lui Seh nu prea (stiu ca poate o sa-mi sariti in cap, dar parca pentru o fata asa frumoasa ca Berg mi-ar place alt gen de barbat). Dar nu sunt eu in masura sa spun acest lucru. Fetelor credeti ca este posibil ca dupa inceperea noului sezon sa fie retrase episoadele 1-66 ? Este posibil sa nu le mai putem revedea? Ce credeti?
Liliana
September 9th, 2008 at 8:42 am
Permalink this comment
856
Buna fetelor, va ador pentru comentarii si traduceri ,voi faceti mai usoara asteptarea acestui film minunat care face acum parte din viata mea ,care pur si simplu mi-o controleaza , tot programul meu este in functie de el (difuzari ,reluari ) .Viorica , tot ce simti tu in legatura cu acest film ,este si in sufletul meu .Nu stiu ,dar cred ca este o vraja .Am revazut episoadele de nenumarate ori si de fiecare data mai surprind ceva nou ,un gest , o privire , un amanunt subtil dar care iti ajunge in suflet . Abia astept episodul urmator , va pup pe toate .
Diana
September 9th, 2008 at 8:50 am
Permalink this comment
857
fetelor oare ce discutie va avea kerem cu cem la spital? (daca vor avea…) sunt tare curioasa.dar cand ma gandesc ca azi e marti si apoi tre sa asteptam pana luni…
petra
September 9th, 2008 at 10:17 am
Permalink this comment
858
Eu ma tot delectez cand cu rezumatele cand cu episoadele integrale dar in limba turca. Daca as fi mai priceputa in ale internetului…. De 17 ani nu am vazut nicio telenovela, serial, nimic. Insa acest film mi-a pus capac. Inteligenta, decenta, comportamentul, modul de a se imbraca, de a merge de a privi ( ce priviri!) sunt pe sufletul meu. Unde ziceti voi ca putem sa vedem pe 16 ep.67?
simona10
September 9th, 2008 at 11:26 am
Permalink this comment
859
aici un link cu cei mai frumosi oameni facut de turci,intrati si votatai-l pe Halit, faceti clik pe stelute,pupiciiiiii
http://www.enguzel100.com/index.php?secim=01&kimlik=431
simona10
September 9th, 2008 at 11:26 am
Permalink this comment
860
scuze votati-l
dana
September 9th, 2008 at 11:38 am
Permalink this comment
861
fetelor, va rog ,imi raspundeti si mie la intrebarile urmatoare [care alt film va mai facut atat de sentimentale ?sau ,care alt film va rascolit atat de mult inima ?]
simona10
September 9th, 2008 at 11:39 am
Permalink this comment
862
votati cu 5 stelute
Diana
September 9th, 2008 at 12:14 pm
Permalink this comment
863
binbir gece doar…
luminita
September 9th, 2008 at 12:17 pm
Permalink this comment
864
multumesc mult pentru ca mi-ai raspuns liliana.ma intorc in tara pe 17 sept si abia astept sa te contactez.multumesc mult.
Diana
September 9th, 2008 at 12:19 pm
Permalink this comment
865
stau si ma gandesc…daca nu ar fi pierdut seh sarcina (acest lucru e evident ) cu toate ca nu imi doresc spun asa ceva … ce o fi fost ? baiat,fata ? cum s-ar fi comportat cu ea/el … cat despre kann si nilufer…cred ca ar fi fost tare fericiti…sunt o multime de intrebari
Liliana
September 9th, 2008 at 12:40 pm
Permalink this comment
866
DIANA , am votat cu mult mult drag , multumim de orientare
DANA – fara sa exagerez ,nici un film , niciodata nu a reusit sa ma rascoleasca in felul acesta ,sa ma faca sa-mi analizez viata , ,asteptarile de la mine si de la ceilalti , dorintele .Desigur ,sunt filme care imi sunt foarte dragi (Pe aripile vantului – Undeva ,candva – Legendele toamnei ,astea imi vin acum in minte )pe care imi face pacere sa le revad oricand dar nici unul nu m-a afectat atat de mult .Si cand spun,,afectat ,, vreau sa spun ca nici unul nu a starnit o asa furtuna in sufletul meu.Sa nu radeti ……..
Liliana
September 9th, 2008 at 12:42 pm
Permalink this comment
867
si nu sunt chiar la prima tinerete ,ceva mai pe la mijloc !
stefi
September 9th, 2008 at 1:37 pm
Permalink this comment
868
Dragi prieteni ai clubului “1001 nopti”, s-au facut multe aprecieri,pe acest blog, referitor la acest film, care intr-adevar are un mare impact asupra telespectatorilor nostri. Eu cred ca oricat de buni ar fi actorii si pot fi considerati de talie internationala, chiar daca am aflat de ei din acest film, un merit foarte mare il are scenariul filmului. Daca scenariul filmului nu ajuta actorul sa-si scoata inevidenta valentele talentului sau, saracul actor ramane un necunoscut. Imi amintesc de un film mediocru, americano-turc, in care Halit joaca rolul unui spion(?). Cu tot talentul lui, a trecut neobservat. Scenariul, asigurat de 4 scenaristi , este intr-adevar o transpunere moderna si de mare succes a povesti lui Sehrazat si sahului Sehryar, la zilele noastre, in care citatele pline de filozofie din carte , ne fac sa regandim mai profund problemele vietii noastre, prieteniei, devotamentului fata de ceilalti etc. Si cred ca acesta este meritul scenariului. Sant fascinata de carte, despre care stiam prea putin, cu exceptia povestilor lui Sinbad, Ali-Baba etc. incat am incercat s-o gasesc in librariile noastre. Este de negasit. Pacat! Am intrat pe internet si am gasit-o in SUA , in Everyman’s Library, sub titlul “The Arabian Nights” tradusa in engleza de Husain Haddawy. Am comandat-o , prin fiul meu care lo cuieste acolo, si o voi citi cu placere. Astazi m-am referit la scenariul filmului, pentruca in felul acesta se explica si interesul nostru fata de el si prin nerabdarea cu care asteptam alt episod de la o saptamana la alta.Sunteti de aceeasi parere cu mine?
cris
September 9th, 2008 at 1:48 pm
Permalink this comment
869
VOTATI-L PE HALIT AICI:
http://www.enguzel100.com/index.php?secim=01&kimlik=431
Liliana
September 9th, 2008 at 2:25 pm
Permalink this comment
870
STEFI – ai mare dreptate in tot ceea ce ai scris si pacat ca nu se gaseste si cartea in limba romana .Scenariul este de nota zece iar pe mine m-au captivat si fragmentele muzicale ; am identificat piesele si ascult cu mare placere ,de nenumarate ori Handel -Sarabande care este din sufletul meu ,Andre Rieu .Recunosc ,nu sunt o cunoscatoare de muzica clasica dar acest film mi-a deschis apetitul.Deci inca o data nota 10 pentru film.
Diana
September 9th, 2008 at 3:49 pm
Permalink this comment
871
cine stie cum se numeste melodia ai ??? cand s-a ridicat kerem de la masa(cand benuu i-a refuzat cererea in casatorie) http://www.youtube.com/watch?v=DpGn78X5Sao ep 43 partea intai ??? parca melodia asta o canta si pentru cansel
adelina2793
September 9th, 2008 at 4:31 pm
Permalink this comment
872
buna si eu sunt o mare fana a acestui film minunat, desi am doar 15 ani.in fiecare seara eu si parintii mei stam cu sufletulla gura sa aflam ce se mai intampla in film…as dori si eu melodia din generic…daca o are cineva si episoadele in continuarea celor pecare le difuzeaza KANAL D aici in Romania.va multumesc
viorica
September 9th, 2008 at 4:33 pm
Permalink this comment
873
@cris,….deci Onur totusi a mintit-o…..?! atunci ii inteleg temerile lui Seh….
el nu trebuia sa faca asta…..astept episoadele prin care el argumenteaza de ce a facut-o…….e rau sa descoperi ca ai fost mintita……
o zi pe placul tau !….si ..multumesc pt. traducere .
viorica
September 9th, 2008 at 5:54 pm
Permalink this comment
874
Liliana ,intradevar Handel Sarabande merita ascultat !!..eu ascult Boleroul de Ravel mai ales dupa scena din ep. 4 (din restaurant ,cina de afaceri,cand O nu stiu pt. a cata oara nu poate sa-si dezlipeasca privirea de pe chipu Seh …frumoasa foc in acea scena cu o rochita splendita…)
Diana
September 9th, 2008 at 6:39 pm
Permalink this comment
875
e forte frumoasa melodia bolero…imi place.daca mai stiti cum se numesc unele melodii din timpul filmuliu postati-le pe blog.toate melodiile din conoare sonora a acestu film sunt splendide…eu de ex ascult baris manco:sehrazat , binbir gece kitara…de pe trilulilu-audio.
Diana
September 9th, 2008 at 6:42 pm
Permalink this comment
876
datorita acestui film am devenit interesata si de muzica clasica…e minumata…absolut superba.m-as fi dori sa imi dau seama de acest lucru mai devreme.
Diana
September 9th, 2008 at 7:01 pm
Permalink this comment
877
dorit
Liliana
September 9th, 2008 at 7:07 pm
Permalink this comment
878
Viorica ,
voi cauta si eu Bolero pentru a-l asculta ,eu acum ma indragostesc de muzica clasica ;
imi pare foarte rau ca nu mai putem revedea episoadele anterioare in limba romana ; primele 10-15 episoade sunt clar preferatele mele si imi amintesc perfect scena de care spui , privirea magnetica a lui Onur si chiar privirea lui Kerem care ,la randul lui ,nici el nu o scapa din ochi pe Seh si ce multumit a fost acesta cand Seh s-a intors la masa la f putin timp dupa ce Onur , nelinistit ,plecase dupa ea.Spendid ! Si ce uimiti au fost amandoi , de schimbarea brusca de dispozitie a Seh la sfarsitul cinei : din tacuta,absenta in spirituala , cu umor , surprinzatoare .Minunat !!!
Nu pot sa nu reamintesc scena cu expozitia de pictura si tabloul admirat de Seh , cand Onur i-a spus acesteia ca este precum femeia din tablou :
” frumoasa , distinsa , trista !”
Liliana
September 9th, 2008 at 7:45 pm
Permalink this comment
879
E chiar nedrept ! De ce postul tv turcesc posteaza pe net toate episoadele integral si pe noi Kanal D ne amageste cu un rezumat mult,mult prea insuficient .Nu putem face nimic in acest sens ? Ma refer la episoadele deja difuzate ,pentru a le putea revedea ca de celelalte ,normal , nu poate fi vorba .
dana
September 9th, 2008 at 7:50 pm
Permalink this comment
880
ce tinere sunteti ,eu ,am avut norocul sa pot citi o mare parte din colectia,, 1001 de nopti ,, dar mai mare impact are atunci cand replicele sunt insotite de muzica si frumos este ca-i muzica clasica acum cand peste tot suna ………………….muzica asta noua .dar intorcandu-ma la episoadele recente va intreb ati vazut ochii lui kerem cand l-a refuzat bennu ? luceau de lacrimi si vinovatie
cristina
September 9th, 2008 at 7:55 pm
Permalink this comment
881
Diana pe neogen.ro gasesti:Andre Rieu-valse no.2(melodia din seara cand se organizeaza la firma petrecerea de sf.de an,cand danseaza kerem cu seh.) si Rimsky-Korsakov-seherezada(melodia pe care o asculta mereu Onur) sau pe exploziv.ro melodia de pe generic.sper sa-ti placa.auditie placuta.
Denisa87
September 9th, 2008 at 8:45 pm
Permalink this comment
882
Buna seara fetelor. Scump Kerem – cand cocos cand spasit. Dar poate chia a inceput sa o iubeasca pe Bennu, oricum ii simte foarte mult lipsa. Sa vedem ce va mai face…… Onur un scump, un indragostit….. Pupici
rowe
September 9th, 2008 at 9:59 pm
Permalink this comment
883
mai fetelor….ce inseamna asta? de ce au sarit asa de mult de la episodul trecut la asta?
nu a mai aratat nimik de la spital? sau am pierdut eu ceva?
Liliana
September 9th, 2008 at 10:07 pm
Permalink this comment
884
Rowe , nu ai pierdut nimic , nu au mai aratat nimic de la spital .
In episodul din seara asta ,Kerem a patit ce a meritat : de cate ori nu a deschis Onur usa lui Seh si aparea el ,cu fata lui de ,,vulpita ” .asa a simtit si el ce inseamna sa dechida usa celei pe care o doresti si acolo , sa fie altul; dar imi place ca lupta pentru Benuu :din orgoliu ,din dragoste …. cei care au curaj sa lupte pentru dragostea lor , sunt de admirat .
Petra
September 9th, 2008 at 10:07 pm
Permalink this comment
885
Eu nu le gasesc niciun cusur in modul de interpretare al rolurilor. Sunt extraordinari. Nu stiu de ce au sarit, dar parca a fost mai multa publicitate in seara asta. Oricum scenariul este de nota 20. Ce m-as facem pana luni daca nu ar fi acest blog. Noapte buna!
cris
September 9th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
886
@rowe nu ai pierdut nimik, asa a inceput filmul…….nu stiu ce sa mai zic
simona10
September 10th, 2008 at 1:39 am
Permalink this comment
887
AICI TRAILER LA EP 67 DIFUZAT AZI DE TURCI
MAINE IL AVETI PE YOUTUBE
Onur si Sehrazat s-au mutat in noua lor casa, la malul marii.
.
Sehrazat pare suparata dar sint impreuna si se SARUTA.
Se aude vocea Edei care spune ca e pe cale sa schimbe viata celor doi.
Onur, Sehrazat si Nilüfer FAC SEMNE cuiva
Bennu and Kerem par sa se certe de la ceva
Ahu, sotia lui Alikemal si mama ei parasesc casa intr-o masina.
Fiica lui Füsun ii da un cadou mamei ei, dar este portretul ei realizat de pictor (amant) si Fusun este socata.
Liliana
September 10th, 2008 at 8:16 am
Permalink this comment
888
Simona , inca o data ,multumiri !
cristinuta
September 10th, 2008 at 8:32 am
Permalink this comment
889
Simona10 multumim pentru noutati. Te rog unde pot urmarii si eu Trailerul prezentat de tine mai sus?
Diana
September 10th, 2008 at 8:38 am
Permalink this comment
890
multumesc crisina.dar cum nu as putea sti asemenea melodii ??? cum sa nu imi placa ??? sunt fermecatoare…oricum iti mulumesc
Klara
September 10th, 2008 at 9:35 am
Permalink this comment
891
Multumim Simona 10 pentru cele mai ” calde” informatii din noua serie.
simona10
September 10th, 2008 at 10:11 am
Permalink this comment
892
trailerrrrrrrrrrrrrrr binbir gece ep 67
http://www.youtube.com/watch?v=_tJGXRlBIHE
Malina Miron
September 10th, 2008 at 11:08 am
Permalink this comment
893
Doamne,Simona ce bucurie ne-ai facut! Multumim din sufletele noastre insetate de curiozitate! Asta ne mai da sperante ca n-o sa ne lase cu fundul in balta cu toate ca nu e nici in interesul lor. Episodul de luni va fi f.fervent,pacat ca Jale va plati cu viata libertatea lui Seh. Incaodata D-lFace Tot,isi va dovedi eficacitatea,si as mai vrea sa se impace mai repede Benuu cu Kerem ,mi-e asa de antipatic bietul Cem,minat de cele mai bune intentii dar,pacat,nu mi-a intrat la suflet.. Parca si Peride mai are o tentativa de sinucidere nu mai tin minte. Oricum ,cu calendarul in mina, in ritmul asta ,ep.66 e in 26 nov.,nu stiu daca ne baga imediat ep.67. Pupici!
simona10
September 10th, 2008 at 11:19 am
Permalink this comment
894
buna Malina si pupici de la ep 67 o sa avem in aceeasi seara traducerile asa ca daca mai am noutati va anunt
cristina
September 10th, 2008 at 11:31 am
Permalink this comment
895
Simona multumim pentru trailer.frumos dar scurt.am observat cateva schimbari:onur a schimbat calul cu barca(cred ca il prefer calarind),parca au schimbat-o pe nilufer?dar cea mai mare schimbare se vede la bennu (cum ne-a obisnuit de la inceputul filmului).pe forumul ei de pe dizifilm sunt niste poze recente cred ca facute in locatia unde se filmeaza acum(in unele mi se pare ca seamana cu berguzar).aaa si onur a-ti vazut ca nu poarta in film niciodata tricou?doar camasi cu maneca lunga(nu ca nu i-ar sta bine dar e totusi vara.)oricum in ultimele imagini arata super.
cristina
September 10th, 2008 at 11:41 am
Permalink this comment
896
Simona vroiam sa te rog ceva:sa-i intrebi pe cei de pe forumul turcesc daca noua casa este aceeiasi in care s-a filmat si iubire de argint.din fotografii asa pare.mersi mult.sper ca nu te superi.
simona10
September 10th, 2008 at 11:50 am
Permalink this comment
897
da Chris e aceeasi numai ca acuma au inchiriat-o cei de la BBG(binbir gece)
simona10
September 10th, 2008 at 12:02 pm
Permalink this comment
898
da tocmai aici e suspansul sa nu arate mult din ep 67 dar turcii au fost multumiti macar cu atat ,nici Kaan nu apare iar Nulifer (e schimbata actrita)Bennu e mult mai bronzata ca She
Diana
September 10th, 2008 at 12:10 pm
Permalink this comment
899
mi se pare ca in viata de zi cu zi benuu e mai cu capul pe umeri decat berguzar…faptul ca ia luat iubitul celei mai bune prietene …cica motivele depsrtirii lor (ceyda – tan ) nu sunt cunoscute … berguzar e la mijloc .
dana
September 10th, 2008 at 12:17 pm
Permalink this comment
900
multumesc , multumesc inca o data pentru noile informatii din episodul 67. vedeti fata si ochii lui seh in primele imagini sunt tristi si daca ne amintim erau la nunta ……. speculatie, pierde copilul si chiar nu as vrea sa se intample asta .multumesc simona
stefi
September 10th, 2008 at 12:25 pm
Permalink this comment
901
Da, Liliana, Viorica, partitura muzicala completeaza succesul filmului. Kirac a reusit sa imbine magistral muzica clasica cu melodiile turcesti , care iti sfasie inima, chiar daca textul nu este intotdeauna tradus. Fiecare personaj este insotit de o anumita melodie, fiecare moment dramatic are o anumita melodie, care amplifica starea sufleteasca a personajului si a spectatorului. Spectatorul traieste la maxim tot dtamatismul acestui film si datorita coloanei muzicale , care este fascinanta. Nu stiu, poate gresesc, sa mai fi vazut un film asa de bine realizat, in totalitate, din punct de vedere muzical. Da, filmul ne-a redeschis apetitul pentru a reciti carti de referinta din literatura universala, de a asculta muzica de buna calitate. In fiecare dimineata pentru a ma binedispune, ascult piesa simfonica Seherazat de Rimsky-Korsakov, interpretata magistral de Filarmonica din Munchen, dirijata de S. Celibidache.
cristinuta
September 10th, 2008 at 12:26 pm
Permalink this comment
902
Multumiri Simona10!
Diana
September 10th, 2008 at 12:42 pm
Permalink this comment
903
am vizionat intr-o seara niste segvente din binbir gece…coloana sonora era o melodie absolut superba…LENTA …era in lb turca,si mi-a ramas in minte doar un cuvant atat “BAC” .si melodia.am cautat-o si ieri si azi dar nu am gasit-o.daca da cineva peste ea va rog frumos sa o postati pe blog
madalina
September 10th, 2008 at 2:21 pm
Permalink this comment
904
este superb trailerul despre ep 67 dar trebuia sa il faca mai mare …vroiam sa vad ce se intampla cu copilul..iar despre nilifer cred k este aceiasi actrita numai k a mai crescut si deacea ni se pare schijmbata …nu ne ramane decat sa asteptam sa vedem tot ep asta cand o aparea.
madalina
September 10th, 2008 at 2:24 pm
Permalink this comment
905
este superb trailerul …dar trebuia mai mare …nu am vazut decat casa si pe ei prea putin ,de abia astept sa vad tot episodul67 …yo cred k pe nilifer nu au schimbat-o ci doar a crescut sa mai maturizat un pic …nu sunt sigura asta cred yo iar pe kaan de ce nu l-au aratat nu mai este in film sau ce s-a intamplat ???
cristina
September 10th, 2008 at 3:01 pm
Permalink this comment
906
Simona stii cumva daca secventele de pe youtube sunt din episodul de aseara care s-a transmis la ei?aici au schimbat-o pe jale.in primul episod era o actrita blonda care intra in biroul lui onur si acesta o da afara.incerc sa pun adresa:http://youtube.com.watch?v=TevvsqzArlw&feature=related.
Diana
September 10th, 2008 at 4:11 pm
Permalink this comment
907
cristina adresa data de tine e incorecta…si eu imi aduc aminte chipul lui jale in episodul respectiv…era blonda si nu semana deloc cu actuala jale…care a primit in acel plic instiintarea ca e concediata si s-a dus la un mosneag si ia cerut explicatie…
andreea
September 10th, 2008 at 4:31 pm
Permalink this comment
908
fetelor eu cred k seh pierde copilul! era cam deprimata in trailer nu vi s-a parut? dar eu n-am reusit sa imi dau seama k se intampla cu bennu! adik mai era gravida sau deja nascuse?
Denisa87
September 10th, 2008 at 4:33 pm
Permalink this comment
909
Sa schimbat actrita inca de la problema de la nunta.
Simona10 multumesc pentru noutati. Ne arata cate putin despre toti – ca sa ne faca curiosi… Abia astept sa inceapa odata.
Malina Miron
September 10th, 2008 at 5:23 pm
Permalink this comment
910
Acum s-a terminat reluarea ep. de aseara. Il vad a 3-a oara dar prima data netradus. Deci e un fel de fixare a cunostintelor. M-a distrat felul cum s-au intretinut Cem si Kerem. Ati vazut vreodata o lupta de cocosi?. Exact la fel ,si ce batos si sigur de el e Kerem! Ma gindeam daca Onur l-ar fi intrebat pe paznicul garajului unde a ramas masina Sehrezadei daca masina e acolo ar fi realizat mai devreme ce-i cu ea. Insfirsit! In legatura cu ep. 67 fetita lui Onur e mai inaltuta,dar n-au schimbat actrita, Seh. are o figura trista,iar Benuu e f. bronzata,probabil s- a intors din luna de miere din Santorini.Si eu cred ca Seh. pierde copilul,noi toate stim ce-nseamna sa pierzi asa mult singe cind esti gravida. Pina luni e o vesnicie! Le-am scris celor de la Kanal D cu rugamintea noastra de a transmite ep. de marti joi sau vineri,sa vedem ,dar n-am nici o speranta. Pupici!
rowe
September 10th, 2008 at 5:50 pm
Permalink this comment
911
bine ai revenit liliana, ma bucur f mul sa te am printe noi…..mersci de lamurire, numai ca sunt cam dezamagita…terbuia sa arate se de la spital, cred ca era ceva frumos de vazut, kerem….cum se descurca acolo….mama lu bennu…..oricum sper sa nu mai bage lipsuri deastea.
Daca va amintiti a mai fost ceva de genul, dar cel putin apoi a aratat cum isi amintea Onur, deci e ca si cum ar fi aratat ce sa intamplat.
ok va puuuppp
Diana
September 10th, 2008 at 6:01 pm
Permalink this comment
912
avem rowe…
)
cristina
September 10th, 2008 at 7:35 pm
Permalink this comment
913
fetelor vreti sa vedeti o alta fata a lui Halit?
http://www.zaplat.com/video/unlu_videolari/19814/Binbir_Gece_Onur_Halit_Ergenc
Diana
September 10th, 2008 at 7:42 pm
Permalink this comment
914
de necrezut…
viorica
September 10th, 2008 at 9:06 pm
Permalink this comment
915
http://www.youtube.com/watch?v=m7YvGUNzCIU
REVEDETI ……,privirea l sic a lui Onur de la restaurant ( Seh imbracata in rosu ,cand vorbesc de Miriban ) si remarcabila imbratisarea lui Seh inainte de nunta in camera de la hotel(e imbracata cu camasa mov).
SI EU sunt suparata ca nu mai pot revedea episoadele trecute titrate!!!
