Blogul lui Andrei

Archive for the ‘Expozitii / Evenimente’ Category

Zece pentru România 2009 – Nominalizări

Posted on Dec 15, 2009 01:35:49 PM

Laureaţii vor primi trofeele “Zece pentru România” în cadrul Galei care se va desfăşura luni, 21 decembrie, la Ateneul Român, începând cu ora 18:30. Invitatul special al ediţiei din acest an este Mihail Gorbaciov, iar gazdele evenimentului sînt Melania Medeleanu şi Mihai Tatulici.

“Zece pentru România” aduce trei categorii noi în acest an, în concordanţă cu priorităţile actuale şi cu evoluţia societăţii româneşti: Oraşe, Licee şi Brand-uri româneşti. Pe lîngă acestea, există în continuare nominalizaţi din rîndul jurnaliştilor, oamenilor de afaceri, interpreţilor vocali, sportivilor, actorilor şi politicienilor. Cea de-a zecea clasă de premii o reprezintă Trofeele de excelenţă “Zece pentru România”, care se vor acorda, ca şi în ultimii ani, unor personalităţi marcante din afara categoriilor distincte, pe baza consultării elitelor (Academia Română, Comitetul român UNESCO, organizaţiile profesionale).

Garanţia acestui proces de selecţie o reprezintă participarea a patru mari institute de cercetare autohtone: CURS, CSOP, IMAS şi INSOMAR.

NOMINALIZĂRI

1. Categoria “Actori”: Alexandru Arşinel, Jean Constantin, Gheorghe Dinică, Draga Olteanu Matei, Maia Morgenstern, Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Adela Popescu, Stela Popescu, Gheorghe Visu

2. Categoria „Interpreţi vocali”: Andra, Ştefan Bănică Jr., Maria Ciobanu, Ionuţ Dolănescu, Maria Dragomiroiu, Fuego, Nicolae Furdui Iancu, Irina Loghin, Petrica Mâţu Stoian, Sofia Vicoveanca

3. Categoria „Sportivi”: Lucian Bute, Cristian Chivu, Marian Drăgulescu, Rareş Dumitrescu,  Victor Hănescu, Cătălin Moroşanu, Adrian Mutu, Bănel Nicoliţă, Andrei Pavel, Camelia Potec, Mirel Rădoi, Marius Urzică

4. Categoria „Jurnalişti”: Mircea Badea, Ion Cristoiu, Andreea Esca, Mihai Gâdea, Emil Hurezeanu, Radu Moraru, Cristian Tudor Popescu, Marius Tucă, Robert Turcescu, Gabriela Vrânceanu Firea

5. Categoria „Politicieni”: Crin Antonescu, Traian Băsescu, George Becali, Emil Boc, Mircea Geoană, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Călin Popescu Tăriceanu, Corneliu Vadim Tudor

6. Categoria „Oameni de afaceri”: George Becali, Irinel Columbeanu, George Copos, Ilie Năstase, Dinu Patriciu, Silviu Prigoană, Adrian Porumboiu, Cristian Ţânţăreanu, Ion Ţiriac, Dan Voiculescu

7. Categoria „Oraşe”: Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Drobeta-Turnu Severin, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Satu Mare, Sibiu, Târgovişte, Timişoara

8. Categoria „Licee”: Colegiul Naţional Horea, Cloşca şi Crişan (Alba Iulia), Colegiul Naţional Gheorghe Vrânceanu (Bacău), Colegiul Naţional Liviu Rebreanu (Bistriţa), Liceul Internaţional de Informatică ( Bucureşti),  Colegiul Naţional Sfântul Sava (Bucureşti), Colegiul Naţional Emil Racoviţă (Cluj-Napoca), Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân (Constanţa), Colegiul Naţional Vasile Alecsandri ( Galaţi), Colegiul Naţional Costache Negruzzi (Iaşi), Liceul Emanoil Gojdu (Oradea)

9. Categoria „Brand-uri româneşti”: Arctic, Borsec, Cotnari, CrisTim, Dacia, Dorna, Murfatlar, Napolact, Petrom, Poiana, Rompetrol, Ursus

“Zece pentru România” este un proiect iniţiat în 2005 de Realitatea TV.

