Archive for the ‘Mass Media’ Category
Crina Abrudan şi Cristina Dochianu prezintă ştirile sportive împreună
Posted on May 25, 2010 11:21:50 AM
Ştirile Sportive ale Antenei 1 au de luni o nouă înfăţisare. Crina Abrudan împreună cu Cristina Dochianu vor prezenta de luni pînă duminică, principalul jurnal sportiv al zilei, de la 19:55.
Crina va prezenta ştirile de ultimă oră din lumea sportului, în schimb ce Cristina va prezenta două rubrici nou introduse de astăzi în cadrul Ştirilor Sportive. Prima dintre ele, FLASH TABLOID – o rubrică unde vor fi prezentate cele mai tari evenimente din lumea mondenă, şi rubrica FLASH SMILE – unde telespectatorii vor vedea cele mai haioase faze din sport.
În schimb, vineri, sîmbătă şi duminică rolurile se vor inversa, iar Crina va prezenta rubrica FLASH EXTREM – unde ne vom întîlni cu cele mai tari şi spectaculoase faze din sporturile extreme.
Luiza Bogdan, cea de-a treia prezentatoare a Ştirilor Sportive de la Antena 1, va prezenta în continuare jurnalul sportiv de dimineaţă, dar şi pe cel de la ora 16:00.
Nadina Cîmpean noua prezentatoare a Observatorului!
Posted on Apr 1, 2010 11:47:43 AM
Nadina Câmpean îi va ţine locul Oanei Frigescu Badiu la Observator 16.00, începând cu 19 aprilie, când Oana va intra în concediu de maternitate.
De pe 19 aprilie, prezentatoarea Observatorului de la ora 13 si cel de la ora 16, din timpul săptămânii, Oana Frigescu Badiu va intra în concediu de maternitate, urmând ca la sfârşitul lunii aprilie să devina mama unei fetiţe. Oana Frigescu va lipsi de la pupitrul ştirilor două luni, perioadă în care se va reface după naştere, urmând să revină la Observator în luna iunie.
Pe perioada concediului postnatal, ştirile prânzului şi cele ale după-amiezii vor fi prezentate de Nadina Câmpean, reporter special al Observatorului şi prezentatoarea emisiunii magazin “Felicia”, difuzată în fiecare sâmbătă dimineaţa la Antena 1.
UPDATE 29 iunie / Nadina va prezenta jurnalele din week-end ale Antenei 3, începînd de sîmbătă, 03 iulie!
Anca Rusu, oficial la Antena 1: “Am primit cea mai aşteptată veste din carieră!”
Posted on Apr 1, 2010 11:43:01 AM
UPDATE 07.04 / Cu trei zile înainte de prima apariţie la Antena 1, Anca Rusu a debutat la Observator în această seară! Aceasta i-a ţinut locul Simonei Gherghe care a fost lovită de-o gripă! “Anca, bine ai venit în echipa Observatorului”, a fost mesajul Alinei Petrescu.
Începând de vineri, 9 aprilie, rubrica Poveşti de tabloid, din cadrul Observatorului de la ora 19.00 va putea fi urmărită de telespectatorii Antena 1 şi în weekend. În fiecare vineri, sâmbătă şi duminică Anca Rusu va fi cea care le va aduce românilor cele mai fierbinţi subiecte din showbiz.
Ştirile mondene prezentate în fiecare zi a săptămânii de Simona Gherghe vor putea fi aflate de telespectatorii Observatorului de la ora 19.00 şi în weekend. Cele mai importante subiecte din showbiz vor fi prezentate sub titulatura „Weekend tabloid” de către Anca Rusu, moderatoarea emisiunii „FotbALL inclusive” şi prezentatoarea ştirilor de la postul sportiv GSP TV.
La cei aproape 24 de ani, Anca Rusu are o experinţă de şapte ani în televiziune, carieră pe care a început-o la 17 ani ca realizator şi prezentator al matinalului de la Antena 1 Suceava. A fost apoi, reporter, redactor, redactor-şef, moderator, realizator şi prezentator pe plan local, iar din decembrie 2008 este realizator-prezentator al postului GSP TV.