PACAT mare pacat,dupa vizionarea episoadelor ma simteam mai BOGATA!!
acest serial m-a ajutat sa-mi reevaluez caznicia, sa-mi dau seama ca si eu am parte de dragoste sa-mi dau seama ca sunt BOGATA ca pot iubi si NOROCOASA ca sunt iubita….sa-mi dau seama cat de pline de sens erau cuvintele lui Onur citate cred din 1001 de nopti::TRAIESTE VIATA! BUCURATE DE FOLOASELE EI! FERICIREA NU E VESNICA! NU TE UITA INAPOI …. .am 49 de ani cu copii mari si se pare ca mai am de invatat!!!
1
Denisa87
September 10th, 2008 at 9:13 pm
Permalink this comment
916
Ai dreptate Viorica- am invatat sa apreciem ce avem langa noi, sa realizam cat suntem de iubite, sa ne apreciem bucuriile si sa nu privim inapoi. Pupici…
Petra
September 10th, 2008 at 9:22 pm
Permalink this comment
917
Am vazut ecventele din ep.67. Am eu impreia sau tipa cu ceaiul otravit o sa le faca zile fripte in contnuare.
Viorica iti dau dreptate. Toate cred ca ne-am dorit modul de manifestare al lui Onur idn partea alesilor nostri. Dar daca unii barbati nu stiu sa isi exprime asa sentimentele, asta nu cred ca inseamna ca pot iubi mai putin. Iubirea este minunta atata timp cat este impartasita de amandoi. Va rog frumos, stie cineva daca exista episoadele inregistrate pe DVD? Va rog,chiar si netitrate as dori sa le cumpar. Noapte buna!
cristina
September 10th, 2008 at 9:26 pm
Permalink this comment
918
Diana pentru melodia care contine cuv.”BAC” cauta pe youtube binbir gece klip 6.este cantata de Burcu Gunes-Biz Aski MeleklerdenCaldik.eu am ascultat-o de “n” ori.este superba.
cristina
September 10th, 2008 at 9:59 pm
Permalink this comment
919
asta este adresa:http://www.youtube.com/watch?v=SNFKIM0lWoo&feature=related
Diana
September 11th, 2008 at 9:08 am
Permalink this comment
920
Cristina multumesc multumesc multumesc mult.nici nu stii cata fericire mi-ai adus in suflet…multumesc iar si iar
Diana
September 11th, 2008 at 9:10 am
Permalink this comment
921
daca mai tineti minte “melek” inseamna inger…cristina esti o dulce …
cristina
September 11th, 2008 at 9:31 am
Permalink this comment
922
cu multa placere.asta este una dintre melodiile mele preferate.
Mihi
September 11th, 2008 at 10:12 am
Permalink this comment
923
Sunt noua printre voi, dar citesc absolut toate comentariile voastre.
Vreau sa va dau un link pentru a va delecta cu cateva poze frumoase
http://kelebekgaleri.hurriyet.com.tr/galeridetay.aspx?cid=2643&p=1&rid=2369
Liliana
September 11th, 2008 at 10:57 am
Permalink this comment
924
Cristina, nemaipomenita trimiterea ta la o alta imagine a lui Halit .In ultimul episod Onur ii sounea Seh :,,Esti altfel cand muncesti .Ma indragostesc de fiecare chip la tau .”Pot sa spun si eu acelasi lucru referitor la Halit .Chiar imi place ,si nu numai el ,absolut toti actorii , pana si prostovanul de Ali Kemal isi face bine rolul .Cat despre rolul acestui film in viata mea , cum am mai spus ,este unul foarte important ,mi-a deschis ochii .
Cristina ,melodia este superba .Multumim.
Poate putem face ceva pentru ca postul Kanal D sa postreze integral pe site ,episoadele difuzate .Ce ziceti ?
Diana
September 11th, 2008 at 11:58 am
Permalink this comment
925
cristina si mie imi place mult de tot aceasta melodie…cu ajutorul tau o pot reasculta…multumesc
andreea
September 11th, 2008 at 12:54 pm
Permalink this comment
926
mai fetelor dar ali kemal ala e ceva de speriat! nu e nimic de capul lui! bine ii face nevasta-sa aia ca il insala! e zero barat!
cristina
September 11th, 2008 at 1:15 pm
Permalink this comment
927
aici este un mic filmulet de la inmormantarea verisoarei lui halit.se vede si sotia lui:http//video.com/videoplay?docid=-6927552051015980481&hl=ro
Malina Miron
September 11th, 2008 at 1:20 pm
Permalink this comment
928
Buna fetele, azi nu m-am putut abtine si m-am uitat din iar pe”Ep. 67 Fragmani etc,etc.. Au aparut niste intrebari; poate cineva sa-miraspunda la ele?Dece Seh. e aici in doliu.trista, nemachiata? Oare din cauza pierderii copilului? Dece langa ei e numai fetita lui Onur unde e Kaan? Mosul,adica tatal biologic al lui Kerem,saruta o poza a cui e? . Asasina Seherezadeidece mai apare dece nu e in puscarie si dece maivrea sa se razbune nu a facut-o? Ce-ar mai vrea sa-i si omoare? Ma gindesc poate voiAti mai aflat ceva; eu ma mai uit si pe Forum port,unde o groaza de lume e fana a lui Onur ca si noi,ne-am putea uni si asa devenim mai vocali Ce ziceti?Pupici!
cristina
September 11th, 2008 at 1:23 pm
Permalink this comment
929
Liliana si eu as vrea sa revad episoadele anterioare dar cu cei de la kanald slabe sanse…..am inteles ca iti trebuie aprobare de la ei sa le postezi pe youtube.a mai vrut cineva sa le posteze in afara de TRU23JHONNY,le-a cerut celor de la kanald aprobarea dar nu a primit nici un raspuns.ma bucur ca v-a placut melodia.dar de asta ce ziceti?
http://www.youtube.com/watch?v=ST0eOJSvYS8&feature=relate(este o comparatie intre berguzar si sedef avci,o alta actrita).mie imi place mult sper ca si voua.
cristina
September 11th, 2008 at 1:28 pm
Permalink this comment
930
Malina trebuie sa asteptam sa vedem noul episod pentru ca sunt multe necunoscute dar daca te uiti cu atentie apare si kaan dar nu prea se vede din cauza barei albastre.i se vede putin capul.nu cred ca ei stiu canoua arhitecta este vinovata de ce s-a intamplat la nunta.eu de-abia astept episodul de marti.sper ca turcii il descarca pe youtube in noaptea aceeia.
cristina
September 11th, 2008 at 1:44 pm
Permalink this comment
931
de melodia asta ce ziceti?http://www.youtube.com/watch?v=ST0eOJSvYS8&feature=related(este o comparatie intre berguzar si sedef avci,o alta actrita).mie imi place mult.sper ca si voua.
cristina
September 11th, 2008 at 1:59 pm
Permalink this comment
932
fetelor daca vreti sa vedeti cateva poze cu halit intrati pe
http://www.filmoteca.ro/galerie_poze/actor/halit-ergenc.eu am postat mult mai multe dar nu stiu cine mi le sterge.
cristina
September 11th, 2008 at 2:07 pm
Permalink this comment
933
aici pe pagina 2 sunt cateva fotografii cu halit din ultimul sau film:Devrim Alabalari.(eu il prefer cu barba).probabil da aia la nunta ceydei nu avea barba.
http://www.dizifilm.com/forum/showthread.php?t=61167&page=2
Diana
September 11th, 2008 at 3:04 pm
Permalink this comment
934
si eu if prefer cu barba…se pare ca avem cam aceleasi preferinte cristina…
Diana
September 11th, 2008 at 3:49 pm
Permalink this comment
935
fetelor am gasit pe google earth casa dnei peride…era usor de gasit stiind ca se afla “sub pod”.aproape sub pod…se pare ca e importanta sau e legata de istorie, nu pot sa imi dau seama da sunt multe poze in care iese in evidenta…uitati-va si voi…nu toate vilele din istanbul au poze pe google earth…cine stie…
cristina
September 11th, 2008 at 6:47 pm
Permalink this comment
936
Liliana si eu as vrea sa revad episoadele anterioare dar cu cei de la kanald nu avem nici o sansa….din cate am inteles iti trebuie aprobare de la ei sa le postezi pe youtube(altfel intri sub incidenta legii).a mai vrut cineva sa le posteze in afara de TRU23JHONNY,le-a cerut acordul celor de la kanald dar nu a primit nici un raspuns(nici nu ma mir.dinspre partea lor………).as vrea si eu sa fac rost de ele dar cum?
cristina
September 11th, 2008 at 6:53 pm
Permalink this comment
937
este ceva ciudat:scriu un mesaj de 5-6 ori si nu intra.dar mai incerc(poate ca ii critic pe cei de la kanald?)Liliana si eu as vrea sa revad episoadele anterioare dar cu cei de la kanald nu avem nici o sansa…..din cate vam inteles iti trebuie acordul lor pentru a posta episoadele pe youtube.a mai vrut cineva sa le posteze,le-a cerut lor acordul dar nu a primit nici un raspuns(nici nu ma mira,din partea lor……….).cred ca e ceva legat de drepturile de autor.si eu as vrea sa le am dar cum facem rost de ele?
cristina
September 11th, 2008 at 6:56 pm
Permalink this comment
938
am vrut sa scriu in mesajul de mai sus numele fetei care a postat prima data episoadele(tru23jonny)si nu am putut sa trimit mesajul.ciudat nu?
stefi
September 11th, 2008 at 6:57 pm
Permalink this comment
939
Dana, sa-ti raspund la intrebare. Niciun alt film nu mi-a rascolit atatea sentimente si amintiri din viata personala. In dorinta de a afla cat mai mult despre film, actori, subiect, am invatat sa lucrez pe computer la o varsta destul de inaintata, spre bucuria fiului meu. Ce pot sa-ti spun, decat ca “Binbir Gece” mi-a deschis lumea si trebuie sa fiu recunoscatoare si pentru acst lucru. “Binbir Gece” este unic!
stefi
September 11th, 2008 at 7:32 pm
Permalink this comment
940
Petra,am inteles de la o persoana care lucreaza la o firma turca, ca nici la ei nu a fost tras pe DVD. Nu ramane decat sa ne ajutam reciproc, pentruca santem membrii aceluias club. Daca in interval de 4-5 luni nu faci rost de el, am sa incerc sa te ajut. In jur de 1 oct. voi pleca la fiul meu in SUA pentru 4-5 luni,dar celalalt fiu al meu de aici va continua sa mi le inregistreze si mi le va trimite acolo sub forma de DVD, pentru a le viziona. Altfel nu mai plec. Deci, daca in acest timpnu le-ai obtinut, la intoarcere am sa ti le dau sa le copiezi. Eu le am de la episodul 18, dar caut si eu “donator” pentru cele de la 1 la 17. Poate gasesti tu si mi le dai si mie. Tinem legatura.
Diana
September 11th, 2008 at 7:47 pm
Permalink this comment
941
ar fi minunat sa putem revedea episoadele…nu inteleg de ce au fost sterse de pe youtube.cand ma gandesc ca nici sezonul 2 nu o sa fie lispit de incidente neplacute..e drama.ce sa faci?
clara
September 11th, 2008 at 8:09 pm
Permalink this comment
942
Ei bine, fetelor, si eu il prefer cu barba. Fara ea nu pare a fi un turc sentimental, ci mai degraba, un britanic arogant.cred ca asta se datoreaza rolului.
Liliana
September 11th, 2008 at 8:11 pm
Permalink this comment
943
Diana , multumesc pentru informatia legata de casa Peridei . Nu prea ma priceo la calculatoare Am descarcat si eu programul si ,desi nu am gasit inca acea casa , am descoperit multe alte cladiri minunate care apar in film,oricum mai insist .
Cristina , si eu am incercat de nenumarate ori sa scriu la Kanal de pe adresa lor de contact ,dar nu am resit sub nici o forma .Eu sper ca poate chiar Kanal D va posta episoadele integral ,pe site-ul lor ,nu numai rezumate ca in prezent . Daca cei de la KAnal D stau cu ochii mari sa nu le posteze nimeni ,atunci sa o faca chiar ei .In fond vrem episoadele deja difuzate pentru a le putea revedea , deci nu le afecteaza audienta ,nu stiu care ar fi problema .
Daca are cineva episoadele de la 1 la 21 ,poate da un semn .Mi le-as dori foarte mult !! Stefi ,inteleg ca ai de la episodul 18 ,poate gasim o cale sa le obtin si eu ?
rami
September 11th, 2008 at 8:26 pm
Permalink this comment
944
sunte-ti geniale
rami
September 11th, 2008 at 8:28 pm
Permalink this comment
945
va citesc in fiecare zi tot ce scrieti
Liliana
September 11th, 2008 at 8:29 pm
Permalink this comment
946
Diana , multumesc de informatia elgata de casa ,desi nu ma prea pricep la calculatoare , am descarcat si eu programul si sper sa me descurc la cautat .
Cristina ,si eu am incercat de f multe ori sa scriu la Kanal D ,la adresa lor de contact postata pe site-ul lor, dar nu am reusit niciodata . Ar trebui chiar Kanal D sa posteze pe site-ul lor episoadele integral ,asa cum a facut tv turca.Ca sa nu afecteze audienta ,ne-am multumi cu episoadele deja difuzate ,chiar si dupa mai mult timp dupa difuzare dar , sa fie .
Si eu imi doresc mult episoadele 1-21 , daca cineva ne-ar putea ajuta .Stefi , inteleg ca ai episoadele de la nr. 18 m-ai putea ajuta cumva cu 18-21 ? Desigur ,daca e posibil .Multumesc oricum .
cristina
September 11th, 2008 at 9:10 pm
Permalink this comment
947
Diana de melodia asta ce zici?(este o paralela intre berguzar si sedef avci,o alta actrita).mie imi place mult.
http://www.youtube.com/watch?v=ST0eOJSvYS8&feature=related
luminita
September 11th, 2008 at 9:34 pm
Permalink this comment
948
draga stefi,am aflat ca tu ai inregistrat episoadele difuzate la noi.eu sunt in sua la sora mea pana pe data de 17 sept si am pierdut incepand cu episodul 41.liliana a fost foarte draguta si mi-a zis sa iau legatura cu ea cand ma intorc pentru a vedea si eu episoadele care au trecut.sper sa reusesc sa le vad de la voi pentru ca in fiecare zi de luni sau marti stau numai cu gandul la cei de acasa care se uita la film…va multumesc foarte mult,si sa stiti ca eu va citesc aproape zilnic chiar daca nu va scriu…sunteti foarte dragute…pupici
cristina
September 11th, 2008 at 9:57 pm
Permalink this comment
949
ce voce minunata
http://www.leechvideo.com/video/view507790.html
Simona ai putea sa-i rogi pe fanii turci sa ne traduca si noua despre ce vorbesc in interviul asta?eu cred ca este ceva legat de Aliye?multumesc mult sper ca nu te superi
http://www.leechvideo.com/video/view952679.html
http://www.leechvideo.com/video/view952981.html
Petra
September 11th, 2008 at 10:00 pm
Permalink this comment
950
Stefi multumesc mult, mult de tot. Sunt asa de fericita ca mi-ai raspuns! Nu imi vine sa cred.Sigur ca tinem legatura si bineinteles ca o sa caut intre timp episoadele de la 1 la 17. Oricum, daca ma poti ajuta dupa ce te intorci, sau cand consideri tu, ar fi minunat. Putem sa luam legatura inainte sa pleci? Multumesc din suflet!
Catalina
September 11th, 2008 at 10:50 pm
Permalink this comment
951
Buna! Am gasit niste poze f interesante cu Ceyda Duvenci pe site-ul ei : http://www.ceydaduvenci.net
larisa
September 12th, 2008 at 12:10 am
Permalink this comment
952
As vrea si eu sa fac rost de macar primele 10 episoade din serialul Binbir gece traduse in limba romana.
larisa
September 12th, 2008 at 12:11 am
Permalink this comment
953
adesa mea este larisa_ursache@yahoo.com
Diana
September 12th, 2008 at 8:19 am
Permalink this comment
954
cristina si eu am remarcat melodia tik tak.imi place
cristinuta
September 12th, 2008 at 8:22 am
Permalink this comment
955
Dragelor sunteti minunate. Tare interesant promoul de la ep. 67. Oare ce este cu sarcina lui Sehrazat, parca se vede o burtica cand este in profil. Nu stiu ce sa zic… oare este sau nu? Voi ce credeti?
Da si eu vreau sa cumpar toate episoadele titrate.Cine se ofera…?
Liliana
September 12th, 2008 at 9:32 am
Permalink this comment
956
Fetelor , imi doresc si eu foarte mult primele 21 episoade sau macar primele 10 care sunt favoritele mele .Va rog, ne poate ajuta cineva ? Cele impatimite de acest film sigur ne inteleg si poate ne ajuta ! Multumiri !Oricum , imi face o placere enorma sa fiu aici cu voi . adresa mea este ciubotariuliliana@yahoo.com
Cele care credeti ca puteti ajuta ,va rog lasati adresa de email pentru a putea lua legatura ,aici poate are ,, antene” Kanal D. In masura in care pot, voi ajuta si eu ,fara nici un fel de pretentii financiare . Astept vesti ,bune sper si va pup.
LilianaG
September 12th, 2008 at 9:50 am
Permalink this comment
957
Si eu sunt o mare fana a acestui film, chiar daca nu am intervenit niciodata, sa stiti ca v-am citit mereu comentariile. Multumesc ptr. traducerile celor mai importante secvente din episoadele viitoare.
Stiti ca exista un program de copiere dupa YouTube?
Din pacate nu mai putem copia filmul decat in lb. turca.
Diana
September 12th, 2008 at 10:00 am
Permalink this comment
958
daca se gandeste cineva sa le posteze pe youtube le poti trage de acolo pe dvd ? daca da , sa facem tot posibilul sa cautam pe cineva care are aceasta posibilitate…stiu ca sperantele sunt mici dar sa nu ne lasam batute…ar fi minunat ca peste ani si ani sa ne amintim cu drag de acest film…si sa stim ca in orice monent le putem reviziona…filmul este de milioane si orcine are de invatat ceva din el…
Diana
September 12th, 2008 at 10:11 am
Permalink this comment
959
pe site-ul Kanal D la sectiunea CONTACT este un numar de telefon…oare ne poate ajuta cu ceva daca sunam?pt ce e nr acela? reclamatii , dorinte? voi stiti ceva?as vrea sa sun dar nu sunt sugura daca se ia in considerare apelul meu…voi ati incercat?
Diana
September 12th, 2008 at 10:12 am
Permalink this comment
960
pe site-ul Kanal D la sectiunea CONTACT este un numar de telefon…oare ne poate ajuta cu ceva daca sunam?pt ce e nr acela? reclamatii , dorinte? voi stiti ceva?as vrea sa sun dar nu sunt sigura daca se ia in considerare apelul meu…voi ati incercat?
Diana
September 12th, 2008 at 10:14 am
Permalink this comment
961
e cu totul alceva prin telefon…fata de email…nu ast zile intregi sa iti rasunda cineva…
stefi
September 12th, 2008 at 10:41 am
Permalink this comment
962
Petra si Liliana, asa cum am promis, cand ma reintorc in tara , probabil la inceputul lui martie, am sa va dau episoadele sa le co[piati, pentruca si eu sant dependenta de acest film. Daca nu revad un episod in fiecare zi, nu imi merge bine, cu toate ca sunt la o saptamana dupa a doua operatie la ochi. Fiul meu nici nu stie ca fac acest efort. Va rog sa va inrteresati si voi intre timp pentru cele de la 1 la 17, care imi lipsesc si doresc sa le am in totalitate. Va rog sa va interesati si voi daca Kanald va da in continuare episoadele de la 67, pentru a-i spune fiului meu sa le inregistreze. E-mail-ul meu: lupu_stefania@yahoo.com. Al tau care este Petra? “BETTER LATE THAN NEVER’.
Diana
September 12th, 2008 at 11:14 am
Permalink this comment
963
sa treci cu bine peste operatie stefi.aici se potriveste bine zicala:sanatate,ca-i mai buna decat toate!vad ca te descurci cu engleza si ai mare dreptate….have a nice holiday !
Diana
September 12th, 2008 at 11:15 am
Permalink this comment
964
cum am spus mai sus:am sa incerc sa sun la acel numar de la Kanal D.daca aflu ceva va tin la curent…
LilianaG
September 12th, 2008 at 11:23 am
Permalink this comment
965
Daca le-ar posta cineva pe youtube macar ptr o zi( cu traducere), ar fi super! As copia episoadele si vi le-as da tuturor. Cand ma gandesac ca am avut posibilitatea de a le copia pana la ep. 30 si nu am facut-o….
In cazul meu s-a adeverit proverbul: nu lasa pe maine ce poti face azi!
Oricum, eu am inceput sa-mi salvez episoadele in lb turca, macar asa sa le am.
Gabriela
September 12th, 2008 at 12:04 pm
Permalink this comment
966
ANUNT. Pe 16 Octombrie 2008 , Ozcan Deniz va sustine un concert la Sala Palatului . biletele pentru acest spectacol se vor pune in vinzare la Camera de Comert si Industrie Romania Turcia , care totodata este si organizatoarea evenimentului. pentru mai multe detalii trimiteti mail la adresa : gabriela.toma@hotmail.com. Va asteptam la acest minunat eveniment.
Liliana
September 12th, 2008 at 1:53 pm
Permalink this comment
967
Diana , nu am sunat la acel numar ,dar daca ai curaj ,poti spune ca suni in numele multor fani ai filmului si sa faca ceva sa ne asculte rugamintea.
Liliana G , si eu am acest regret ,imi vine sa-mi dau pumni .Nici macar nu m-am gandit de la inceput la varianta cu inregistrarea .Ideea ta cu postatul pentru o zi pe youtube este geniala ,dar cine stie cum?Ne-am anunta una pe cealalta pe email de ziua respectiva . Eu nu ma pricep dar am inteles ca filmul trebuie fragmentat in secvente de 10 -15 minute si apoi postat dar chiar nu ma pricep. Lasa adresa de email sau trimite- o pe adresa mea ( e ceva mai sus ) .
Stefi ,iti doresc multa , multa sanatate si tinem legatura .daca imi amintesc corect ,cineva mai la inceputul discutiilor noastre pe acest blog, a scris ca ar avea toate episoadele .Am sa recitesc tot sa vad. Oricum , multumiri .
Liliana
September 12th, 2008 at 2:00 pm
Permalink this comment
968
Am recitit comentariile , pe 19 iulie Bobocica scrie ca are toate episoadele ,mai putin nr. 1 dar nu a mai trecut demult pe aici .Nu stiu cum sa dam de ea .
Liliana
September 12th, 2008 at 2:05 pm
Permalink this comment
969
poate o gasim pe TRUE23 JHONNY so o rugam pe ea
Malina Miron
September 12th, 2008 at 2:07 pm
Permalink this comment
970
Fetelor dragi,-problema e ca eu in dorinta de a da un tel. la Kanal D, am dat click pe :www. Kanal D. ro ,n-am vazut nici un nr. de tel. poate am chiorit,daca-l descopera cineva sa mi-l scrie ca acum ma stiti,io nu stiu multe asa cum am felicitat-o pe Seherazad asa pot da si telefon,dar la ce nr.?In schimb am vazuto groaza de lucruri inedite;de pilda poza de grup de la nunta lui Benuucu un Onur ras -ii sta mai bine asa cum il stim noi-parerea mea- apoi jucindu-ma pe toate window-s urile amanunte biograficedin viata actorilor ,rezumatele ultimelor episoade,poze din ele,dar si chiar episoadele,cred ca daca mai caut,mai gasesc oarece.Astept nr. de tel. de la Kanal D. Pupici.
Diana
September 12th, 2008 at 2:20 pm
Permalink this comment
971
Malina acesta este linkul cu nr de telefon : http://www.kanald.ro/corporate/contact
Diana
September 12th, 2008 at 2:29 pm
Permalink this comment
972
mie imi spune ca nr e nealocat sau apel incheat…numai nu suna…ca in rest …imi zice de toate
cristina
September 12th, 2008 at 2:33 pm
Permalink this comment
973
Malina uite nr.astea sunt pe site-ul de la kanald
TEL:+40314075555
FAX:+40318055940
EMAIL:info@kanald.ro
putin mai sus am postat un site cu fotografii din ultimul film al lui halit.si eu tot cu barba il prefer.
sper sa-ti foloseasca nr.de telefon.poate afli noutati.asteptam vesti.
cristina
September 12th, 2008 at 2:35 pm
Permalink this comment
974
scuzeDiana sunt aceleasi numere(am vazut acum ca ai postat si tu).pai daca pe site-ul lor nu gasesti informatii corecte atunci unde?neseriosi,asa cum ne-au obisnuit.