10.000 de români au participat la parada de 1 Decembrie

Posted on Dec 1, 2009 01:24:13 PM

Parada militară de la Arcul de Triumf din Bucureşti, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a avut loc în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. La manifestare a asistat şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu, premierul desemnat Liviu Negoiţă, membri ai Guvernului, precum şi ambasadori acreditaţi la Bucureşti, dar şi Corneliu Vadim Tudor. La parada de astăzi de la Arcul de Triumf au asistat aproximativ 10.000 de persoane veniţi din toate colţurile ţării. Organizatorii paradei militare au spus că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, elicopterele au mai putut survola zona.

După încheierea paradei militare înainte de a pleca de la tribuna oficială, Traian Băsescu a dat mîna cu Liviu Negoiţă, cu Vasile Blaga şi cu Anca Boagiu, iar cînd a observat că urmează Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, şeful statului a preferat doar să-şi încline capul. La final, Băsescu a făcut celebra baie de mulţime, urîndu-le tuturor românilor, La mulţi ani!

Ne pregătim pentru parada de 1 Decembrie…

Posted on Nov 29, 2009 11:46:44 AM

Peste 1000 de persoane din cadrul armatei şi nu numai au participat astăzi de la ora 10:00 la repetiţiile paradei de 1 Decembrie, de la Arcul de Triumf. Blocul de paradă constituit cu ocazia Zilei Naţionale a României este condus de generalul-maior dr. Ion Pîlşoiu, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre. Comandantul paradei este urmat de drapelele aparţinînd unor unităţi române participante în Primul Război Mondial şi de steagurile de indentificare a categoriilor de forţe ale Armatei României. Parada militară are loc marţi, de la ora 10:00, la Arcul de Triumf din Bucureşti.

Nebunia cărţilor la Tîrgul Gaudeamus

Posted on Nov 27, 2009 02:25:49 PM

Aflat la cea de-a XVI-a ediţie, Tîrgul Internaţional Gaudeamus a devenit unul dintre cele mai importate tîrguri de acest gen din Sud-Estul Europei. Cu 385 de expozanţi faţă de 400 cît au fost în urmă cu un an, numărul evenimentelor organizate pe parcursul celor cinci zile a crescut semnificativ. Preţul unui bilet de acces costă 4 lei, iar cei care vor dori să revină pe parcusul zilei la diferitele evenimente organizate sub cupola de la Romexpo îşi poate cumpăra un abonament de 10 lei. Ca de fiecare dată, elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii instituţiilor culturale şi jurnaliştii au intrare gratuită pe toată durata tîrgului. Pentru cei care nu au vizitat încă Tîrgul Gaudeamus o mai pot face sîmbătă (10:00-20:00) şi duminică (10:00-16:00).

Picioru’ Gras şi Nişte răspunsuri

Posted on Oct 26, 2009 03:45:36 PM

Mihaela Rădulescu îşi va lansa, la începutul lunii noiembrie, volumul “Nişte răspunsuri”, la editura Polirom. Această carte îmbină texte personale cu texte de ficţiune şi este ilustrată de Horaţiu Mălăele.

Mihaela va inaugura încă un magazin Picioru’ Gras unde se vor găsi articole vestimentare sub marca „Ayan” pentru copii cu vârsta între 3 luni şi 14 ani. De ce Picioru’ Gras? pentru că, aşa cum a explicat diva, aceasta era porecla lui Ayan în primii ani de viaţă.