“Aveam 17 ani când am fost cooptată în echipa Antenei 1 Suceava, iar la exact 7 ani distanţă, tot pe 31 martie, am primit cea mai aşteptată veste din carieră: voi face parte din echipa Observatorului. Mai mult decât atat, Antena 1 îmi oferă şansa de a-mi pune în valoare şi o altă parte a personalităţii. La rubrica de showbizz din timpul weekend-ului, am mână liberă la umor şi ironie în dauna vedetelor de tabloid”, a declarat Anca despre venirea la Antena 1.
Blonda lu’ Bote a fost la “Din Dragoste”
Posted on Feb 22, 2010 09:23:46 PM
Poveste de dragoste incredibilăăă acum aproape zece ani în direct la Antena 1, la emisiunea lui Mircea Radu, “Din Dragoste”. Bianca Drăguşanu este nimeni alta decît iubita lui Cătălin Botezatu. Blonda lu’ Bote a început o poveste de amor chiar la Petroşani, pe vremea cînd nu era o divă şi nici “n-arăta ca o păpuşă gonflabilă, de la un sex shop de pe Magheru”.
Poveşti de tabloid în fiecare seară cu Simona Gherghe, numai la Antena 1, la OBSERVATOR!
UPDATE / Imaginile difuzate în exclusivitate de Observator la rubrica “Poveşti de tabloid” nu au rămas fără replică. În mai puţin de cinci ore, la emisiunea “Un show păcătos”, Bianca Drăguşanu, dar mai ales Dan Capatos au aruncat săgeţi către noua echipă a Observatorului
“Colegii noştri (între ghilimele) de la Antenă, au făcut comentariile astea la adresa mea, că scîrţîi şi că am nu ştiu cîte opreţii estetice. Sînt foarte tristă şi dezamăgită! Asta am fost eu atunci, asta sînt eu acum. Mă mir cum s-au gîndit colegii de la Observator să creeze această aură neagră!”, a spus Blonda lu’ Bote.
“E un fel de pamflet. Vom fi răi cu cei care merită! Cred că şi voi v-aţi săturat de starlete ca Moni, blonda lu’ Iri, blonda lu’ Bote şi lista este lungă! Ei bine, şi noi ne-am săturat! Aşa că ceva venin nu le strică!”, spunea Simona Gherghe înainte de primul jurnal al noului Observator, pentru Libertatea.
Simona Gherghe, surpriza Observatorului de la 19!
Posted on Feb 21, 2010 11:39:27 PM
În această seară, de la ora 19:00, Alina Petrescu porneşte la un nou drum, după experienţa de la Antena 3. Cu o nouă echipă în spate, Alina e pregătită pentru lupta cu ştirile, cu posturile concurete, deci şi cu audienţa. Nu rataţi Observatorul de la 19, în această seară cu Alina Petrescu.
Alături de ea, Crina Abrudan va rămîne prezentatoarea ştirilor sportive, iar Daniel Osmanovici va prezenta rubrica meteo. “Poveşti de tabloid” este una din noile rubrici ale principalului jurnal al Antenei 1, prezentat de frumoasa Simona Gherghe.
Motto-ul noului jurnal: “La Observator, viaţa ta e în ştirile noastre. Ai ştirile care te privesc, ştirile care nu te lasă indiferent, ştirile în care te regăseşti. ŞTIRI CA-N VIAŢĂ!”
Antena 1 schimbă şi pe sport!
Posted on Feb 20, 2010 09:36:13 PM
Luni e ziua schimbărilor la Antena 1! De la ora 19:00 Alina Petrescu vă aduce principalul Observator al zilei, într-un format modern, care va impresiona pe foarte mulţi telespectatori. După săptămîni de probe şi repetiţii echipa noului Observator e gata să aducă pe micile ecrane cele mai importate ştiri din România.