Diana
September 12th, 2008 at 2:40 pm
Permalink this comment
975
e nedrept ce fac cei de la Kanal D …
dana
September 12th, 2008 at 2:40 pm
Permalink this comment
976
scuze .am lipsit vreo doua zile ,va multumesc ca mi-ati raspuns . eu nu am incredere in kanal d ci doar in ce putem face singure dar incercati poate sunteti norocoase .o rog insa muuuuuuuuuult pe simona 10 sa nu ne uite si sa ne aprovizioneze cu informatii. mersi
simona10
September 12th, 2008 at 3:04 pm
Permalink this comment
977
CRISTINA LINKURILE PE CARE MI LE-AI PUS SANT DINTR-O EMISUNE ASA E AICI AI RASPUNSUL ,SI TOT AICI TRADUCERI DIN EPISOADE .PUPICIIIIIIIII
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.30.html
cristina
September 12th, 2008 at 3:09 pm
Permalink this comment
978
niste neprofesionisti.se lauda ca au investit atatia bani in televiziunea asta………unde sunt?KANALDnu angazeaza manageri?Nu vreti sa vedeti cum se fac lucrurile in mod profesional?Sincer……cred ca sunt multi care ar lucra voluntar pentru voi…….macar pentru filmul asta……..sa vedeti diferenta.ne dati cateva informatii cu pipeta(de multe ori vechi)si gata.
lipsurile se simt…….pacat de injectia de capital…..
fetelor trebuie sa ne descurcam singure ca dinspre partea lor………
hai ca m-am enervat.
cristina
September 12th, 2008 at 3:19 pm
Permalink this comment
979
nu pot sa cred.ce idee minunata sa adunati atatea informatii despre serial la un loc.MULTUMIM SIMONA SI SOARE.ESTE EXTRAORDINAR.ar trebui sa le trimiteti si celor de la kanald sa ia aminte.
se vede ca sunteti fane adevarate.am sa urmaresc in continuare informatiile voastre.mersi inca o data SIMO.PUPICI.
simona10
September 12th, 2008 at 3:20 pm
Permalink this comment
980
cristina te asteptam pe forum,o sa mai avem traduceri iar din ep 67 la zi o sa stim ce se intampla,de fapt va asteptam pe toate,pupiciiiiiiiii
cris
September 12th, 2008 at 4:41 pm
Permalink this comment
981
@liliana, nu stiu cum o s-o gasim pe TRU23JHONNY , eu i-am scris un mesaj pe youtube, dar nu am primit nici un raspuns, si eu imi doresc sa am acest film inregistrat, daca stiti voi ceva va rog sa-mi spuneti si mie
nu am mai intrat demult pe acest blog ca am fost f ocupata, insa azi am citit tot , nu vreau sa pierd nici o informatie despre 1001 nopti,pupici ptr toata lumea…….
LilianaG
September 12th, 2008 at 4:50 pm
Permalink this comment
982
Draga Liliana, eu nu stiu sa postez pe YouTube(nu am incercat!), pot doar copia de acolo. Dar sunt persoane de pe forum care au facut asta.
**Nu stiu ce a speriat-o pe TRUE23 JHONNY de le-a sters. A atentionat-o cineva ca nu are voie ? Poate se decide sa ne spuna. Sa nu repetam greseala! Banuiesc ca este si ea fana a serialului BBG si m-as mira sa nu intre pe acest forum. **
**In ce priveste kanal D, nu inteleg de ce atata indiferenta fata de telespectatori! Stiu ca acest film intereseaza pe multi dintre noi (au facut audienta cu el!!) si totusi s-au “jucat” efectiv , schimband ora de difuzare a serialului( reluarea). Am stat intr-o zi pana la ora 02 noaptea si m-am trezit ca dau in reluare “Iubire de argint”. Acum la aceasta ora este BBG, intr-adevar. Doua episoade pe saptamana este mult prea putin. Chiar nu puteau lasa trei episoade? Face “Havin” audienta mai mare?Nu prea cred.
Poate cineva citeste………. **
Liliana
September 12th, 2008 at 4:58 pm
Permalink this comment
983
TRUE 23JHONNY sigur nu raspunde de frica celor de la Kanal D .Mare pacat !De ce nu fac ei ceva ? TV turca a putut posta episoadele integral si ai nostri nu .Macar daca ar spune despre ce este vorba ,sigur au aflat de zbuciumul nostru .Au castigat asa telespectatori fideli , ar putea sa fie mai transparenti .Nu cumva director este Irina Radu care a fost pe la TVR ?Poate ajungem la ea ? VA pup pe toate , ma simt minunat aici .
Malina Miron
September 12th, 2008 at 5:10 pm
Permalink this comment
984
Vreau sa va zic:deocamdata sint abonata la newslatterul Kanal D,s-o luam iavas iavas . Mersi de numere,incerc dimineata, prinz si seara. Bineinteles ca vorbesc in numele vostru ,al nostru altuturor.. Ati incercat sa vedeti ultimele episoade traduse pe linkul lor de pe Kanal d? Pina la urma am sa le spun ca o sa ne adresam televiziunii turce sa ne dea ei poate versiunea engleza a filmului,asta se poate face la adresa de e-mail la care m-au invitat sa devin membra a clubului lor si eu am refuzat,dar poate ma razgindesc.Va pup.
LilianaG
September 12th, 2008 at 5:10 pm
Permalink this comment
985
Ptr. Simona10: esti extraordinara! Multumim ptr. tot ceea ce faci ptr. noi.
Diana
September 12th, 2008 at 5:14 pm
Permalink this comment
986
da liliana.dansa este…Irina Radu.si mai mici sperante de la ea.probabil are atatea pe cap incat numai noi ii mai lipsim.cu toate ca este director la acest program de televiziune care nu tine cont de parerea telespectatorilor
Diana
September 12th, 2008 at 5:38 pm
Permalink this comment
987
eu sunt o tipa foarte pertinenta si nu pot sa jignesc pe nimeni dar cei de la kanalD … daca nici nr de telefon nu e corect…
Denisa87
September 12th, 2008 at 6:39 pm
Permalink this comment
988
Multumesc Simona10. Fetelor aveti dreptate- si eu am incercat la telefon dar nimic. Poate voi reusi prin niste prieteni sa ajung la conducerea postului. Sa vedem… Va pup pe toate SI ASTEP CU NERABDARE EP.67
cristina
September 12th, 2008 at 8:10 pm
Permalink this comment
989
sa ne mai treaca supararea sa vedem cateva poze cu frumoasa berguzar:
http://www.resimupload.org/r-oyuncu-resimleri-353-berguzar-korel-528-berguzar-korel-2607.html(in josul paginii unde scrie onceki resim faceti clik pe B.Korel)
http://kelebekgaleri.hurriyet.com.tr/galeridetay.aspx?cid=3391&p=44&rid=2369
Diana
September 12th, 2008 at 8:19 pm
Permalink this comment
990
va fi tradus episodul 67 ? sau iar o sa ma uit si din 10 cuvinte am sa inteleg doar3? oricum trilerul nu contine nici o segventa din ep 67…noi nici macar nu am vazut 44 – 66 in limba romana.ma gandesc ce or sa faca cei de la KanalD daca va fi tritat si daca in urmatoarele zile de la difuzarea 67 pe net vor urma si 68,69…
cris
September 12th, 2008 at 8:32 pm
Permalink this comment
991
aveti mare dreptate fetelor, ar fi o mare bucurie ptr noi daca ar urma pe net ep.67,68,69……….., apoi sa-i vedem noi pe cei de la kanald, pe care nici nu stiu cum sa-i numesc………, grila de programe dupa bunul lor plac, dupa cum spunea si Liliana am stat intr-o noapte sa vad reluarea si cind colo….. “iubire de argint”, nu va spun ce mi-a trecut prin minte, oare nu tine nimeni cont de parerile noastre , telespectatorii fideli ai filmului BBG?
pupici la toata lumea!!!!!
cris
September 12th, 2008 at 8:37 pm
Permalink this comment
992
daca intereseaza pe cineva pe youtube am gasit ceva tradus, postate de “lorelay20062006″ , e putin, decit deloc………….pupici
cris
September 12th, 2008 at 8:38 pm
Permalink this comment
993
sper ca dupa mesajul asta sa nu dispara si ce a mai ramas…….
simona10
September 12th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
994
Va multumesc fetelor,v-am lasat un mesaj
http://bbg.smfforfree2.com/index.php
pupiciiiiiiiiiii
Petra
September 12th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
995
Multumim mult Simona. Am vazut toate traducerile. Ar trebui sa inregistram imediat ce gasim episodul 67 tradus. Saptamana viitoare sunt in delegatie. Unde spuneati voi ca putem sa vedem ep. 67 si la ce ora? Mie imi este in continuare teama de tipa cu ceaiul care ii va urmari in continuare promite ca o sa le schimbe total viata.
simona10
September 12th, 2008 at 9:03 pm
Permalink this comment
996
la noi o sa gasiti traducerea ep 67 exact marti seara dupa ce ruleaza la turci,iar pe net se poate vedea in aceeasi noapte,te poop ,ies acum daca mai ai intrebari stii unde ma gasesti
mi
September 12th, 2008 at 9:29 pm
Permalink this comment
997
Marti la ora 22.00 se difuzeaza Binbir gece episodul 67pe http://www.kanald.com.tr.
mi
September 12th, 2008 at 9:31 pm
Permalink this comment
998
ma scuzati la ora 22.30
mi
September 12th, 2008 at 9:32 pm
Permalink this comment
999
67. Bölüm
Özel bölümüyle “Binbir Gece”
Onur, Binyapı’da çalışmak üzere yeni bir mimarla anlaşır. Eski kocası Ali Kemal’in gizlice buluştuğu Füsun ile Nadide aylar sonra hesaplaşır. Kerem ve Seval arasında çok sert bir tartışma çıkar. Peride’nin yaptığı beklenmedik bir görüşme, Onur ve Şehrazat’ı çok zor durumda bırakır. Onur, annesi Peride’nin gazeteye yansıyan açıklamaları nedeniyle sarsılır. Şehrazat, Bennu’nun da yardımıyla düğün hazırlıklarına girişir. Ali Kemal ve Füsun’un görüşmeye devam etmeleri, Burhan ve Nadide arasında sert bir tartışmaya neden olur. Yeni mimar Eda, Şehrazat’la ilgili karanlık planlar yapar. Şehrazat, Onur’u bu kez her zamankinden daha çok şaşırtır. Şehrazat ve Onur’u düğün heyecanı sarmıştır. Kerem annesi ve babasıyla ilgili öğrendiği yeni bir gerçekle sarsılır. Herkesin dikkati Onur ve Şehrazat’ın düğününe yönelmişken, Burak ve Sezen de dünya evine girmek için hazırlanırlar. Binyapı’nın yeni mimarı Eda, Şehrazat’ın güvenini kazanmak için elinden gelen her şeyi yapmaktadır
mi
September 12th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
1000
http://www.kanald.com.tr/DiziBiografiler.aspx?DiziID=1&Sayfa=3
Denisa87
September 12th, 2008 at 10:18 pm
Permalink this comment
1001
Fetelor sunteti grozave, va iubesc si astept noutati. Pupici
viorica
September 12th, 2008 at 10:37 pm
Permalink this comment
1002
diana si
cristina SUPER melodia Tik tak .
viorica
September 12th, 2008 at 10:37 pm
Permalink this comment
1003
diana si
cristina super melodia Tik tak .
cristina
September 12th, 2008 at 10:54 pm
Permalink this comment
1004
ma bucur ca iti place.eu mai am una preferata:
http://www.youtube.com/watch?v=Uv2V7n1dnlE&feature=related
(melodia este superba dar prefer vechiul colaj realizat de tru23jhonny,cu she.si onur,dar prin amabilitatea unora nu mai putem sa il vedem).
viorica
September 12th, 2008 at 11:11 pm
Permalink this comment
1005
da….. Cris si eu am remarcat-o cu celalalt colaj cu Onu si Sehrazad .,dar nu mai stiu unde..daca gasesc iti spun….
Te mai rog ….. traducerea impacarii lor de ep.51 parea 9 ? cand Onurl se intoarce Seh si se impaca sf. ep 51 si ep 52 partea 1 cand ii pune din nou inelul pe deget….
cristina
September 13th, 2008 at 12:21 am
Permalink this comment
1006
cred ca despre asta e vorba:
Nu am fost o persoana dura si neiertatoare inainte,Onur.Eram naiva inainte sa mi se intample atatea lucruri groaznice in viata.Iti amintesti cand mi-ai spus ca este doar negru sau alb in viata mea?Nici macar nu am vazut albul.Viata mi-a luat totul.Dar si eu vreau sa ma schimb.Vreau sa fiu fericita Shehrazat,cum am fost cand eram copil.Tu ai promis sa ma iubesti pentru totdeauna.Si eu am promis ca ma schimb..
onur:sshhh..nu Sehrazat.Nu vreau sa te schimbi.Vreau sa fii mandra tot timpul.Tine-ti capul sus.Ai intampinat multe lucruri grele dar ai facut-o cu mandrie.De asta este greu si minunat sa fiu indragostit de tine.Asta este ce m-a atras la tine.Te iubesc pentru cine esti cu adevarat.Nu vreau sa mai fii singura,fara mine de acum incolo.Nu vreau sa mai traiesc fara de tine de acum incolo.Te rog lasa-ma sa-ti dau inelul.Nu vreau sa te schimbi.Vreau sa porti acest inel pentru totdeauna.Il vei purta??
Seh:bineinteles
Onur:te iubesc
Seh:si eu te iubesc.
viorica
September 13th, 2008 at 12:28 am
Permalink this comment
1007
simona ,
te rog fa-mi sf de saptamana placut….traducerea impacarii din ep.51 ultima parte si ep 52 partea 1 cand ii pune din nou inelul pe deget…
multumesc!
se vede ca sunt obosita m-am adresat lui cris pt. traducere …scuze …!!!!
cristina
September 13th, 2008 at 12:40 am
Permalink this comment
1008
viorica nu-i nici o suparare dar intra pe site-ul ce l-a dat simona mai sus si gasesti acolo multe traduceri postate de ele.il mai pun si eu odata:
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.60.html
simona10
September 13th, 2008 at 1:55 am
Permalink this comment
1009
POZE DIN EP 67
AICI
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,6.30.html
PUPICI
simona10
September 13th, 2008 at 1:55 am
Permalink this comment
1010
POZE DIN EP 67
AICI
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,6.30.html
PUPICI
Diana
September 13th, 2008 at 9:11 am
Permalink this comment
1011
pt cristina si viorica:acea melodie absolut superba e cantata de “dj aligator” si se numeste “close to you”
Liliana
September 13th, 2008 at 9:16 am
Permalink this comment
1012
Fetelor ,sunteti nemaipomenite .Acum ,in zilele in care nu se difuzeaza filmul, nu am astampar ,stau cu gandul numai aici sa citesc ce mai scrieti
Simona 10 si eu iti multumesc ,mi-a placut tot .Sper sa nu ne abandonezi si sa scrii aici toate trimiterile .
Cred ca dupa difuzarea ep.66 ,Kanal D ne va lasa cu ochii in soare mult si bine pana va difuza continuarea si m-as supara ff mult .Eu nu prea urmaresc in avans ,pentru ca in turca , pentru mine nu are nici un farmec ,pastrez suspansul si surpriza pentru varianata in romana ,doar cand e prea mare tensiunea ,mai ,,fur “cate un pic .Savurez fiecare dialog , sunt asa concentrata ca memorez aproape toate replicile .Pacat ca nu ne da mai multa atentie Kanal D .
Liliana
September 13th, 2008 at 9:20 am
Permalink this comment
1013
Episoadele in romana si multe clipuri ,printre care si cel pe melodia DJ Aligator cu Onur si Seh (bine ca am vazut-o de o mie de ori ) se puteau urmari si pe EXPLOZIV.RO . DE cateva zile ,si aceasta pagina este suspendata .De necrezut . E chiar asa grav sa vrem sa revedem filmul si clipuri cu imagini din film ??? Nu pot sa cred …
Diana
September 13th, 2008 at 9:58 am
Permalink this comment
1014
http://www.youtube.com/watch?v=T78ISYudUpo&feature=related dar de melodia ce ziceti? cu toate ca nici nu eram nascuta cand a aparut acesata melodie (e coloana sonora a filmului robin hood ) o ascult cu drag …
mi
September 13th, 2008 at 11:09 am
Permalink this comment
1015
Te unge la suflet ascultand.
http://www.youtube.com/watch?v=mnuFzSfdWuw&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=lklaEdbky2o
mi
September 13th, 2008 at 11:25 am
Permalink this comment
1016
Si melodia asta????
http://www.youtube.com/watch?v=gVN8H4XKrvA&feature=related
Diana
September 13th, 2008 at 12:38 pm
Permalink this comment
1017
e frumosa .o stiu
LilianaG
September 13th, 2008 at 2:24 pm
Permalink this comment
1018
Intr-adevar, se gasesc pe YouTube parti din ep. 7, 8, 9, 10 ale BBG postate de “lorelay20062006″ cu traducere si fara sonor. Le-am copiat , insa imi da eroare cand incerc sa le deschid. Am copiat tot de pe YouTube si episoade din BBG fara traducere . Acestea nu dau nici o eroare.
Clipuri se gasesc si pe http://www.trilulilu.ro
LilianaG
September 13th, 2008 at 2:41 pm
Permalink this comment
1019
Ce rochita frumoasa are Sehrazat in pozele din ep. 67! Despre pantofi nu pot spune acelasi lucru, nu cred ca o avantajeaza.
Ptr. toate mamicile de pe acest forum ai caror copii merg pe 15 septembrie la scoala, gradinita, le urez sa se bucure de multe succese din partea copiilor lor in noul an scolar!
mi
September 13th, 2008 at 2:48 pm
Permalink this comment
1020
Unde gasesc episoadele 39,40,41,42 traduse, am fost plecata din tara, am fost la un restaurant turcesc cu speranta ca le pot viziona, ei au spui ca le-au vizionat pana la 66 si asteptau revenirea episodului 67 pe kanald din Turcia, pt. ca au intalnit o fana a serialului m-au servit cu un Döner kebab din partea casei. Pacat ca TRU23JHONNY nu mai posteaza episoadele pe youtube. Oare de ce kanald din Romania nu procedeaza ca cei din Turcia, unde vezi episoadele integral?
nina
September 13th, 2008 at 3:20 pm
Permalink this comment
1021
Buna fetelor! Nu am mai scris de mult,in schimb am citit tot ! Astazi ma rasfat : de 3 ore am intrat pe toate weburile lasate de voi cu muzica,poze,clipuri…. DIANA clipul Benu/kERE
stefi
September 13th, 2008 at 4:21 pm
Permalink this comment
1022
Diana, multumesc pentru urarile de sanatate. Fac tot efortul sa fiu cat mai m ult alaturi de voi.
Liliana, bine ar fi ca cineva sa fi avut inspiratia sa le copieze de la inceput. E u m-am desteptat la episodul 18. Cristina si Denisa, nu va enervati ,ca si eu am trecut prin acelas supliciu cu Kanald.Cu cat realizeaza ca acest film are asa mare impact asupra a mii de spectatori din Romania cu atat ne lasa sa fierbem in suc propriu. Ne tortureaza cu Vacanta Mare etc!! Halal Kanald! Malina, sunt interesata si eu de E-mail-ul clubului din Turcia, care ti-a propus sa fii membra a clubului, pentruca daca au o versiune in engleza a filmului, ma fac membra a clubului lor. Poti sa mi-l dai? E-mail-ul meu este lupu_stefania@yahoo.com Multumesc. Simona 10, esti ingerul nostru ocrotitor prin ceea ce faci. Multumesc
nina
September 13th, 2008 at 4:55 pm
Permalink this comment
1023
sa continuam…clipul Bennu/Kerem este superb….coloana sonora cu Norah Jhones,aproape toate partile frumoase cu ei doi ! Raman fan Bennu / Ceyda Duvenci, este superba. Multumiri Simona 10,esti o comoara la casa omului ! Splendide pozele de la nunta Ceydei, dar stiti ca ma asteptam sa fie printre participanti si Kerem (Tardu Flordun )…nu ? Cu siguranta fiind pe platoul de filmare cu un partener atat de mult timp este imposibil sa nu se lege o relatie de prietenie . Doar Onur si She. au fost la nunta ei nu?! LilianaG.TE ROG care este adresa exacta lorelay2006…? vreau sa revad si eu titrate macar episoadele care mai sunt acolo,chiar si fara sonor. Desi am vazut toate episoadele (pana la 66)este o mare diferenta intre ceea ce eu imi inchipuiam ca discuta personajele,comparativ cu ceea vorbesc de fapt ! PENTRU LILIANA : eu am apelat la un coleg de la IT sa-mi copieze episoadele postate de TRU23JHONNY pe YouTube in urma cu mai bine de o luna,doua chiar, dar mi-a spus ca nu este o posibilitate de copiere de pe youtube, doar de vizualizare ! Sa nu-mi spui ca se puteau copia !!!!! O SA-L TERORIZEZ o luna pentru asta ! Fetelor abia astept episodul 67…..inutil sa spun ca in fiecare seara revad un episod …Aha, stiti ca sunt episoadele pe onlinefilmer de la turci integrale-fara sa fie impartite pe bucatele ?? Te uiti fericita 1ora sau chiar mai mult ,fara reclama,sunt perfect inregistrate,sonor excelent , imagine impecabila ! Singulul neajuns consta in faptul ca lipsesc episoadele de la 13 la 33…Va cer celor care se PRICEP foarte bine: le pot copia de acolo ? CUM ? Nu stiu o boaba turceste,doar ce am invatat toate din film….cateva cuvinte….ce n-as da pentru pentru o titrare in engleza sau franceza ! Ma credeti ca sunt ca si voi, de altfel captivata si fermecata de aceasta poveste ? Magistral scenariul,muzica ,actorii,regizorul si…….magistrala disperarea noastra pentru acest film:personal vreau sa cred ca exista astfel de oameni cu astfel de povesti ,cu toate defectele si calitatile lor .Uite asa am reinceput sa ascult muzica clasica / STEFI / spune ca asculta dimineata pentru a se binedispune R.korsaKov …..foarte buna alegere ! Dar eu va spun , ascultati Ravel,Pavarotti,Lara Fabian, IL DIVO….mmmmm…..baietii acestia sunt incredibili….ce voci….ce tinuta….ce dictie impecabila……ce tenori de valoare si sunt foarte tineri ! Au un repertoriu impresionant,chiar ma gandeam ca s-ar fi potrivit vreo 2,3 piese si in Binbir…..Cautati pe google pur si simplu numele ,va garantez ,merita! REVENIND la Binbir SUNT DISPERATA sa am acest film INCREDIBIL si bineinteles l-as prefera titrat .STEFI ! voiapela la tinecu toata increderea si siguranta ca intelegi perfect cat de mult imi doresc acest film pe dvd ! Am gasit adresa ta de email,te anunt ca iti voi scrie….am cautat-o in zadar pe Bobocica…a disparut de pe blog ! LILIANA parca si tu ai inregistrat cateva episoade,nu? Rugamintea mea este maxima, cu atat mai mult cu cat este implicata in aceasta ”dependenta” si mama mea care nu are kanald ….eu locuiesc in Timisoara. Deci un apel catre STEFI , TE ROG DIN SUFLET roagal pe baiatul tau sa-mi inregistreze si mie filmul de la episodul 18….44,cate a inregistrat pana acum,presupun ca sunt necesare 5/6 dvd-uri,platesc oricat,pentru detalii iti voi trimite un email -MULTUMESC anticipat ! Abia astept ziua de marti 10pm. sa vad episodul 67 ! Ma tot intreb ce so fi intamplat in ultimul episod :Bennu ramane singura la nunta si Kerem bantuie cautand-o pe Cezanne si ce gluma buna , ea se casatoreste , bine mersi cu Burak fratele lui…haha…fara sa stie nimeni ? sa inteleg ca Burak nu-i spune la ”ane” Seval ca se insoara, nici lui Kerem? Oare nici mosul nu stie , tatal lui Cezane si Kerem , ce credeti ? CE s-o fi intamplat cu She.pierde sau nu copilul ? In trailerul ep.67 nu se face nici o referire la toate astea….ooooooooof ! nu mai pot de curiozitate, abia astept . Astazi chiar ca v-am scris ,nu gluma, asa ca va las ,o sa revad ”putin ” ep.51,cateva clipuri,si fac o vizita si pe trilulilu, sa vedem ce este si pe-acolo.V-am pupat !