Inaugurarea propriu-zisă va fi făcută de micuţul Ayan, căruia ii revine sarcina de a tăia pamblica. „În magazin se găsesc haine tradiţionale de copii. Acest magazin este o încercare. Magazinul practic spune o poveste, fiecare magazin pe care îl vom deschide va spune o poveste care va fi şi tipărită, dar ne-am gîndit să nu le facem pe toate o dată, ci pe rînd. Nu sînt poveşti cu balauri sau lucruri urîte. Este o poveste în care se deschide o poartă magică şi dincolo de această poartă magică este o poveste simplă, de bun gust”, a declarat Mihaela.

Mihaela s-a retras din televiziune la sfârşitul lunii mai, renunţând la emisiunea “Duminica în familie”, pe care o prezenta la Antena 1. Motivul invocat de Mihaela Rădulescu a fost fiul său, Ayan.
Viaţa Mihaelei Rădulescu a fost în atenţia presei în mai multe rînduri în acest an, după divorţul său de omul de afaceri Elan Schwartzenberg.

Cutremur de 5,3 grade la 20:18!

Posted on Apr 25, 2009 07:48:23 PM

Un cutremur a avut în zona Vrancea la adîncime de 120 km. Magnitudinea cutremului a fost de 5,3 grade pe scara Richter 5 Mercalli . El a fost resimţit şi în Bucureşti, 3-4 grade Mercalli. Conform specialiştilor cutremurele din zona Vrancea, ce au loc la adîncime mare nu sînt urmate de replici. Cutremurul s-a resimţit în mai multe zone ale ţării, cum ar fi Bucureştiul şi Constanţa, şi a afectat comunicarea pe retelele de telefonie mobilă şi internet.

Cutremurul a început la ora 20:18:48 şi s-a terminat la 20:23:14!

Ultimul cutremur a avut loc în 2 martie, în zona Focşani, atunci seismul având o magnitudine de 3,6 grade pe scara Richter şi intensitatea II pe scara Mercalii.

Galerie foto de la salonul de motociclete (SMAEB)

Posted on Apr 12, 2009 11:32:14 AM

CLICK PENTRU GALERIE

Mîine se pune în vînzare restul de bilete pentru concertul Madonna!

Posted on Mar 2, 2009 01:35:11 PM

Începînd de mîine, 3 martie 2009, se va pune în vînzare restul de bilete pentru concertul pe care Madonna îl va susţine anul acesta la Bucuresti, pe 26 august, în cadrul turneului Sticky & Sweet Tour. Rezerva de bilete oprită pentru săptămîna de pre-sale s-a epuizat înainte ca această perioadă să se încheie.  Biletele vor fi disponibile publicului larg la toate categoriile de preţ: 120, 160, 600 şi respectiv 800 lei (cele VIP), putînd fi achiziţionate online, de pe MyTicket.ro precum şi din reteaua Diverta. Pachetele Gold, ce includ un bilet VIP într-o zonă premium, acces în zona şi cortul VIP, precum şi alte beneficii, pot fi achiziţionate doar de pe MyTicket.ro, la preţul de 2250 lei.

Pînă o vor vedea live în cadrul turneului Sticky & Sweet, fanii artistei se pot bucura de un scurt rezumat de colecţie al celor peste 25 de ani de cariera ai divei: 300 de obiecte aparţinînd Madonnei, strînse la un loc în cadrul expoziţiei “Simply Madonna: Materials From The Girl”. Printre exponate se numără şi elemente din garderoba filmelor “Evita” şi “In a League of Her Own”, rochia roz purtată în videoclipul piesei “Material Girl”, precum şi celebra bustieră cu ciucuri din videoclipul “Open Your Heart”. Inedita expozitie de haine, costume, fotografii, ţinute speciale şi elemente de recuzită folosite de Madonna în concertele sale de-a lungul timpului, va fi deschisă publicului pînă pe 22 martie, la Londra. 