Schimbările nu vin doar la pupitrul Observatorului de la 19. Ştirile Sportive ale Antenei 1 vor fi prezentate de Luiza Bogdan de luni pînă vineri, de la ora 6, dar şi de la 16. Crina Abrudan va prezenta în continuare ştirile sportive din cadrul principalului jurnal al zilei, dar şi la 23. În schimb, Cristina Dochianu va prezenta ştirile sportive în week-end de la ora 7 şi 19.
Final în lacrimi de Observator pentru Alessandra Stoicescu şi Lucian Mîndruţă
Posted on Feb 19, 2010 08:05:12 PM
După 7 ani pe care i-a petrecut la pupitrul ştirilor, Lucian Mîndruţă s-a despărţit de telespectatorii Antenei 1. “În şapte ani am fost aici mai mult cu dumneavoastră, decît cu copii mei!”, a spus Lucian.
Sanda a izbucnit în plîns, dar crede că cei 16 ani petrecuţi la Antena 1, au meritat. “Pentru orice copil vine momentul să plece d-acasă!”, a spus Alessandra.
De luni, 22 februarie, începe noul Observator cu Alina Petrescu.
Schimbări şi la GSP TV! Anda Banu vine la Contraatac
Posted on Feb 15, 2010 12:17:10 AM
Începînd de astăzi Anda Banu a decis să renuţe la viaţa de teren şi va fi invitatul permanent al emisiunii Contaatac de luni pînă vineri de la ora 16:30, în direct pe GSP TV. Alături de Silviu Tudor Samuilă cei doi vor comenta cele mai fierbinţi noutăţi din fotbal şi vor diseca toate problemele alături de alţi invitaţi.
“Am acceptat propunerea pentru că după 11 ani în iarbă a venit vremea pentru o schimbare. Este o provocare importantă şi interesantă pentru mine. Am convingerea că vom avea un format de succes, o emisiune care să spună lucrurilor pe nume în cel mai obiectiv mod posibil”, a spus Anda din noua postură.
Noi schimbări în Antena 1! Roxana Ionescu trece pe monden, Daniel Osmanovici vine la meteo
Posted on Feb 12, 2010 12:40:39 AM
După ce Alina Petrescu a fost anunţată că este noua prezentatoare a Observatorului de la ora 19:00 începînd cu 22 februarie, schimbările continuă în postul din Băneasa. Consultanţii americani sînt puşi pe fapte mari. Dacă Lucian Mîndruţă se va ocupa de o nouă emisiune în cadrul postului şi Alessandra Stoicescu va continua la emisiunea “Q&A” la Antena 3, Roxana Ionescu, fosta “mama natură” va părăsi rubrica meteo a Observatorului. Chiar dacă în ultima vreme s-a zvonit că aceasta va fi dată afară din Antenă, nu va fi chiar aşa. Ea va trece pe monden, unde probabil va avea o emisiune.
În locul Roxanei vor rămîne cele două colege de rubrică, Alexandra Bădoi şi Anamaria Stancu. Noutatea vine în schimb de la Realitatea TV. După ce timp ce doi ani a fost editor-prezentator al rubricii meteo, Daniel Osmanovici a semnat cu Antena 1. Acesta îi va lua locul Roxanei , urmînd ca Alexandra şi Anamaria să rămînă pe Observatorul de 6, 13 şi 16.
Surse din Antena 1 au dezvăluit că momentan se discută de programul celor trei prezentatori ai rubricii meteo, dar cu siguranţă Osmanovici va fi în prime-time. Acesta a absolvit Facultatea de Management Turistic şi Comercial, apoi a urmat şi cursuri de jurnalism, dar şi a absovit un curs de master în marketing internaţional.
Show la Observator! Andrei Gheorghe şi Lucian Mîndruţă se bat în replici!
Posted on Feb 10, 2010 09:23:32 PM
Prezent la Observator pentru a explica accidentul comis cu o seară înainte pe Bulevardul Kiseleff din Bucureşti, Andrei Gheorghe a iscat un adevărat show în studioul Antenei, provocîndu-l pe Lucian Mîndruţă, după ce i-a amintit, subtil, prezentatorului, de scandalul mediatic pe care l-a avut cu puţin timp în urmă.