Diana
September 13th, 2008 at 5:26 pm
Permalink this comment
1024
http://www.youtube.com/watch?v=O9P74Ul4vEI&feature=related numai niste oameni fata pic de rusine au putut sa faca asa ceva
Diana
September 13th, 2008 at 5:28 pm
Permalink this comment
1025
fara am vrut sa zic.scuze dar sunt asa de bolnava si am insistat sa intru pe blog ca sa mai vad ce s-a scris…
nina
September 13th, 2008 at 5:54 pm
Permalink this comment
1026
STEFI ! gand la gand cu BUCURIE! tocmai ai postat un mesaj inaintea mea! MULTA,multa, sanatate iti doresc si eu ! Sper sa fii cat mai mult timp aici ! Am uitat ce era FOARTE IMPORTANT: fetelor daca aveti televizor cu DVD incorporat care are inregistrare/redare va rog fiti pe faza, inregistrati episoadele urmatoare care se vor da la kanald !! Va rog mult, sa avem toate celelalte la cine apela pentru viitoarele episoade titrate: ganditi-va,pana prin noiembrie abia vom vedea prima serie cu cele 66 de episoade ! Eu am dvd separat, dar este pentru redare cd/dvd….nu pot inregistra din pacate,iar pe baza celor de la kanald,nici o sansa sa ne lasam….nu ne vor face,cred eu vreo surpriza placuta. Am cautat pe toate siturile de filme si seriale de la care se poate comanda si online film,seriale,muzica,am colindat si prin cinemagia….in zadar,au tot felul de seriale numai Binbir nu ! Am trimis email la kanald pentru zilele de difuzare si orele de reluare 1001 de nopti,un altul in care intrebam daca serialul v-a putea fi gasit pe suport dvd la un moment dat in Decembrie sau Ianuarie pe piata in Romania-daca tot se v-a difuza complet prima serie,dar surpriza : nu am primit nici astazi un raspuns ….si sunt vreo 2 saptamani de-atunci ! Se poate sa-i fi suparat oare ? Nu de alta dar , tocmai ce spunea Stefi ,in urma cu o luna am trimis un mail in care ”solicitam” ca un spectator fidel 1001 de nopti ca as prefera in loc de reluarile cu vacanta mare ,mai bine ar da 2 episoade din film !! Acum s-avem pardon, chestia asta cu Vacanta Mare n-am urmarit-oin urmacu ceva ani cand era cat de cat in voga….este cea mai lamentabila ,retardata si ridicola forma de hai sa zicem umor…..?? nu vreau sa cred ca sunt 100 de oameni in tara asta care isi pierd timpul privind asa ceva – eu tot nu pot sa cred,cineva isi imagineaza c-am fi un popor de mediocrii si prosti ?….EU ZIC RUSINE pentru un manager de program atat de slab ,orcine ar fi! Sa ne pazeasca sfantul sa mai inghesuie inca vreun serial,ca ne vom trezi cu un episod pe saptamana …..Doamne fereste ! Deci fetelor, va rog, cele care au posibilitate de inregistrare direct de la TV , NU UITATI , luni si marti ……PENTRU STEFI SI LILIANA,adresa mea de email cristina.orange@yahoo.co.uk in speranta ca ma ve-ti ajuta cu episoadele pe care le aveti ! Stefi ,am emailul tau-iti voi scrie, in schimb nu am adresa de email a Lilianei G. STIE CINEVA CEVA DE BOBOCICA ? Ea avea parca inregistrate primele episoade !
cristina
September 13th, 2008 at 6:22 pm
Permalink this comment
1027
Diana,multa multa sanatate.ce sa faci mai sunt si “specimene “deastea printre noi.nici nu ai ce sa comentezi o asa porcarie.
cateva fotografii(primele 6)de la episodul 66 care s-a transmis in direct.din cate in dau seama sunt dupa ce s-a terminat,se felicita intre ei.(faceti clik pe ele)
http://91.93.103.182/forum/showthread.php?t=51610&page=25
simona10
September 13th, 2008 at 6:28 pm
Permalink this comment
1028
aici interviul cu HALIT SA VEDETI CE OM MINUNAT ESTE
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.75.html
cristina
September 13th, 2008 at 6:36 pm
Permalink this comment
1029
fetelor pe port.ro la topicul lui halit a postat cineva link-urile cu episoadele traduse.intrati si voi.de acolo cred ca se pot descarca.
simona10
September 13th, 2008 at 6:48 pm
Permalink this comment
1030
DA CRISTINA SI NOI AVEM LINKURILE PE FORUM ,CEA CARE LE-A GASIT E SOARE ADMINISTRATORUL FORUMULUI NOSTRU
simona10
September 13th, 2008 at 6:48 pm
Permalink this comment
1031
DA CRISTINA SI NOI AVEM LINKURILE PE FORUM ,CEA CARE LE-A GASIT E SOARE ADMINISTRATORUL FORUMULUI NOSTRU
cristina
September 13th, 2008 at 7:06 pm
Permalink this comment
1032
DA SI DINCOLO AM VAZUT CA FATA RESPECTIVA A MENTIONAT ACEST LUCRU.
II MULTUMIM DIN SUFLET LUI SOARE DAR SI TIE.
Liliana
September 13th, 2008 at 8:53 pm
Permalink this comment
1033
CRISTINA , SIMONA 10 , SOARE NICI NU STIU CE SA ZIC SA NU RUP VRAJA .MULTUMIRILE SUNT INSUFICIENTE PE LANGA BUCURIA PE CARE AM AVUT-O . Am intrat unde ne-ati trimis , am reusit .Plang de bucurie ! Ma credeti ? Nu spun mai multe sa nu se intample vreo nenorocire .
Pentru admin. forumului :SOARE , te iubim .Sa nu ne lasi la greu .
NINA , STEFI intrati pe linkurile date ,nu veti regreta ,veti gasi ceva ce cautati .Succes. Scrieti-ne daca e ok.
LilianaG
September 13th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
1034
Draga Nina, sigur ca se poate copia de pe YouTube. Doar eu nu vorbesc degeaba , nu? Exista un program de copiere. Si e atat de siplu de copiat! Probabil colegul tau nu cunoaste acest aspect.
In ce priveste episoadele BBG traduse existente pe YouTube, intra aici
http://www.youtube.com/watch?v=kQgyK34C-ZM si apoi te descurci tu sa le gasesti si pe celelalte.
E-mail: liliana_grebanus@yahoo.com
Va doresc o seara frumoasa tuturor!
Denisa87
September 13th, 2008 at 8:59 pm
Permalink this comment
1035
FETELOR sunteti minunate. Va multumesc pentru episoade, sper sa ma descurc, daca nu – apelez la voi. Pupici… MULTUMESC MULT Simona, Soare si restul fetelor.
LilianaG
September 13th, 2008 at 9:07 pm
Permalink this comment
1036
Ptr. Stefi: eu am avut intentia sa le copiez de la inceput , insa nu am reusit sa-mi fac timp ptr. asta (servici, familie), poate trebuia sa imi dau mai mult silinta.
Credeam ca pot oricand sa fac asta si cautam un moment in care sa pot copia in liniste.Nu m-am gandit ca le putem pierde asa usor de pe Youtube!
mi
September 13th, 2008 at 9:36 pm
Permalink this comment
1037
simona10 cum pot vedea episoadele postate de soare, te rog pas cu pas.
liana
September 13th, 2008 at 10:41 pm
Permalink this comment
1038
Multumesc mult pentru linkurile postate lui Soare si lui Simona10. Am lipsit 2 saptamani si acum am descoperit lipsa episoadelor traduse. Am vrut si eu sa copiez de pe you.tube dar nu am stiut cum. Va rog mult pentru ca eu nu ma prea pricep care este codul care se pune in fereastra din dreapta. Va rog ajutati-ma…
Liliana
September 14th, 2008 at 7:40 am
Permalink this comment
1039
Liliana G ,cu ce program copiezi de pe youtube ?
LilianaG
September 14th, 2008 at 9:55 am
Permalink this comment
1040
Vb pe email ptr ca acest forum este deschis tututror si nu pot cunoaste toate implicatiile pe care le-ar avea . Ma intelegi, nu?
LilianaG
September 14th, 2008 at 10:03 am
Permalink this comment
1041
Da-mi adresa ta de e-mail.
Diana
September 14th, 2008 at 10:32 am
Permalink this comment
1042
multumesc cristina.sper sa ma fac bine incurand.nu mai judec asa bine de cand cu boala pe cap asa ca va rog frumos ajutati-ma si pe mine sa copii episoadele de pe linkurile care le-am primit de la SOARE.ma adresez lilianei in special.din cate am inteles a reusi.care linkuri?trebuie sa scrii vreo parola,unde trebuie sa intru?umi trebuie vreun program special? VA ROG MULT DE TOT.am lipsit putin din cauza bolii si acum nu mai inteleg nimic
Diana
September 14th, 2008 at 10:44 am
Permalink this comment
1043
sau poti sa mi le trimiti pe e-mail?
Liliana
September 14th, 2008 at 11:03 am
Permalink this comment
1044
Liliana G adresa mea este ciubotariuliliana@yahoo.com
Diana
eu nu ma pricep , baiatul meu este cel care a stiut ce sa faca dar astazi am incercat din nou si nu stiu ce naiba, cat am fost de bucuroasa ,acum sunt trista.Programul de descarcare este contracost .CINE NE POATE AJUTA ??? Poate nu am facut ce trebuia ? Sunt disperata .
Liliana
September 14th, 2008 at 11:10 am
Permalink this comment
1045
SImona 10 ,ce sa fac ? Imi dpresc nespus primele 10 episoade macar .SOare ,nu ne lasa !
Diana
September 14th, 2008 at 11:41 am
Permalink this comment
1046
deci fiul tau nu a reusit sa descrce nici un episod? …care a mai reusit ceva sa ne anunte … stau ca pe ghimpi
LilianaG
September 14th, 2008 at 11:46 am
Permalink this comment
1047
http://forum.port.ro/search.php?search_author_id=106789
Fetelor, ati reusit sa copiati de aici filmul? Daca da, ajutati-ne si pe noi
LilianaG
September 14th, 2008 at 11:49 am
Permalink this comment
1048
MARA47 A SPUS : Dai click pe el si ti se deschide o fereastra, sus bagi codul, si dupa, trebuie sa astepti 45 de sec, si apesi pe free download. O sa dureze ceva timp downloadul pt ca ep are in jur de 400 de MB
Eu am primit de la soare80 “pontul”,la mine merge.
INTREBARE: CARE COD?
Liliana
September 14th, 2008 at 11:57 am
Permalink this comment
1049
fiul meu a descarcat aseara ep . 2 si astazi ,a reusit ep. 4 .Sper sa mai poate face ceva .NU merg toate , nu stiu de ce .VA rugam, cine mai are lamuriri sau ne poate orienta cumva , sa ne scrie .MULTUMIM .
Liliana ,tu ce ai facut , ce ai reusit ?
LilianaG
September 14th, 2008 at 11:58 am
Permalink this comment
1050
PTR. LILIANA: AI PRIMIT UN E-MAIL
LilianaG
September 14th, 2008 at 12:01 pm
Permalink this comment
1051
SPUNE-MI SI MIE CUM A FACUT FIUL TAU, CA MIE NU IMI IESE
VREAU SI EU SA AM BBG IN ROMANESTE
PLS
nina
September 14th, 2008 at 12:01 pm
Permalink this comment
1052
FETELOR AM INNEBUNIT DE FERICIRE ! SIMONA10,SOARE,VA IMBRATISEZ CU MULT DRAG SI MULTI PUPICI PE FRUNTEA VOASTRA DE FETE DESTEPTE SI MINUNAT DE BUNE ! VA ADOR…………!!
LILIANA G,STEFI,DIANA,LIANA,MI se pot copia episoadele , fara 1 minutel de reclama, destul de clara imaginea,titrate……INSHALLAH ! Cu voia domnului vom fi toate pe deplin fericite !
SIMONA 10,SOARE , RUGAMINTE FIERBINTE :SA NU DISPARA DOAMNE FERESTE PAGINA ASTA MACAR O SAPTAMANA SA PUTEM COPIA TOATE FETELE FILMUL INTEGRAL ! Oricum va multumim toate din ininima !
AM COPIAT DEJA ep.1 rezumat,ep.2,ep.3 !
La mine in casa e sarbatoare BINBIR GECE , am innebunit de tot…..pe televizor dvdul este ep.2 sa verific daca totul e ok si merge ….pe calculator inregistrez acum ep.3 mai am 5 min.si se copiaza cdul !
Va scriu imediat procedura…..pupici
Diana
September 14th, 2008 at 12:10 pm
Permalink this comment
1053
NINA ma bucur asa mult pt tine…paraca le-as avea si eu deja…ast cu nerabdare raspunsul tau
LilianaG
September 14th, 2008 at 12:16 pm
Permalink this comment
1054
CE VESTE BUNA NE DAI NINA!!!!!!
DOAMNE AJUTA!
Asteptam cu nerabdare sa ne spui si noua cum se face.
PLS
nina
September 14th, 2008 at 12:25 pm
Permalink this comment
1055
FETELOR acum verific cdul cu ep.3 – sa nu va speriati, la inceputul fiecarui ep. este la inceput acel mic rezumat al ep. anterioare.
Nu mai am in casa nici un cd gol! Va scriu cum se copiaza si fug sa cumpar . Apropo,eu le pot copia doar pe cd ptr. ca laptopul meu are citire/redare cd/dvd si iregistrare doar cd , deci: intrati pe linkul de la soare, selectati episodul,apare fereastra de inregistrare…sus in dreapta este o ferestra goala ptr. cod,iar codul in stanga cu 3 litere mari ex.XDF,ARD …codul care apare il scrieti in casuta….asteptati ca programul de copiere sa isi selecteze singur ceea ce copiaza….o sa vedeti in dreapta cum proceseaza datele,dati click sus pe download,apoi in dreapta jos apare un text care va spune sa asteptati 45 sec…si chiar sub este casuta cu freedownload.pe care dati click….apare o fereastra in care apare folderul care incepe sa se copieze si acolo sunt toate datele:ca dureaza 25/28 minute copierea, ca are 380 sau 400 mg,perioada de timp care ramane pana la incarcare etc …..la final apare o ferestra care are copiere 5/7 min.apoi salvati pe un folder nou,scrieti ep1…salvati,copiati pe cd,dvd,sau in memorie ep.respectiv ! Mult succes ! Va pup pe toate !
cristina
September 14th, 2008 at 12:30 pm
Permalink this comment
1056
fetelor eu am descarcat 2 episoade dar nu pot sa vad nimic.am doar sunet.imi zice battery:brightsphere.stie cineva ce inseamna asta?va rog daca puteti sa ma ajutati.multumesc.
viorica
September 14th, 2008 at 12:44 pm
Permalink this comment
1057
Nina ,
ma bucur ca te descurci…si eu am dat download are,astept sa vad ce iese…dar deja a trecut 20 min si inca se mai descarca…
sa fii consecventa sa le poti descarca pe toate…..am inteles de la fiul meu ca linkurile cu puncte .. nu ar merge…incearca si tu…( la ep. 19 de ex ep 19.
succes!!!!!!!!!!!!!!!!!
LilianaG
September 14th, 2008 at 12:46 pm
Permalink this comment
1058
FETELOR, SUNT INNEBUNITA, IMI VINE SA SAR INTR-UN PICIOR, SA RADA FIICA-MEA DE MINE! AM COPIAT PRIMUL EPISOD IN ROMANESTE.URAAA!!!!!!!!!!
Diana
September 14th, 2008 at 12:49 pm
Permalink this comment
1059
si mie mi s-a intamplat la fel…acum descarc ep 2 sa vad ce se mai intampla.daca nu reusim ne poate trimite nina episoadele pe e-mail?
Diana
September 14th, 2008 at 12:53 pm
Permalink this comment
1060
nu imi vine sa cred…a doua oara am dat clic pe fisierul savat si a mers…e titrat…are sunet are de toate…dar e o parte din episodul 1…sa vad ce se intampla cu ep 2 si daca e la fel …sunt cea mai fericita copila de pe pamant…multumim NINA,SOARE,SIMONA…va iubesc fetelor..pe toate toate toate
Diana
September 14th, 2008 at 1:16 pm
Permalink this comment
1061
vizionand rezumatul episodului 1 ma intreb ce-ar fi fost daca sehrazat s-ar fi dus la kerem sa ceara imprumutul?imaginati-va
Liliana
September 14th, 2008 at 2:58 pm
Permalink this comment
1062
Scumpele mele dragi ,insistati voi ,daca eu nu mai reusesc nimic ,salvati-ma si pe mine .AM reusit doar 2si 4 , cu 3 ma chinui acum dar merge fffffff greu , ep .1 nu am reusit >Va mai spun, poate isi face mila de mine cuiva si mi le trimite daca eu nu pot descarca (macar primele 10 ep . si ep. 14 cu tabloul ) iar de la ep.22 incolo mai vorbim , ma puteti cauta >VA pup!
Diana
September 14th, 2008 at 3:08 pm
Permalink this comment
1063
se poate asa ceva?trebuie sa ne ajutam reciproc.nu te teme liliana.nu ai sa ramai fara episoade…eu acum descarc ep 5.merge un pic cam greu da ce sa-i faci?
andreea
September 14th, 2008 at 3:11 pm
Permalink this comment
1064
fetelor poate cineva sa imi traduca si mie discutia pe care o au bennu si kerem in episodul 57 cand erau noaptea in pat si el ii mangaia pantecul? va rog mult
Liliana
September 14th, 2008 at 3:30 pm
Permalink this comment
1065
cu ep. 3 nu am reusit,mai incerc , acum merge ep.9 cererea in casatorie .Nu ma duc de aici ,stau sa vad ce vesti mai aveti
rowe
September 14th, 2008 at 3:53 pm
Permalink this comment
1066
buna copii, asa de mult ma bucur ca sde poate copia bbg titrat, doar ca eu nu am rreusit inca…am intrat pe adresa de LilianaG pe youtube dar nu stiu cum sa fac sa downladez, va rog din suflet imi spuneti si mie care sunt pasii?
va multumesc mult
simona10
September 14th, 2008 at 4:09 pm
Permalink this comment
1067
ANDREEA DAU EP 57 CU BENNU SI KEREM LA TRADUS
DAR SA STII CA IL PUN PE FORUMUL MEU SI A LUI SOARE
ACOLO O SA IL GASESTI,SI ORICE TRADUCERE SAU NOUTATE DE ACUM INCOLO,INCLUSIV 67 SI TOT SEZONUL .SA AVETI GRIJA DE VOI PUPICI,DACA MAI AVETI INTREBARI SAU PROPUNERI CU CE SA DAU LA TRADUS VA ASTEPT ACOLO
PA
Liliana
September 14th, 2008 at 4:27 pm
Permalink this comment
1068
Simona 10 , vino si aici ,te rugam mult .Desigur cs intram pe forumul vostru ,nici nu se poate altfel dar nu vrem sa lasam pustiu blogul asta .MULTUMIM PENTRU TOT .Ne faci cele mai mari bucurii .1001 pupici si imbratisari pentru tine si SOARE .VA iubim
Liliana
September 14th, 2008 at 4:28 pm
Permalink this comment
1069
ROWE
LilianaG
September 14th, 2008 at 4:33 pm
Permalink this comment
1070
Draga Rowe, citeste comentariile noastre, si o sa vezi ca s-a gasit o modalitate grozava de copiere.Incearc-o si tu
Liliana
September 14th, 2008 at 4:41 pm
Permalink this comment
1071
ROWE ,a scris NINA mai sus cum se face .Incearca si mai vedem
Diana
September 14th, 2008 at 5:04 pm
Permalink this comment
1072
fetelor mi-a cazut zambetul de pe fata.am copiat 7 episoade si cand am vrut sa-l copii si pe al 8-lea nu ma mai lasa. imi zice DONWALD LIMITED si inca cv …nu am avut timp sa citesc pt ca a aparut imediat o alta pagina din care nu am inteles mai nimic..nu stiu ce sa ma fac…voi va descurcati mai bine?
cristina
September 14th, 2008 at 5:42 pm
Permalink this comment
1073
Diana si mie mi-a aparut asa.cred ca poti sa mai descarci dupa cateva ore.
Diana
September 14th, 2008 at 5:50 pm
Permalink this comment
1074
mai astept … ce pot sa fac ? tu ai reusit cu episoadele?sa vezi imaginea?
cristina
September 14th, 2008 at 6:07 pm
Permalink this comment
1075
da am reusit pana la urma dar nu toate episoadele se pot descarca.incepand cu episodul25 eu nu mai pot.cred ca trebuie sa instalam pando.
nina
September 14th, 2008 at 7:51 pm
Permalink this comment
1076
se pare ca astazi toate am avut o zi plina….fetele nu va impacientati, se pare ca dupa copierea a 3 episoade intra automat o LIMITARE DE COPIERE,iar pentru continuare trebuie introdus codul si parola – probabil SOARE ne-ar putea ajuta …..dar nu este DELOC GRAV ! trebuie sa iesiti pur si simplu si se da si o limitare de timp clara, iti spune pur si simplu ca poti sa revii dupa 105 minute,40 min etc. Am patit-o si eu astazi de 2 ori !
Ma bucur ca va descurcati grozav! Crsitina , cum ai ajuns deja la ep.25 ??? si de ce spui ca nu se descarca? sa nu-mi spui ca toate episoadele cu panda su se pot descarca……spunene si noua cum se istaleaza panda ? Eu am reusit sa descarc ep 1 rezumat -ce pacat ca nu avem ep.1 integral !!! banuiesc ca SOARE nu l-a gasit si decat nimic…..ep2,3,4,6,7 peste 5 am sarit , are 730mg si am cd doar de 700 . Toate sunt ok …..incredibil nu ? Acum sunt in pauza obligatorie de 47 de minute,asa ca pove cu voi si verific ep.7 pe dvd
nina
September 14th, 2008 at 8:02 pm
Permalink this comment
1077
SIMONA10 NU NE PARASI ! din cand in cand macar,mai vino pe la noi, nu se poate sa ne lasi asa, cu atat mai mult cu cat voi doua, tu si soare ne-ati facut asa o bucurie enorma ! Vezi doar ca suntem IN PRIZA toate! si trebuie sa aflam cand vom avea si episoadele urmatoare nu? Bineinteles ca vom fi vizitatoare zilnice pe forumul vostru,ca doar de acolo am descarcat astazi toata ziua binbir…..Ah….am citit articolul cu interviul lui ONUR *(Halit E) ….O SINGURA DORINTA: Vreau si eu un ONuuuuurrrrr……fie si unul autohton ….dar IDENTIC ! Crezi ca exista ????
cristina
September 14th, 2008 at 8:26 pm
Permalink this comment
1078
eu am vazut ca incepand cu epis.25 sunt altfel de link-uri,am incercat si nu merge.am incercat sa instalez panda dar nu am putut.imi spune ca trebuie umblat la setarile de conect.internet.trebuie sa intreb mai clar pe cineva.
Diana
September 14th, 2008 at 8:39 pm
Permalink this comment
1079
azi am descrcat doar 8 episoade.maine incep scoala si imi doresc sa descarc toate episoadele.imi este asa greu…voi avea un program atat de incarct.dar am sa intru zilnic pe blog…am sa fiu cel putin la fel de activa ca pana acum.azi mi-ati umplut sufletul de bucurie(pt ca filmul acesta mi-a ajuns pana la suflet)sunteti minunate fetelor
Petra
September 14th, 2008 at 9:36 pm
Permalink this comment
1080
Nina, Liliana abia acum am reusit sa deschid calculatorul, si sa intru pe blog. Ce spuneti voi ca ati reusit. Liliana cum procedati sa le copiati de unde. Ce trebuie, va rog spuneti-mi si mie. Va rog!
Liliana
September 14th, 2008 at 9:48 pm
Permalink this comment
1081
Diana ,
succes in noul an scolar , sa fie totul perfect .
Astazi am avut toate multa ,,treaba” dar una placuta .
Am descarcat si eu cateva ep.(1,2,3,4,9,acum descarc 5) Le-am verificat si la PC si la DVD ,sunt bune ,su sunet tot,tot.Intradevar , descarcarea gratuita este limitata ,trebuie sa treaca ceva timp intre doua descarcari 1-2 ore dar am rabdare .Linkurile cu Pand a nu merg , am incercat ceva , fiul meu a descarcat PAnda dar nu merge .Poate va avea timp sa-l mai foiasca sau poate mai stiti voi ceva.
ASTAZI AM FOST TOATE F.FERICITE .Cand ma gandesc ca noi asteptam ajutor de la Kanal D… dar tot aici am gasit intelegere.
Parca va si vad toate frematand pe langa PC.Imi sunteti f dragi. Va inchipuiti cum ar fi o intalnire cu noi toate ?