Oferit de Vodafone, show-ul Madonna de pe 26 august din Parcul Izvor face parte din seria concertelor Vodafone Best Music, fiind promovat de Live Nation şi organizat de Emagic. Concertul este inclus în Sticky & Sweet Tour, cel mai bine vîndut turneu din istorie al unui artist solo, cu peste 2,3 milioane de spectatori în 58 de oraşe doar în 2008.

Poze concert James Blunt

Posted on Feb 21, 2009 11:21:07 PM

James Blunt a urcat pe scena de la Sala Polivalentă din Capitală în jurul orei 20:15, în aplauzele fanilor, fiind însoţit de un band – chitară, bas, tobe şi pian. Show-ul de la Bucureşti a fost deschis cu piesa “Breathe”. Pe parcursul concertului, Blunt a interpretat celebrele sale hituri, precum “You’re beautiful”, cîntată împreună cu publicul, “Goodbye my lover”, cu un solo la pian, şi “1973″, piesă care, de altfel, a şi închis spectacolul, într-un joc de lumini şi confetti.

Îmbrăcat într-un costum gri, cu cămaşă albă, cravată neagră şi pantofi albi, James Blunt salutat publicul în română, cu “Bună, Bucharest”. De altfel, pe parcursul recitalului, acesta a spus de mai multe ori “Mulţumesc”, încheind cu “La revedere”, toate în aplauzele frenetice ale celor prezenţi. La jumătatea concertului, Blunt a părăsit scena, a alergat prin mulţime şi a ajuns în spatele Sălii Polivalente, unde, la un pian aşezat pe o scenă mobilă şi înconjurat de oameni, a interpretat trei melodii, printre care şi “Goodbye my lover”.

După circa o oră, James Blunt şi band-ul său s-au retras de pe scenă, întorcându-se după doar câteva minute, la insistenţele publicului, pentru un bis de trei melodii. Finalul a fost energic, Blunt urcându-se pe pianul său, unde a dansat şi a cântat pe melodia “1973″, împreună cu publicul, printre jocuri de lumini şi confetti. Pe parcursul show-ului, fanii artistului au încercat de mai multe ori să îi cânte acestuia “Happy Birthday”, deoarece mâine îşi sărbătoreşe ziua de naştere, dar elanul acestora a fost de fiecare dată întrerupt. (Mediafax)

Click pe poza de mai jos pentru a vedea 15 poze din cadrul concertului susţinut de acesta la Bucureşti.

 

 

Tîrgul de vechituri “Fraţii mai mari”

Posted on Feb 17, 2009 08:32:49 PM

“Fraţii mai mari” este un proiect din marea familie SSMB (Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti) care se desfăşoară săptămînal, în fiecare sîmbătă la centrul de plasament Arlechino unde se încearcă aducerea unui zîmbet pe buzele copiilor defavorizaţi. “Fraţii mai mari” vor să îşi extindă activităţile pentru copii aşa că aceştia vor organiza tîrgul de vechituri. Banii strînşi vor merge la copii aşa că vă îndemn să facem o faptă bună.

Urcă-te în pod sau deschide debaraua şi caută acolo ceva ce ai aruncat în întuneric de mult, dar mai este încă funcţionabil Apoi, îl aduci la sediul SSMB din B-dul Eroilor Sanitari 8, în perioada 2-5 martie 2009, îţi pui o etichetă cu numele pe el şi numarul de telefon, iar organizatorii tîrgului îl vor pune în vanzare. De ce ţi se cere numele pe produs? Pentru că cel mai bine vîndut articol va fi premiat cu un premiu surpriză.

Pe 6 martie 2009 va avea loc Tîrgul de vechituri al “Fraţilor mai mari” în cadrul Facultăţii de Medicină în holul principal între orele 12 – 17. Vor fi de toate, inclusiv accesorii hand made, cerceluşi, broşe, brăţări şi tot ce îţi mai trece prin cap!!!

Pentru alte detalii: fratiimaimari@yahoo.com