Simona 10 , Soare va suntem recunoscatoare si va rugam mai treceti si pe aici ,macar cu un salut .Desigur, vom fi nelipsite de pe blogul vostru ,este motivul care face mai usoara asteptarea intre 2 epis.
Indraznim sa va mai rugam ceva :poate ne ajutati cu ep.noi de la turci si cu traducerea lor. LA voi este toata speranta . Va iubim !
Liliana
September 14th, 2008 at 9:50 pm
Permalink this comment
1082
Petra , a scris toti pasii NINA ceva mai sus , am facut cum a scris ea .Reciteste si da un semna daca nu ai inteles ceva
Liliana
September 14th, 2008 at 9:56 pm
Permalink this comment
1083
Pentru copiere ,Somina 10 a scris mai sus , pe 13.09 adresa unde trebuie intrat ( nu pe youtube , cititi acolo) apoi NINA pe 14.09 ora 7 ,51 a scris pasii
Liliana
September 14th, 2008 at 9:56 pm
Permalink this comment
1084
Am vrut sa scriu Simona 10 ,dar m-am grabit .Scuze .
cristinuta
September 15th, 2008 at 11:13 am
Permalink this comment
1085
Dragelor sunteti niste dulci. Multumesc pentru episoade-am inceput sa copiez si eu. Simona10 si Soare ,multumesc si pentru nou sait este grozav. Va doresc tot binele din lume.
dana
September 15th, 2008 at 1:49 pm
Permalink this comment
1086
va multumesc si eu, Simona 10 si Soare , dar in acelasi timp va rog sa nu ne parasiti. am vizitat si celalalt sait dar pentru mine este mai dificil sa va scriu acolo asa ca va multumesc pe acesta si nu ne uitati. pupici dulci.
Liliana
September 15th, 2008 at 2:06 pm
Permalink this comment
1087
Sa nu plecati toate de aici ! Site -ul Simona 10 este minunat dar numai pentru comunicare ,mi se pare mai usor aici .Simona ,te asteptam si aici.
madalina
September 15th, 2008 at 3:13 pm
Permalink this comment
1088
mai puteti pune inca o data adresa de unde pot copia ep 1001 nopti/….k am citit in urma si nu gasesc decat adresa de pe yoytube…va rog mult
Diana
September 15th, 2008 at 3:37 pm
Permalink this comment
1089
multumesc liliana.sa stii ca mi-am imaginat si eu intalnirea
)
cristina
September 15th, 2008 at 4:00 pm
Permalink this comment
1090
MADALINAuite aici adresa postata de Simona;
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.75.html.
Liliana
September 15th, 2008 at 4:37 pm
Permalink this comment
1091
cum merge la voi fetelor ?eu astazi am reusit un ep.in 6 ore
madalina
September 15th, 2008 at 4:48 pm
Permalink this comment
1092
multumesc mult cristina,o sa incerc si yo acum
Diana
September 15th, 2008 at 5:11 pm
Permalink this comment
1093
cum asa liliana?eu am descrcat 2ep intr-o ora.parca merge mai repede ca ieri.poate ai prins un episod. nu stiu ce sa zic oricum…succes
rowe
September 15th, 2008 at 5:51 pm
Permalink this comment
1094
copii, am vazut comentul ninei, doar ca nu gasesc linkul de la soare de care zice ea. mi-l dati si mie?
mwerci mult
Diana
September 15th, 2008 at 6:08 pm
Permalink this comment
1095
http://forum.port.ro/search.php?search_author_id=106789 acesta este ROWE
rowe
September 15th, 2008 at 6:58 pm
Permalink this comment
1096
mai fetelor, eu sunt mai grea de cap, asta ae linku unde trebuie sa intru pe youtube? http://www.youtube.com/watch?v=JY00V_jcFV0 imi cer scuze ca va tot stresez, sper sa nu se supere nimeni, dar tare as vrea si eu sa le am numai ca nu prea ma descur asa de bine cu treburile astea IT.
merci mult de tot
Liliana
September 15th, 2008 at 7:07 pm
Permalink this comment
1097
ROWE , nu pe adresa de youtube .Intri unde scrie CRISTINA pe 15.09.2008 ( putin mai sus , cu 4-5 comentarii mai sus ) e adresa forumului SImonei 10 ,ceva de genul http://bbg.smffotfree2.com/index……..Intri acolo direct din comentariul Cristinei , derulezi un pic comentariile , ajungi la o lista cu episoadele .Dai click pe ep. care vrei , se deschide o fereastra cu un camp unde trebuie codul afisat (Ex. VRG, MNC etc ) apoi astepti cat apare afisat( 45 sec ) si dai clic pe free downloand .Vezi ce faci si mai scrie cum te descurci
Liliana
September 15th, 2008 at 7:09 pm
Permalink this comment
1098
ROWE , nu pe adresa de youtube .Intri unde scrie CRISTINA pe 15.09.2008 ( putin mai sus , cu 4-5 comentarii mai sus ) e adresa forumului SImonei 10 ,ceva de genul http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.75.html.Intri acolo direct din comentariul Cristinei , derulezi un pic comentariile , ajungi la o lista cu episoadele .Dai click pe ep. care vrei , se deschide o fereastra cu un camp unde trebuie codul afisat (Ex. VRG, MNC etc ) apoi astepti cat apare afisat( 45 sec ) si dai clic pe free downloand .Vezi ce faci si mai scrie cum te descurci
Liliana
September 15th, 2008 at 7:27 pm
Permalink this comment
1099
am incercat sa -ti dau telefon sa-ti spun cum e treaba , dar nu am reusit
rowe
September 15th, 2008 at 7:48 pm
Permalink this comment
1100
IUBITA SUNT LA AI MEI LA TARA SI NU PRE AM SEMNAL
TE SUN EU PE FIX
Diana
September 15th, 2008 at 7:48 pm
Permalink this comment
1101
fetelor am o intrebare:si la voi ep 11 nu vrea pormeasca?adica din sec 10 imi incepe de la inceput (cu tot cu “din episoadele anterioare” )nu l-am decsrcat eu bine s-au ce sa fie oare?
Diana
September 15th, 2008 at 7:49 pm
Permalink this comment
1102
liliana si rowe…va cu noasteti deja de va stiti nr de telefon?daca nu va suparati
Diana
September 15th, 2008 at 7:49 pm
Permalink this comment
1103
cunoasteti am vrut sa zic
rowe
September 15th, 2008 at 7:54 pm
Permalink this comment
1104
auzi nu imi trimiti u un e-maiil cu nr tale de telefon, ca nu mai gasesc e-mailul.merci liliana
rowe
September 15th, 2008 at 8:00 pm
Permalink this comment
1105
am gasit numerele tale
nu te mai kinui sa trimiti e-mail
incerc sa sun pe fix dar zice ca e ocupat
cristina
September 15th, 2008 at 8:01 pm
Permalink this comment
1106
Diana ai dreptate.am verificat si eu acum si nu merge.o sa incerc sa-i descarc din nou.
Liliana
September 15th, 2008 at 8:47 pm
Permalink this comment
1107
Diana , eu si Rowe ne ,, cunoastem ” datorita acestui film .Ne-am trimis cate un e-mail ,ne-am dat numerele de tel .Nu e minunat .Acest film ,pe langa multe altele ,mi-a adus prieteni noi.
Liliana
September 15th, 2008 at 8:48 pm
Permalink this comment
1108
VAi! Kanal D nu are semnal chiar in acest moment .ca ma fac ? Pierd ce e mai important……………….
Diana
September 15th, 2008 at 9:52 pm
Permalink this comment
1109
si la mine s-a intrerupt filmul dar nu cred ca e vina kanaluluiD.cel putin asa e la mine.stau la casa si am digi tv.pe vremea cand l-am luat era bun dar acum cum ploua ceva mai tare cum pica semnalul si nu mai vad nimic la tv.las si eu adresa mea de e-mail: micuta_dienuta@yahoo.com
Diana
September 15th, 2008 at 10:03 pm
Permalink this comment
1110
ce episod…sincer imi tremurau picioarele cand fugea sehrazat ca sa se salveze (stiam de pe net ca se va termina cu bine)imi pare rau pt jale…imaginati-va ca ati fi fost voi in locul ei.ce soarta…
rowe
September 15th, 2008 at 10:04 pm
Permalink this comment
1111
copii se pare ca a fost de la kana d . bine macar ca nu s-a pierdut nimik au aratat de unde s-a intrerupt
va puup, ma duc sa downladez ca “am invatat”acum
puuup
rowe
September 15th, 2008 at 10:11 pm
Permalink this comment
1112
LILIANA VEZI CA TI-AM DAT REQUEST PE MESENGER SA DAI TE ROG ACCEPT CA SA MAI VB SI NOI
PUUP
Denisa87
September 15th, 2008 at 10:55 pm
Permalink this comment
1113
Fetelor va pup, va multumesc din suflet pentru noutatile aflate. Multumesc Simona10 pentu Forumul vostru si pentru episoadele titrate. Voi incerca si eu sa le copiez. Si acum cateva poze noi cu actorii nostri iubiti: http://kelebekgaleri.hurriyet.com.tr/galeridetay.aspx?cid=2643&p=1&rid=2369 – in special nr. 32…40. Vizionare placuta
Denisa87
September 15th, 2008 at 11:09 pm
Permalink this comment
1114
Ce scumpa este Bennu cu burtica.
Liliana
September 16th, 2008 at 8:39 am
Permalink this comment
1115
Denisa , frumoase poze, multumim.
V-a placut ep. de aseara ? Ce frumosi erau toti !!!! Onur a fost asa cum il stim ,minunat iar Kerem m-a impresionat . pentru prima data parea sincer fara de Bennu care e si ea o dulceata .
Diana
September 16th, 2008 at 9:27 am
Permalink this comment
1116
intradevar.toti actorii sunt “unul si unul”.azi e ziua cea mare:ep 67.unde il puetem viziona?pe ce adresa?
cristina
September 16th, 2008 at 9:53 am
Permalink this comment
1117
fetelor a-ti vazut ca fusun avea burtica?era insarcinata in timpul filmarilor si a nascut un baietel.am vazut-o in niste fotografii dar nu mai gasesc link-ul sa il pun.
Diana
September 16th, 2008 at 10:41 am
Permalink this comment
1118
probabil de asta a lipsit(cand o da nadide afara din casa)nu avea cum sa isi ascunda burta si nici nu se mai putea spune ca vor avea un al4-lea copil in film.
madalina
September 16th, 2008 at 10:54 am
Permalink this comment
1119
ce se intampla de ce nu mai pot sa intru pe saitul acela de unde se ia filme,ma inregistrz dau sa copiez ep respectiv imi cade netu si cand incerc sa revin nu mai merge…imi spune k nick-ul meu nu exista acolo ….ma-m inscris cu alta adresa si la fel am patit
cristina
September 16th, 2008 at 11:09 am
Permalink this comment
1120
la mine merge.chiar acum descarc un episod.
Diana
September 16th, 2008 at 11:17 am
Permalink this comment
1121
fetelor la mn se descarca asa greu.nu am mai poatit asa…stau cu orele si nu se descrca
Diana
September 16th, 2008 at 11:18 am
Permalink this comment
1122
patit am vrut sa zic
madalina
September 16th, 2008 at 11:19 am
Permalink this comment
1123
yo descarc un pic iar apoi mi se opreste si cand incerc sa ma login nu mai pot, ce sa fac ?ajutati-ma si pe mine
cristinuta
September 16th, 2008 at 11:25 am
Permalink this comment
1124
Si la mine merge cam greu-sunt la ep 10. Iewri a fost mai bine.
Mihi
September 16th, 2008 at 11:39 am
Permalink this comment
1125
Vreau sa va intreb : voi acceptati membrii noi ?
Eu sunt noua, dar citesc cu interes de ceva vreme comentariile voastre.
Chiar acum am descoperit noutati dar nu stiu o boaba turceste, poate ne ajuta cineva
http://www.haber3.com/news_detail.php?id=408590
cristinuta
September 16th, 2008 at 11:50 am
Permalink this comment
1126
DA suntem foarte bucuroase ca ai aparut. Aici poate veni cine vrea mai ales cu noutati si comentarii frumoas. Bine ai venit MIHI!
Mihi
September 16th, 2008 at 11:54 am
Permalink this comment
1127
Alt link, aici sunt si poze ale protagonistilor
http://www.hurriyet.com.tr/magazin/anasayfa/9899116.asp
cristina
September 16th, 2008 at 11:56 am
Permalink this comment
1128
Mihi bine ai venit printre noi.daca ne citesti comentariile inseamna ca esti o fana a acestui serial,ca si noi de altfel.poti sa ne impartasesti opiniile tale despre film sau actori.si eu am gasit multe informatii(chiar azi pe forumul lui halit este o pagina intreaga cu informatii despre noul sezon,cu fotografii noi)dar ce folos daca nu inteleg nimic.
in alta ordine de idei:fetelor pe aresa de mai jos,sunt ultimele episoade postate de “OANA”(I-integral,41-44)dar nu am incercat pt.ca trebuie sa astept descarcarea altui episod.s-ar putea sa trebuiasca “pando”descarcat.incercati si voi.fata respectiva a promis ca v-a pune din nou si episoadele expirate.
http://z4.invisionfree.com/telenovelas/index.php?showtopic=1835
madalina
September 16th, 2008 at 12:17 pm
Permalink this comment
1129
gata mai incerc odata ,dak nici acum nu merge renunt si le copiez din alta parte
Liliana
September 16th, 2008 at 12:45 pm
Permalink this comment
1130
Mihi ,ne bucuram ca esti cu noi
Cristina ,multumiri ,voi incerca si si eu cu ep. 1 pe adresa data de tine.
Merge greu dascarcarea ,pentru ca viteza de descarcare gratuita e fff mica si dupa cum ati citit , foarte limitata . Ieri am stat 6 ore la ep.6 , vreo 5 ore la ep. 7 si acum sunt la ep.8, de la ora 8 dimineata .
loredana
September 16th, 2008 at 1:19 pm
Permalink this comment
1131
buna,desi nu am postat nimic pana acum v-am citit mereu comentariile…astfel am fost mereu la curent ci ce se intampla in BBG
loredana
September 16th, 2008 at 1:20 pm
Permalink this comment
1132
am incercat sa intru pe adresa postat de cristina sa descarc ep 41-44,insa nu le gasesc….cred ca trebuie sa fii membru sau cam asa ceva….ma puteti ajuta?
loredana
September 16th, 2008 at 2:10 pm
Permalink this comment
1133
pe celalat forum al simonei10 merge foarte repede descarcarea la mine,iau un episod si in mai putin de o ora,insa mie imi trebuie episoadele de la 23 incolo,adica cele care nu pot fi luate de pe acest site…insa se promite ca vor fi urcate din nou si aceste episoade
cristina
September 16th, 2008 at 2:43 pm
Permalink this comment
1134
fetelor,am descarcat episodul1 integral,dar se pare ca celelalte nu merg fara pando instalat.(ep.18-38 de pe adresa simonei sunt expirate.)
madalina
September 16th, 2008 at 3:13 pm
Permalink this comment
1135
am descarcat si yo ep 13 si atat in 20 de min dar apoi nu a mai mers sa copiez nici unul
Malina Miron
September 16th, 2008 at 3:16 pm
Permalink this comment
1136
Buna fetelor! Se pare ca toata lumea e ocupata cu copiatul. Eu, am terminat acum de revazut ep. 45. Am si eu o intrebare, daca poate cineva sa-mi raspunda: spuneti-mi va rog ce se intimpla cu nemernicul de Erdal.? Eu nu-mi amintesc pina la ep.66, daca mai apare,si ce-i cu el,adica daca si-a primit pedeapsa.In legatura cu Onur si Seh,e nemai pomenit,dar ma gindesc cu groaza de cite ori se vor mai certa. Bennu si Kerem sint de-a dreptul frumosi,m-au facut fericita. Va rog sa-mi raspunda la intrebare daca stie cineva. Va multumesc! pupici>
rowe
September 16th, 2008 at 4:12 pm
Permalink this comment
1137
copii, uit cum e la mine, cu downladatul, merge sa downladezi un episod si apoi iti zice ca usernamul sau parola e incorecta dar mai jos scrie ca tre sa astept 75 min ca sa mai pot downlada….daca incerc dupa doua ore merge….
bafta
rowe
September 16th, 2008 at 4:17 pm
Permalink this comment
1138
fetelor se poate vedea undeva episodul din seara asta cu subtitrare in romana?
spuneti-mi si mie va rog
merci
cris
September 16th, 2008 at 4:25 pm
Permalink this comment
1139
@MALINA draga, te rog sa ma crezi ca aceeasi intrebare mi-am pus-o si eu, ce s-a intimplat cu Erdal ca nu l-am mai vazut in urm episoade, eu CRED ca pina la urma l-a mincat puscaria, asta o sa intelegem la momentul acela, nu-l vad pe Onur lasindu-l nepedepsit, avind in vedere faptul ca a comis si o crima, repet e o parere, pupici.
cristina
September 16th, 2008 at 5:10 pm
Permalink this comment
1140
FETELOR CE SE INTAMPLA CU EPISODUL11?EU L-AM DESCARCAT DE 2 ORI SI NU MERGE.VOI A-TI REUSIT?
Liliana
September 16th, 2008 at 6:50 pm
Permalink this comment
1141
nu am putut sa descarc ep. 11 ,spune ca e o eroare .Ati reusit cumva ?
viorica
September 16th, 2008 at 7:15 pm
Permalink this comment
1142
CINE MA SALVEAZA?……. chiar ca nu am gasit traducerea episodului 51 ultima parte cand Onur vine la usa SEHrazadei…si apoi se impaca. OARE CE-I ZICE?…STIU CA EA EXCLAMA …ONUR!
MAI ESTE PUTIN SI VEDEM UN NOU EPISOD!!!!!!!!!!! PA!
cristina
September 16th, 2008 at 7:33 pm
Permalink this comment
1143
Viorica traducerea este cea pe care ti-am pus-o in seara cand ai postat mesajul.(cauta in comentariile de acum cateva zile).sigur este traducerea cand ii da din nou inelul.daca nu,cauta in traducerile postate de simona.uite aici adresa.
http://bbg.smfforfree2.com/index.php/topic,2.0.html
LilianaG
September 16th, 2008 at 7:36 pm
Permalink this comment
1144
Fetelor, am incercat sa downloadez panda de pe net. E virusat, sa nu faceti ca mine!!!
LilianaG
September 16th, 2008 at 7:45 pm
Permalink this comment
1145
pando, scuze
Petra
September 16th, 2008 at 7:56 pm
Permalink this comment
1146
Multumesc mult tuturor, Liliana mai ales ca mi-ai raspuns. Am reusit abia in seara asta sa incep si eu sa copiez (am fost plecata), daca nu se intrerupe iar curentul, sper sa mai descarc 1-2 episoade. Eu primul episod l-am gasit numai in rezumat. Pe edresa indicata de Cristina nu pot sa fac nimic. Liliana am vazut ca mai sus ai dat adresa ta de e-mail. Pot sa-ti scriu? Sunteti minunate!
Unde putem vedea ep.67?
viorica
September 16th, 2008 at 8:06 pm
Permalink this comment
1147
LILIANA
EU AM REUSIT SA-L DESCARC,poate s-a intrerupt net-ul …si eu am patit-o aseara…ieri nu am reusit sa copiez nici un episod astazi insa 4 episoade.
deci daca cade netu un pic toata lucrarea s-a DUS!
PERSEVEREAZA! PA!
viorica
September 16th, 2008 at 8:08 pm
Permalink this comment
1148
CRISTINA,
TRADUCEREA INCEPE DOAR DUPA CE AJUNG IN CAMERA CAND SE ASEAZA PE PAT,este insa o faza frumoasa inainte cand apare la usa in aceiasi seara. pa!
nina
September 16th, 2008 at 8:09 pm
Permalink this comment
1149
Cristina – de unde ai copiat ep. 1 integral?? Imi doresc si eu tare mult sa-l am ! LILIANA, CRISTINA -eu am copiat ieri ep.11 fara probleme , deci cu siguranta au fost mai multe persoane care au incercat consecutiv si s-a produs un fel de blocaj………incercati mai tarziu,sau maine , o sa reusiti !
Cum se pare ca suntem toate foarte active,de fapt noi cred, FANELE BINBIR ne ,,blocam ,, unele pe altele…..ha…ha…ha….SUNTEM GROZAVE,NU ? Oh , Malina…..fii sigura ca nenorocitul ala de Erdal fost inchis !! Cred ca asta e si farmecul special al barbatilor de gen ONUR,KEREM : PUTERNICI,rafinati,foooarte buni diplomati !! care isi respecta ENORM prietenii,dar isi respecta si dusmanii si sunt cu ochii pe ei tot timpul, tocmai ptr, ca sunt educati -de tatii lor -sa tina totul sub control, face parte din structura lor. A-ti observat modul in care Onur si Kerem se inteleg din priviri….sau felul in care isi spun …EU ZIC SA FACI CE TREBUIE…implicit celalalt si-a dat acordul,e clar ca gandesc la fel…asa oameni de afaceri sa tot fie . BUN VENIT LOREDANA SI MIHI ! Ne bucuram ca a-ti sosit printre noi ! Diana cum ai inceput cursurile ? Atmosfera,starea, cu entuziasm sau asa….mai cu tristete ….? Pe vremea asta si bolnavioara…..Sa nu uit : in seara asta ep.57 unde si la ce ora – vad ca si ROWE – are aceiasi intrebare ….dati un semn la reclama in sera asta ok ? SIMONA10 scrisese dar nu mai stiu in ce zi ! LILIANA hai ca tu esti tot timpul in priza poate iti amintesti mai repede ca mine . Va pup pe toate….episodul din seara asta v-a fi un rasfat pentru mine…BENUU si KEREM…..ABIA ASTEPT! PESTE 9 MINUTE……BYE!
cristina
September 16th, 2008 at 8:10 pm
Permalink this comment
1150
Petra de pe adresa ce am postat-o mai sus eu am descarcat episodul1 integral.inainte de a descarca eu m-am inregistrat pe forumul lor si probabil de aceea nu ai putut.dar celelalte episoade nu am putut.mai merge episodul 36(dar este rezumat).
cristina
September 16th, 2008 at 8:12 pm
Permalink this comment
1151
da stiu de faza aia dar simona atat a primit tradus de la fanii turci.
cristina
September 16th, 2008 at 8:15 pm
Permalink this comment
1152
episodul 67 incepe la ora 8 la ei,se termina la 10,peste o ora va fii pus link-ul pe net.(informatie luata de pe forumul simonei)
Diana
September 16th, 2008 at 10:08 pm
Permalink this comment
1153
mulumesc nina.acum sunt bine.am inceput scoala cu mare bucurie in suflet pt ca sunt o fata descurcareata si nu am de ce sa imi fie frica.
mi
September 16th, 2008 at 10:12 pm
Permalink this comment
1154
fusun a parasit serialul pt ca este insarcinata?????
mi
September 16th, 2008 at 10:16 pm
Permalink this comment
1155
cum descarcati episodul 1 integral??????
Diana
September 16th, 2008 at 10:16 pm
Permalink this comment
1156
asa se pare…dar se intoarce ea
Diana
September 16th, 2008 at 10:21 pm
Permalink this comment
1157
MI sa stii ca am dat clic pe acea adresa care ai postat-o cu ceva tp in urma in legatura cu ep 67.acolo erau doar vreo 20 sec din inceputul filmului.adica melodia bbg -kirac cu cv imagini.
Petra
September 16th, 2008 at 10:21 pm
Permalink this comment
1158
Cristina,multunesc! Bucuria de a vedea ep.46 este umbrita de faptul ca nu mai pot deschide forumul Simonei. Stie cineva ce se intampla? Cand eram si eu bucuroasa ca am reusit si eu sa inregistrez. Pana la urma tot intre noi trebuie sa ne ajutam. Intre timp caut ep.67. Incerc sa ma mai detasez de acest film , dar sincer nu pot. Sunt atat de reali, de frumosi , de calzi, incat as sta noapte si zi si as privi povestea lor.
Malina Miron
September 16th, 2008 at 10:27 pm
Permalink this comment
1159
Hei,iubitelor! Am venit cit am putut de repede aici ,imediat dupa film, sperind sa vad noutati— nimic. Ce facem cu ep.67? A pus mina cineva pe el? ca nu mai pot de curiozitate? Vis -a-vis de ep. din seara asta, as mai avea o intrebare:oare Nadide i-a spus lui Ali Kemal, ca nevasta-sa Fusun L-a inselat? Mi-a placut :- Ali Kemal, noi plecam! si el: Mergi sanatoasa! Oare stia? Cred ca Peride pune de sinucidere, iar Kerem afla ca nu e fiul lui Seval, apare mosul cu fica-sa,mai avem treaba. Hai pupici,astept vesti despre ep.67.
rowe
September 16th, 2008 at 10:31 pm
Permalink this comment
1160
fetelor imi spuneti si mie va rog daca se pot vedea episoadele in avans cu subtitrare in romana?
va multumesc
LilianaG
September 16th, 2008 at 10:40 pm
Permalink this comment
1161
si eu am cautat ep. 67 din film, dar nimic.
simona10
September 16th, 2008 at 10:59 pm
Permalink this comment
1162
avem 67 prima parte tradusaaaaaaaaaa
pe forum
la noul sezon
va inregistratiiiiiiiiiii
sa puteti citi
intr-o ora se vede pe net
denisa032000
September 16th, 2008 at 11:00 pm
Permalink this comment
1163
A GĂSIT CINEVA EPISODUL 67?
mi
September 16th, 2008 at 11:06 pm
Permalink this comment
1164
am descarcat episodul 11 fara error
Liliana
September 16th, 2008 at 11:08 pm
Permalink this comment
1165
Petra , m-as bucura sa -ne scriem .
Viorica , multumesc de incurajare , voi persevera .
Am sa incerc sa descarc si eu ep. 1 intergral dar nu stiu daca ma voi descurca .
Nina , ce descriere frumoasa !
Daca aflati vesti despre ep. 67 ,scrieti-ne si noua .
Malina Miron
September 16th, 2008 at 11:13 pm
Permalink this comment
1166
Simona,fie-ti mila ,unde trebuie sa ma uit? Unde gasesc 67? Care foprum? dece nu-l avem aici la noi? sint disperata!
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:17 pm
Permalink this comment
1167
fetelor , intrati pe you tube cred ca e ep 67
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:19 pm
Permalink this comment
1168
http://www.youtube.com/watch?v=8R3JN7bTKmQ
Liliana
September 16th, 2008 at 11:24 pm
Permalink this comment
1169
Simona 10 ,pe net unde? pe forum ?
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:25 pm
Permalink this comment
1170
cred ca nu a pierdut sarcina!
cristina
September 16th, 2008 at 11:26 pm
Permalink this comment
1171
Liliana esti fantastica.da,este prima parte di noul episod.multumim mult
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:33 pm
Permalink this comment
1172
sunt si restul partilor, este tot filmul, eu tocmnai am vazut partea 2
Denisa87
September 16th, 2008 at 11:35 pm
Permalink this comment
1173
DAAAAAAAAAAAAAAAAAA Liliana ai dreptate este prima parte di episodul 67. Multumim. Pupici…
Liliana
September 16th, 2008 at 11:37 pm
Permalink this comment
1174
Liliana G , ai dreptate ,am vazut prima parte
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:40 pm
Permalink this comment
1175
http://www.youtube.com/watch?v=UQuZX_A1dpY este partea 3
LilianaG
September 16th, 2008 at 11:42 pm
Permalink this comment
1176
http://www.youtube.com/watch?v=9KgayuldcX8 partea 2
cred ca de acum le gasiti si voi
simona10
September 16th, 2008 at 11:55 pm
Permalink this comment
1177
da pe forum
avem si traducerile inclusiv partea 4
denisa032000
September 17th, 2008 at 12:34 am
Permalink this comment
1178
IL GĂSIŢI PE http://dizi.diziizle.net/index.php?id=2&dizi=4402&tablo=dizi_part&ad=Binbir_Gece_67
simona10
September 17th, 2008 at 12:38 am
Permalink this comment
1179
TRADUCEREA EP 67
VIDEO
SI TRAILER 68
AICI
http://bbg.smfforfree2.com/index.php
PUPICIIIIIIIIIII
loredana
September 17th, 2008 at 1:21 am
Permalink this comment
1180
buna seara fetelor,imi place cand va vad atat de entuziasmate de noutatile primite….eu una nu vreau sa vad ce se intampla in episodul 67,pentru ca mi-as pierde interesul pentru episoadele care au mai ramas…in plus eu sunt abia aproape de episodul 40,deci mai am destul.va urez si voua vizionare placuta,va pup
liana
September 17th, 2008 at 2:04 am
Permalink this comment
1181
Simona 10, ESTI GROZAVA ! Nici nu am cuvinte sa-ti multumesc pentru tot ce faci pentru noi…deja ai postat si traducerea, nu stiu cum faci dar esti MINUNATA. Ce ne-am face fara tine.
Multumiri Soare, LilianaG, Denisa032000 si tuturor fetelor care au postat sit-uri si astfel ne-au dat posibilitatea sa vedem episodul 67.
Datorita voua am copiat si o parte din episoade (Nina multumesc ca ne-ai invatat pas cu pas ce sa facem)si vad si episoadele din noul sezon. Ce poate sa fie mai minunat. Va multumesc, datorita voua am un concediu minunat.
cristinuta
September 17th, 2008 at 7:43 am
Permalink this comment
1182
Multumim FETELOR sunteti SUPER (vorba lui Gani).
andreea
September 17th, 2008 at 8:01 am
Permalink this comment
1183
o.k deci aia a pus akum ochii pe kerem?????????
Liliana
September 17th, 2008 at 8:43 am
Permalink this comment
1184
Aseara am vizionat doar prima parte din ep.67 sa vad in ce relatie sunt Onur si Seh pentru ca sunt f suparata cand sunt certatti .M-am oprit apoi ,nici eu nu urmaresc in avans ,nu vreau sa-i stric farmecul .
Am o rugaminte , nu mai gasesc de unde ati scris ca se poate copia ep. 1 integral. Cu celelalte ep. ma lupt acum .Cine stie de unde se poate lua ep. 1 integral , va rog mult mai scrieti o data unde este si ce trebuie sa fac pentru a reusi . .Multumesc mult si va doresc tuturor o zi minunata
cristina
September 17th, 2008 at 8:55 am
Permalink this comment
1185
Liliana de aici am descarcat ep.1 integral.la mine a mers foarte bine.incearca si tu.(trebuie sa spun ca inainte de a descarca eu m-am inregistrat pe forumul lor,deci daca nu poti probabil ca trebuie si tu sa te inregistrezi).sper sa mearga.succes.
cristina
September 17th, 2008 at 8:55 am
Permalink this comment
1186
scuze am uitat sa pun link-ul;
http://z4.invisionfree.com/telenovelas/index.php?showtopic=1835
cristinuta
September 17th, 2008 at 10:09 am
Permalink this comment
1187
Dragilor, chiar Kerem a inebunit………..se cearta cu Bennu si apoi pleaca sa fie compatimit la EDA???? Doamne nu pot sa cred……
Diana
September 17th, 2008 at 10:10 am
Permalink this comment
1188
s-a dus si gani fetelor…nu cred ca il vom mai vedea.mai ales ca a plecat si fusun.s-a terminat rolul lui in acest film
Diana
September 17th, 2008 at 10:13 am
Permalink this comment
1189
apropo:se pare ca domnul kerem minte iar ca nu o s-o mai supere niciodata pe benuu…desi in episodul de aseara parea foarte credibil
cristinuta
September 17th, 2008 at 10:19 am
Permalink this comment
1190
Diana o sa-i vedem in continuare pe Fusun si Gani- aseara au aparut si in noua parte in ep.67.
Diana
September 17th, 2008 at 10:20 am
Permalink this comment
1191
eu nu am avut ocazia sa vad episodul 67 cristina.asa credeam.oricum multumesc de informatie
cristinuta
September 17th, 2008 at 10:22 am
Permalink this comment
1192
Il poti vedea pe :
http://www.youtube.com/results?search_query=binbir+gece+67&search_type=&aq=-1&oq=
petra
September 17th, 2008 at 10:30 am
Permalink this comment
1193
Cam greu in dimineata asta cu atatea vesti si atatea vizionari. Sunt superbi in.ep 67. Frumosi, dar cu Eda sunt convinsa ca vor avea mari probleme. Eda ii doreste moartea lui Seh.Doreste sa-i distruga pe toti. Mi-e groaza, dar sa speram ca totul se termina cu bine. La ei este un ep. in fiecare zi, sau cum?
Cristina multumesc mult, dar nu m-am descurcat cu ep.1
Liliana ti-am trimis un e-mail.
cristinuta
September 17th, 2008 at 10:36 am
Permalink this comment
1194
Petra-sezoanele trecute a fost cate un ep. pe saptamana – adica martea.
Cristina nici eu nu am putut descarca ep.1
dana
September 17th, 2008 at 11:31 am
Permalink this comment
1195
eu nu am avut net aseara, iar acum m-am invartit peste tot de am ametit ;pe net, nu am vazut partea a 7 din episodul 67 si clar ca nu am inteles ce ma intereseaza[adica va fi sau nu inca odata mamica ] iar pe blogul simonei 10 nu am gasit traducerea sau ma rog ceea ce spune ea . simona pentru mine blogul tau este greu ,iarta-ma ,iarta-ma ,dar asa mi se pare si atatea informatii ma ametesc pur si simplu si nu mai stiu ce sa caut ,cand ai timp te rog incearca sa lamuresti si persoanele carora internetul nu le este chiar usor .te rog muuuuuuuuuuuuuuuuult
Liliana
September 17th, 2008 at 11:35 am
Permalink this comment
1196
Cristina multumesc mult , voi incerca imediat ce termin cu ep 11 care se descarca acum .
In sfarsit un semn de la Kanal D.Deoarece ma inegistrasem pe site-ul lor ,am primit astazi un newsletter. Acolo sunt si nr. de tel. Nu am avut timp sa verific daca sunt cele scrise deja pe aici , parca Malina avea curaj sa sune la ei , dar le scriu si eu :31 407 55 55 , 31 805 59 40 .Cred ca nu e o problema daca scriem aici nr. de tel si adrese de email , sa nu-i facem probleme gazdei noastre .
madalina
September 17th, 2008 at 11:46 am
Permalink this comment
1197
yupi in sfarsit pot copia episoadele de pe forumul simonei 10,uf ce bine iau foarte repede episoadele.
dupa cat am inteles yo seherezat a pierdut copilul si este putin irascibila se cearta cu toti in special cu onur si pe deasupra si cu nilifer.
Diana
September 17th, 2008 at 11:51 am
Permalink this comment
1198
sunt exact aceleasi numere liliana.si nu sunt bune
cristinuta
September 17th, 2008 at 11:59 am
Permalink this comment
1199
Dragelor puteti intra pe Forumul dat de Simona 10:
http://forum.port.ro/viewtopic.php?topic_id=13222- aveti si aici traducerea ep.67.
MULTUMIM SIMONA si celorlalte FETE…..
simona
September 17th, 2008 at 3:33 pm
Permalink this comment
1200
e fain daca ar ramane in realitate bennu cu kerem casatoriti ar fi super le stau bine impreuna
LilianaG
September 17th, 2008 at 3:33 pm
Permalink this comment
1201
Am incercat iar sa descarc pando la servici , de data asta de pe siteul unde se pot descarca telenovele, e grav, si aici e plin de virusi.
Cele care l-ati descarcat, aveti program antivirus?
Cred ca numai pe site-urile porno se mai gasesc atat de multi virusi!!!!
Eu m-am speriat , nu il mai iau de pe net.
Il are cineva nevirusat?
Malina Miron
September 17th, 2008 at 3:51 pm
Permalink this comment
1202
Sale manince mama de fete -asta parafrazind-o pe Nadide. Am o groza de lucruri sa va zic: inprimul rind ca sint mindra de voi,mai ales cele care ati preluat ep.67,si ati postat si traducerea,sau ma rog interpretarea, sa ne dam si noi seama despre ce e vorba in propozitie. Apoi sint mindra de noi toate ca sintem unite si mai ales civilizate,se vede ca ne leaga un gind curat,ne respectam indiferent de virsta,cultura si poate si sex. Apropo! era pe aici unbaietel,sau poate doi sau am inteles eu gresit dar nucleul de baza a ramas,va ramine,ca uite asa s-a calit otelul. Hai sa va zic: m-am intilnit azi la piine cu turcul, managerul de la Bijuteria,Ali, pe care l-am salutat in lb. turca ,a ramas mirat,apoi i-am zis despre ce e vorba si mi- a spus ca pleaca dupa marfa in Turcia si-mi poate aduce filmul intreg pe C.D. Am uitat sa-l intreb daca e numai in turceste sau pote fi si in lb. engleza? O sa ma duc la magazin sa vorbesc cu el,dar v-am spus si voua,poate mai vrea cineva. In legatura cu telefoanele la Kanal D. vreau sa spun ca suna “in prostitutie” sau ca la o casa pustie,la toate orele si nimic. Osa trimit si un e-mail sa vad ce iese. O sa-l intreb pe Ali daca poate intreba cite ep. mai sint dupa66,si daca la ei e numai un ep.pe saptamina. Poate sint puerila dar eu n-am inteles daca Seh. mai are sau nu copilul,si inca ceva:Onur si Seh. mai au acelasi foc in priviri,sau casatoria le-a mai matisat ,tocit dragostea?. L-au ingropat pe Stefan Iordache, doamne, ce repede se duce garda veche! Ce ziceti de mesajul sotiei lui, Mihaela Tonitza: ASTEAPTA_MA!. E cutremurator!. Sa ne vedem cu bine! multumesc din suflet, va pupici!
Petra
September 17th, 2008 at 7:27 pm
Permalink this comment
1203
Cutremurator Malina, intr-adevar. Am fost impresionata de veste si nici acum nu imi vine sa cred. Dintre actorii- artistii care mi-au luminat copilaria, adolescenta si viata au mai ramas cativa. Atat de putini. Imi pare rau pentru generatiile care vin ca nu se vor mai putea delecta cu interpretarile lor.
Dar sa revenim la filmul care ne uneste si care ne-a facut sa dorim sa vina urmatoarea zi. Doresc si eu un CD, daca se poate (romana, turca nu conteaza). Acum va las,am treaba sa mai copiez cateva seriale. O seara frumoasa tuturor!
mi
September 17th, 2008 at 8:12 pm
Permalink this comment
1204
Fetelor ajutati-ma cu melodia pt mp3 Kıraç – Kara Sevda.
dana
September 17th, 2008 at 8:32 pm
Permalink this comment
1205
multumesc cristina pentru link si tie simona pentru rezumat ,am inteles, a pierdut sarcina si rau este faptul ca toti ceilalti vor sa te menajeze in timp ce tie iti vine sa urli pentru toti arati puternica dar sufletul iti este gol ,toti te intreaba daca tie bine iar tu vrei sa uiti si sa plangi pe baza acestor sentimente amestecate se pot pierde multe chiar si dragostea
nina
September 17th, 2008 at 8:58 pm
Permalink this comment
1206
Fetelor ce harnicute sunteti ! Eu am reusit sa descarc pana la episodul 17 si ep.39….toate celelalte sunt intr-adevar expirate ! Ce ne facem ? SIMONA 10 multumim ca vii si la noi, esti nepretuita ! OOOOFFFff! Ep.67 mi-a dat asa niste fiori ciudati si o stare de nemultumire…..Ma enerveza teribil Melek ! Poate ca structura mea e de vina,dar nu-mi plac deloc femeile de acest gen care se lamenteza, isi plang de mila,alearga dupa o iubire care de fapt nu exista,renunta la respectul de sine, se umilesc si mai mult ii face mult rau proprieri surori…din cauza ei, Bennu si Kerem ,iata ajung la divergente….O CAT EGOISM ! ce final ! Cand l-am vazut pe Kerem la rautatea aia acasa ! Ce doamne iarta-ma cauta acolo ???? Sunt teribil de curioasa ce se intampla in ep.68….CAND V-A FI DIFUZAT EP.68 ?? Scieti-mi va rog daca stiti . Pe de alta parte, ma scoate din minti Kerem cu criza asta teribila de cautare a identitatii …..de la ep.49 si pana la 67 ….tot rascoleste, se simte frustrat, ba o accepta pe Seval ,acum iar n-o mai accepta din cauza acelor scrisori….TRAIESTE IN TRECUT, si nu vrea deloc sa renunte la asta, o obliga pe Bennu sa-i accepte toate aceste stari desi este insarcinata….. si cand s-au casatorit, da DIANA, asa cum ai sesizat si tu ,i-a promis ca nu o v-a mai supara vreodata…..!Tiiiiii,ce mincinos ! UN EGOIST ca si MELEK !! nici unul dintre cei doi nu se gandesc la Bennu ,ci doar la propria persoana……Chiar ma gandeam :daca as descoperi ca am fost adoptata ,nu m-ar afecta,mai ales daca acei parinti care si-au asumat acest rol incredibil de parinti ar fi gen Seval ,sau pur si simplu oameni de o reala calitate ! Ce credeti ? Oricum trecutul ramane la locul lui – poti doar sa-l accepti si sa te straduiesti sa-l intelegi ,apoi MERGI mai DEPARTE pur si simplu. De ce sa te complaci in a gasi vinovati,sa-ti plangi de mila putin ,sa pretinzi compatimire ,de a fi judecatorul cuiva…..cine ar avea acest drept? Nu ? Am senzatia ca sunt intr-o pasa nu tocmai buna……m-a dat peste cap ca Stefan Iordache s-a stins….si el…nu de mult Ilarion Ciobanu, nu de mult Florian Pittis…si peste toate astea a venit toamna…..cu o foooorrrrma ciudata de depresie….??!! asta sa fie….NOROC MARE ca am reusit sa copiez Binbir,ma delectez cu primele episoade pe care nu le-am vazut titrate – ce bucurie ! Dar tot sunt TERIBIL de suparata pe Kerem ! AFERIM !! * sper ca inseamna AM SPUS ! V-am pupacit !
cristina
September 17th, 2008 at 9:10 pm
Permalink this comment
1207
Nina episodul 68 va fi difuzat martea viitoare.
fetelor imi pare rau ca nu v-ati descurcat cu episodul 1.eu l-am descarcat si merge.daca pot sa va ajut cu ceva,cu multa placere.nu stiu ce sa zic.incercati sa va inregistrati pe forumul respectiv.nu trebuie sa postati,va trebuie doar un user-name si o adresa de mail.
rowe
September 17th, 2008 at 9:10 pm
Permalink this comment
1208
buna fetelor…..am mai intrebat asta de vreo trei ori dar tiu ca sunteti foarte ocupate cu copiatul si cu episoadele noi……scuzati ca tot insist, dar stie cineva daca se pot vedea episoadele de la 46 la 66 titrate in romana sau engleza?
VA ROG SA IMI SPUNETI SI MIE DACA STITI.
MULTUMESC
nina
September 17th, 2008 at 9:12 pm
Permalink this comment
1209
pentru MALINA : si eu sunt interesata de dvd cu Binbir – SA POT VEDEA O INREGISTRARE IMPECABILA – in special cu subtitrare -daca ar fi in engleza – cred totusi ca ar putea fi vreo 6,7 dvduri daca vorbim de prima parte cu cele 66 episoade,nu ? astept vesti de la tine !! Subiectul kanald cu telefoane sau e-mail, draga mea, nu iti consuma energia,bunadispozitie si timpul, NU se raspunde nici la e-mail, nici la telefoane…..sau cel putin , mie nu mi s-a intamplat !
nina
September 17th, 2008 at 9:23 pm
Permalink this comment
1210
Cristina ,multumesc ! deci tot marti….bine ca ai trecut pe aici ”pe acasa”, uitasem de episodul 1 integral !!!! acum voi incerca si eu sa-l descarc !
Rowe – din pacate nu stiu sa fie ep.titrate in engleza …..altfel nu le-as fi descarcat eu pana acum ? ….OhOOOOhOOOO, cat timp am cautat si eu o subtitrare in engleza…..dar procedeaza si tu, ca mine : accepti varianta turca, adica ei spun de fapt ceva….tu intelegi, sau vrei sa intelegi altceva ….in asta consta farmecul si surpriza mai tarziu…
viorica
September 17th, 2008 at 9:27 pm
Permalink this comment
1211
HELP!!!!!!!
NU POT DESCARCA EP. 22,23,24,25,31,…..38 RESTUL LE-AM DESCARCAT.
OARE DE CE NU MERGE?
LilianaG
September 17th, 2008 at 9:28 pm
Permalink this comment
1212
Fetelor, incerc sa gasec ceva dragutel macar la TV si nu imi place nimic.Fara BBG e tare greu!!!!!!!! Nu le este chiar deloc mila de noi celor de la Kanal D? La fel va simtiti si voi cand la TV nu e Binbir Gece? Noroc cu voi si cu postul TV turcesc, ca altfel ar trece tare greu timpul pana la urmatorul episod.
cristina
September 17th, 2008 at 9:32 pm
Permalink this comment
1213
viorica ai reusit sa descarci ep.18-21?de pe adresa simonei?cum?mie imi zice ca sunt expirate.cu pando sau cu ce?te rog spune-mi daca esti draguta.
LilianaG
September 17th, 2008 at 9:33 pm
Permalink this comment
1214
Draga Nina, sunt intru totul de acord cu tine. Din pacate asa de multi oameni se aseamana cu Melek sau si mai rau, cu Kerem!!!
Denisa87
September 17th, 2008 at 9:36 pm
Permalink this comment
1215
@ rowe-episoadele de la 46…66 sunt decat in limba turca pe:
http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
LilianaG
September 17th, 2008 at 9:44 pm
Permalink this comment
1216
Astazi am reusit sa intru pe forumul Simonei si sa CITESC traducerea episidului BBG 67 , insa cu greu. Aseara nu am reusit. Poate eram prea obosita????????????
Totusi, draga Simona, mi se pare dificil sa gasesti ceva pe forumul tau.
Sa zicem ca eu eram la servici cand am incercat sa intru pe acest forum, dar nu poti face ceva sa-l mai simplifici, sa ne usurezi PUTIN situatia? PLS!!!!!
…. De altfel, iti datoram multe!….
LilianaG
September 17th, 2008 at 10:09 pm
Permalink this comment
1217
Astazi “ma mananca limba”, vreau sa va propun ceva: ce valori nationale(feminine) ati aseza alaturi de Sehrazat?
loredana
September 18th, 2008 at 12:10 am
Permalink this comment
1218
episoadele le mai puteti gasi si pe site-ul http://z4.invisionfree.com/telenovelas/index.php?showtopic=1835&st=0,insa si aici sunt unele expirate(de la 18 la 34).aici gasiti si episodul 1 complet.v-am pupat
stefi
September 18th, 2008 at 12:32 am
Permalink this comment
1219
Liliana, ai reusit , in final, sa descarci episodul 11 in conditii bune? Eu nu reusesc deloc. Imi apare “AVI is broken”, la fel si pentru epis. 14, 16, 17. Poti sa ma ajut? multumesc.
mi
September 18th, 2008 at 12:35 am
Permalink this comment
1220
loredana, dar cum il descarci, sune pasi care trebuie sa-i urmez.
stefi
September 18th, 2008 at 8:37 am
Permalink this comment
1221
SOS. MADALINA, ai reusit sa iei de pe forum si episoadele 11, 14, 16, 17? Eu m-am impotmolit si nu stiu cum sa ies la liman, cu toate ca m-am inscris si eu pe forum. Imi dai un sfat? MI, spui ca descarcat epis. 11 fara error. Cum? Multumesc.
Liliana
September 18th, 2008 at 8:47 am
Permalink this comment
1222
Stefi ,am reusit pana la urma cu ep .11 ,am incercat de mai multe ori , in zile diferite .Am descarcat pana la ep. 14 inclusiv , a mers bine . Iar acum incerc sa descar ep. 1 integral de unde m-a trimis Cristina :am facut un cont pe acel site si sa vad ce iese ,deocamdata vad ca se descarca dar sunt la serviciu si viteza net-ului lasa mult de dorit dar daca nu merge voi incerca acasa . Atat am reusit sa descarc , nu am prea mult timp ptr ca nu mai sunt in concediu .Cu PANDO am incercat si eu o data dar nu mi-a mers nimic si nu am insistat spunandu-mi ca voi vedea ce fac atunci cand voi ajunge la ep. respective .Am citit ca Viorica ( 17.09 ora 9,27 ) a descarcat pana la ep. 22,poate ne spune cum a reusit cu Pando.
Cat despre DVD cu filmul integral , ma inscriu si eu daca prietenul turc ne ajuta .
Liliana G ,cat despre provocarea ta , eu pot sa spun ca nu avem asemenea valori nationale ,cel putin nu-mi vin in minte acum.La noi se promoveaza doar silicoane si nu as avea nimic impotriva lor daca ar fi insotite si de ceva matere cenusie si moralitate .Poate ai tu vre-un exemplu?
Malina ,si eu am facut mai demult aceasta remarca referitoare la bunul simt al celor care viziteaza acest blog , la sinceritatea si la modul frumos in care fiecare ,daca poate , ii ajuta pe ceilalti .
Diana
September 18th, 2008 at 9:18 am
Permalink this comment
1223
AFERIM inseamna “bravo”draga nina.nu va mai scriu asa de des dar citesc tot.absolut tot.sunteti minunate fetelor
cristinuta
September 18th, 2008 at 10:31 am
Permalink this comment
1224
Si eu ma inscriu pentu un DVD – de la prietenul turc. Am reusit si eu sa copiez pana la ep 17- restul nu stiu cum sa fac. Va rog sa ma ajutati.
andreea
September 18th, 2008 at 11:11 am
Permalink this comment
1225
episodul 68 o sa fie pe 23 adik marti
LilianaG
September 18th, 2008 at 11:37 am
Permalink this comment
1226
Draga Liliana, m-ai intrebat daca am eu un vreun exemplu, din pacate nu prea, sa zicem ca o apreciez putin pe Mihaela Radulescu caci mi se pare desteapta, profesionista, mai serioasa decat multe altele care apar la TV si spune lucrurilor pe nume de multe ori. Nu o gasesc prea frumoasa.
Intr-o tara in care se promoveaza doar nonvalori, era are ceva valoare, dar mai face si gafe.
Nu se ridica la nivelul personajului nostru, insa….
Voi ce parere aveti?
LilianaG
September 18th, 2008 at 12:05 pm
Permalink this comment
1227
Mi-ar place spre exemplu sa aud de o femeie doctor, care a facut nu stiu ce operatie dificila, a salvat viata cuiva, si nu a luat nici un ban!
Cunoasteti?
Malina Miron
September 18th, 2008 at 1:17 pm
Permalink this comment
1228
Da,fetelor,cucuietelor,sa facem si putina extrapolare la Romanica noastra. Vis-a-vis de calitati ,dar mai ales integritate morala in domeniul actorilor, femei, eu m-as gindi la Maia Morgenstern sau Oana Pellea, actrite f. talentate, serioase,fara fite,mame, sotii. Cel putin eu asa stiu,poate ma insel,dar despre ele n-am auzit nimic scandalos.Cit priveste femei doctor sint putine oricum iar cu banii e o alta problema. Daca ar avea lefuri ca-n Vest fiti sigure ca n-ar lua nici ai nostrii. Stiti ca un medic rezident pleaca de la 7 milioane? iar in Germania ar avea 2000-3000 euro? Plus ca acolo au masa si casa in spital? ce sa mai vorbim,nu ne putem compara din nici un punct de vedere. Asta e!Tot N-am aflat: Seh. ,mai are pui sau nu? Asta e ca-n Bancul cu Bula:Nevasta-sa a fost fata mare in noaptea nuntii sau nu. Unii zic ca da altii zic ca nu.Astept raspuns de la voi Pupici!
Liliana
September 18th, 2008 at 1:18 pm
Permalink this comment
1229
Mi , pentru melodia kara sevda ,lasa adresa de e-mail
Malina Miron
September 18th, 2008 at 1:58 pm
Permalink this comment
1230
Fetelor, fiti antene care aveti timp,am gasit pe USERS on line ep.68. Am vazut asa:Benuu se saruta cu Kerem la el in birou si sint surprinsi de Eda care are o fata de…. apoiSeh. adoarme cu ambii copii citindu-le povesti iar Onur ii priveste din usa,mosul este la usa lui Kerem cu o hirtie in miina, Fusun distruge tabloul si se lupta cu Ali Kemal, Seval lesina si cade pe jos,sint de fata mai multi, Onur si Seh,se cearta bineinteles in masina si o scena tandra intre Burhanbey si Nadide. Ia vedeti voi,care aveti timp si va pricepeti ce iese de aici?Pupici.
liana
September 18th, 2008 at 2:22 pm
Permalink this comment
1231
Da, Malina cata dreaptate ai !!!
In privinta ep. 67 Seh cred ca nu mai este insarcinata din moment ce s-a dus sa calareasca. Altfel ar fi stat cuminte . Nu crezi?
loredana
September 18th, 2008 at 2:46 pm
Permalink this comment
1232
Pasii pt a descarca episoadele de pe site-ul pe care l-am postat aseara sunt:pt episoadele pe care le descarci cu megaupload,introduci codul care iti apare in partea de sus a ferestrei in casuta de langa si apoi dai download,astepti apoi 45 de sescunde iar apoi dai free download;pt celelalte episoade,respectiv 14-44,trebuie sa instelezi un program pando,ilo gasesti foarte simplu pe internet cu o simpla cautare google(dar aveti grija sa nu fie virusat),dupa ce ai instalat programul,poti descrca aceste episoade cu un simplu click pe link,iti va aparea din nou o casuta si tot ce trebuie e sa dai open with si sa selectezi programul pando,eu zic ca e simplu,daca mai aveti probleme intrebati-ma.Trebuie sa mentionez ca pt a putea descarca de pe acest site trebuie sa fii inregistrat,dar asta dureaza cateva minute.Bafta la descarcat!
LilianaG
September 18th, 2008 at 3:09 pm
Permalink this comment
1233
Loredana, tu ai programul pando nevirusat?
Daca da, mi-l poti trimite la liliana_grebanus@yahoo.com?
Si sa-i raspund Malinei: deci mai gasim adevarate valori doar inainte de 1989.
In ce-i priveste pe medici, sunt de acord ca merita mult mai mult decat le ofera situatia economica din Romania.Dar ce te faci cu amaratul care nu are bani sa se trateze. nu are si el dreptul la viata?Ce-i poti spune unei mamici care trebuie sa nasca si nu o baga nimeni in seama ( chiar si 12 ore!) ptr ca nu a dat nimic? Poate chiar nu are!
Problema cu doctorii am simtit-o oarecum pe pielea mea, multumesc lui Dumnezeu ca am avut bani !
LilianaG
September 18th, 2008 at 3:14 pm
Permalink this comment
1234
Dar nu vreau sa va indepartez de film cu gandurile mele .
Fetelor, eu am reusit sa descarc ep.11 fara probleme . In schimb ep. 1 cred ca are o eroare ca mi se tot plimba imaginea, la fel si ep 39 luat de pe port.ro
viorica
September 18th, 2008 at 4:44 pm
Permalink this comment
1235
cristina l-a descarcat fiul meu de pe dc++ . trebuie sa downloadezi un client de dc++ si sa te conectezi la cateva “hub”-uri din romania si apoi sa dai search “1001 de nopti”. sunt mai multe persoane care au episoadele pana la 30 pe share.
loredana
September 18th, 2008 at 5:40 pm
Permalink this comment
1236
liliana o sa iti trimit programul,acum vezi si tu cum reactioneaza antivirusul tau.la mine e ok.
mi
September 18th, 2008 at 7:01 pm
Permalink this comment
1237
am descarcat pana la 17 de pe port.ro, de la 18 nu mai merge stie cineva alte metode, dar episodul 1 integral cum l-ati descarcat?????
Liliana
September 18th, 2008 at 7:10 pm
Permalink this comment
1238
Loredana ,te rog mult sa-mi trimiti si mie programul ,Pando nu m-am descurcat pana in prezent ciubotariuliliana@yahoo.com .Multumesc
Liliana
September 18th, 2008 at 7:16 pm
Permalink this comment
1239
Viorica ,
am cautat si eu cu dc++ dar la rezultate imi apar doar melodii desi am selectat la ,,tip ” : toate (any ) .Te rog intreaba-l pe fiul tau daca ar trebui sa fac ceva in mod special .E posibil ca ,,hub-urile ” la care ma conectez sa nu contina ce caut eu ,adica 1001 de nopti ” filmul.? Trebuie sa scriu la cautare , altceva decat 1001 de nopti? Multumesc.
loredana
September 18th, 2008 at 7:25 pm
Permalink this comment
1240
http://www.pando.com/,de aici poate fi descarcat pando,este prea mare ca sa poata fi trimis prin mail.
Liliana
September 18th, 2008 at 7:28 pm
Permalink this comment
1241
multumesc fff mult Loredana , am vazut mesajul tau catre Liliana G si din acest motiv ti-am scris si eu. Voi intra sa -l descarc si voi spune daca am reusit.
viorica
September 18th, 2008 at 7:57 pm
Permalink this comment
1242
Liliana incearca pe:
dchub://golannet.hopzone.net:1014
dchub://dc.netmaster.ro:411
si da search “1001 nopti” sau “1001″. dupa acea sorteaza lista cu rezultate dupa size. vezi cine are episoade pe share si da download.(eventual da browse la lista de share a acelui user si vezi ce episoade mai are). Trebuie neaparat sa gasesti ceva…sunt si eu online si alti 3 utilizatori care au episoade
Diana
September 18th, 2008 at 7:59 pm
Permalink this comment
1243
fetelor am incercat sa descarc si eu ep 11 dar dureaza asa mult incat ma tresesc dimineata ,deschid pc-ul si incep sa decasrc si pana la urma sunt nevoita sa-l inchid ca tre sa plec la scoala.dureaza asa de mult si ma scoate din minti.am inteles ca voi l-ati descarcat fara eroare…ati avut rabdare sau pur si simplu s-a descarcat normal?prima data am reusit si eu ,apoi l-am sters ca nu mergea
Liliana
September 18th, 2008 at 8:05 pm
Permalink this comment
1244
Loredana , am descarcat Pando , m-am inregistrat pe site , am vrut sa descarc ep.18 dar zice ca pagina este expirata .Poate stii mai multe ?
Liliana
September 18th, 2008 at 8:07 pm
Permalink this comment
1245
Diana , viteza de descarcare depinde de viteza net-ului.Daca e slaba ,se descarca ffff greu sau poti chiar sa nu reusesti .Eu la serviciu descarc un ep in 6ore iar acas in medie in 50 min .Trebuie sa mai incerci pana cand merge mai repede
Liliana
September 18th, 2008 at 8:09 pm
Permalink this comment
1246
Am citit ca Viorica ( a scris in data de 17.09 ora 9,27 ) a descarcat pana la ep. 22,poate ne spune cum a reusit , de pe ce site ,poate gresim noi undeva .Viorica ,daca citesti poate ne lamuresti .Multumim
Diana
September 18th, 2008 at 8:16 pm
Permalink this comment
1247
nu cred ca viteza netului variaza in functie de episoade … draga liliana
kynguletz
September 18th, 2008 at 8:16 pm
Permalink this comment
1248
Va rog eu mult aveti careva melodia care-i suna pe telefon lui ONUR? mi-ati putea trimiteo pe mail (andbalalau@yahoo.com) va rog eu mult dak o are cineva
mi
September 18th, 2008 at 8:35 pm
Permalink this comment
1249
eu am descarcat episoadele de la 1 la 17 dimineata si noapte in 20-25 min au fost gata, dar cine poate sa ma ajute cu ep de la 18 in sus si 1 integral
mi
September 18th, 2008 at 8:40 pm
Permalink this comment
1250
gracias, liliana am gasit melodia pe un site nemtesc, pt episodul 11 http://www.megaupload.com/?d=KCZQTC1D , mie nu mi-a dat error, l-am si vizionat.
viorica
September 18th, 2008 at 8:46 pm
Permalink this comment
1251
Liliana . daca reusesti cu celalat program cu pando.com,pt ep 31-44 trimis de Loredana,…spune-mi si mie…..eu nu reusesc..of! imi mai lipsesc si ep. 1,23,25.
LilianaG
September 18th, 2008 at 8:48 pm
Permalink this comment
1252
Eu cred ca timpul de descarcare variaza in functie de viteza pe care o avem fiecare la internet si bineinteles de cati Mb are ceea ce vrem sa descarcam, e logic, nu?
De pe pando.com am incercat sa il iau si eu si m-am ales deodata cu 5 virusi, bineinteles ca am oprit downloadarea.
Nu cred ca problema e la antivirusul meu. El isi face doar treaba, poate e prea bun, doar nu degeaba mi-am luat cu licenta!!!. Avantajul daca il primesc pe email este ca il pot scana inainte.
LilianaG
September 18th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
1253
Fetelor, la Focsani s-a deschis Carrefour!!!!!! Am fost azi, e super!
LilianaG
September 18th, 2008 at 8:56 pm
Permalink this comment
1254
Asta nu are legatura cu filmul, dar parca deja suntem prietene, si simt nevoia sa va spun!!!!!
cristina
September 18th, 2008 at 9:06 pm
Permalink this comment
1255
fetelor pt.ep.1 incercati aici.la mine a mers foarte bine;
http://www.megaupload.com/?d=B46E3WB7
nina
September 18th, 2008 at 9:06 pm
Permalink this comment
1256
URRRRAAA! Am reusit sa descarc ep.1 integral ! LOREDANA MULTUMESC ! Imi doream enorm sa-l am ! Am folosit lincul pe care l-ai scris tu acela cu….telenovelas….m-am inscis pe forum mai intai….
Toate ep.de la 1….17, FETELOR CARE NU A-TI REUSIT SA LE DESCARCATI DE PE FORUMUL SIMONEI10 _SOARE de unde am inceput marea majoritate sa descarcam in urma cu o saptamana – luatile de aici ! Se descarca foarte usor 35/45 min.un episod de aprox.400mg ! LOREDANA a scris linkua astazi 18.09.la ora 12…ceva mai sus. Ei si-acum voi continua cu pando,deci inca un multume
viorica
September 18th, 2008 at 9:11 pm
Permalink this comment
1257
LILIANA ,
vezi daca intelegi ce ti-a scris fiul meu in 18/7,57 p. m. a desc de pe dc++
nina
September 18th, 2008 at 9:27 pm
Permalink this comment
1258
mda….sa continuam…..inca un multumesc pentru LOREDANA. Voi incerca si eu sa instalez pando pentru celelalte episoade . Sper sa reusesc…Loredana, spuneai ca ai reusit sa descarci toate ep.pana la 44 , cu pando ! Inshallahh , sper sa reusesc si eu !
Abia astept sa incep, dar LILIANA G ne-a provocat putin cu subiectul femeilor valoroase de la noi si nu ma pot abtine de la cateva cuvinte ….de-a lungul istoriei sunt nenumarate nume de femei speciale,dar trebuie sa ne raportam,strict la timpul prezent ….dintre femeile ”vizibile ” fara a spune vip – am trei preferinte clare : Eugenia Voda,prezentatoarea emisiunii ”Profesionistii”, Cristina Topescu -stiri la Prima TV, Liana Stanciu …toate au clar,un respect pentru sine si cei din jur- pentru ca stiu sa asculte,nu au renuntat la bunul simt elementar,care bineinteles,insemna cei 7 ani de acasa,dar si coloana vertebrala pe care ti-o construiesti singur ca individ , naturalete – rar element care sa treaca si dincolo de ecran , intelidenta si o f
nina
September 18th, 2008 at 9:36 pm
Permalink this comment
1259
scuze….inteligenta vroiam sa spun, o feminitate placuta,fara duritatile de-acum care se vad pe chipul multor tinere – si nu ma refer doar la limbaj sau comportament . SPECIALE de fapt sunt toate femeile din acesta tara,care cresc frumos,decent,cu bun simt ,multa grija , afectiune si iubire UN COPIL ! Realitatea ne spune,dragele mele ca sunt ingrijorator de putine mame cu adevarat,de acest fel !Cred ca asta este cel mai important. ACESTEA SUNT FEMEI SPECIALE .
O seara frumoasa !
Diana
September 18th, 2008 at 9:37 pm
Permalink this comment
1260
fetelor:am intrat pe linkul dat de loredana,m-am logat si nush unde tre sa intru ca sa deccarc episoadele.ce sa fac?unde tre sa ma uit?pe ce tre sa dau clic?va rog ajutati-ma si pe mina ca is mititica
nina
September 18th, 2008 at 9:47 pm
Permalink this comment
1261
Diana,ti-ai instalat pando ? LOREDANA,am intrat pe http://www.pando.com, dar imi spune :page not found….oare de ce ? O alta intrebare : cum ai instalat pando , asa pas cu pas . te rog spune-mi ce trebuie facut?
LilianaG
September 18th, 2008 at 9:48 pm
Permalink this comment
1262
Multumesc, Nina ptr. raspuns, ultima parte mi-a placut tare mult, asa gandesc si eu, si chiar vroiam sa va spun asta.
Noi , toate mamicile, care ne crestem copiii cu decenta si responsabilitate, invatandu-i adevaratele valori, care facem tot ce ne sta in putinta pentru binele copiilor nostri, suntem la fel de speciale precum Sehrazat.
Diana
September 18th, 2008 at 9:49 pm
Permalink this comment
1263
pai…nu e chiar asa.am descarcat pando dar la sfarsit…surpriza ! EROR
LilianaG
September 18th, 2008 at 9:51 pm
Permalink this comment
1264
filmul acesta oarecum aduce un “omagiu’ mamicilor adevarate
LilianaG
September 18th, 2008 at 9:54 pm
Permalink this comment
1265
http://www.pando.com/download , apoi eu am dat get pando free, si apoi eu am vazut cum se supara pe Bit defender
cristina
September 18th, 2008 at 9:58 pm
Permalink this comment
1266
DIANA CA SA-TI INSTALEZI PANDO TREBUIE SA UMBLI LA SETARILE DE CONECTARE LA NET.DACA ITI DA EROARE INSEAMNA CA ASTA E.SI EU TOT ASA AM PATIT SI M-AM LASAT PAGUBASA.FATA CARE LE-A POSTAT STIA CA SUNT EPISOADE EXPIRATE SI A PROMIS CA LE DESCARCA DIN NOU.ORICUM DACA AI PANDO INSTALAT NU E O CERTITUDINE CA MERG EPISOADELE.
loredana
September 18th, 2008 at 10:14 pm
Permalink this comment
1267
Diana,ramai logata si acceseaza linkul postat de mine,o sa te duca direct la prima pagina a forumului binbir gece,unde sunt postate episoadele.Am mai spus,episoadele de la 18 la 34 nu merg,dar vor fi urcate din nou si atunci le vom putea descarca(promit ca o sa va anunt),iar la episodul 36 este decat rezumatul.
Nina.am vazut si eu ca nu poti sa intri pe site-ul pando dand click pe link,te sfatuiesc sa accesezi site-ul scriid adresa la search pe google,o gasesti imediat.Cum intri ai pe pagina principala mare pe verde”get pando”,iar apoi “get pando free”,iti va aparea apoi pe portocaliu “download pando now”,iar dupa ce dai click iti apare o fereastra si vei da save file.dupa ce se salveaza nu iti ramane decat sa il instalezi,iar apoi sa il folosesti.Voi mai posta un link ,ar trebuie sa va duca exact la sfarsitul acestor pasi,de unde numai trebuie decat sa dai save file.
Cred ca o varianta f buna e si DC++,dupa cum a spusu Viorica,insa eu nu il am instalat.Voi merge insa la o prietena sa vad ce si cum si va voi anunta.bafta
stefi
September 18th, 2008 at 10:14 pm
Permalink this comment
1268
Dragele mele, va multumesc tuturor pentru sfaturile de ordin tehnic , care sa-mi usureze inregistrarea episoadelor care imi lipsesc. Astept specialistul meu, fiul meu, care mi-a promis ca sambata va intra in actiune. Am vizionzat si eu episodul 67, gratie voua, dar mi se pare in faza “embrionara”, fiind la inceputul noului sezon. Insa cred ca ne-am indepartat prea mult de episoadele , pe care urmeaza sa le parcurgem in saptamanile urmatoare, sa analizam dramatismul prin care trec personajele indragite de noi. Cu toate ca pesonajul meu preferat este Onur, astazi am sa ma refer la Kerem, pe care sa fiu sincera il compatimesc. O fire controversata, patimasa, dar sincer de la inceput fata de O. vis-avis de sentimentele lui fata de S. Tot timpul i-a luat in mod deschis apararea lui S., chiar si atunci cand s-a pus problema ca S. a mintit firma la angajare, tot el a propus lui O. sa schimbe baremul de angajare a femeilor cu copii, tot el a apreciat tot timpul calitatile S. de arhitect. Tot el a renuntat la S., “, taind in carne vie”, atunci cand O i-a dat vesta ca cerut-o pe S. in casatorie, din prea multa dragoste pentru O., pe care il considera mai mult decat fratele lui. Dramatismul lui atinge apogeul , cand S. il respinge in mod brutal, si pe buna dreptate, spunandu-i ca ea il iubeste pe O. Isi calca demnitatea in picioare si ii spune S. ” Nu-ti mai spun ca te iubesc, dar vreau sa fii fericita”. Ce-ar fi facut altul in locul lui ? Sau cand a aflat adevarul despre secretul iubiri dintre O. si S.? A venit la O. si a recunoscut ca a fost un ticalos si si-a cerut iertare ca l-a hartuit si suspectat fara motiv, pastrand in el secretul celor doi. Nu-i caut circumstante atenuante, dar aceasta este natura umana. Ce parere aveti?
?
Liliana
September 18th, 2008 at 10:22 pm
Permalink this comment
1269
Draga Diana , viteza de descarcare a episoadelor este direct proportionala cu viteza net-ului ! sigur ca nu depinde de episoade ,macar atat ma pricep si eu dar tu ai inteles gresit.
Liliana C
September 18th, 2008 at 10:37 pm
Permalink this comment
1270
Cu DC++ nu gasesc nimic , nici un episod , Pando l-am instalat dar ,dupa cum ne-a spus si Loredana ,paginile sunt expirate .Prin urmare ,mare rugaminte catre Soare si Simona 10 care ne-au mai scos o data din incurcatura ,poate ne ajuta si de aceasta data cu episoadele incepand cu nr. 18 . Daca aflati sau reusiti ceva , ganditi-va si la noi .
Ana
September 18th, 2008 at 11:23 pm
Permalink this comment
1271
Hello! Si mie imi place mult acest serial,am vazut toate episoadele netraduse pe net si,bineinteles cele aparute la noi.Este o poveste frumoasa,actorii sunt talentati,foarte expresivi,intelegi multe numai din gesturile lor…Am incercat si eu sa imi downlodez cateva episoade.As vrea sa le copiez pe cd-uri ca sa le pot vedea la tv dar nu prea stiu cum sa procedez.Am doar ep.9,10 si 14.Ar putea sa-mi spuna cineva?
Multumesc anticipat si vizionare placuta in continuare!
LilianaG
September 19th, 2008 at 8:58 am
Permalink this comment
1272
Sa va spun cum am gasit eu pando nevirusat.
Dati cautare pe google: free pando si intrati pe adresa kappa.ro si il downloadati de acolo.
Ideea este ca il descarcati de pe kappa.ro, nu de pe pando.com
Liliana
September 19th, 2008 at 9:36 am
Permalink this comment
1273
Viorica , multumesc ptr. informatii ,voi incerca si voi spune ce am reusit. Multumesc mult .
Ana , pentru a vedea filmul pe TV , ai nevoie de un DVD player pentru TV (descarci ep. in PC, le copii pe DVD -uri si pentru redare la TV folosesti DVD player ) .
Liliana C
September 19th, 2008 at 9:43 am
Permalink this comment
1274
Viorica , nu prea stiu cum e cu DC ++ dar am inteles ce mi-ai scris si cand voi ajunge acasa si deschid programul iti scriu ( inteleg ca trebuie sa fii si tu on line ca sa pot copia de la tine ,de ex .) AM sa insist ,poate pana la urma reusesc.
cristina
September 19th, 2008 at 10:43 am
Permalink this comment
1275
FETELOR VESTI BUNE.
INTRATI AICI:http://z4.invisionfree.com/telenovelas/index.php?showtopic=1835
“OANA” A INCEPUT SA PUNA DIN NOU EPISOADELE CARE ERAU EXPIRATE.DEOCAMDATA 18,19,20,21.LA MINE MERG.
cristina
September 19th, 2008 at 10:46 am
Permalink this comment
1276
http://z4.invisionfree.com/telenovelas/index.php?showtopic=1835
loredana
September 19th, 2008 at 11:07 am
Permalink this comment
1277
Intra-adevar pe site-ul postat de cristina au fost urcate din nou episoadele 18-21 si 31-34 din cele care nu mergeau.
Liliana
September 19th, 2008 at 11:24 am
Permalink this comment
1278
Asta da veste buna .Treceti la atac ! Multumim Crisitna ,Loredana si Oana
Manuela
September 19th, 2008 at 12:40 pm
Permalink this comment
1279
Am si eu o intrebare: inainte erau pe blogul lui Andrei episoadele pana la 66. Dar acum nu mai sunt , de ce? Nu am reusit sa le vad pe toate.Astept un raspuns daca ma poate lamuri cineva. Numai bine
luv_roman82
September 19th, 2008 at 12:44 pm
Permalink this comment
1280
dragele mele liliana si stefi m-am intors in tara nerabdatoare sa va scriu pentru a ma ajuta sa vad si eu episoadele incepand cu 41 si pana in prezent.astept un mesaj de la voi sa-mi spuneti cum pot vedea si eu aceste episoade (pe care voi ati zis ca le aveti inregistrate).adresa mea este luv_roman82@yahoo.com. va multumesc anticipat si astept cat mai repede un raspuns .pupici si salutari tuturor celor care iubesc 1001 de nopti
luv_roman82
September 19th, 2008 at 12:49 pm
Permalink this comment
1281
luv_roman82 este id-ul meu in tara.din america v-am scris cu id-ul luminita.
dana
September 19th, 2008 at 1:29 pm
Permalink this comment
1282
stefi ,si eu il apreciez pe kerem [ este bine asezat ca personaj, opusul lui onur ]desi cade usor in capcanele vietii este de iertat ,este doar om, cu multe defecte dar si cu calitati exceptionale care puse in balanta intre ele cantaresc mult.in ceea ce priveste valorile sunteti constiente ca ati ales doar femei de o anumita varsta?[au primit cei 7 ani de acasa pe alte vremuri.pupici dulci
cristinuta
September 19th, 2008 at 1:40 pm
Permalink this comment
1283
@ Dana episoadele le gasesti pe:
http://www.diziizle.web.tr/category/18/Binbir-Gece
cristina
September 19th, 2008 at 2:23 pm
Permalink this comment
1284
Manuela episoadele le gasesti si aici:
http://www.yogun.net/film/12/Binbir-Gece-Dizisi/1.html
cristina
September 19th, 2008 at 2:24 pm
Permalink this comment
1285
http://gazi27.blogcu.com/binbir-gece-dizisi_17773391.html
stefi
September 19th, 2008 at 2:47 pm
Permalink this comment
1286
Dana, cred ca suntem pe aceeasi lungime de unda. Am revazut episoadele de la inceput, datorita inregistrarilor, pe care le consider cele mai emotionante, mai edificatoare, de fapt baza intregului film. Iti face placere sa le vizionezi de mai multe ori, pentruca de fiecare data descoperi alte aspecte, alte modalitati de interpretare actoriceasca. Ma impresioneaza drama vietii lui Onur, interpretat excelent de Halit. Viata lui O. este marcata de doua momente tragice. In primul rand: tradarea tatalui sau, prin parasirea caminului conjugal, cand O. avea numai 12 ani. Ce copil nu ramane traumatizat de aceasta drama? Ce baiat nu sufera lipsa tatalui din viata lui, atunci cand are mai multa nevoie de dragoste paterna, de sprijin moral, de un exemplu de urmat. A suferit mult si a incercat singur sa se incurajeze. Va amintiti ce-i spune S.: “Vine o zi cand necazurile se sfarsesc”.A muncit mult, a studiat cu inversunare si a devenit un “perfectionist”, asa cum il caracterizeaza Jasemin. Bun exemplu de urmat. Incearca sa impuna subalternilor lui responsabilitate si rigoare in tot ceea ce fac, chiar daca este un dur in relatia cu ei.Dar competitia este mare si trebuie sa faca fata. Este foarte bucuros cand are reusite pe plan profesional si doreste ca mama lui sa fie mandra de el. Cu cata satisfactie vorbeste de faptul ca firma lui va costrui cele 2 sky-tower in Dubai. Al doilea moment tragic se intampla cand logodnica lui il tradeaza in dragoste. Din acel moment isi pierde totlal increderea in femei, pe care le considera interesate numai de bani si putere si nu de sentimentul cel mai frumos- dragostea. Le suspecteaza pe toate de acest viciu, fara discernamant, le testeaza sentimentele, se poarta dur cu ele. Din pacate devine victima propriilor sale mentalitati. Recunoaste ca gresit, atunci cand gaseste fiinta care corespunde exigentelor sale si se va lupta “pana in panzele albe” pentru a o cuceri. Nu tine cont nici de prieten, nici de parerea mamei sale pe care o iubeste si o respecta, pentruca el stie ce vrea pentru fericirea lui. Sunt multe de spus, dar m-am referit la aceste doua aspecte. Ce parere aveti?
viorica
September 19th, 2008 at 3:47 pm
Permalink this comment
1287
liliana sunt onlain de aseara……se copiaza intruna…..de catre altii..incearca si tu
pa!
Malina Miron
September 19th, 2008 at 4:55 pm
Permalink this comment
1288
Pt. Stefi: se pare ca numai noi sintem preocupate de actiunea filmului ,restul de fete sintadinc interesate de modul cum sa faca rost de film. E adevarat c aeu ma bazez pe promisiunea turcului meu Ali care mi-a promis ca-aduce C.D.ul de la Istambul ,sa vedem cit va fi de serios. In legatura cu Onur ,avind in vedere virsta mea,experienta de viata as putea sa spun ca el ca barbat nu apartine vremii noastre. Unde mai gasesti azi asa ceva? F. charismatic ,titrat,bine crescut!Ar vrea multe fete sa intilneasca asa ceva. Mi se pare mai real Kerem chiar daca pare citeodata mitocan. Chiar si Seh. intinde citeodata prea mult coarda,cred ca a primit suficiente dovezi de iubire. Benuu e tipul de femeie care iubeste numai o dta in viata,poate si Yasemin,mai ales ca atunci era si beata. Asta nu inseamna ca nu-i iubesc la fel de mult,ca nu sint innebunita dupa film. Imi place sa schimbam pareri asa aflu si alte pareri, SOCIALIZAM,nu? Eu de fapt pusesem o intrebare,ieri ,SAU NU STIU CIND ,DAR N-A VRUT NIMENI SA-MI RASPUNDA. CESA INTELEG? SPUNEAM CA NU E CLAR DACA SEH. APIERDUT SAU NU SARCINA,CA L;EGATURA DINTRE EP.66SI 67 NU PREA EXISTA.
Diana
September 19th, 2008 at 6:08 pm
Permalink this comment
1289
revizionanad episoadele 1-10 am observat mai bine :ce repede a trecut onur de la acea duritate fata de sehrazat la a o cere in casatorie.cel putin daca nu ar fi aratat gandurile lui nici macar nu am fi stiut ca o iubeste.
Malina Miron
September 19th, 2008 at 6:23 pm
Permalink this comment
1290
Mergeti pe forum port,acolo unde scriu multe fete de aici,si gasiti toate ep. inclusiv 67.
cristina
September 19th, 2008 at 6:35 pm
Permalink this comment
1291
eu il prefer pe onur din toate punctele de vedere.cata sensibilitate,corectitudine,tandrete,modestie,discretie(si lista ar putea continua)intr-un singur barbat.nu cred ca in realitate exista asa ceva(sau poate ca da dar nu l-am intalnit eu).totusi inclin sa cred ca intre personajul”onur”si barbatul “halit”exista multe asemanari.in primul rand este foarte discret cu viata lui particulara(spre deosebire de berguzar.toata vara am vazut fotografii cu ea in vacanta iar despre halit nimic.cred ca ei ii place foarte mult sa fie in centrul atentiei)in al doilea rand ajuta foarte multi copii defavorizati sau cu dizabilitati(avand o sora in aceeiasi situatie ii intelege foarte bine).
Malina cred ca este clar ca a pierdut sarcina deoarece se observa foarte bine un comportament putin ciudat:vrea sa dea impresia ca totul este bine dar are unele iesiri nervoase(vezi cearta cu fetita) dar la un moment-dat cred ca va claca;pe de alta parte nu cred ca daca mai era insarcinata onur o mai lasa sa calareasca.
Diana
September 19th, 2008 at 6:42 pm
Permalink this comment
1292
fetelor e o drama acest film.nu?si in general dramele se sfarsesc intr-un mod mai neplacut.ce s-ar intampla daca la sfarsitul celui de al 148-lea episod onur si sehrazat sa nu mai fie impreuna?dar nu asa … cum se cearta ei deobicei…din cauza orgoliilor…sa fie cava serios.nici nu vreau sa ma gandesc
Liliana
September 19th, 2008 at 8:33 pm
Permalink this comment
1293
Viorica , am reusit sa descarc episoadele mai departe , le-a reincarcat Oana pe forum ,nu cu Pando ci tot cu Megaupload si nu a mai fost nevoie de de DC ++ dar iti multumesc foarte mult oricum ,tie si baiatului tau .
Si eu am revazut primele episoade de zeci de ori ,stiu pe de rost toate replicile ,gesturile si privirile personajelor .Sunt intradevar baza filmului Din acest motiv le doream cu disperare. Indragesc toate personajele , fiecare are ceva special .Trebuie sa recunosc ca preferatul meu este totusi Onur , sunt impresionata si eu ,cum a scris Stefi , de drama vietii lui .Poate sunt putin subiectiva ,poate si privirea lui albastra si timbrul vocal sunt un atu.Poate , pentru ca asa cum a scris Malina ,acest tip de barbat nu apartine vremurilor noastre dar ni l-am dori , sunt sigura , fiecare dintre noi. Pe langa toate calitatile enumerate de voi ,trebuie sa amintim iubirea lui sincera,demonstrata pentru un copil care nu este al lui :Kaan si pentru modul in care a reusit sa-l cucereasca .Rabdarea cu care a trecut peste fiecare respingere a acestuia.Cati barbati sunt in stare de asa ceva ? Si mai admir enorm indarjirea cu care lupta pentru cei dragi. Si kerem imi place inca de la inceputul filmului .
Este minunat modul in care acest film trateaza relatiile de prietenie comunicarea de multe ori fara cuvinte intre Onur si Kerem ,devotamentul unuia fata de celalalt chiar daca putin umbrit de slabiciunea lui Kerem ptr.Seh , prietenia dintre Seh si Benuu care a rezistat unei asemenea incercari. Sunt f.multe aspecte cu care acest film ne-a cucerit ,mereu vom mai avea ceva de spus .
In orice caz, sper ca va avea final fericit , ca Onur si Seh vor fi in sfarsit fericiti ,in caz contrar imi va trebui ceva timp sa-mi revin.
viorica
September 19th, 2008 at 8:54 pm
Permalink this comment
1294
liliana,cristina ,loredana,.. ASCULTATI & PRIVITI!!! (sper sa aveti boxe bune )
http://www.youtube.com/watch?v=IBdg_jjjuP4
de la ep. 31 nu am mai reusit sa mai downloadez NIMIC !!
Diana
September 19th, 2008 at 8:55 pm
Permalink this comment
1295
stiti cine par reali,din film?melek,burak poate si benuu
Petra
September 19th, 2008 at 9:41 pm
Permalink this comment
1296
Liliana pe 25 iunie 2008 Denisa 87 spune ca serialul se va termina in ansamblu foarte frumos si specifica foarte clar ca se refera la sezonul 2. Eu sper ca pe ansamblu se termina bine, in definitiv este 1001 de nopti, care pe mine m-au facut fericita si in copilarie.
Toate relatiile de dragoste din film au frumusetea dar si dramatismul lor :Bennu cu Kerem, Cansel cu Ali Kemal si apoi cu sotul ei, Fusun (de altfel si ea o femeie frumoasa). In plus sunt interpretate cu mult realism. Iar peste toate iubirile acestea, iubirea dintre Onur si Seh. Ai mare dreptate Stefi. In plus eu cred ca daca Seh. ar fi fost mai concilianta, Onur nu ar fi insistat atat de mult si nu ar mai fi iubit-o atat de mult. Kerem ii spune in ep.42 sau 43 ” Cum au venit femeile la mine au venit si la tine”.
Seh a strapuns inima lui Onur iar el a stiut ce vrea , ce sa faca pentru a obtine ce vrea, cum sa faca, atunci cand a inteles ca si ea il iubeste.
Totusi mie mie teama de tipa cu ceaiul . Daca Yasenib il dorea pe Onur, fara insa ai dori moartea lui Seh, asta vrea sa ii distruga complet. Vor avea multe probleme de infruntat.
loredana
September 19th, 2008 at 9:45 pm
Permalink this comment
1297
Your eyes are hunting me…foarte frumoasa melodie,ei doi sunt superbi…nici la mine nua u mers episoadele 31 si 32,dar de la 34 inainte le am pe toate(iar 33 si 34 le-am descarcat chiar azi),tot pe descarga de novelas au mai fost urcate alte episoade,acum pot fi descarcate toate episoadele pana la 30 cu megaupload,si vor aparea si restul.va pup
viorica
September 19th, 2008 at 10:16 pm
Permalink this comment
1298
cine a reusit sa salveze episoadele 31 -44 sa-mi spuna si mie CUM SI DE UNDE.
loredana
September 19th, 2008 at 10:49 pm
Permalink this comment
1299
am descarcat episoadele 33-44,din pacate nu am reusit sa descarc si 31 si 32,insa cred ca maine vor fi urcate si le vom putea descarca cu megaupload.eu le-am descarcat cu pando,am mai spus ce si cum,cititi post-urile de ieri.
luv_roman82
September 19th, 2008 at 11:28 pm
Permalink this comment
1300
dragele mele,am intrat si eu la adresele pe care cristinuta le-a scris si am gasit intr-adevar episoadele care ma interesau dar fara traducere.va rog sa-mi spuneti si mie unde pot gasi episoadele traduse sau de unde pot lua programele acelea pt a descarca episodele.va rog mult sa-mi raspundeti
luv_roman82
September 19th, 2008 at 11:35 pm
Permalink this comment
1301
daca are cineva episoadele inregistrate de la 41 pana in prezent traduse va rog sa mi le dati si mie.am vazut ca voi aveti multe adrese de pe care le inregistrati dar nu ma pricep la calculatoare…poate ii este cuiva mila de mine…
viorica
September 19th, 2008 at 11:36 pm
Permalink this comment
1302
Simona,
mi-ai facut o bucurie cu lista melodiilor din serial…acum le ascult pe youtube. ….. la ce am ascultat am indicat episoadele cu respectina coloana sonora.
noapte buna tuturor !
________________________________________
muzica din 1001 de nopti
1-Rimsky Korsakow-Op.35 Scheharzade Symphonyc Suit
2-Rimsky Korsakow-The Young Prince and The Young Princess
3-Rimsk Korsakow-The See and The Simbad’s Ship
4-Rimsky Korsakow-The Kalender Prince
5-Terry Callier-Love Can Do
6-Ravel-Bolero (EP4)
7-Moloko-Cannot Contain This
8-Handel-Sarabande (ep 42)
9-Dmitri Shostakovich -Waltz 2 From Jazz Suite (ep 7 dansul cu K)
MAGISTERIO MUSICAL – VALS Nº2 DE “JAZZ SUITE”
10-Bach – Air on a G String
11-Fritz Kreisler – Liebesleid (ep 10)
12-Gabriel Faure-Pavane (ep. de la galeria de arta )
13-Norah Jones – The Nearness Of You
14-Jorge Cardosa-Milonga
15-Darren Hayes
rowe
September 20th, 2008 at 1:35 pm
Permalink this comment
1303
mai fetelor, tot timpul zic ” NICIODATA SA NU TE PUI CU FEMEILE” dar la asta nu ma aasteptam…sunteti tare “ale dracu” , ce va puneti in minte asta reusiti.
ma bucur ca am revenit printre voi, sunteti MINUNATEEEEE.
Va puuuppp
Diana
September 20th, 2008 at 1:47 pm
Permalink this comment
1304
http://forum.port.ro/search.php?search_author_id=106789 DE AICI POTI COPIA EPISOADELE luv_ramona82.titrate.si bine ai venit!mult succes
elena
September 20th, 2008 at 2:01 pm
Permalink this comment
1305
v-am citit comentariile si sunt incantata ca sunt atatia fani ai acestui serial
m-a captivat in intregime. Mi -as dori sa gasesc C. D.-ri cu toate aceste episoade. As vrea sa le am in videoteca mea. Onur si Seherazat sunt preferatii mei. Povestea lor este incredibil de frumoasa si de bine jucata.
Si ceilalti sunt grozavi. Oare as putea gasi vreodata de cumparat in intregime acest serial?
dana
September 20th, 2008 at 3:31 pm
Permalink this comment
1306
desi nu sunt personaje negative[ kerem si fusun ]evidentiaza foarte bine calitatile lui onur si seh ,bennu este persoana fara pic de sentimente negative are incredere in toti si in toate ,peride ,mama putin posesiva o soacra autentica din romania si daca stau si ma gandesc pot spune ca ;as vrea sa am taria de caracter si frumusetea lui seh ,sotului meu sa-i fi dat dumnezeu calitatile lui onur, cumnatul meu se poarta ca si ali kemal…….. este viata reala
Diana
September 20th, 2008 at 4:06 pm
Permalink this comment
1307
eu nu as compara personajele acestui film cu rudele mele
Liliana
September 20th, 2008 at 8:10 pm
Permalink this comment
1308
Astazi am fost fff ocupata dar gandul mi-a stat numai aici , la voi.
Viorica , nu ma mai satur sa privesc si sa ascult ,clipul si mel sunt minunate .Voi incerca sa descarc si eu melodia de pe undeva.
Daca a reusit cineva sa descarce ep. 41 poate ma mai indruma si pe mine . Am intrat pe site-ul telenoveas…. , am instalat Pando , am urmat pasii scrisi de Loredana cred ,,cu un simplu click pe link,iti va aparea din nou o casuta si tot ce trebuie e sa dai open with si sa selectezi programul pando ” dar nu se descarca filmul ,imi ia doar ,,iconita ” , ceva de 32 MB . Poate mai trebuia sa fac ceva .Programul este instalat corect si complet dar ceva nu merge .Nu am mai incercat sa descarc si alte ep. cu Pando deoarece pe celelalte le-am inregistrat eu . Ep. 41 este singurul care imi lipseste .Loredana poate sunt grea de cap ,scuza-ma daca te cicalesc dar poate ma mai luminezi cumva.
Liliana
September 20th, 2008 at 8:11 pm
Permalink this comment
1309
si sunt inregistrata pe acel site ,am mai descarcat de acolo primele ep. cu megaupload
Diana
September 20th, 2008 at 9:31 pm
Permalink this comment
1310
fetelor va rog salvati-ma:timpul nu imi permite sa donloadez si eu toate episoadele.ma apuca groaza cand vad ca voi aveti inregistrate aproape toate.va rog ajutati-ma si pe mine sa le am.ca si voi.ma bucur pt domnia voastra si sunt trista pt a mea.AJUTOR ! va multumesc.
Diana
September 20th, 2008 at 9:33 pm
Permalink this comment
1311
pentru domniile voastre…sunt cam obosita
cristina
September 20th, 2008 at 9:45 pm
Permalink this comment
1312
VIORICA intradevar frumoasa melodie,de clip ca sa mai spun multumim mult.
fetelor la mine nu merg episoadele 14,16,28.le-am descarcat dar nu mi se deschid.imi zice ceva de genul:avi file is broken.la voi merg?
Diana daca pot sa te ajut cu cea mai mare placere o fac.spune-mi cum.
Liliana
September 20th, 2008 at 9:55 pm
Permalink this comment
1313
Cristina , cu ce program vrei sa deschizi ep.14 ,16 ? a mine se deschid cu :BSP player ,Windows Media Player si nu se deschid cu VCL Media Player . DIn primele 18 ep. , doare acestea au fost asa , voi incerca maine sa ved daca se pot urmari la DVD player .Incearca sa le deschizi cu alt program . Spune-mi ce- ai reusit
Liliana
September 20th, 2008 at 9:57 pm
Permalink this comment
1314
In sfarsit vad ca a pornit si Pando dar merge fff greu .Asta e .Bine ca am reusit .
Diana ,te-as ajuta dar cum ? Nu se pot trimite pe e-mail ca sunt prea mari , cineva zicea de mess dar nu cred ca se poate .
Diana
September 20th, 2008 at 10:00 pm
Permalink this comment
1315
admir faptul ca esti asa de saritoare Cristina.pai…nici eu nu prea stiu.daca pe messinger nu se poate,incercam pe e-mail.alte modalitati…nu stiu.daca ai vreo solutie mai buna sunt pregatita sa o aud.adresa mea de e-mail este :micuta_dienuta@yahoo.com.a ta care este?putem lua legatura daca vrei si daca esti dispusa sa ma ajuti.multumesc ca mi-ai raspuns la mesaj
Liliana
September 20th, 2008 at 10:00 pm
Permalink this comment
1316
Cristina , daca nu merge nici asa ,incearca sa descarci din nou , macar unul din cele trei ep. sa vezi ce se intampla . Eu am avut probleme cu ep. 11 dar am realizat ca net-ul era de vina .De fapt tot asa , cineva a scris aici ca daca acesta cade , chiar si ptr putin timp, totul e pierdut . L-am descarcat din nou dupa ceva timp si a mers
cristina
September 20th, 2008 at 10:01 pm
Permalink this comment
1317
LILIANA am incercat si cu windows Media Player (aici am sonor dar nu am imagine.imi zice :battery brightsphere) si cu VLC Media Player.nu merg.si le-am descarcat de mai multe ori.degeaba.
Diana
September 20th, 2008 at 10:02 pm
Permalink this comment
1318
liliana scuzele de rigoare…tu stii si adresa,am vb si pe mess.SCUZE
cristina
September 20th, 2008 at 10:06 pm
Permalink this comment
1319
DIANA O SA MA INTERESEZ SI EU MAINE SI VEDEM CUM PUTEM SA TE AJUTAM DACA LILIANA ZICE CA NU MERG NICI PRIN E-MAIL.PRIN MESS NICI ATAT.
Diana
September 20th, 2008 at 10:21 pm
Permalink this comment
1320
sunteti cu adevarat minunate.toate
Liliana
September 20th, 2008 at 10:22 pm
Permalink this comment
1321
Cristina , incearca si cu BSP palyer daca nu , chiar nu stiu ce sa zic .Sa incerci oare la DVD player ptr TV sa vezi poate acolo merg , chiar nu stiu
Liliana
September 20th, 2008 at 10:32 pm
Permalink this comment
1322
Cristina , am incercat acum si pe DVD de TV si se deschid , incearca cu BSP player , daca nu il ai cred ca il poti descarca de pe undeva , mi l-a instalat fiul meu dar nu stiu de unde . Cum a zis Liliana G mai demult sa descarcam Pando de pe KAPPA.ro ,poate este si BSP player .Incearca si asta .
Liliana
September 20th, 2008 at 10:40 pm
Permalink this comment
1323
A inceput sa mearga si cu Pando , pana la urma am reusit deci m-am linistit dar are viteza melcului ,cred ca net-ul e super aglomerat la ora asta .
cristina
September 20th, 2008 at 10:43 pm
Permalink this comment
1324
LILIANA BSB Player nu am instalat. o sa-l instalez si poate asa merg.
nu stiu ce sa mai incerc pt. ca le-am descarcat de mai multe ori si tot asa imi apare.oricum multumesc mult.
Liliana
September 20th, 2008 at 10:45 pm
Permalink this comment
1325
fericire maxima , am gasit mel de la clipul Vioricai .Armin van Buuren ft. Sharon -In and out of love.. Maine o descarc si cine o vrea ,, sa ridice mana sus “.
Petra
September 21st, 2008 at 12:57 am
Permalink this comment
1326
Bineinteles ca eu ridic mana sus, Liliana. La mine nu merge cu pando, l-am descarcat, am urmat toti pasii, dar degeaba, are cineva alta idee?
1 giugiuc
September 21st, 2008 at 4:22 am
Permalink this comment
1327
Ma numesc oricum dar nu am Halit Tot si ma bucur nespus ca exista aceste site.
) ) scrie un post mai iesit din IQ-ul celui cu autosesizarea (IQ egal de altfel cu talpa de la picior)
Asa am avut si eu o revelatie : e multi care ling viatapabatz .
Cum adica “cum adica” ?
Vezi ca nu te duce gamalia ?
Hai ca iti explic odata si gata :
-nu orice persoana care stie sa scrie pe un blog e neaprat membru a Uniunii Scriitorilor
-nu orice loaza care isi infige tigva in ecran poate emite aere de critic
-un oarescare , care bate si el la taste si gaseste un amarat de link spre un episod nu e neaparat analist programator
Insa aici pe blog :
-toti se flambeaza si se fezandeaza cand cineva (ca mine
-toti care vad=>stiu=>cunosc=>critica
-toti fac matanii in fata insului ce propovaduie un link dandu0i 2-3 posturi mai jos aere de BillGates
Concluzie:la un asa serial – care de fapt se foloseste ca tratament postoperatoriu in chirurgia pe creier,tocmai pentru ca nu solicita deloc (fapt demonstrat de acest blog) nici o circumvolutiune – asa aplaudatori …
Si acum va dau startul la latrat : 2 si !!!